Scriitorul Fănuş Neagu, în vârstă de 79 de ani, a murit marţi dimineaţă, în jurul orei 3.30, la Spitalul Elias din Capitală. Sicriul cu trupul neînsufleţit al scriitorului va fi depus, miercuri, la Uniunea Scriitorilor. Înmormântarea va avea loc, joi, la Cimitirul Bellu din Capitală.
Scriitorul Fănuş Neagu suferea de cancer în fază terminală, cu multiple metastaze. El şi-a petrecut ultimele luni în spital. Într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia, într-o rezevă a Spitalului Elias, Fănuş Neagu spunea: "Am cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm".
Nuvelist, romancier şi dramaturg, Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila.
A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură "Mihai Eminescu", până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
Cariera sa de gazetar a început în 1954, la "Scânteia Tineretului" şi tot în acelaşi an debutează ca scriitor cu povestirea "Duşman cu lumea". Opt ani mai târziu apare "Dincolo de nisipuri" unul dintre cel mai cunoscute volume ale sale. În 1968 apare primul roman al său, "Îngerul a strigat", considerat evenimentul editorial al acelui an.
În 1967 îşi vede pe scenă visul, adică prima piesă de teatru, "Scoica de lemn" la Teatrul Nottara din Bucureşti. În 1991 reia împreună cu Valeriu Cristea, Eugen Simion şi Marin Sorescu revista "Literatorul", iar doi ani mai târziu este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În acelaţi an debutează ca actor în propria piesă, "Casa de la Miezul Nopţii" şi în pelicula lui Andrei Blaier, "Crucea de piatră".
Şi-a petrecut aproape 50 de ani printre scriitori, fie ei prieteni, apropiaţi, sau rivali.
Într-o scrisoare adresată lui Marius Tucă, scriitorul Fănuş Neagu era revoltat de agresiunea jurnaliştilor: "Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire".
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".
În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Din 2001 era membru titular al Academiei Române.
Fănuş Neagu, interviu pentru GSP: "Am cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm"
- Nea Fane, să nu-ţi fie de deochi, arăţi bine!
- Ca un mort de 3 zile, nu? Ştii cum se zice, nici un pas fără atlas!
- De cînd stai în spital?
- Cu pauze, de circa 2 ani şi jumătate. M-au operat de 3 ori şi mi-a mai rămas doar jumătate din şira spinării.
- Care-i diagnosticul?
- Cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm!
- Să înţeleg că n-ai mai pus picătură de vin în gură?
- Ei, să n-o luăm chiar aşa, dar s-au scurs cîţiva ani de cînd nu m-am mai îmbătat. Nu c-ar fi dispărut pofta, nu, ea e desăvîrşită, însă nu mă mai ţin balamalele. Ce-i de mirare, a doua zi de Paşte, pe 5 aprilie, împlinesc 78 de ani.
- Hai să încheiem capitolul, care vin e cel mai bun? Să nu-mi zici că ăla mult, rece şi gratis!
- Cum să zic asta, am îmbătrînit, dar nu m-am prostit! Cel mai bun vin e cel pe care-l bei acum!
- Doctorii de-aici, de la Elias?
- Oameni minunaţi, dar să nu contezi pe ei. Să nu le dai prilejul.
- Cu ce-ţi umpli timpul?
- Citesc şi scriu printre dureri. Gîndesc zilnic şi scriu din cînd în cînd. Sper să termin “Asfinţit de Europă, Răsărit de Asie”, unde trăiţi voi! Altfel, am ieşit la pensie după 40 de ani de scris, nu tîrziu, foarte tîrziu.
- La rubrica de sport de ce-ai renunţat?
- M-a apucat lehamitea, pentru că sportul în general şi fotbalul în special nu mai sînt ce-au fost. Diferenţa faţă de fotbalul de-acum 15-20 de ani e ca de la cer la pămînt.
(...)
- Nea Fane, ţi-e frică de moarte?
- Există cineva căruia nu-i e?
- Unii pretind că nu le e.
- Mint. Mie, ca să-l copiez pe Edgar Wallace, nu de moarte mi-e frică, mi-e teamă că mor. Sesizezi nuanţa?
- Ca un mort de 3 zile, nu? Ştii cum se zice, nici un pas fără atlas!
- De cînd stai în spital?
- Cu pauze, de circa 2 ani şi jumătate. M-au operat de 3 ori şi mi-a mai rămas doar jumătate din şira spinării.
- Care-i diagnosticul?
- Cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm!
- Să înţeleg că n-ai mai pus picătură de vin în gură?
- Ei, să n-o luăm chiar aşa, dar s-au scurs cîţiva ani de cînd nu m-am mai îmbătat. Nu c-ar fi dispărut pofta, nu, ea e desăvîrşită, însă nu mă mai ţin balamalele. Ce-i de mirare, a doua zi de Paşte, pe 5 aprilie, împlinesc 78 de ani.
- Hai să încheiem capitolul, care vin e cel mai bun? Să nu-mi zici că ăla mult, rece şi gratis!
- Cum să zic asta, am îmbătrînit, dar nu m-am prostit! Cel mai bun vin e cel pe care-l bei acum!
- Doctorii de-aici, de la Elias?
- Oameni minunaţi, dar să nu contezi pe ei. Să nu le dai prilejul.
- Cu ce-ţi umpli timpul?
- Citesc şi scriu printre dureri. Gîndesc zilnic şi scriu din cînd în cînd. Sper să termin “Asfinţit de Europă, Răsărit de Asie”, unde trăiţi voi! Altfel, am ieşit la pensie după 40 de ani de scris, nu tîrziu, foarte tîrziu.
- La rubrica de sport de ce-ai renunţat?
- M-a apucat lehamitea, pentru că sportul în general şi fotbalul în special nu mai sînt ce-au fost. Diferenţa faţă de fotbalul de-acum 15-20 de ani e ca de la cer la pămînt.
(...)
- Nea Fane, ţi-e frică de moarte?
- Există cineva căruia nu-i e?
- Unii pretind că nu le e.
- Mint. Mie, ca să-l copiez pe Edgar Wallace, nu de moarte mi-e frică, mi-e teamă că mor. Sesizezi nuanţa?
