-film realizat si postat de Virgil Andronescu-
Note de lectura
Secvenţe din poetica lui Virgil Andronescu
Artă şi speranţă în poezia unde cuvântul răscoleşte insolent tragicul în viaţă dureros suportată,unde insuportabilul zi de zi şi noapte de noapte devine tema poemelor sale,unde nu există o logică a realului şi fericiri.Se merge într-o inversare asupra naturalului de care se bucură majoritatea celor ce-l citesc.
Adrian Raicu scrie,la 16 februarie 2010 pe coperta patru a celui de al doilea volum de versuri (Chipul tău blând coborât din icoane mă ţine strâns sub pleoapă),că este un conglomerat de trăiri abisale cu împliniri mate în care Virgil este singur cu ,,iarna care îl plânge’’iar Dumnezeu ,,îl ninge cu ani’’.
Poetul Tudor Matreşu,în ,,cuvintele albastre’’,semnalează-despre acelaşi volum de versuri,că Virgil Andronescu ,,vine dintr-un timp imaginar’’ ca ,,o lebădă albă valsând între cer şi pământ’’
Fernando Klabin-fost Ataşat Cultural al ambasadei Braziliei la Bucureşti,prieten al poetului,spune că ,,autorul îşi trage seva artistică din mierea şi fierea realului’’,speranţa disperată în care ,,poetul a ales viaţa cu umbrele şi strlăcirile ei’’.
Generaţia 2000 al cărui exponent este l-a impus pe Virgil Andronescu ca fiind un lider local.
Sublimarea experienţelor existenţiale este iubirea -,,un sentiment devastator’’,spune profesorul Emil Dumbravă.Post modern,el se integrează tehnic şi estetic în literatura secolului XXI.
El caută iubirea femeii,prin Dumnezeu, în ultima călătorie la Brăila ,,cu ploaie’’- când ,,în trupul ei ţipă furtună’’.(,,rătăcit de lume/prin lumea mea’’).
Profunde sunt şi versurile ,,lacrimile nu dau strălucire chiar diamante fiind’’, ,,sădeşte-te în mine/redă-mi-te infinit’’, ,,mă destăinui în întunericul nopţii/luminat de ochii tăi mari’’.
Visul orcărui poet/scriitor şi rugămintea sa : ,,citeşte-mă pentru a mă înţelege !’’, ,,vise curg pe retina amară/luna te urmează în patul curat/ochi pe ochi se sărută duios’’.
Adaug aici un motto,original şi care spune totul,pe care mi-l însuşesc şi eu ,,Numai femeia e frumuseţe/…’’- din primul volum intitulat Poezii,publicat în anul 2003.
Poemul ,,câte colţuri are sfera ?’’(vol.Chipul tău blând…)- iubirea văzută ca o sferă.
Prima carte de Poezii conţine versuri blânde ca o iubire.Al doilea volum de versuri conţine poeme ca o pictură abstractă pe care un muritor de rând o percepe greu.
Poemoziile autorului Virgil Andronescu (şi nu Androneanu,cum aş fi dorit eu !),din volumul al treilea impresionează prin amplul şi vibrantul apel pe care-l face Divinităţii.
Poetul,,realizează o disecare a figurilor de stil,dând în vileag împlinirile şi neîmplinirile’’-poetul şi publicistul Tudor Matreşu în prefaţa volumului ,,Ultimele luni din viaţa umbrei mele’’.
Ambivalenţa : urât-frumos,tare-moale,cognoscibil-necognoscibil,încordat-relaxat,violent-duios,fericit-nefericit,pur-impur,prieten drag-duşman,etern-derizoriu,atent-vaporos- se găseşte fericit-nefericit mergând către sensul final al drumului.Ca un Sisif va trăi viaţa şi arta într-o tragică simbioză.
Iubirea prin moarte,prin jertfă,îl face pe Virgil Andronescu un poet care deprinde înspăimântări,ale propriului ego,de lumea efemeră a realului.
Grafica Cristinei Barbu(prezentă în ultimele două cărţi),violentizează subtilele poeme,iar coperta sintetizează perfect- prin formă şi colorit (Cristian-Ionuţ Tănasă,ed.Alfa-Iaşi),ceea ce Virgil încearcă şi reuşeşte să ne convingă în interiorul cărţii.
Lirica autorului nu acceptă compromisuri,dar se raliază uneori cu muzica dodecatonică atunci când asculţi versurile pătrunzându-se.Tablouri erotice de natură epigonică,uneori triste şi fără conceptualizare,ne urmăresc,ne fac să le trăim fiecare pe cont propriu fără a cădea în senzualitate.
Peste câţiva ani sper să-l văd bătând la poarta Uniunii Scriitorilor !
Să nu dezamăgească,să lupte să consfiinţească intrarea în elită,adevărata breaslă,care domină de sute de ani româneşti.
Fie ca bunul Dumnezeu să îl ajute !
Dumitru NEGRU
Pictor,membru U.A.P.R.
Note de lectură
,,Ultimele luni din viaţa umbrei mele’’
de Virgil Andronescu
Este o mândrie pentru mine că sunt alături de un prieten mai tânăr,dar cu posibilităţi de creaţie deosebite.Poezia lui este un vulcan lăuntric imploziv,care-i zguduie existnţa terestră,cu fiecare vers dăruit condeiului.
Despre tânărul poet Virgil Andronescu (acum la a treia carte) sunt multe de spus.Este un creator fulgurant,poezia lui atingând uneori culmi de negândit,alteori abisuri întunecate,rostindul ca pe un ,,mag’’ cu puteri nebănuite în ale scrisului.
Introvertit în propria-i carapace,caută cu febrilitate lumina.Întunericul este de nepătruns.Casa tăcerii-un cuib imperfect.
Îşi pune permanent întrebări.
Lumina din ochi e singulară,unică şi irepetabilă.Poetul o trăieşte cu ardoare.Dincolo de ea,dragostea-un morman de fiare,ajunsă la dezmembrări.(Un scaun în centru…).
O poezie,uneori dureroasă,alteori dură,încrâncenată,spărgând filosofia tristă a luptei dintre viaţă şi moarte.Existenţa,o luptă acerbă dintre sine-poetul şi restul lumii.
Strivit parcă de bucuria născătoare de viaţă şi moarte,protestatar a tot ceea ce poiticienii dintotdeauna ne-au pus pe tapet,îşi găseşte refugiul totuşi în internet,o tehnică atât de modernă pe o planetă aşa de bătrână.(În umbra ta…).
Plecată de la un motto din Emil Cioran, ,,Silogismele amărăciunii’’- ,,Poetul-un şiret care-şi îngăduie să lâncezească după pofta inimii,care se încrâncenează în perplexitate,străduindu-se s-o obţină prin toate mijloacele.Apoi,naivă,posteritatea se înduioşează şi-l compătimeşte.’’
,,Virusat’’,parcă,de un zbucium continuu,poetul încearcă să curgă prin crăpăturile timpului dinspre abstractul viselor,ca o logică strecurată în laptele mamei,înspre acel concret pe care numai el îl cunoaşte.Un univers perpetuu.Universul om,universul timp,universul spaţiu.Iată gândirea poetului ancorată abstract la această ,,ecluziune concomitentă,trecut-prezent-viitor’’(Prin crăpături de timp…).Iată un poet răscolit de himere pe tărâmul de vis al Parnasului.
Un tânăr care crede,speră şi munceşte asiduu în şlefuirea diamantului pur al poeziei de zgura inflexibilă a ,,nepoeziei’’.
Cel mai frumos,simplu şi la îndemână act de cultură este acela de a-l ,,arunca’’ în furcile caudine ale criticii literare.
Curaj,tinere !Te va sfâşia bucăţică cu bucăţică,dar vei inflori mai frumos,mai pătimaş,mai încrezător în forţele proprii.
Durerea,uneori naşte şi feţi-frumoşi.
Şi eu îţi doresc,ca tu să devii unul dintre aceştia.
Tudor MATREŞU,
poet, publicist.
