Amintiri
Și visele sunt tot ce mi-a rămas de la tine,
Lumina amintirilor s-a stins,
Văd lumina-n întunericul iubirii noastre,
Drumul ce fiecare l-a ales.
Dar depărtarea care ne desparte,
Va fi motivul să te iubesc mai mult,
Căci nici distanța, nici străinii
Nu mă vor face să te uit.
Deși eu sunt aici departe-n noapte,
Iar tu acolo-n lume fără mine,
Să știi că inima-mi amarnic plânge,
Amarnic îi e dor de tine.
Dar zilele trec, și nopțile se scurg
În lumea mea pustie,
Și doar speranța că poate-ai să vii
Mai are forța să mă-nvie.
Lumina amintirilor s-a stins,
Văd lumina-n întunericul iubirii noastre,
Drumul ce fiecare l-a ales.
Dar depărtarea care ne desparte,
Va fi motivul să te iubesc mai mult,
Căci nici distanța, nici străinii
Nu mă vor face să te uit.
Deși eu sunt aici departe-n noapte,
Iar tu acolo-n lume fără mine,
Să știi că inima-mi amarnic plânge,
Amarnic îi e dor de tine.
Dar zilele trec, și nopțile se scurg
În lumea mea pustie,
Și doar speranța că poate-ai să vii
Mai are forța să mă-nvie.
Fericire și tristețe
Pe zi ce trece inima mea se umple de venin și moare odată cu iubirea. Însă durerea, suferința și amintirea rămân. Ele nu mor, ele rămân să-mi terorizeze sufletul până îl vor distruge și pe el. Sentimentele sunt înșelătoare. Acum iubești, mâine urăști. O greșeală și toate se duc de râpă. Iubirea se pierde iar în urma ei rămâne doar despărțirea. Iar despărțirea doare, și durerea rămâne în suflet pentru mult timp.
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul.
Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea.
Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta.
Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie.
N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns.
Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea.
Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut.
Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat.
Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.
Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată.
Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii.
Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor.
Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii.
Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii.
Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții.
O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic.
Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur.
Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte.
Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu.
Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva.
Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva.
Și totuși... acum ești fericit!
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul.
Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea.
Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta.
Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie.
N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns.
Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea.
Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut.
Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat.
Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.
Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată.
Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii.
Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor.
Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii.
Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii.
Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții.
O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic.
Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur.
Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte.
Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu.
Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva.
Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva.
Și totuși... acum ești fericit!
Erai...
Erai ... azi nu mai ești
Și sufletul mă doare.
Erai ... azi nu mai ești
De-ai ști ce rău îmi pare.
Erai ... azi nu mai ești
Și viața mea-i pustie
Erai ... azi nu mai ești
Ce greu mi-e fără tine.
Eram ... azi nu mai suntem
Împreună-n ca-ntrecut
Eram ... azi nu mai suntem
Iubirea noastră s-a pierdut.
Și sufletul mă doare.
Erai ... azi nu mai ești
De-ai ști ce rău îmi pare.
Erai ... azi nu mai ești
Și viața mea-i pustie
Erai ... azi nu mai ești
Ce greu mi-e fără tine.
Eram ... azi nu mai suntem
Împreună-n ca-ntrecut
Eram ... azi nu mai suntem
Iubirea noastră s-a pierdut.
Poveste de iubire
S-a-ntâmplat într-o frumoasă zi de vară,
Atunci când noi ne-am văzut întâia oară.
Ne plimbam ţinându-ne de mână,
Îndrăgostiţi…dar,doar în prima lună…
Totul s-a schimbat apoi.
Părea că nu mai era nimic între noi
Vorbeam,dar, parcă eram absenţi…
Nimic nu mai era ca la început,
Nimic nu mai era la fel de frumos,
Nimic nu ni se mai părea interesant,
Totul se pierduse…A fost un vis…
Visul acesta,însă,a fost cel mai profund.
Gândindu-mă acum la ce a fost,
În proprii-le amintiri m-afund
Şi o lacrimă-mi curge,cristalină,fără rost…
Iubire!De ce mă faci să-mi amintesc
De fiecare dată cand mă gandesc
La trecut,la El,la noi…că-l iubesc?
Nu vreau să-l mai iubesc,nu vreau să simt că mai trăiesc!
Fiecare zi ce trece
Mă lasă tot mai rece.
Ziua vine,noaptea vine… şi pleacă,
Dar iubirea pentru tine,de ce nu mai pleacă?
Atunci când noi ne-am văzut întâia oară.
Ne plimbam ţinându-ne de mână,
Îndrăgostiţi…dar,doar în prima lună…
Totul s-a schimbat apoi.
Părea că nu mai era nimic între noi
Vorbeam,dar, parcă eram absenţi…
Nimic nu mai era ca la început,
Nimic nu mai era la fel de frumos,
Nimic nu ni se mai părea interesant,
Totul se pierduse…A fost un vis…
Visul acesta,însă,a fost cel mai profund.
Gândindu-mă acum la ce a fost,
În proprii-le amintiri m-afund
Şi o lacrimă-mi curge,cristalină,fără rost…
Iubire!De ce mă faci să-mi amintesc
De fiecare dată cand mă gandesc
La trecut,la El,la noi…că-l iubesc?
Nu vreau să-l mai iubesc,nu vreau să simt că mai trăiesc!
Fiecare zi ce trece
Mă lasă tot mai rece.
Ziua vine,noaptea vine… şi pleacă,
Dar iubirea pentru tine,de ce nu mai pleacă?
Floare ofilită
Am pus o floare pe masă
Întunericul abia a intrat în casă
Nu mai am lacrimi să plâng
Nu mai am bucurii să le adun
Simt ceva ce m-apasă
Poate e inima arsă
Poate e sufletul meu ce moare
Odată cu mine
Şi cu a mea floare
Nu mai simt nici o floare
Nu mai am speranţe
Simt că mă sting
Dar vreau să m-aprind
Mi-ai luat inima cu tine
Şi nu m-ai lăsat să m-aproprii de tine
Ce-aş da acum pentru tine
Dar ştiu că nu-i bine
O lume aş sacrifica să te văd aici
Mi-aş da sufletul să-mi zâmbeşti
Aş face tot ce mi-ai cere de nu mi-ar fi frică
Dar nu-mi ceri nimic
Şi asta mă doare
Căci s-a ofilit a mea floare
Şi nu mai am lacrimi
Să le plâng pentru tine
Ai mei ochi sunt vineţi de nopţi nedormite
Şi mă simt chinuită
De un val ce vine
Si mă-ntorc pe o parte şi nu mai am parte
De o mică fericire peste ploaia ce vine
Te rog nu mă lăsa căci am să mor fără tine
Nu pleca fără mine căci ştiu că nu ţi-e mai bine cu mine
Dar dacă mă laşi nu mai am ce să fac în viaţa asta
Pot să mor la noapte
Căci nimănui n-o să-i pese
Ca o floare ce moare
O să mă simt ofilită,zăbovită şi ameţită
N-o să mai pot să te văd deşi de-acolo de sus am să te privesc cum râzi.
Întunericul abia a intrat în casă
Nu mai am lacrimi să plâng
Nu mai am bucurii să le adun
Simt ceva ce m-apasă
Poate e inima arsă
Poate e sufletul meu ce moare
Odată cu mine
Şi cu a mea floare
Nu mai simt nici o floare
Nu mai am speranţe
Simt că mă sting
Dar vreau să m-aprind
Mi-ai luat inima cu tine
Şi nu m-ai lăsat să m-aproprii de tine
Ce-aş da acum pentru tine
Dar ştiu că nu-i bine
O lume aş sacrifica să te văd aici
Mi-aş da sufletul să-mi zâmbeşti
Aş face tot ce mi-ai cere de nu mi-ar fi frică
Dar nu-mi ceri nimic
Şi asta mă doare
Căci s-a ofilit a mea floare
Şi nu mai am lacrimi
Să le plâng pentru tine
Ai mei ochi sunt vineţi de nopţi nedormite
Şi mă simt chinuită
De un val ce vine
Si mă-ntorc pe o parte şi nu mai am parte
De o mică fericire peste ploaia ce vine
Te rog nu mă lăsa căci am să mor fără tine
Nu pleca fără mine căci ştiu că nu ţi-e mai bine cu mine
Dar dacă mă laşi nu mai am ce să fac în viaţa asta
Pot să mor la noapte
Căci nimănui n-o să-i pese
Ca o floare ce moare
O să mă simt ofilită,zăbovită şi ameţită
N-o să mai pot să te văd deşi de-acolo de sus am să te privesc cum râzi.
Eu pentru tine...tu pentru alta !!!
Eu pentru tine, tu pentru alta
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta
Şi focul ne mistuie crud pe amândoi,
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Ochii şi-n somn ţi-i văd delirând,
Dar tu în delir o vezi doar pe alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt
Eu de la tine, iar tu de la alta.
Ce ne rămâne acum de făcut,
Când soarta nu ştie decât să dezbine,
Trăim fiecare, trăim doar iubirea;
Eu pentru tine,
Tu totuşi pentru alta!
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta
Şi focul ne mistuie crud pe amândoi,
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Ochii şi-n somn ţi-i văd delirând,
Dar tu în delir o vezi doar pe alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt
Eu de la tine, iar tu de la alta.
Ce ne rămâne acum de făcut,
Când soarta nu ştie decât să dezbine,
Trăim fiecare, trăim doar iubirea;
Eu pentru tine,
Tu totuşi pentru alta!
Durere
O lacrimă a atins buzele uscate,
E atât de sărată
O săgeată mi-a împuns inima,
E de piatră…
Nimic nu o poate sparge,
Nimeni nu o poate deschide;
Tu ai plecat
Şi ai luat cheia.
O clipă timpul s-a oprit
Şi te-am văzut pe tine,
Pe Stăpânul inimii mele.
Oare vei veni?
Eşti atât de departe
Şi totuşi atât de aproape,
întind mâna să te ating,
Dar nu eşti tu…...
E atât de sărată
O săgeată mi-a împuns inima,
E de piatră…
Nimic nu o poate sparge,
Nimeni nu o poate deschide;
Tu ai plecat
Şi ai luat cheia.
O clipă timpul s-a oprit
Şi te-am văzut pe tine,
Pe Stăpânul inimii mele.
Oare vei veni?
Eşti atât de departe
Şi totuşi atât de aproape,
întind mâna să te ating,
Dar nu eşti tu…...
Dragostea
Un cuvânt atât de vechi care parcă mereu rămâne nou. Încerci să îi găseşti data expirării şi vezi că nu are aşa ceva. Un cuvânt care a rezistat încă de la început şi care există până şi azi. Toată lumea vorbeşte de dragoste, toată lumea caută dragoste şi cu toate astea încă ne întrebăm: ce este dragostea? Dragostea este cea în numele căreia se fac multe astăzi.
Cu toate că şi-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supravieţuieşte aşa cum poate prin persoane şi locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri şi foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Şi până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te şi coboară? Când găseşti dragoste nu reuşeşti să ascunzi acest lucru. Devi altfel şi aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poţi ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înţelegeţi greşit. Lipsa ei te poate doborâ!
În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiaşi valoare dragostei. Se vorbeşte mai uşor despre ea. Se vorbeşte superficial. Ce uşor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Şi totuşi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puţin la numărul tot mai mare de divorţuri. Undeva se greşeşte. Ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Foarte probabil marea greşeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Şi cum le poţi deosebi? Cum îţi poţi da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva?
Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav şi pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poţi face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greşit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de şapte ani. După şapte ani dacă cei doi nu se mai înţeleg se pot considera necăsătoriţi fără a mai fi nevoie de vreun divorţ. Dacă se înţeleg bine nu îi obligă nimeni să îşi reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinaţie. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinaţie în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greşeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viaţă, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viaţă. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicaţii, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărţi GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăceşti şi din contră: te îmbogăţeşti!
Cu siguranţă că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii şi ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot aşa ceea ce ai vrea să primeşti, oferă tu mai întâi. Când vorbeşti de dragoste, acest principiu funcţionează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul şi este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun şi la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine.
Dragostea este acel sentiment care mişcă rotiţele Universului. Îndrăzniţi, dragostea nu muşcă!
Cu toate că şi-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supravieţuieşte aşa cum poate prin persoane şi locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri şi foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Şi până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te şi coboară? Când găseşti dragoste nu reuşeşti să ascunzi acest lucru. Devi altfel şi aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poţi ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înţelegeţi greşit. Lipsa ei te poate doborâ!
În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiaşi valoare dragostei. Se vorbeşte mai uşor despre ea. Se vorbeşte superficial. Ce uşor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Şi totuşi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puţin la numărul tot mai mare de divorţuri. Undeva se greşeşte. Ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Foarte probabil marea greşeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Şi cum le poţi deosebi? Cum îţi poţi da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva?
Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav şi pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poţi face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greşit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de şapte ani. După şapte ani dacă cei doi nu se mai înţeleg se pot considera necăsătoriţi fără a mai fi nevoie de vreun divorţ. Dacă se înţeleg bine nu îi obligă nimeni să îşi reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinaţie. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinaţie în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greşeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viaţă, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viaţă. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicaţii, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărţi GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăceşti şi din contră: te îmbogăţeşti!
Cu siguranţă că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii şi ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot aşa ceea ce ai vrea să primeşti, oferă tu mai întâi. Când vorbeşti de dragoste, acest principiu funcţionează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul şi este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun şi la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine.
Dragostea este acel sentiment care mişcă rotiţele Universului. Îndrăzniţi, dragostea nu muşcă!
Iubesc din nou
Am din nou,
Aceeaşi emoţie în piept,
Aceleaşi bătăi nebune
În al meu piept.
Zâmbesc din nou,
Ochii-mi văd lumea mai bună,
Luna mi se pare-o zână,
Soarele îmi pare un zeu,
Iar pe tine te visez mereu
Eşti aproape,
Eşti al meu!
Din nou îmi este teamă,
Să pierd ceea ce am câştigat,
Din nou îmi este frică
Să pierd lucru pentru care am luptat.
Iubesc din nou,
Un chip de înger
Blând şi suav.
Iubesc din nou
Cu inima nebună,
Iubesc din nou
Cu sufletul curat
Iubesc, iubesc
Aceeaşi emoţie în piept,
Aceleaşi bătăi nebune
În al meu piept.
Zâmbesc din nou,
Ochii-mi văd lumea mai bună,
Luna mi se pare-o zână,
Soarele îmi pare un zeu,
Iar pe tine te visez mereu
Eşti aproape,
Eşti al meu!
Din nou îmi este teamă,
Să pierd ceea ce am câştigat,
Din nou îmi este frică
Să pierd lucru pentru care am luptat.
Iubesc din nou,
Un chip de înger
Blând şi suav.
Iubesc din nou
Cu inima nebună,
Iubesc din nou
Cu sufletul curat
Iubesc, iubesc
Cu adevărat.
Adio !!!
Din clipa-n care vei uita
De mine -
Eu nu te-oi mai chema...
Rămâi, rămâi cu bine !
În noaptea-n care va cădea
Din cer o steauă stinsă -
Vei fi un vis asemenea
Cu cetina cea ninsă.
Căci ochii n-am să-i mai îndrept
Din nou, în a mea urmă -
Zadarnic stau să te aştept...
Eşti visul meu din urmă.
De mine -
Eu nu te-oi mai chema...
Rămâi, rămâi cu bine !
În noaptea-n care va cădea
Din cer o steauă stinsă -
Vei fi un vis asemenea
Cu cetina cea ninsă.
Căci ochii n-am să-i mai îndrept
Din nou, în a mea urmă -
Zadarnic stau să te aştept...
Eşti visul meu din urmă.
Amintiri ce dor
mi-e dor de răsuflarea lui ,
de şoaptele nespuse....
aş vrea să fiu cumva a lui ,
dar,visele-mi sunt duse....
valuri de stele îmi împânzesc privirea,
te ştiu stăpân pe nemurirea ,
nemurirea unei stele ....
cât de uşor te-ntreci cu ele ...
cât de banale-mi par aceste vorbe ....
înşirate .....
zâmbesc şi eu acum când scriu ,
un poem ce aş vrea să fie ...viu
clipesc şi număr printre gene ....
picături de clipe, erogene ...
picături ce par a ...geme .
de şoaptele nespuse....
aş vrea să fiu cumva a lui ,
dar,visele-mi sunt duse....
valuri de stele îmi împânzesc privirea,
te ştiu stăpân pe nemurirea ,
nemurirea unei stele ....
cât de uşor te-ntreci cu ele ...
cât de banale-mi par aceste vorbe ....
înşirate .....
zâmbesc şi eu acum când scriu ,
un poem ce aş vrea să fie ...viu
clipesc şi număr printre gene ....
picături de clipe, erogene ...
picături ce par a ...geme .
Am fost un înger...
Acum îmi amintesc...
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Şi am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrenţuite,
Aşa că nu mă pot ridica.
A murit fiinţa ce am fost odată,
Iar acum tot ce a mai rămas
Este un înger cu aripi rupte.
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Şi am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrenţuite,
Aşa că nu mă pot ridica.
A murit fiinţa ce am fost odată,
Iar acum tot ce a mai rămas
Este un înger cu aripi rupte.
O clipa
viata unui om....
Odată-am fost şi eu copil
Şi mă jucam cu alţi copii,
Din nisip noi ne construiam castele
Şi din flori noi ne făceam inele.
Dar odată-am închis ochii
Şi peste-o clipă m-am trezit în pragul şcolii!
Speriată, eu îmi căutam locul,
Iar la fel făceau şi alţii;
O doamnă m-a aşezat într-o bancă.
Eu am închis ochii
Şi într-o clipă s-a ivit o altă doamnă!
Copiii din juru-mi erau alţii,
Cu mult mai mari
Decât cei de adineauri.
Dar şi eu eram mai mare,
Ştiam mai multe,
Simţeam mai multe,
Vedeam mai multe
Şi înţelegeam mai multe!
Din nou am închis ochii
Şi într-o clipă m-am trezit pe băncile liceului!
Am simţit ce-i iubirea,
Am început să văd cum e viaţa
Si acum mi-e frică să închid ochii,
Căci într-o clipă voi fi alta
Şi-atunci,
De-i voi închide iară,
Parcă văd că voi fi mamă
Şi voi vedea
Cum copilu-mi se va juca cu alţi copii
Şi din nisip va construi castele,
Iar din flori işi va făuri inele.
Atunci de voi închide ochii iară,
Într-o clipă-mi voi vedea nepoţii,
Cum din nisip işi construiesc castele
Şi din flori işi fac inele.
Atunci îmi voi închide ochii iară,
Dar îi voi lăsa închişi,
Poate de frică,
Ca într-o clipă
să nu trec de un prag,
După care să nu mai am
Nimic drag!
Şi mă jucam cu alţi copii,
Din nisip noi ne construiam castele
Şi din flori noi ne făceam inele.
Dar odată-am închis ochii
Şi peste-o clipă m-am trezit în pragul şcolii!
Speriată, eu îmi căutam locul,
Iar la fel făceau şi alţii;
O doamnă m-a aşezat într-o bancă.
Eu am închis ochii
Şi într-o clipă s-a ivit o altă doamnă!
Copiii din juru-mi erau alţii,
Cu mult mai mari
Decât cei de adineauri.
Dar şi eu eram mai mare,
Ştiam mai multe,
Simţeam mai multe,
Vedeam mai multe
Şi înţelegeam mai multe!
Din nou am închis ochii
Şi într-o clipă m-am trezit pe băncile liceului!
Am simţit ce-i iubirea,
Am început să văd cum e viaţa
Si acum mi-e frică să închid ochii,
Căci într-o clipă voi fi alta
Şi-atunci,
De-i voi închide iară,
Parcă văd că voi fi mamă
Şi voi vedea
Cum copilu-mi se va juca cu alţi copii
Şi din nisip va construi castele,
Iar din flori işi va făuri inele.
Atunci de voi închide ochii iară,
Într-o clipă-mi voi vedea nepoţii,
Cum din nisip işi construiesc castele
Şi din flori işi fac inele.
Atunci îmi voi închide ochii iară,
Dar îi voi lăsa închişi,
Poate de frică,
Ca într-o clipă
să nu trec de un prag,
După care să nu mai am
Nimic drag!
Lacrimi amare
o dragoste ne-mplinita
E noapte
E soare
Sunt lacrimi amare
E ziuă
Şi-n umbră
Toţi îngerii umblă
Al meu suflet trist
Ei vor să-l străpungă
Cu vârful speranţei
Dar sufletul trist
Nu lasă speranţă
El stă şi ascultă
Doar glasuri albastre
Şi fuge şi fuge
Şi eu îl intreb unde se duce
Şi-mi spune...departe .... departe...de lacrimi amare
E soare
Sunt lacrimi amare
E ziuă
Şi-n umbră
Toţi îngerii umblă
Al meu suflet trist
Ei vor să-l străpungă
Cu vârful speranţei
Dar sufletul trist
Nu lasă speranţă
El stă şi ascultă
Doar glasuri albastre
Şi fuge şi fuge
Şi eu îl intreb unde se duce
Şi-mi spune...departe .... departe...de lacrimi amare
Povestea mea
Timpul îşi aşterne cortina încet peste toate , şi bune şi rele , şi uită de toate , nu-i pasă de trecut.La fel şi omul îşi duce lupta cu viaţa , fiecare zi fiind un pas făcut spre victorie.
Fiecare om are idealul lui în viaţă iar idealul meu eşti tu!La început nu te credeam deosebit dar prin simplul fapt că eşti,tu ştii să te faci iubit.
Am cucerit inimi în viaţa mea şi la rândul meu mi-am dăruit inima. De fiecare dată am primit-o înapoi rănită dar acum vreau să ai tu grijă de ea.
Cu fiecare zi ce trece îmi cucereşti tot mai mult sufletul pentru că şti să spui exact ce vrea să audă el.Vorbe dulci mă înalţă spre paradis şi mă fac să nu-mi doresc să mă trezesc vreodată din acest divin vis...dar...ca orice vis se va sfârşi şi dragostea va răni inima mea...sau poate a ta...
Noi însă putem face acest vis să dureze la nesfârşit...trebuie doar să vrem...
Fiecare om are idealul lui în viaţă iar idealul meu eşti tu!La început nu te credeam deosebit dar prin simplul fapt că eşti,tu ştii să te faci iubit.
Am cucerit inimi în viaţa mea şi la rândul meu mi-am dăruit inima. De fiecare dată am primit-o înapoi rănită dar acum vreau să ai tu grijă de ea.
Cu fiecare zi ce trece îmi cucereşti tot mai mult sufletul pentru că şti să spui exact ce vrea să audă el.Vorbe dulci mă înalţă spre paradis şi mă fac să nu-mi doresc să mă trezesc vreodată din acest divin vis...dar...ca orice vis se va sfârşi şi dragostea va răni inima mea...sau poate a ta...
Noi însă putem face acest vis să dureze la nesfârşit...trebuie doar să vrem...
Sinucidere de moment...
Foşnetul frunzelor zgâriînd asfaltul
Cutremură liniştea aşternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce şterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi şterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă şi rece
Se prelinge pe geamul de la şoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Şi zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viaţa încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e îngheţată
Spre timpul care s-a scurs.
Aş vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...
Cutremură liniştea aşternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce şterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi şterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă şi rece
Se prelinge pe geamul de la şoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Şi zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viaţa încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e îngheţată
Spre timpul care s-a scurs.
Aş vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...
Infernul din inima ta
şi dacă...
ai renunţa la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simţi pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea îngheţată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima generaţiilor trecute?
nu ţi-ai dorit măcar pentru o secundă
să plutim în derivă doar tu şi eu?
să ne pierdem sufletele îmbrăţişate
în infernul de gheaţă al sufletului tău?
nu ţi-ai dori?
atunci...lasă.
ai renunţa la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simţi pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea îngheţată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima generaţiilor trecute?
nu ţi-ai dorit măcar pentru o secundă
să plutim în derivă doar tu şi eu?
să ne pierdem sufletele îmbrăţişate
în infernul de gheaţă al sufletului tău?
nu ţi-ai dori?
atunci...lasă.
Strigăt către uitare
N-are rost s-ascunzi amorul palid, în umbra minciunii
Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat
Crezând copilăreşte că-mpreună cu lumina lunii
Va arde din relaţie orice colţişor atins de praf.
Se întind din nou în mine aripile durerii
Neostenite, scrijelesc pereţii amintirilor reci
Îmi doresc să te-ndrum spre calea pieirii
Să te pierd, să nu mi te-amintesc în veci.
Mă dezbrac de tine pentru ultima oară
Însetata de gol, ce sunt, şi cu buzele-mi fierbinţi
Te-mping morţii şi ard... ard cu disperare
Mugurii ce dau viaţă, neîncetat, eternei suferinţi.
Vreau să te regăsesc doar în acea ţărână
Când ridicată de vânt mă-nconjoară,
Mă prinde-n vârtej şi-n zâmbet ironic
Că te-am ucis şi mi-e inima uşoară.
Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat
Crezând copilăreşte că-mpreună cu lumina lunii
Va arde din relaţie orice colţişor atins de praf.
Se întind din nou în mine aripile durerii
Neostenite, scrijelesc pereţii amintirilor reci
Îmi doresc să te-ndrum spre calea pieirii
Să te pierd, să nu mi te-amintesc în veci.
Mă dezbrac de tine pentru ultima oară
Însetata de gol, ce sunt, şi cu buzele-mi fierbinţi
Te-mping morţii şi ard... ard cu disperare
Mugurii ce dau viaţă, neîncetat, eternei suferinţi.
Vreau să te regăsesc doar în acea ţărână
Când ridicată de vânt mă-nconjoară,
Mă prinde-n vârtej şi-n zâmbet ironic
Că te-am ucis şi mi-e inima uşoară.
Cu inima pura
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în mireasma pământului
sau în muzica mării.
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în mireasma pământului
sau în muzica mării.
Gandesc prea departe...
Am privit un apus fără lumină
Ascult zboruri reci de pescăruşi
Norii îmi mângâie albastrul ochilor
Umbra revine şi te privesc.
Păşeşti în urma zilelor de ieri
Aş vrea să-ţi simt căldura trupului
Buzele să ardă de dorinţă
Lacrimile să le stingi cu foc...
Marea e singura care ne leagă
Râsul tău îl aud în jocul inocent al valurilor
Zâmbetul îl văd în fiecare răsărit!
Eşti prea departe să m-auzi
Sunt prea departe să mă simţi
Singură păşesc pe nisipul umed
Privesc apusul, răsăritul
Ascult valurile,pescăruşii
Mă opresc si umbra a dispărut...
Gândesc prea departe!
Ascult zboruri reci de pescăruşi
Norii îmi mângâie albastrul ochilor
Umbra revine şi te privesc.
Păşeşti în urma zilelor de ieri
Aş vrea să-ţi simt căldura trupului
Buzele să ardă de dorinţă
Lacrimile să le stingi cu foc...
Marea e singura care ne leagă
Râsul tău îl aud în jocul inocent al valurilor
Zâmbetul îl văd în fiecare răsărit!
Eşti prea departe să m-auzi
Sunt prea departe să mă simţi
Singură păşesc pe nisipul umed
Privesc apusul, răsăritul
Ascult valurile,pescăruşii
Mă opresc si umbra a dispărut...
Gândesc prea departe!
