Statisticile blogului

Bine ați venit !
…iar faptul că ati ajuns aici, nu este o întâmplare!

July 16, 2010

Madalina Manole va fi inmormantata azi, la Ploiesti.

RĂMAS-BUN

Rudele şi admiratorii artistei s-au adunat, ieri, la Sala Radio, pentru a-i aduce un discret ultim omagiu. 

Fie că e vorba de rudele de sânge ale Mădălinei, fie de rudele din partea soţului sau de cunoscuţi ori de oameni simpli care au iubit-o, toţi vorbesc acum aceeaşi limbă, cea a suferinţei.

În foaierul Sălii Radio din Bucureşti,unde a fost depus ieri, la ora 15.00, trupul neînsufleţit al "Fetei cu părul de foc", până spre seară a domnit o linişte apăsătoare şi o durere parcă la fel de discretă precum toată lumea a spus, în ultimele zile, că a fost Mădălina Manole. 

Aproape în surdină, din boxele amplasate pe pereţii sălii, se auzeau atât melodii vechi, cât şi cântece de pe cel mai nou material discografic al artistei care a decis să-şi încheie conturile cu viaţa de ziua ei.

La căpătâiul cântăreţei vegheau, înecându-şi durerea, atât soţul, care nu voia să se dezlipească de soţia sa, cât şi oamenii care au admirat-o. 

În aşteptarea cortegiului de la Institutul Naţional de Medicină Legală, în faţa Sălii Radio s-au adunat numeroşi admiratori ai Mădălinei Manole chiar cu câteva ore înainte de aducerea trupului neînsufleţit al artistei. 

În jurul orei 15.00, sosiseră deja peste 200 de persoane pentru a-şi lua adio de la cea care a încântat publicul atâţia ani. 


Durere ascunsă
 

Sub ochelari fumurii, câţiva dintre cei îndureraţi şi-au exprimat regretul faţă de cea care "până acum le alina sufletul".

"O ascult pe Mădălina de când eram mică, încă de atunci când muzica sa era pe viniluri. Am crescut cu ea. Pe mine mă cheamă Mădălina, pe iubitul meu îl cheamă Petru. Ce coincidenţă... Din grupul meu de prieteni, eu sunt singura care asculta muzica Mădălinei şi, de fiecare dată când vorbeam despre ea, toţi prietenii mei râdeau de mine şi mă luau peste picior. Încă nu ştiu de ce. Cânta minunat. Încerc să înţeleg totul, dar nu reuşesc", spune, printre suspine, o tânără retrasă într-un colţ al foaierului Sălii Radio. 



















Azi va merge pe ultimul drum 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va sta la Sala Radio până în această dimineaţă la ora 10.00, când cortegiul funerar va porni spre Ploieşti. Înmormântarea va avea loc tot astăzi, în jurul orei 13.00, la Cimitirul Bolovani din oraşul natal al artistei. 

UN NOU DRUM. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut alături de Petru Mircea 

UN VIS. Mădălina, strângându-şi în braţe băieţelul, micuţul Petru 

RÂNDUIELI SPECIALE
O slujbă sumară, în exteriorul bisericii
 

Trupul artistei va fi transportat în această dimineaţă la Ploieşti, iar la ora 13.00 va fi înhumat la Cimitirul Bolovani, din localitate. Arhiepiscopia Bucureştilor a aprobat doar oficierea slujbei speciale de înmormântare pentru sinucigaşi. E vorba de o slujbă sumară, ţinută de un singur preot, în exteriorul bisericii.

"Întrucât Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu, nu admite (...) oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. De aceea, (...) Arhiepiscopia Bucureştilor aprobă doar oficierea rânduielii speciale de înmormântare pentru astfel de cazuri, (...) pentru consolarea familiei îndurerate. Ca atare, slujba va fi oficiată pe scurt, de un singur preot, în afara Bisericii parohiei cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti", a precizat Secretariatul Arhi episcopiei Bucureştilor. 

RĂBDARE. Ieri la amiază, oamenii aşteptau să o vadă pe artistă 


"Dacă ar fi după familie, după soţul şi părinţii ei, ar fi ţinut-o pentru totdeauna aici, alături de ei."
ADMIRATOARE

1 comment:

  1. “Sunt foarte frumoase versurile , dar din pacate nu mai este cine sa le cante asa cum le canta ea’Fata cu parul de Foc’.Ma doare faptul ca pana a muri , nimeni nu vorbea despre ea, despre muzica ei , acum urmeaza ca urmatorul an , toata lumea sa plnaga dupa ea si sa asculte muzica ei, ca dupa sa o uite asa cum a facut si cu Laura Stoica, Anca Parghel, si Michael Jackson. Astia suntem noi oamenii.. din pacate.Dumenzeu sa te odihneasca in pace Mada… iar acum tu esti acolo sus in ceruri, catand ingerilor, care nu mai obosesc sa asculte o ‘Fata draga’ cu un ‘Suflet gol’.”
    Nu sunt de acord, cel putin nu in cazul Madalinei! Ea avea si are si per ca va avea in continuare fanii ei, cei ce au admirat-o si si au apreciat muzica ei… Chiar nu se compara la acest capitol cu alti artisti ce au parasit mult prea devreme scena vietii… Din acest motiv nu o putem compatimi…

    ReplyDelete