A vorbi despre ţăran,ai rosti numele înseamnă a-i simţi mirosul de brazdă reavănă,de pâine fierbinte scoasă din cuptorul de lut ars.Numele Lui e aidoma florii de cireş sfinţite de Dumnezeu în răsăritul de soare al lunii mai.
Ţăranul român,de-a lungul istoriei a fost ca un Zeu a-toate îndurator,zlotit de timpuri,biciuit de vremuri,permanent sub zodia suferinţei.Istoria confirmă pe deplin:revoltele şi răscoalele au făcut din el o zeitate a pământului înfrăţit cu cerul,un martir al brazdei însămânţate.
Lupta lui,a ţăranului deseori a îndoliat cerul sfânt şi glia strămoşescă.
Niciodată nu s-a lăsat biruit,deşi i s-a luat bir,de vicisitudini.
A stropit glia sfântă,mamă îndestulătoare pentru copiii săi,în urmă-i răsărind firul tânăr şi plăpând sau poate verde şi puternic,al spicului de pâine.
Românul de la ţară,ţăranul îndumnezeit de suferinţa seculară,vorbeşte şi gândeşte ,,pe şleau'',cinstit şi pe limba lui,câteodată doinindu-şi starea de neputinţă;în acelaşi timp e ambiţios,hotărât,perseverent şi puternic.
Totdeauna şi-a limpezit gândurile şi sentimentele prin of-ul nemăsurat aşezat cu smerenie în doine şi balade.Armele lui dintotdeauna au fost dragostea pentru semeni,pentru pământ,coasa şi toporul-uneltele-i de încredere şi paznici de seamă,sapa şi plugul tras de boi.
Dumnezeu L-a înzestrat cu rabdare în faţa privaţiunilor timpului.Sufletu-i înmirezmat de lumina cireşilor înfloriţi s-a înălţat mereu către Divinitatea binevoitoare,prin credinţa nestrămutată nici în faţa morţii,prin cântec şi lacrimă.
Ţăranul Român din Dumnezeire se trage,şi-şi poartă crucea existenţei prin noiane de vise si dezamagiri.
Oriunde,plecat în lume-de voie sau de nevoie,nu şi-a uitat obârşia întorcându-se la matca cu aceeaşi sfinţenie ca la o icoană a nemuririi neamului.
Dintotdeauna ţăranul Român,un zeu al pământului,a fost răstignit pe crucile timpurilor...
Să-i cinstim cutezanţa,răbdarea,ambiţia şi perseverenţa-să nu abuzăm niciodata de sufletul său! Coasa şi toporul îi sunt la îndemână!
Să-l cinstim pe măria -sa Ţăranul Român!
. |
