Statisticile blogului

Bine ați venit !
…iar faptul că ati ajuns aici, nu este o întâmplare!

December 30, 2010

Duminica in loc de Luni!

               -postat de Virgil Andronescu-
                                     sursa foto:Adevarul

Este oficial: Din 2011, duminica va fi prima zi a săptămânii. Se modifică calendarul cu care eram obişnuiţi
Miercuri, 29 decembrie 2010 Sursa: Adevarul Autor: Ştefan Borcea

Preoţii spun că din 2011 se revine la tradiţia creştinească, lucru menţionat şi în biblie. Revenirea duminicii ca zi întâi a săptămânii în calendarul ortodox pe 2011 este o decizie a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe RomâneCreştinii care şi-au procurat de la biserici sau care au primit acasă de la preoţi calendarul ortodox pe anul 2011 au avut supriza să constate că, de anul viitor, săptămâna bisericescă începe nu cu ziua de luni, cum era până acum, ci cu ziua de duminică.

December 27, 2010

Virgil Andronescu-revista Convorbiri Literare,septembrie 2009.

                                              -film realizat si postat de Virgil Andronescu-

December 24, 2010

Virgil Andronescu-revista ,,Feed Back''-Iasi,nr.10,octombrie,2010.

,,Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!''

                                             -scris si postat de Virgil Andronescu-
                                      sursa foto:MEDIAFAX,foto:Bogdan Stamatan.

Ieri,23 decembrie 2010,s-a consumat în Plenul Parlamentului drama unui om.Acesta,Adrian Sobaru, în vîrstă de 40 de ani,angajat ca electrician la TVR,este căsătorit şi are doi copii,unul dintre aceştia suferind de autism,s-a aruncat de la balconul Parlamentului.Drama lui e drama întregului popor(aşa cum se exprimă mereu politicienii români).Trebuia şi nu trebuia să se întâmple aşa ceva din cauza celor 21 de ani străbătuţi prin deşertul democraţiei originale din România!Actul a fost premeditat,mergând pe un adevar fundamental ce nu mai trebuie demonstrat: 21 de ani de guvernări mincinoase şi de hotie.Exterminarea românilor de către români,ţinerea în sărăcie şi mai ales în incultură a cetăţenilor români.Această axiomă a caracterizat gestul de ieri din Parlamentul României,când tocmai se pregătea de punerea aceleaşi plăci,cu şanţuri,despre aşa-zisele reforme anticriză.Unii dintre parlamentari au vărsat o lacrimă,alţii au fost sideraţi-alţii numai ,,sidefaţi'',dar e bine că protestatarul a scăpat cu viaţă şi fără traume care să-l urmărească întreaga viaţă. Cu doi copii dintre care unul autist, şi cu datorii-cu tăierea salariului şi a altor drepturi,cu soţia fără servici,aflat în plină disperare şi depresiv.Nu e un caz singular în această ţară blestemată,probabil că peste 90% din populaţie se găseşte în situaţii similare,respectiv sărăcie şi incultură în foarte multe dintre cazuri.Guvernul Boc a dus la perfecţiune,pe cele mai înalte culmi,sărăcia şi incultura oamenilor din popor!După trecerea incidentului cu Adrian Sobaru,plenul şi-a reluat activitatea ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat.Vai de mama noastra,vai' soarta noastră,numai români nu ne mai vine să spunem că suntem deşi suntem...până în măduva oaselor!Şi vă mai spun ceva,acum înainte de Crăciun: de 21 de ani românii nu mai cresc porci ci îi votează,după vot se cresc ei singuri de pe urma proştilor ce i-au votat!Bunule Dumnezeu iartă-ne şi trece-ne cu bine prin acest deşert de democraţie pur românească şi pur neocomunistă!Iartă-ne şi pentru asasinatul oribil din ziua de Crăciun de acum 21 de ani!Oare vom învăţa ceva din acest act?Poporul va învăţa ceva din toate astea?Să sperăm că da!Politicienii români vor trage învăţăminte,vor vedea adevărul adevărat?Îşi vor deschide ochii,punga şi sufletul către popor?Să sperăm...!Marele gânditor Petre Ţuţea spunea în anul 1990: ,,Am suferit 13 ani în temniţă pentru un popor de idioţi!Nu suntem pierduţi ca popor,poate că Dumnezeu are milă de noi şi ne mai dă câte un picior în cur...Dumnezeu e Român...sau dacă nu e...eu sunt împotriva Lui!Românii au degenerat...În legătura cu moartea lui Ceauşescu: ,,a murit Ceausescu,traiasca Ceausescu!''Şi ca să-l parafrazez pe Ţuţea pot spune că:Succesorii lui Ceauşescu sunt nişte Ceauşeşti nepatrioţi!Sau: ,,comunismul e o crimă continua'' iar ce a urmat după aceea,timp de 21 de ani,e ,,o crimă continuată!''Vă veţi întreba ce legături există între ce spunea gânditorul-vizionar Petre Ţuţea în 1990 şi ceea ce s-a întâmplat ieri în Parlament dar şi între acest eveniment şi asasinatul din ziua de Crăciun.Vă las pe dumneavoastră să cugetaţi şi să descoperiţi.

December 23, 2010

ROMANI ADEVARATI

                                                   -film realizat si postat de Virgil Andronescu-

Stop Romania in Spatiul Schengen!?

                               -postat de Virgil Andronescu-
                              sursa: site Schengen Romania

La inceputul anilor 80, a demarat, la nivel european, o discutie in legatura cu importanta termenului libertate de miscare
In anul 1984, fostul cancelar german Helmut Kohl s-a intalnit cu presedintele de atunci al Frantei, François Mitterand, la trecerea frontierei « Goldene Brenn » din apropiere de Saarbrücken. Aici au luat decizia de a elimina controalele la frontiera dintre Germania si Franta. Nici unul din ei nu banuise atunci ce insemnatate vizionara va avea pe viitor acest gest pentru o Europa fara granite interne si fara controale la frontiera dintre state.
Viziunea lor a condus intr-o prima faza la un acord intre Germania, Franta, Tarile de Jos, Belgia si Luxemburg, incheiat in 1985 pe nava "Astrid" pe raul Mosel, in dreptul micii localitati de frontiera Schengen din Luxemburg.
A urmat semnarea Conventiei de Implementare a Acordului Schengen, in data de 19 iunie 1990. In momentul intrarii in vigoare, in anul 1995, aceasta a eliminat controalele la frontierele interne ale statelor semnatare si a creat o singura frontiera externa unde controalele se desfasoara conform unui set de reguli clare.
De asemenea, au fost stabilite reguli comune in materie de vize, migratie, azil, precum si masuri referitoare la cooperarea politieneasca, judiciara sau vamala. Toate aceste masuri, impreuna cu Acordul Schengen, Conventia de Implementare a Acordului Schengen, deciziile si declaratiile adoptate de catre Comitetul Executiv Schengen stabilit în 1990, precum si protocoalele si acordurile de aderare care au urmat constituie acquis-ul Schengen.
Initial, acquis-ul Schengen nu a facut parte din cadrul legislativ comunitar. Acest lucru s-a schimbat insa odata cu semnarea Tratatului de la Amsterdam, in data de 2 octombrie 1997, intrat in vigoare la data de 1 mai 1999. Un Protocol atasat Tratatului de la Amsterdam incorporeaza acquis-ul Schengen in cadrul legislativ si institutional al Uniunii Europene.
Incepand cu acest moment, acquis-ul Schengen face parte din legislatia comunitara si a fost transferat in noul Titlu IV- Vize, azil, imigratie si alte politici legate de libera circulatie a persoanelor, al TUE.

December 21, 2010

Petre Ţuţea: Previziuni despre viitorul românilor.

                                                            -postat de Virgil Andronescu-
                                                                      sursa:YouTube

December 18, 2010

Ce fac altii pentru orasul lor e minunat ! Noi nu putem ori nu vrem sa facem in si pentru Turnu Magurele?

                                                      -postat de Virgil Andronescu-
                                sursa:ziarul ,,Obiectiv-Vocea Brailei''

Astăzi lansăm "Obiectiv Cultural"!

Vineri, 17 Decembrie 2010

Obiectiv Cultural. Astazi. Understage. Ora 17.30
Posted on decembrie 17, 2010 by Marian Coman

Am scris totul in titlu, dar mai repet si aici. Astazi (vineri 17 decembrie 2010) va astept in Understage, de la ora 17.30, la lansarea suplimentului “Obiectiv Cultural”. Nu iti trebuie bilet, bani, haine de firma pe tine. Nu iti trebuie 20 de facultati.Stiu ca e o vreme aiurea afara, dar merita sa ne arati ca esti dispus sa sustii un act de cultura. Ca nu iti este indiferent lucrul asta. Ca iti pasa.
Recepţia va avea loc în clubul "Understage", cu începere de la ora 17.30 "Obiectiv Cultural" este prima publicaţie culturală veritabilă, realizată la Brăila în ultimii 60 de ani  suplimentul va ieşi pe piaţă luni, 20 decembrie şi se va distribui gratuit împreună cu cotidianul "Obiectiv-Vocea Brăilei"

Astăzi, cotidianul "Obiectiv-Vocea Brăilei" lansează suplimentul de cultură "Obiectiv Cultural". Recepţia va avea loc în clubul "Understage" (strada Mihai Eminescu nr. 24, intrarea din Mihail Sebastian), cu începere de la ora 17.30. Îmbinând într-un nucleu dinamic mai multe pliuri culturale (interviu, anchetă, cronică de carte, polemică, poezie, proză etc.), "Obiectiv Cultural" este prima publicaţie culturală veritabilă, realizată la Brăila în ultimii 60 de ani. Un interviu inedit cu Ana Blandiana, o anchetă despre controversata temă a "rezistenţei prin cultură", la care răspund Gelu Negrea, Liviu Antonesei, Michael Hăulică, Viorel Padina, Lucian Merişca şi Luca Piţu, rubrica "Poetul lunii", care îl are în centrul ei pe Mircea Bârsilă, cronici la două dintre cărţile laureatei premiului Nobel pentru Literatură - 2009, Herta Muller sau polemici semnate de Laszlo Alexandru şi Ion Zubaşcu sunt doar câteva dintre articolele pe care le veţi putea citi în primul număr al "Obiectivului Cultural". Suplimentul va ieşi pe piaţă luni, 20 decembrie şi se va distribui gratuit împreună cu cotidianul "Obiectiv-Vocea Brăilei". Cititorii "Obiectiv Cultural" vor avea ocazia să câştige premii de milioane în cărţi, apărute la principalele edituri din România.
Iată motivele care au stat la baza apariţiei suplimentului "Obiectiv Cultural":


Marian Coman - scriitor, jurnalist, redactor-şef al "Obiectiv Cultural": "În primul rând, «Obiectiv Cultural» îşi propune să facă legătura între ceea ce se întâmplă la nivel naţional şi viaţa culturală uşor prăfuită a Brăilei. Cred că este absolut necesar să aducem aici informaţia culturală de calitate, să vorbim despre modelele reale şi despre temele importante în cultura română contemporană, apoi să încercăm să luăm de aici şi să promovăm ceea ce are Brăila mai bun în muzică, artă plastică, literatură ori teatru. O publicaţie culturală veritabilă nu este un moft, ci o condiţie pentru decantarea naturală a valorilor".


Cristian Robu-Corcan - scriitor, jurnalist, redactor-şef adjunct al" Obiectiv Cultural": "Într-un oraş în care, din metru în metru, te împiedici de oasele tari ale unora dintre cei mai iluştri oameni de cultură pe care i-a dat România, apariţia «Obiectivului Cultural» nu înseamnă decât o aspiraţie spre normalitate, nimic mai mult, dar nici mai puţin. Excelenţa, evident, presupune un alt tip de efort, însă, pe de altă parte, ea nu se poate articula decât pe normalitate. Normalitatea reprezintă «masa critică» a excelenţei. Când Brăila nu va mai respinge cultura ca pe un corp străin şi dubios, aerul va deveni respirabil şi se vor putea face, în sfârşit, planuri de «preamăriri» şi «onoruri»".

George Şipoş - publicist, traducător, redactor al "Obiectiv Cultural":"Acum 15 ani am scris în «România literară» despre «profanarea» bustului lui Nae Ionescu, despre absenţa talentului la Teatrul «Maria Filotti», despre plachetele de versuri de doi bani apărute pe bani grei şi vândute la suprapreţ din nu se ştie ce mândrie locală absurdă. Între timp, lucrurile s-au schimbat mult. Teatrul «Maria Filotti» a ieşit din anonimat, obiectivele culturale din Brăila încep să fie restaurate, sunt la noi festivaluri de muzică apreciate la nivel naţional şi nu numai. Iar acum, iată, reînnodăm şi tradiţia unei publicaţii locale de cultură".


Diana Corcan - poetă, redactor al "Obiectiv Cultural": "Cred că apariţia unui supliment cultural este foarte necesară nu numai în Brăila, ci în orice oraş, oricât de mic, pentru simplul fapt, de altminteri complicat, că reprezintă un semn de civilizaţie. E aproape de neconceput ca un oraş de mărimea şi tradiţia culturală a Brăilei să fie deconectat total de la realităţile culturale contemporane. Miza «Obiectivului Cultural» nu este atât formativă, cât informativă. Eu, personal, mi-aş dori să satisfacă anumite exigenţe şi să atenueze frustrările multora care locuiesc în acest oraş, mai mult sau mai puţin nemulţumiţi de apartenenţa la el".


Liviu G. Stan - poet, jurnalist, redactor al "Obiectiv Cultural": "«Obiectiv Cultural» nu este un instrument, nu este un podium pentru execuţii socio-culturale, nu este un ring al răfuielilor personale, nu este o defulare a provincialismului sau o «jucărie» cu aplicabilitate ideologică, ci reprezintă o intrare într-un tipar al normalităţii. De ce? Deoarece normalitatea e, în primul rând, un act de cultură. Anormalitatea e confuzie. Unde există cultură, nu există confuzie. Personal, văd în acest supliment şi o replică decentă dată cumetriilor instituţionale care alcătuiesc de ani buni «meniul cultural» al Brăilei".


Cristina Dosuleanu - jurnalist, redactor al "Obiectiv Cultural": "În 1929, inginerul Gh. T. Marinescu lansa la Brăila o revistă culturală, «Analele Brăilei». Revista sa, una dintre cele mai interesante şi mai longevive, a conectat Brăila la spiritualitatea naţională, iar zbaterile brăilenilor nu au mai fost sterile. Acum, în plină criză economică, mai mare decât cea interbelică, cotidianul «Obiectiv-Vocea Brăilei» lansează un supliment de cultură şi nu pot să nu constat că, în contextul actual, o adevărată revistă de cultură este ca o gură de aer pentru cineva care se îneacă".

Comentariile cetatenilor braileni.

Scris de Ferdinand ,
2010-12-17 13:45:54
O singura remarca la negativ,de ce oare se face lansarea intr-o carciuma? Despre initiativa lansarii publicatiei,felicitari si mult succes acestui colectiv tanar ce si-a propus sa faca ceva pentru actul de cultura!S'auzim de bine...

Scris de amadeo ,
2010-12-17 13:32:51
Felicitari, Obiectiv! Daca nimeni din acest oras nu se indura sa faca o publicatie culturala pentru Braila, si asta de ani si ani,iata ca a venit vremea ca oameni din randul jurnalistilor de soi ai orasului sa puna temelie pentru a scoate la iveala si a o oferi celor flamanzi de scriitura, de arta literaturii de aici si de pretutindeni din tara asta, o tipsie plina de vorbe la festin! Va multumim!


Scris de braileanul vigilent ,
2010-12-17 13:31:54
Bravo, baieti!

Scris de steven ,
2010-12-17 11:00:06
o idee extraordinara! in sfarsit o sa avem ce citi. Ceva care sa merite citit :) In sfarsit vom avea o publicatie braileana in care suntem siguri ca nu vom gasi stiri despre lumea interlopa, smecheri, furturi, descinderi ale mascatilor,s.a.m.d...Aici se vor gasi numai articole imbucuratoare, care cu siguranta ne vor face sa fim mandri ca suntem braileni! Mult succes!

December 16, 2010

Un prostanac si doi minicinosi;Coaliţia anti-Dracu.

                                  -postat de Virgil Andronescu-
                                        sursa text:revista ,,22''
                                                                   

Andreea Pora
Prostia lui Mircea Geoana este tulburatoare. Trezeste nostalgii dupa alti prosti celebri, dar ceva mai discreti. Sa te asezi in fata camerei de luat vederi, sa-ti pui singur intrebari si sa declami niste raspunsuri care ii fac pina si pe cei mai infocati sustinatori sa ofteze usurati ca n-ai iesit presedinte, inseamna ca te preseaza ceva. Tare. In locuri rusinoase. Ce sa fie? Dorinta de a te razbuna pe Ponta, de a incerca sa-ti scapi scaunul de presedinte al Senatului sau, mai stii, vointa de redeveni ce-ai fost, ba chiar mai mult de-atit? Meandrele gandirii lui Geoana sint greu de urmarit, asa incit orice posibilitate ramine deschisa. Indiferent insa de calcule, rezultatul este ca in legile lui Murphy. “Orice om intreg la minte are un orizont. La prosti orizontul se restrânge, se tot restrânge pâna ce ajunge un punct. Acela e punctul lor de vedere !”.Da, obsesia lui Geoana este ca trebuie sa explice electoratului ca vizita la Vantu nu a fost nici una de relaxare, nici conspirativa pentru punerea acestuia la adapost de procurorii care tocmai il arestasera pe Nicolae Popa si nici de multumire pentru implicarea trup, suflet si bani din campanie. Vrea sa arate ca scopul a fost unul pragmatic, terestru: aflarea subiectelor de la examenul de a doua zi (“Am dorit sa aflu de la sursa, de la patronul acestui trust, care sunt aceste intrebari si daca se poate asigura un teren de joc egal intre cei doi candidati.") Iata cum, nici macar la un an de zile de la momentul istoric al topaielii si celebrului “Mihaela, dragostea mea”, Mircea Geoana nu intelege ca nu detaliile si motivatiile conteaza, ci gestul.Dar chiar si la nivelul motivatiilor, de ce ar fi mai de condamnat o intelegere cu SOV pe tema dosarelor decit una pe intrebarile de a doua zi? Desigur, pentru prima trebuie sa te ridici la nivelul unei functii, care, la o adica, iti permite ticalosii si trocuri oculte, pentru a doua ramii la statura elevului Mirciulica dintr-a treia care isi strecoara copiuta in buzunar.Ultima ocazie ratata de a tacea arata insa ceva mult mai interesant decit justetea esecului lui Geoana: nici Ponta nu-i mai breaz. Seful de campanie, ajuns intre timp sef de partid, pare si el la fel de mincinos si nu foarte departe de abisul intelepciunii lui Geoana. Din desfasurarea evenimentelor, previzibil scapate de sub controlul celor doi protagonisti, reiese nu doar ca Ponta l-a sfatuit pe candidat sa minta ca a fost acasa la nevasta (“te uiti la doamna, ea da din cap a confirmare”), ba chiar ca minte si acum cind neaga indicatia. Ca si maestrii sai, Ponta nu este convins ca minciunile in politica au picioare atit de scurte incit nu pot depasi ziua rostirii lor.Nici nu apucasera sa umple spatiul media negarile si citatele din filme ale lui Ponta (“O sa-i propun o intelegere domnului Geoana: daca dansul nu mai minte despre mine, eu n-o sa mai spun adevarul despre el”), ca iese strategul de campanie, Cozmin Gusa, si il da in vileag. Victoras minte, spune el, minte si “am avut o surpriza neplacuta” din cauza aceasta. Curat neplacuta. “In mod repetat Victor a insistat pentru aceasta strategie, respectiv sa minta. Si spun ca a insistat pentru ca eu am refuzat-o de citeva ori. Surpriza mare a fost ca Victor nu a inteles acest lucru si cind Mircea a ajuns in sfirsit la dezbatere a revenit cu aceeasi tema”, explica Gusa. Cit de prost sa fii, cit de sigur de complicitatea celorlalti sau de teama lor fata de functia pe care o detii, ca sa nu-ti imaginezi ca se va afla, mai ales ca in afara de Gusa au asistat si altii la discutii? Intrebare fara raspuns.Vedem, la un an de la alegeri, nu doar ca ecoul luptei nu se stinge, pierzatorii fiind inca marcati de viteza cu care li s-a scurs victoria printre degete, dar ca urmasii lor sint facuti din acelasi aluat. Trista concluzie: Ponta e Geoana doi. PSD are dreptate sa fie nemultumit, nu din motive de moralitate politica, nu astfel de probleme isi pun Hrebenciuc si ceilalti, ci din simplul motiv ca Ponta- “carlanul” nu pare sa invete ceva nici macar din istoria recenta. Poate nici el nu e capabil. Si atunci istoria se poate oricind repeta. Iata un scenariu de cosmar.Andreea Pora Istoria ultimului an ar fi trebuit să arate opoziţiei că pentru dărâmarea Cabinetului Boc nu sunt suficiente nici entuziasmele juvenile din talk-show-urile de stabilizare a egourilor lui Ponta şi Antonescu, nici mitingurile păstorite de sindicalişti milionari, nici înrolările cu japca la moţiunile de cenzură. Nu mirosul de pucioasă contrafăcută, achiziţionată parcă din magazinele etnobotanice, răspândit cu dărnicie de blogul liderului PSD, sau soluţiile finale şi globale ale şefului PNL vor alunga „guvernul-criminal“ şi îi vor face pe „Scaraoţchi“, pe „drăcuşoara–Udrea“, „pechinezele Sulfina şi Turcan“ să cedeze locul celor doi salvatori ai neamului. Şi nici „dracii get-beget cu aripioare de îngeri, Tismăneanu, Cărtărescu şi Mihăieş“ nu se vor înscrie în PSD doar pentru a-i tămădui pe Ponta şi Antonescu de maladia obsesiv-compulsivă de care suferă. Deşi istoria recentă a arătat că realitatea politică nu răspunde unor astfel de provocări, oricât de sistematice ar fie ele, opoziţia se menţine în acest registru.De aceea, mă întreb dacă rolul noii coaliţii „anti-Dracu“, în fond, o reeditare cu mijloace mai modeste a „alianţei Grivco“, se va reduce la atât. Ponta a primit mandat de la PSD, chiar în ziua premierei de a merge la consultările de la Cotroceni, să propună PNL şi PC „un pact de necolaborare sub nicio formă cu Traian Băsescu, Guvernul Boc şi cu PDL“, ca şi cum până acum ar fi existat vreo urmă de colaborare. A fost avizat Ponta de partid să deschidă discuţii concrete pentru realizarea „unei opoziţii şi gândiri unite“, de parcă asta n-ar însemna tot căutarea trădătorilor care să voteze suspendarea şi moţiunea de cenzură din primăvară. Ce e nou? Pe fond nimic, în afara faptului că Voiculescu-Felix a dat semnale că a decis să-şi negocieze Antenele doar cu Antonescu şi schimbarea de gardă la UDMR. Altfel spus, „coaliţia anti-Dracu“ nu are nimic în plus de oferit, faţă de acum câteva luni, la nivel de programe şi soluţii de revenire economică şi socială. Mai ales că e vorba de un electorat care doreşte, aşa cum arată sondajul realizat de ICCMR, în proporţie de 72%, să i se asigure locuri de muncă şi să i se fixeze preţurile (44%). Ceea ce va fi complicat chiar şi pentru PSD şi PNL, oricâte promisiuni vor lansa la apă. Convingerea noii coaliţii este că, pentru a ajunge la guvernare, nu are nevoie nici de programe, nici de legile pentru care se zbate preşedintele (salarizare, pensii, educaţie), nici de încrederea FMI şi nici măcar de lideri cu viziune şi convingători, ci doar de trădători, pe de o parte, şi de televiziuni, unde să-şi continue campania de diabolizare, pe de alta.Dar, chiar şi aşa, promotorii antidrăcismului se împotmolesc într-un punct-cheie: cuplul Ponta-Antonescu trebuie să funcţioneze ca bielă-manivelă. Să fie, la o adică, interşanjabili. Ambii au ambiţii mari - se văd preşedinţi. Ambii privesc în oglinda fermecată a sondajelor de opinie şi îşi spun că ei vor fi aleşii. Au vârsta biologică potrivită, vorba aprigă şi privirea sfidătoare, plus calităţi insuficient dezvoltate de dictatori şi manipulatori - Ponta a reuşit să-l suspende pe Geoană, folosind arma lui Crin, ameninţarea cu demisia, iar Antonescu să transforme PNL într-o „organizaţie militară“, unde gradele de ministru-general sunt încuiate la el în fişet. Cu toate acestea, Antonescu a fost mai abil, a reuşit să aducă PNL în poziţia privilegiată de a fi disputat şi de PSD, şi de PDL, motiv pentru care poate face fiţe şi obţine mai uşor o funcţie de greutate în viitoarea coaliţie şi guvern de criză. Ponta trebuie să umble cu mănuşi, cel puţin până la alegeri, la termen sau nu. A fost atenţionarea fermă a hrebenciucilor din PSD. Rămâne de văzut, în perioada următoare, cum va reuşi alianţa PSD-PNL-PC să împace aspiraţiile de mărire ale celor doi şi viitoarele posturi, de sus până jos, la ultima funcţie depolitizată.În rest, „coaliţia anti-Dracu“ este déja vu. O fi puterea ineptă şi ticăloasă, dar şi opoziţia este la fel de ineptă şi ticăloasă. Ponta, Antonescu şi Voiculescu se străduiesc parcă să demonstreze asta în fiecare zi. Este suficient să-i asculţi şi să le citeşti aserţiunile, ca să-ţi dai seama că „dracu nu-i aşa de negru“, prin comparaţie. În fond, ce-i mai rău? Să scapi de dracu şi să dai de tac-su la puterea a treia?

December 15, 2010

Viziunea lui Basescu pentru viitorul Romaniei

                               -poatat de Virgil Andronescu-

                                                                                            sursa:9AMNews

Alexandra Lia Grindean 15 Decembrie 2010 
Bugetul pe 2011

Basescu si guvernantii au discutat pe tema bugetului de stat pe 2011 si perspective pentru 2012.
Am atentionat partidele asupra a aceea ce insemna imprumuturile din 2011. Principalul eveniment care se intampla este ca datoria publica ajunge la 39,11 din PIB. In raport cu imprumuturile pentru alte tari, cum ar fi Grecia sau Irlanda, sumele pe care le imprumuta Romania sunt mici”, a declarat Traian Basescu.Presedintele sustine ca i-a avetizat pe politicieni sa aiba atentie la prioritati, pentru a nu mai da catre fiecare primarie si pentru a nu cheltuii “airea” putinii bani de anul viitor. [Boc a impartit banii: 40 de milioane pentru PDL]Bugetul pe 2011 vizeaza continuarea procesului de consolidare fiscal.Presedintele a avertizat ministerele care nu si-au facut inca reducerile de personal: Ministerul de Finante si Ministerul de Interne, adaugand ca in 2011, ministerul Sanatatii va avea posibilitatea sa faca noi angajari.“In raport cu situatia economica europeana, incepem sa construim bugetul cu o orientare catre eficienta si competitivitate”, a anuntat seful statului. O caracteristica vizibila a bugetului pe 2011 este “prudenta”, a declarat Basescu. “Bugetul refecta o responsabilitate asumata de guvern”.
Unde dorm parlamentarii pe banii nostri? Luxul lor, in schimbul saraciei noastre
Am averizat partidele ca nu cumva la capitolul cheltuieli sa se de arumul la achizitioanrea de mobilieri, plasma si masini sau alete elemente de recuzita. Nu este 2011 anul in care sa ne permitem astfel de achizitii”, a anuntat Basescu.

December 14, 2010

Lui Geoană i s-a tăiat microfonul.

                                          -postat de Virgil Andronescu-
 
Marti, 14 decembrie 2010 Sursa: Ziare.ro Autor: Ziare.ro

Conducerea PSD a decis, ieri, ca fostul preşedinte al partidului şi finalistul campaniei prezidenţiale Mircea Geoană să stea şase luni în afara partidului. Aceasta înseamnă că el rămâne în continuare membru al PSD, dar nu poate participa la acţiunile şi nu poate vorbi în numele partidului în acest timp. Social-democraţii îi menţin, deocamdată, sprijinul politic pentru funcţia de preşedinte al Senatului însă lui Geoană i s-a pus în vedere că la următoarea abatere va fi exclus din partid.
Surse prezente la şedinţa de ieri a Biroul Permanent Naţional al PSD, citate de MEDIAFAX, au precizat că pentru suspendarea lui Geoană au votat 16 membri ai BPN, în timp ce alţi şase au fost împotrivă. Marian Vanghelie şi Ion Iliescu au fost printre puţinii lideri PSD care s-au opus sancţionării, anunţă EVENIMENTUL ZILEI. Chiar dacă preşedintele de onoare al PSD s-a pronunţat în favoarea unei pedepse mai blânde pentru Mircea Geoană, în şedinţa de ieri fostul şef de stat l-a plesnit totuşi fără milă pe şeful Senatului, anunţă ZIUA VECHE. „Mircea, în momentul de faţă ai atins limita penibilului!“, i-a spus Iliescu lui Geoană.
Pe de altă parte, surse citate de GÂNDUL afirmă că preşedintele PSD Victor Ponta a ameninţat cu demisia dacă predecesorul său nu este sancţionat. Ponta a declarat, după luarea deciziei, că este convins că Mircea Geoană va demonstra în perioada următoare dacă „vrea să rămână în PSD“.
ADEVĂRUL aminteşte că Mircea Geoană a fost la un pas de suspendare din partid în august, când liderii social-democraţi i-au reproşat că declaraţiile sale publice sunt contrare deciziilor adoptate în partid. Geoană s-a ales atunci, în final, doar cu interdicţia de a vorbi în numele PSD timp de şase luni. Mai mulţi social-democraţi au atenţionat că Geoană a încălcat acest moratoriu, care urma să expire la jumătatea lunii februarie. Pe de altă parte ROMÂNIA LIBERĂ constată că decizia de a-i reduce la tăcere pe foştii lideri pare să se transforme în cutumă în PSD. Episodul suspendării lui Mircea Geoană din PSD seamănă cu un altul petrecut în 2006, în care actor principal era Adrian Năstase, învins, şi el, în alegerile prezidenţiale.

Ziarul ,,Om bun'',Galati.

                                                 -film realizat si postat de Virgil Andronescu-

December 13, 2010

Informatia teleormanului

                                                     -film realizat si postat de Virgil Andronescu-

December 11, 2010

CLUBUL KIWANIS-TURNU MAGURELE,TELEORMAN,ROMANIA

                                                    -realizat si postat de Virgil Andronescu-

December 10, 2010

Lansare de carte, 2010

                                                     -realizat si postat de Virgil Andronescu-
Lansare de carte găzduită de biblioteca Grupului Şcolar Tehnic ,,G-ral David Praporgescu''.Autorul cărţii,scriitor Mircea (Ţuţu) Dragnea,membru U.S.R. 

Intrebarea zilei

Cine vrea sa faca asta si de ce?Traim intr-o tara libera si gandim liber!
-postat de Virgil Andronescu- 
text:Virgil Andronescu
desen:Teo

December 8, 2010

Geoana: Nu ma voi opri din a spune adevarul despre situatia PSD

                                                      -postat de Virgil Andronescu-
                                                                sursa:Ziare.com
                                                                foto:qmagazine.com

Fostul presedinte al PSD, Mircea Geoana, a declarat ca nu se va opri din a spune adevarul despre ce se intampla in PSD si a acuzat faptul ca pesedistii care au semnat scrisoarea deschisa in care era acuzat de lipsa de onoare si minciuna nu citisera documentul si nu erau in totalitate constienti de ce semneaza.
"Imi pare rau ca un numar de colegi, altfel de buna-credinta, au fost tarati intr-o batalie care nu este a lor. Practica de a strange semnaturile unor colegi pe un document pe care nu l-au citit si despre care nu au avut deplina cunostiinta nu face onoare initiatorilor demersului si nici principiilor unui partid democratic", a declarat Geoana, intr-un comunicat de presa remis Ziare.com.
Geoana, amenintat de pesedisti cu debarcarea din partid?
Totodata, el i-a acuzat la randul sau pe initiatorii scrisorii de minciuna, dand ca exemplu faptul ca au scris ca Robert Turcescu a fost prezent la intalnire, lucru care nu s-a intamplat sip e care si jurnalistul l-a negat.
"Tot ceea ce s-a afirmat in scrisoarea deschisa reprezinta minciuni de la un capat la altul, iar cei care sunt invocati ca luand parte la inventatele intalniri pot nega cu usurinta. De altfel, domnul Turcescu deja a negat informatiile aparute", se mai arata in comunicat.
Geoana mai transmis si faptul ca va continua sa spuna adevarul si i-a acuzat pe unii dintre colegii sai ca incearca sa-i restrictioneze libertatea cuvantului si nu-l lasa sa spune lucruri 100% adevarate.
"Tot ceea ce am afirmat in interviul pe care l-am publicat pe blogul meu a fost, este si va ramane 100% adevarat. Nu am nimic de adaugat sau de retractat", a spus fostul candidat la prezidentiale.
"Un singur lucru as vrea sa adaug: in timp ce unii vor continua sa spuna minciuni despre mine, eu nu ma voi opri din a spune adevarul despre situatia partidului", mai spune Geoana.
Fostul presedinte al PSD este acuzat de "lipsa de onoare" si de faptul ca si-a mintit electoratul si colegii, intr-o scrisoare deschisa semnata de 26 de membri ai partidului, printre care se regaseste cea a colaboratorului sau apropiat din perioada campaniei electorale, Viorel Hrebenciuc.
"Va intrebam, domnule Geoana, in numele cui actionati? Aveti motive ascunse pentru care vreti sa deturnati atentia de la problemele curente? Exista agende secrete despre care noi, cei din PSD, nu stim?", era intrebat retoric Geoana in respectiva scrisoare.

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat Marti, 07 decembrie 2010

                                                            -postat de Virgil Andronescu-
                                                                       sursa: Ziare.ro


          Sursa: Antena 3 Autor: Antena 3

Fondatorul site-ului Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat la Londra. Australianul s-a prezentat de bună voie la sediul poliţiei din Londra, unde a fost imediat arestat, informeză AFP. Parchetul
suedez a emis în luna noiembrie un mandat de arestare pe numele lui Julian Assange, care este acuzat de viol şi agresiune sexuală.
Arestarea vine la numai două zile după ce Assange a ameninţat cu publicarea unor informaţii secrete despre închisoarea din Guantanamo în cazul în care va fi ucis, arestat sau dacă site-ul pe care îl conduce va fi interzis.
În fişierul pe care Assange ameninţă că-l va publica s-ar afla date extrem de compromiţătoare despre penitenciarul din Guantanamo şi despre compania
British Petrolium. Fondatorul Wikileaks spune că a distribuit deja documentul electronic la peste 100.000 de persoane din întreaga lume.
Momentan, documentul nu poate fi deschis, însă în cazul în care viaţa hackerul australian ar fi ameninţată, posesorii fişierului vor primi automat parola cu care să acceseze informaţiile.
Site-ul WikiLeaks, specializat în dezvăluirea de documente secrete, a publicat un set de peste 250.000 de note diplomatice. Acţiunea este considerată "un atac la adresa comunităţii internaţionale" de către Departamentul de Stat american.

December 7, 2010

Guvernul, banii si cheltuielile...

                                                 -postat de Virgil Andronescu-
                                                          sursa: 9AmNews
Guvernul a aprobat, in sedinta de luni seara, proiectul de buget pentru anul viitor, documentul urmand sa fie transmis imediat Parlamentului, scrie MEDIAFAX.
La finalul sedintei de guvern, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a aratat ca totalul cheltuielilor cu investitiile vor creste de la 33,9 miliarde lei la 35,1 miliarde lei si ca numarul estimat al locurilor de munca ar urma sa urce cu 23.000 locuri.
* Guvernul vrea sa restranga numarul persoanelor scutite de la plata CAS
El a aratat totodata ca bugetul asigurarilor sociale este in continuare nesustenabil, astfel ca va trebui din nou alimentat de la bugetul de stat, cu transferuri de 13,9 miliarde lei. Pentru bugetul de somaj va fi asigurata o subventie de peste 3 miliarde lei.
* Call center pentru someri
Veniturile estimate din TVA vor creste de la 39 miliarde lei la 46 miliarde lei, iar cele din accize vor urca de la 17,4 miliarde lei la 18,4 miliarde lei, prin reducerea evaziunii fiscale si alinierea accizelor la tigarete la normele UE, conform calendarului stabilit prin Codul Fiscal, potrivit ministrului.
Guvernul colecteaza pe o parte, pierde pe alta
Conform proiectului de buget, ordonatorii de credite vor primi mai putini bani de la buget in 2011 atat fata de executia preliminata pentru acest an, cat si comparativ cu bugetul initial pentru 2010, rectificat de doua ori, cu exceptia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finantelor, Dezvoltarii si Transporturilor.
* Pensiile, inghetate pe tot parcursul anului 2011
Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minima garantata acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale, vor fi inghetate la valorile actuale pe parcursul intregului an 2011, iar contributiile de asigurari sociale percepute angajatorului si angajatului nu vor scadea sub nivelul actual.
Fondurile bugetelor locale din TVA vor fi diminuate substantial prin reducerea la jumatate a alocatiilor pentru lucrari de infrastructura si baze sportive, dar si a banilor pentru salarii din invatamant si ajutoare sociale, iar volumul creditelor pentru infiintarea locurilor de munca va fi restrans cu 50%.
* Proiectul de buget pentru 2011: Cum a fost impartita saracia?
Autoritatile locale nu mai pot finanta lucrari de investitii noi si trebuie sa asigure in prealabil surse de finantare a proiectelor aflate deja in derulare, fiind obligate sa incheie in primul rand investitiile cu termen de finalizare depasit.
Companiile de stat si regiile autonome sunt obligate sa inghete anul viitor angajarile, astfel incat sa nu depaseasca numarul de personal stabilit pentru 2010, iar societatilor cu pierderi ori care sunt subventionate le este impus sa limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.
Guvernul a decis ca pensionarii cu minim 740 lei si revolutionarii sa achite contributii de sanatate
Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei si revolutionarii, cu exceptia celor raniti, sa achite contributii sociale de sanatate, numarul contribuabililor inclusi astfel in baza de impozitare fiind de doua milioane persoane, a anuntat ministrul Sanatatii, Attila Cseke, potrivit MEDIAFAX. El a precizat ca aceasta categorie de pensionari si revolutionari vor fi obligati ca, incepand cu 1 ianuarie 2011, sa achite contributii de 5,5% la Fondul asigurarilor de sanatate.
"Nu este o decizie foarte usoara, este chiar delicata, dar necesara si trebuia luata de multa vreme. Principiul de la care trebuie sa pornim, ca in multe state, este ca sanatatea costa. Trebuie sa reinvatam in societate ca sanatatea nu este pe gratis", a spus ministrul. Potrivit ministrului, statul estimeaza ca va incasa din aceste contributii suplimentare 1,4 miliarde lei anual.
* In prezent sunt impozitate doar pensiile pornind de la 1.000 lei
Ministrul Cseke a aratat ca in prezent sunt scutite de la plata asigurarilor de sanatate 13 categorii de persoane, reprezentand 10,7 milioane persoane dintr-un total de 21,5 milioane cetateni romani. Pe fondul reducerii, din 2008, a nivelului contributiilor, de la peste 6% la 5,5% pentru angajati si 5,2% pentru angajatori, veniturile Fondului asigurarilor de sanatate au scazut constant in ultimii ani, de la 15,7 miliarde lei in 2008 la 14,6 miliarde lei in 2009 si la 12,6 miliarde lei in octombrie 2010, a motivat ministrul decizia.
"Propunerea aprobata prin aceasta ordonanta de urgenta este ca, de la 1 ianuarie 2011, sa extindem baza contribuabililor la Fondul Unic de Asigurari de Sanatate cu doua categorii de persoane: pensionarii cu venituri peste 740 lei si cea mai mare parte din categoria revolutionarilor care astazi sunt exceptati de la plata contributiei pe acea indemnizatie pe care o primesc de la statul roman. La revolutionari ramane exceptata categoria revolutionarilor raniti. In total vorbim de 2.067.764 de persoane", a spus Cseke.
El a aratat ca a fost pastrata scutirea de la plata contributiei pentrru pensionarii cu venituri sub 740 lei, reprezentand 3.443.231 pensionari.
* Vor fi scutiti in continuare copiii, tinerii, elevii si studentii, daca nu au venituri
"Cu aceste masuri vom ajunge la un numar de contribuabili la sistemul social de asigurari de sanatate de 8.797.028 persoane. Categoria exceptatilor, de la 1 ianuarie 2011, va fi de 8.664.852 persoane. Pensionari cu peste 740 lei sunt 2.055.545 persoane", a spus ministrul.
"Sub 740 lei nu se plateste, iar pentru 740 lei se plateste 5,5%. Exista o categorie de pensionari la care, daca se aplica 5,5%, aceasta ar fi probabil intervalul intre 740 si 782 lei, dupa calculul nostru, si aplicand contributia de 5,5% s-ar scadea pensia neta primita in mana sub 740 lei. Atunci, ordonanta va prevedea ca nicio pensie de acest gen, aplicand aceasta contributie, nu va putea scadea sub 740 lei", a mai explicat ministrul Sanatatii.
* Guvernul vrea sa restranga numarul persoanelor scutite de la plata CAS

December 4, 2010

voi exagera puţin moartea

îmi amintesc ultima clipă de amor
şi vrăşuirea din dormitorul tău
cărţi cărţi cărţi
şi ţoale aruncate aiurea
halatul roşu din prima poză
pe care ţi-am făcuto cu noul meu telefon
tot frumoasă eşti tot
zâmbitoare buze fierbinţi

a venit iarna a şi nins de
mâine intră în vigoare cod galben
nu uita să-mi aduci dovleac
copt ţinut în palmele tale moi
dormi acum şi gândul ţi-a fugit
de la mine poate altundeva în noapte
îmi amintesc mâinile şi limba
şi ochii şi picioarele totul

am să dorm liniştit dar nu
prea pentru că tu mă
inciţi la neîncredere
e trecut de miezul nopţii viaţa
tot spre moarte mă trimite
ca pe un e-mail trec prin reţea
gustul amar al purtărior tale
la meteo spune că mâine va ninge
pentru a doua oară în iarna
abia venită

fără tine voi exagera puţin moartea

Am avut scădere economică

sursa: Ziare.ro

Vineri, 03 decembrie 2010 Sursa: Evenimentul Zilei Autor: Ciprian Mailat   
Noi şi elenii suntem singurii europeni care în trimestrul III am avut scădere economică. Irlanda nu a raportat încă datele către Eurostat. Doar România şi Grecia au înregistrat scădere economică în trimestrul III al acestui an dintre toate ţările membre, conform unei estimări a Eurostat.În timp ce Uniunea Europeană (UE) a înregistrat, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, o creştere a PIB de 2,2% (după o creştere de 2,0% în trimestrul al doilea), iar zona euro a avut o creştere economică la 1,9%, PIB-ul Greciei a înregistrat o contracţie de 4,5% în ritm anual, iar România a înregistrat o scădere economică de 2,2%.
Integral în Evenimentul Zilei

December 3, 2010

Guvernul vrea "tigani", nu "rromi"

                                                     -postat de Virgil Andronescu-

                                                             sursa: articol,foto- 9AMnews.


Guvernul este de acord cu initiativa legislativa a parlamentarul PDL, Silviu Prigoana, de a inlocuit denumirea de "rom" cu cea de tigan", bazandu-se pe recomandarile Academiei Romane, precum si pe faptul ca acesta este termenul folosit in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. 
Initiativa legislativa a deputatului propune ca, in documentele emise de institutiile din Romania cu referire la persoane de etnie roma/ tiganeasca, denumirea utilizata sa fie de "tigan/tiganca". Se propune totodata ca atribuirea de conotatii negative la folosirea acestei denumiri sa fie interzisa.
* Termenul '"rom" genereaza confuzie pe plan international
"Sute de milioane de oameni de pe Planeta n-au studii filologice si de etimologie. Ei fac o asociere fireasca (si justa!) intre terminatia -ia / -(an)ia si tara (= natiunea ei) care are aceasta particula: Britania = brit + ania = "tara britilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "tara maurilor", deci Romania = rom + ania = "tara romilor". E incorect. Se creeaza o falsa directionare", sustine deputatul in motivatia propunerii legislative.
Surse guvernamentale au declarat, in luna noiembrie, agentiei MEDIAFAX ca Executivul a discutat despre formularea unui punct de vedere la initiativa deputatului, iar premierul Emil Boc a cerut o informare suplimentara dupa ce a constat ca, din zece institutii publice consultate pe aceasta tema, chiar Academia Romana sustine promovarea initiativei legislative.
Astfel, in timp ce Academia Romana a transmis Guvernului ca sustine promovarea inititative legislative, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Agentia Nationala pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relatii Interetnice si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii au aratat ca nu sustin propunerea deputatului.Organizatii civice au organizat, marti, un protest in fata Palatul Victoria, nemultumite de intentia de a schimba oficial denumirea de "rom" cu cea de "tigan".
Deputatul PDL Silviu Prigoana a elaborat o initiativa legislativa in care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie roma din "rom" in "tigan", la care Guvernul trebuie sa emita o opinie.
Initiativa a fost inregistrata la Senat in luna septembrie, tot atunci presedintele Traian Basescu declarand ca, in momentul in care s-a decis schimbarea denumirii tiganilor in romi, s-a luat o decizie gresita, europenii facand confuzie intre romi si romani."In multe tari din spatiul european este utilizat fara nicio restrictie un cuvant avand aceeasi origine, respectiv aceeasi evolutie a semnificatiei cu lexemul romanesc: 'tsiganes' in franceza, 'zingari' in italiana, 'Zigeuner' in germana, 'tzigani' in rusa si polona, 'cigany' in maghiara, 'ciganin' in bulgara si sarba, 'cigano' in portugheza, 'zigenare' in neerlandeza", se arata in adresa Academiei Romane catre Guvern.
"Primul-ministru a fost de parere ca, in acest caz, trebuie tinut cont de opinia Academiei Romane si, pentru a putea lua o decizie, a solicitat o informare suplimentara cu privire la denumirea oficiala a cetatenilor de etnie roma in statele membre ale Uniunii Europene", au declarat sursele citate.
Institutiile care nu sustin initiativa deputatului au invocat rezolutii sau rapoarte ale Consiliului Europei, care recomanda folosirea termenului "rom", dar si Memorandumul Ministerului Afacerilor Externe nr. D2/1094/2000, care a stabilit folosirea termenului de rom in paralel cu formulele alternative romanes/ gipsies/ romi/ tigani in corespondenta ministerului cu organizatiile internationale.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a comunicat Guvernului ca, in luna aprilie, a decis prin Hotarare a Consiliului Director ca inlocuirea termenului "rom" cu cel de "tigan" nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil de un scop legitim.

December 2, 2010

Lupta pentru cârnaţi, fasole şi sarmale de 1 decembrie


                                         -scris si postat de Virgil Andronescu-

Luptăm pentru cârnaţi, fasole şi sarmale.
Aşa petrecem de 1 decembrie.
Ce parade militare,ce unire?
Când vine vorba de politicieni...să sărbătorim prin muncă,nu e bine aşa?
Rating la poporul român fac vedetele de mâna a doua şi a nu ştiu câta.
Politicul trebuie să stea deoparte.Ratingul e pentru televiziuni.
Nu pentru norod.
Nu mai suntem patrioţi.
Poate doar pe ici pe colo câte un rătăcit.
A cunoaşte trecutul naţional înseamnă a vedea în viitor şi a şti ce ne dorim pentru ţară şi pentru noi.
Mulţi apreciază patriotismul dar puţini îl practică din suflet iar cei mai mulţi de faţadă,ca şi credinţa,ca şi ţinerea posturilor creştineşti
.Chiar nu ştiu ce se poate spune espre ziua de astăzi.
Ne trebuie vizionari,nu politicieni perimaţi,nu şarlatani!
Să ne unim forţele cretoare şi să scoatem ţara din recesiune.
Asta să facem de 1 decembrie!Nu numai...

sursa-foto:Reuters
sursa-site:Jurnalul national













December 1, 2010

Distrugerea omului de catre om!

                                                         -postat de Virgil Andronescu-                                                                
                                                                sursa:You Tube

LA MULTI ANI ROMANIA!

 
-postat de Virgil Andronescu-
                                                                    sursa:You Tube

Sus curvele şi bagabonţii din Romania,jos patria şi demografia!

                                            -articol si film realizate de Virgil Andronescu-
                   sursa foto: http://nekocika.wordpress.com/2010/07/27/imaginea-politicienilor-romani/
                   coloana sonora:Puya & Connector- ''American Dream''song.

Ce face guvernul cu noi?
Ce mai vrea de la noi?
Ne vrea pielea de pe noi?Să ne-o ia...de pe...noi!
I-o dăm...întoarsă.
Se întâmplă,deloc întâmplător,un atac fără precedent la celula de bază a societăţii.Familia trebuie distrusă din faşă!Cu orice preţ!
Cine dracu' să-şi mai facă o familie dacă nu are un job pentru a o întreţine sau munceşte ca un sclav pe te miri ce şi mai nimic?!
Mamele vor fi despărţite de copilaşii lor(ca la Aushwitz-Birkenau)înainte de vreme şi vor merge,singuri-singurei la creşă.Dar unde sunt creşele şi cât costa o singură zi?După primul an de concediu pentru creşterea pruncilor mamele vor fi obligate să reînceapă munca,dacă au unde.
Tinerii ce doresc întemeierea unei familii nu vor mai primi acea minimă sumă de bani la prima căsătorie.
Cine mai are tupeu sau curaj să se mai însoare sau să se mărite?!
După venirea pruncilor pe lume aceştia nu vor mai primi trusoul,dreptul lor legal şi legitim.Vor umbla despuieţi precum...alţii...şi vor trăi după celebrul dicton ,,iarna nu-i ca vara''dar nici vara nu-i ca iarna!
Părinţii nu vor mai primi acei bani pentru creşterea copiilor,indemnizaţiile ce se dau la nasterea fiecarui copil.
Sărăcia e în gât...Parlamentarii şi guvernanţii se lăfăie în indemnizaţii babane şi merg cu limuzine bengoase pe banii proştilor.
Ce face guvernul cu noi?
Sunt un om de dreapta dar nu pot înghiţi rahatul ce ni-l bagă pe gât puterea şi opoziţia,deopotrivă!
,,Poporul e delăsător,pomanagiu şi leneş''după părerea unora...Cum ar putea fi altfel dacă aşa a fost obligat să devină?!
Iese la grevă numai mânat ca oile de unul sau mai mulţi măgari cu averi uriaşe.
Merge la moaştele sfinţilor nu pentru osemintele din raclă ci pentru sarmalele din oalele popilor sponsorizaţi de diverşi politicieni.
Participă benevol şi fără convingere la mitinguri politice fiind atraşi de berea şi micii de pe tarabele catindaţilor.
În restul timpului,bărbaţii se închid în case,beau şi işi bat nevestele până la loc comanda.
Damele savurează,la o cafea,telenovele şi visează cai verzi pe pereţi,barbaţii nu pierd meciurile şi emisiunile cu şi despre ,,bogătanii'' naţiei şi se iluzioneaz că într-o zi...
Foamea e în gât iar ochii pe sticla inundată de curve şi ,,bagabonţi''.
Ne râdem şi apoi adormim precum pruncii după îmbăiere.
Îi înjurăm de toţi sfinţii pe aleşii conducatori ai neamului,de la Băse şi Boc până la primarele ,,care ne este''.
Nu ştiu de ce mulţimea nu se revoltă,nu înţeleg de ce unii sunt atât de naivi şi de fraieri încât mai cred în cei ce ne mint cu neruşinare şi ne fură dumicatul de la gura copiilor!
Acum vin sărbătorile de iarnă şi iar vom fi invitaţi la pomenile sezoniere,pregătite de majoritatea edililor iubiţi.
Frigul va fi în oase,foamea în gât şi vom sta cu ochii beliţi la destrăbălul jegurilor naţiei.
Va fi a 20-a iarnă fericită pentru aleşi!
Pentru gloată va fi o iarnă liniştită,cu ţuică şi cu porcul tăiat de pe listă şi făcut la tigaie.
Sfântul Andrei să ne îndrume paşii în viaţă că,de...!,suntem un neam cu frică de Domnul...!
Mila aleşilor e mare:din când în când îşi mai aduc aminte de prostime şi îi mai aruncă firimiturile de pe masa lor bogată.
Câtă îndurare,credinţă şi milostivenie!
Dragi bărbaţi să ne facem cu toţii vasectomie!Astfel,vom păstra bugetul de stat intact şi nu vom mai avea urmaşi.
Pentru că România nu a fost a noastră,nu e a copiilor noştrii şi nici a copiilor...copiilor...copiilor noştrii! 
Sus curvele şi ,,bagabonţii''din Romania,jos patria şi demografia!

November 29, 2010

"Incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova"

                 -postat de Virgil Andronescu-                                                               sursa: 9AMNews-
R. Moldova si-a ales conducerea                                                         
Rezultate partiale la 91,1% din voturi numarate: PCRM - 41,2%, PLDM - 28%, PDM - 13,2%, PL - 8,8% - Comunistii conduc!
Comunistii ramn pe primul loc dupa numararea a 91,1% din voturi. Rezultate partiale arata ca PCRM a obtinut 41,2% din voturi, respectiv 44 de mandate, PLDM 28% - 31 de mandate, PDM 13,2% - 16 mandate, PL 8,8% - 10 mandate,in timp ce Alianta Moldova Noastra (AMN), aflata acum in coalitia de guvernare, a obtinut 2,1%, potrivit site-ului Alegeri.md.Rezultatele de pana acum nu au luat in calcul decat 60,8% dintre voturile exprimate de cetatenii din municipiul Chisinau si nu include nici rezultatele votului cetatenilor moldoveni la cele 75 de sectii de votare din strainatate. Datele partiale sunt in contradictie cu sondajele la iesirea de la urne prezentate de posturile de televiziune Publika TV si Prime TV. Prezenta la urne la alegerile parlamentare de duminica a fost de 59,1%, potrivit datelor CEC, transmite AGEPRES.
Potrivit Jurnal.md, ca in Moldova prezenta la vot a fost de 59,1%, iar in strainatate au votat 59.000 de cetateni moldoveni. Initial, Partidul Liberal-Democrat Moldovean (PLDM) s-a clasat pe primul loc, obtinand 34,4% din voturi, conform unui exit-poll realizat de IRES pe baza rezultatelor inregistrate la ora 19.00, cu doua ore inaintea inchiderii urmelor, si difuzat de Publika TV. Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM), cu 26% din voturi, urmat de Partidul Liberal (PL), cu 15,6%, Partidul Democrat (PDM), cu 15,1% din voturi, potrivit MEDIAFAX. Alianta Moldova Noastra (AMN) a obtinut 3,1% din voturi si nu a depasit pragul electoral. [VIDEO] Zi cruciala pentru Republica Moldova: Au inceput alegerile"Incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova"Premierul moldovean, Vlad Filat, a declarat, duminica, dupa publicarea sondajelor la iesirea de la urne, ca "incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova", relateaza Europa Libera, in pagina electronica, citata de MEDIAFAX.El a multumit alegatorilor care s-au implicat in procesul electoral si au ales viitorul. "Asta a demonstrat ca suntem o societate matura. Urmeaza sa gestionam aceste rezultate", a adaugat Filat. Acesta le-a cerut membrilor guvernului ca luni dimineata, la ora 8, sa fie prezenti la Guvern, indemandu-i insa "sa lase fierbinteala electorala" la sediul partidelor.Potrivit Realitatea, miza alegerilor legislative din 28 noiembrie este ca alegatorii sa dea solutia iesirii din impasul institutional cu care tara se confrunta de mai bine de un an si jumatate. Parlamentul trebuie sa aleaga presedintele cu 61 de voturi. In cazul in care nu se reuseste alegerea presedintelui dupa doua incercari, legislativul este dizolvat si sunt convocate noi alegeri parlamentare. Acesta este al treilea scrutin legislativ care are loc in R. Moldova in ultimul an si jumatate.

November 28, 2010

Despre ,,binevoitori'' şi ,,deontologi'' via popor!

                                                     -de Virgil Andronescu-
 Vorbim de Vântu,de Patriciu,de Voiculescu...
Da,e în regulă,până la un anumit punct. De ce...? Pentru că nimeni nu se mai ocupă de omul de rând care îşi caută un loc de muncă şi care ştie să facă ceva,să aducă plus-valoare în societatea românească. Articole de de clacă prin mare parte din presă pentru că nu au ca punct terminus rezolvarea problemelor curente ale fiecărui cetăţean onest dar muritor de foame.În toate domeniile se întâmplă această aberaţie. În România lucrurile merg astfel: peste tot se găsesc ,,binevoitori'' şi ,,deontologi''care nu ştiu decât să bată apa în piuă ,,uitând''de bietul popor mult invocat de toţi politicienii şi nu numai. Pe unde te duci după un loc de muncă ţi se spune că e criză şi că nu se pot face angajări. Criză...criză dar pentru cine? Pentru proşti nu pentru firmele de tot felul şi nici pentru statul român. Manip**area e la ea acasă aici pe tărâmuri mioritice şi mulţi cad victime acestei maşinaţiuni cinice. Statul şi unii afacerişti (nu oameni de afaceri), ne fură la tot pasul prin diferite inginerii care mai de care mai golăneşti şi mai cusute cu aţa albă! Pardon,cu aţă roşie,galbenă şi de ceva ani cu aţă portocalie.Toţi sunt numai pentru burţile lor şi pe deasupra sunt şi semianalfabeţi. Mare încredere,naivă desigur,am avut în toată presa românească şi m-am înşelat amarnic. Unde e câinele de pază al democraţiei? A plecat la păscut? Roade oasele şi linge firimiturile aruncate de politicieni (nu oameni politici),şi de pseudo- investitorii de după '89.Sunt ţinuţi în lesă şi doar la comandă latră balosi,rareori muşcând,dar nu direct pe cine trebuie.Ci mai degrabă,presa spală creierele oamenilor de bună credinţă.Vreau nişte articole serioase şi care să atace exact criza morală prin care trecem şi pe care ne-au inculcat-o mental ai noştrii bravi conducători din toate vremurle! Cine are cap să înţeleagă,cine nu are să încerce să aibă! Scopul final al unui articol serios trebuie să reprezinte o rezolvare ori crearea unui cadru social normal care să ajute concret fiecare om care cumpără o gazetă.Ştiu că se poate face asta,rămâne doar să se poată dar mai ales să se vrea! Cu orice risc! 

Indescifrabilă îmi eşti

     - vis îngenunchiat pe retină-  

sărută-mă pe un ochi să te privesc mereu

a descifra. priviri mângâieri zâmbete
în vis îmi cădeau dinţii. în vis.
numai tu mă sărutai iar eu fugeam
ca un lepros. celălalt ochi de vedere

acum te am mult mai aproape. mâna ta. eu
şi visul meu scârbos. iată că acum trece
un dric pe străzi lăturalnice. memento
mori. sărută-mă şi pe celălalt.

indescifrabilă îmi eşti de te mai ascunzi.
sărută-mă. nu mai vreau în faţa oglinzii
amândoi deodată. imediat ce m-am trezit.
m-am spălat pe dinţi şi numai zâmbetul tău

l-am păstrat pe retină solar

November 26, 2010

,,Lumina nodului din cer''-Lansare de carte la Turnu Măgurele-

                                -articol de Virgil Andronescu-






La 22 august a.c. a avut loc lansarea cărţii Nodul din cer al poetesei Carmen Lumiere, unde a participat şi scriitorul şi publicistul Liviu Nanu din partea site-ului agonia.ro. Volumul cuprinde 105 poeme şi şase pagini cu grafică. Poezia se încadrează în zona cubismului, grafica explicitează...
Poeta cercetează cu un curaj deosebit teme ale poeziei de dragoste dar nici teritoriul filosofic nu îi este străin: le tratează pe ambele cu naturaleţe.
Introspecţia se manifestă vis-a-vis de sine însăşi în conexiune directă cu Dumnezeu.
Extrage substanţa vitală, benefică, şi rezolvă stilistic problematicile vieţii, direct şi fără complexe. Trăirile îi sunt febrile.
Descoperim aici două laturi ce acum s-au intersectat: calitatea de femeie, soţie şi mamă, dar şi legătura firească Om-Dumnezeu prin Iubire.
Viața îi serveşte bune şi rele, le trăieşte şi le concretizează poetic prin rugăciunea poetică şi nu numai. Dumnezeu îi este cel mai aproape.
Carmen Lumiere investighează cele pământeşti întocmai omului de ştiinţă şi concluzionează...
Din ancestralul fiinţei sale poetesa cerne, în dialoguri şi monologuri interioare, iubirea de Oameni şi iubirea de Dumnezeu -egal, echilibrat şi profund, precum poemele sale. Găsim versuri adânci şi versuri „efecte speciale” prin care ne descoperă microcosmosul ei interior. Relativul şi absolutul se îmbină perfect.
Carmen Lumiere prezintă în prim-plan lupta vieţii cu moartea în urma căreia nu rămâne decât ea însăşi şi verbul „a trăi”.
Omul din ea caută necunoscutul, descifrându-l pas cu pas, mergând până acolo încât să descopere culori inefabile- de substanţă, şi nuanţe încă neinventate. Teoria formelor fără fond nu îşi găseşte în nici un fel locul în acest volum de versuri. Formele poemelor sunt geometrice- rotunde ori colţuroase, spaţiale ori în planuri întretăind spaţii închise- banalul cotidian. Peisajul puternic pastelat- grafica explicitează totul, este uneori adus şi „alb şi negru”.
Metaforele sunt concrete, concretul e concret, reprezentând însăşi chintesenţa trăirilor sale. Trăieşte intens tot ce se poate trăi omeneşte, sintetizează cu ajutorul cuvântului scris metafizica trăirilor sale. Îşi prezintă ideile logic dar şi „absurd” pentru neiniţiaţii în arta exprimării cuvântului. Naşte idei noi filosofice, contemplă absolutul, ignoră banalităţile şi cu toate astea nu cade în extrema misticului şi nici în aceea a ideilor preconcepute. Prezintă echilibrat şi „echidistant” viaţa în toată splendoarea ei - dar şi dedesubturile acesteia.
Poeta Carmen Lumiere născoceşte miraje poetice pe care le analizează cu mare atenţie - pe care le aşează în sufletul cititorului cu deosebita grijă.
Femeia Carmen Luminiţa Ciutură încearcă şi reuşeşte cu forţe nebănuite să învingă timpul şi să meargă mai departe trăind la fel de intens poezia şi viaţa. Vârsta nu are nici un fel de conotaţie în ceea ce scrie… Nu îşi regretă istoria personală...
Echilibrul femeii şi poetei e absolut... În poeziile cuprinse în acest volum de debut se distinge lupta perpetuă cu timpul ce ne macină viaţa la moara căutărilor continue. Poezia Luminiţei e una de tip pozitivist.
Umblatul printre aştri, paşii pe pământ, alergătura printre cuvinte - cu ele însele la braţul sufletului, îi sunt botez de foc descătuşării. Timpul, ca pentru toţi ceilalţi muritori, e ireversibil.
Foloseşte jocuri de cuvinte, verbe, propoziţii şi fraze întâlnite şi nemaiîntâlnite... Un joc multicolor al versurilor albe...
Albul şi negrul nu îşi au locul decât ca decor şi numai atunci când crede poeta că e strict necesar.
Înfruntă necunoscutul scrisului, cunoaşte tainele din cuvinte, stă de vorbă cu luna şi soarele, cu plânsul şi cu râsul, cu sângele şi cu albastrul din el, descântă „cu paşii ploilor pe mare” lumea minunată a poeziei, simbioza dintre vers şi aceasta este perfectă.
Carmen Lumiere meditează într-un fel special pe marginea existenţei acestei lumi cât şi a celei de dincolo de cer. Existenţialismul e sondat cu mare usurinţă şi definit în cel mai pur stil poetic.
Realismul e unul prompt şi se descrie cu uşurinţă în unele poezii - conturează la modul cel mai fin graniţele unei vieţi împlinite.
Clipa îi e benefică şi tămăduitoare, o trăiește cu intensitate, zâmbind, râzând, plângând, scriind, citind, îngrijindu-şi familia: trăind!

La 22 august 2009, Dumnezeu a legat strâns, într-un nod poetic, două destine frumoase ale aceleiaşi vieţi - în forma lor cea mai sublimă: femeia Carmen Luminiţa Ciutură şi poeta Carmen Lumiere.

„Citiţi aceste poezii şi vă veţi bucura că în biblioteca dumneavoastra a intrat o carte bună”.(Prof. Mircea Dragnea, membru U.S.R.)

November 25, 2010

TEATRUL ABSURDULUI PE MALURILE DÂMBOVIŢEI

             -de Virgil Andronescu-                                                        foto. sursa. stareanatiunii.com
Spitalele din România sunt adevărate găuri negre în P.I.B.-ul României.Nimeni nu ştie unde şi câţi bani se duc din birurile puse pe capul prostimii.Unde se duc banii noştrii după '89 şi până în prezent.Am intrat în U.E.pentru a deveni piaţă de desfacere a tuturor rebuturilor de la ei.S-au închis cu mare rapiditate,ori s-au distrus industrii întregi,printre care şi industria producătoare de medicamente.Costurile de producţie au devenit tot mai mari,căpuşele (cai troieni)tot mai multe,preţurile au explodat necontrolat.Salariile au scăzut,veniturile aşişderea,bolnavii şi cazurile sociale s-au înmulţit peste măsură.Absurdul guvernează de 20 de ani România.Un teatru al absurdului(inventat de români)jucat de toate guvernările ce s-au perindat...Socialiştii au aruncat cu banii în toate părţile,guvernele de dreapta au acumulat capital dar   din păcate şi acestea(vezi guvern,,Tăriceanu''înpuns de P.S.D.)au risipit puţinul acumulat.Aşa suntem noi...ce chiverniseşte furnica muncitoare...consumă leneşul greiere ce doar cântă...afonic.Zac,prin mizerele spitale de stat,diverse cazuri sociale ce ar trebui să îşi găsească liniştea în cămine pentru astfel de persoane fără familie şi fără adăpost.Statul Român nu s-a îndeletnicit să rezolve aceste servicii pentru cetăţenii lui.Statul Român nu bagă bani destui în educaţie,în cultură şi în sănătate.Statul ne vrea analfabeţi pentru a ne manipula cum doreşte,ne vrea inculţi pentru a nu avea habar pe ce lume trăim,ne vrea bolnavi pentru a ne duce dracu' cât mai repede şi a se mai acumula un bănişor la buget.Cu cât mai puţini cu atât mai uşor de condus!Având o experienţă de 38 de ani prin spitalele din România am văzut multe astfel de localui jalnice şi extrem de puţine (numai răzleţe secţii) modernizate la standarde occidentale.Medicii extrem de buni au plecat şi continuă să plece peste graniţă,rămân doar cei ce nu pot pleca din motive obiective şi cei incompetenţi.Am întâlnit din toate aceste categorii prin locurile pe unde m-a condus firul destinului.Mulţumiri Dumnezeilor pământeni,ruşine asa-zişilor medici.Să ne ferească bunul Dumnezeu să ajungem la vreo cameră de gardă,U.P.U. sau pe patul unui spital...Şi ca să fiu realist şi sincer până la capăt,tot din experienţă vorbesc- experienţă recentă,există,stimaţilor politicieni,medici-oameni şi cadre medicale-oameni!Necazul e că tocmai aceştia nu sunt promovaţi la conducerea instituţiilor spitaliceşti dar şi mai grav e că sunt plătiţi la modul execrabil.Atunci,ce să mai credem,ce să mai zicem?Ne tratăm acasă că pe la babe nu mai putem deoarece terapia ancestrală e distrusă şi acestea impozitate precum pieţarele ce vând două ouă şi trei castraveţi pe marginea străzii.Suntem în urma vestului la consumul de săpun din lipsa educaţiei,nu stim nici cu harta în faţa unde se află România pe continent din lipsa culturii generale cel puţin,ne îmbolnăvim şi nu mergem la spital de teamă să nu ajungem pe mâna vreunui măcelar sau a unei asistente ajunsă în sistem pe ochi frumoşi.Sistemul politic e de vină pentru toate astea.Adevăr este că printre politicieni,de-a lungul celor două decenii post-ceauşiste au existat şi continuă să existe oameni politici autentici şi cu creier în cap.Din păcate aceştia din urmă sunt ''rara avis'' şi nu îşi pot pune ideile şi pregătirea în practică din cauza politrucilor ,,de sus'' sau ,,de jos''.Nici cei care fac politică şi nici poporul condus de aceştia nu trebuie băgaţi într-un ghiveci original românesc.Idealul e să fim cu toţi deştepţi,frumoşi,sănătoşi şi la pungă groşi.Aşa să ne ajute Dumnezeu!  

November 24, 2010

TURNU MĂGURELE ORAŞ FRUMOS ŞI CURAT

                                                         -Film realizat de Virgil Andronescu-

LANSARE DE CARTE-Virgil Andronescu

                                                         -Film realizat de Virgil Andronescu-

MARTOR OCULAR LA CIRCUL POPULAR!

Foto-reporter la fata locului: Teodora Camelia.
Realizare film:Virgil Andronescu.

DOUĂ LEGI, NICI O EDUCAŢIE

                                                   -de Virgil Andronescu-

Guvernul Emil Boc al-V-lea a încercat asumarea răspunderii în Parlamentul României a Legii Educaţiei,pentru o mai rapidă adoptare,promulgare şi punere în practică a acesteia.
Opoziţia a venit cu o altă variantă a acestei Legi şi a încercat impunerea ei.
A ieşit,din nou,un talmeş-balmeş,un ghiveci românesc de toată frumuseţea!
Reprezentaţia din manej a fost una de proastă calitate,făcută,parcă,de neprofesionişti...
Sau,dacă sunt realist,a fost făcuta mai degrabă de cei mai buni profesionişti ai circului naţional.
Cum e o vorbă din popor (poporul mult iubit de ei): ,,Nici o faptă bună (pentru viitorul naţiei),să nu treacă nepedepsită!''de opoziţie.
P.S.D. şi P.N.L.au boicotat votul în comisiile de specialitate.
P.D-L.şi aliaţii au tras cât au putut cu dinţii de această Lege în variantă proprie.
Curtea Constituţională,arbitrând ca în Liga lui Mitică,a dat un verdict: ,,Procedura de asumare a răspunderii este neconstituţională!''
Nu văd unde e neconstituţionalitatea...poate că ei,ca buni arbitri ce sunt,o văd.Sau a trebuit(ca de multe alte ori în ultimii cinci ani),să dea acest verdict în compensaţie şi pe principiul împăcării caprei,verzei şi lupului?!Vă las pe dumneavoastră,dragi cititori,să decideţi cine e capră,lup şi varză.
În fine,un astfel de verdict trebuie luat drept literă de lege...de când această Curte(cea mai înaltă Instanţă judecătorească din România),face legea după propriile-i interese şi după bunul ei plac.
Cu toţii să se spele cu C.C.-ul pe cap,că toţi au membri numiţi politic în componenţa ei.
Competenţa profesională este...? Se prea poate să fie...şi atunci nu ne rămâne decât să credem că sunt obedienţi politic celor ce i-au numit şi nu intereselor românilor.
P.D.-L.-ul ameninţă cu demiterea lui G-oană din funcţia de Preşedinte al Senatului...i-a venit şi lui rândul.
Îşi mai aduce cineva aminte când el însuşi cerea cu patimă proletară destituirea doamnei Roberta Anastase de la conducerea Camerei deputaţilor?
După cum se vede,roata sorţii se roteşte...ţac-ţac-ţac!Ori pac-pac-pac,cum zice nea Gigi!
Nu credeţi că această lege este extrem de importantă pentru viitorul acestui popor?
Nu cred că e nevoie acum de caterincă ridicată la rang de politică de stat,nici măcar de caterincă nu mai e vremea! Mai ales în parlamentul româniei.
Dar,mă întreb,aproape retoric,ce rost mai are o astfel de lege,când toţi ne vor nişte creiere troglodite şi zi de zi suntem îndobitociţi cu tembelizorul?!
Asta rămâne să decideţi voi...şi noi toţi cât mai rămânem simpli spectatori la propria noastră execuţie publică! 

Mitica Dumitru Misu- sculptor in lemn.

,,NEGRU COLORAT''-film documentar.

                                                                       -realizat de Virgil Andronescu-