sursa text:revista ,,22''
Andreea PoraProstia lui Mircea Geoana este tulburatoare. Trezeste nostalgii dupa alti prosti celebri, dar ceva mai discreti. Sa te asezi in fata camerei de luat vederi, sa-ti pui singur intrebari si sa declami niste raspunsuri care ii fac pina si pe cei mai infocati sustinatori sa ofteze usurati ca n-ai iesit presedinte, inseamna ca te preseaza ceva. Tare. In locuri rusinoase. Ce sa fie? Dorinta de a te razbuna pe Ponta, de a incerca sa-ti scapi scaunul de presedinte al Senatului sau, mai stii, vointa de redeveni ce-ai fost, ba chiar mai mult de-atit? Meandrele gandirii lui Geoana sint greu de urmarit, asa incit orice posibilitate ramine deschisa. Indiferent insa de calcule, rezultatul este ca in legile lui Murphy. “Orice om intreg la minte are un orizont. La prosti orizontul se restrânge, se tot restrânge pâna ce ajunge un punct. Acela e punctul lor de vedere !”.Da, obsesia lui Geoana este ca trebuie sa explice electoratului ca vizita la Vantu nu a fost nici una de relaxare, nici conspirativa pentru punerea acestuia la adapost de procurorii care tocmai il arestasera pe Nicolae Popa si nici de multumire pentru implicarea trup, suflet si bani din campanie. Vrea sa arate ca scopul a fost unul pragmatic, terestru: aflarea subiectelor de la examenul de a doua zi (“Am dorit sa aflu de la sursa, de la patronul acestui trust, care sunt aceste intrebari si daca se poate asigura un teren de joc egal intre cei doi candidati.") Iata cum, nici macar la un an de zile de la momentul istoric al topaielii si celebrului “Mihaela, dragostea mea”, Mircea Geoana nu intelege ca nu detaliile si motivatiile conteaza, ci gestul.Dar chiar si la nivelul motivatiilor, de ce ar fi mai de condamnat o intelegere cu SOV pe tema dosarelor decit una pe intrebarile de a doua zi? Desigur, pentru prima trebuie sa te ridici la nivelul unei functii, care, la o adica, iti permite ticalosii si trocuri oculte, pentru a doua ramii la statura elevului Mirciulica dintr-a treia care isi strecoara copiuta in buzunar.Ultima ocazie ratata de a tacea arata insa ceva mult mai interesant decit justetea esecului lui Geoana: nici Ponta nu-i mai breaz. Seful de campanie, ajuns intre timp sef de partid, pare si el la fel de mincinos si nu foarte departe de abisul intelepciunii lui Geoana. Din desfasurarea evenimentelor, previzibil scapate de sub controlul celor doi protagonisti, reiese nu doar ca Ponta l-a sfatuit pe candidat sa minta ca a fost acasa la nevasta (“te uiti la doamna, ea da din cap a confirmare”), ba chiar ca minte si acum cind neaga indicatia. Ca si maestrii sai, Ponta nu este convins ca minciunile in politica au picioare atit de scurte incit nu pot depasi ziua rostirii lor.Nici nu apucasera sa umple spatiul media negarile si citatele din filme ale lui Ponta (“O sa-i propun o intelegere domnului Geoana: daca dansul nu mai minte despre mine, eu n-o sa mai spun adevarul despre el”), ca iese strategul de campanie, Cozmin Gusa, si il da in vileag. Victoras minte, spune el, minte si “am avut o surpriza neplacuta” din cauza aceasta. Curat neplacuta. “In mod repetat Victor a insistat pentru aceasta strategie, respectiv sa minta. Si spun ca a insistat pentru ca eu am refuzat-o de citeva ori. Surpriza mare a fost ca Victor nu a inteles acest lucru si cind Mircea a ajuns in sfirsit la dezbatere a revenit cu aceeasi tema”, explica Gusa. Cit de prost sa fii, cit de sigur de complicitatea celorlalti sau de teama lor fata de functia pe care o detii, ca sa nu-ti imaginezi ca se va afla, mai ales ca in afara de Gusa au asistat si altii la discutii? Intrebare fara raspuns.Vedem, la un an de la alegeri, nu doar ca ecoul luptei nu se stinge, pierzatorii fiind inca marcati de viteza cu care li s-a scurs victoria printre degete, dar ca urmasii lor sint facuti din acelasi aluat. Trista concluzie: Ponta e Geoana doi. PSD are dreptate sa fie nemultumit, nu din motive de moralitate politica, nu astfel de probleme isi pun Hrebenciuc si ceilalti, ci din simplul motiv ca Ponta- “carlanul” nu pare sa invete ceva nici macar din istoria recenta. Poate nici el nu e capabil. Si atunci istoria se poate oricind repeta. Iata un scenariu de cosmar.Andreea Pora Istoria ultimului an ar fi trebuit să arate opoziţiei că pentru dărâmarea Cabinetului Boc nu sunt suficiente nici entuziasmele juvenile din talk-show-urile de stabilizare a egourilor lui Ponta şi Antonescu, nici mitingurile păstorite de sindicalişti milionari, nici înrolările cu japca la moţiunile de cenzură. Nu mirosul de pucioasă contrafăcută, achiziţionată parcă din magazinele etnobotanice, răspândit cu dărnicie de blogul liderului PSD, sau soluţiile finale şi globale ale şefului PNL vor alunga „guvernul-criminal“ şi îi vor face pe „Scaraoţchi“, pe „drăcuşoara–Udrea“, „pechinezele Sulfina şi Turcan“ să cedeze locul celor doi salvatori ai neamului. Şi nici „dracii get-beget cu aripioare de îngeri, Tismăneanu, Cărtărescu şi Mihăieş“ nu se vor înscrie în PSD doar pentru a-i tămădui pe Ponta şi Antonescu de maladia obsesiv-compulsivă de care suferă. Deşi istoria recentă a arătat că realitatea politică nu răspunde unor astfel de provocări, oricât de sistematice ar fie ele, opoziţia se menţine în acest registru.De aceea, mă întreb dacă rolul noii coaliţii „anti-Dracu“, în fond, o reeditare cu mijloace mai modeste a „alianţei Grivco“, se va reduce la atât. Ponta a primit mandat de la PSD, chiar în ziua premierei de a merge la consultările de la Cotroceni, să propună PNL şi PC „un pact de necolaborare sub nicio formă cu Traian Băsescu, Guvernul Boc şi cu PDL“, ca şi cum până acum ar fi existat vreo urmă de colaborare. A fost avizat Ponta de partid să deschidă discuţii concrete pentru realizarea „unei opoziţii şi gândiri unite“, de parcă asta n-ar însemna tot căutarea trădătorilor care să voteze suspendarea şi moţiunea de cenzură din primăvară. Ce e nou? Pe fond nimic, în afara faptului că Voiculescu-Felix a dat semnale că a decis să-şi negocieze Antenele doar cu Antonescu şi schimbarea de gardă la UDMR. Altfel spus, „coaliţia anti-Dracu“ nu are nimic în plus de oferit, faţă de acum câteva luni, la nivel de programe şi soluţii de revenire economică şi socială. Mai ales că e vorba de un electorat care doreşte, aşa cum arată sondajul realizat de ICCMR, în proporţie de 72%, să i se asigure locuri de muncă şi să i se fixeze preţurile (44%). Ceea ce va fi complicat chiar şi pentru PSD şi PNL, oricâte promisiuni vor lansa la apă. Convingerea noii coaliţii este că, pentru a ajunge la guvernare, nu are nevoie nici de programe, nici de legile pentru care se zbate preşedintele (salarizare, pensii, educaţie), nici de încrederea FMI şi nici măcar de lideri cu viziune şi convingători, ci doar de trădători, pe de o parte, şi de televiziuni, unde să-şi continue campania de diabolizare, pe de alta.Dar, chiar şi aşa, promotorii antidrăcismului se împotmolesc într-un punct-cheie: cuplul Ponta-Antonescu trebuie să funcţioneze ca bielă-manivelă. Să fie, la o adică, interşanjabili. Ambii au ambiţii mari - se văd preşedinţi. Ambii privesc în oglinda fermecată a sondajelor de opinie şi îşi spun că ei vor fi aleşii. Au vârsta biologică potrivită, vorba aprigă şi privirea sfidătoare, plus calităţi insuficient dezvoltate de dictatori şi manipulatori - Ponta a reuşit să-l suspende pe Geoană, folosind arma lui Crin, ameninţarea cu demisia, iar Antonescu să transforme PNL într-o „organizaţie militară“, unde gradele de ministru-general sunt încuiate la el în fişet. Cu toate acestea, Antonescu a fost mai abil, a reuşit să aducă PNL în poziţia privilegiată de a fi disputat şi de PSD, şi de PDL, motiv pentru care poate face fiţe şi obţine mai uşor o funcţie de greutate în viitoarea coaliţie şi guvern de criză. Ponta trebuie să umble cu mănuşi, cel puţin până la alegeri, la termen sau nu. A fost atenţionarea fermă a hrebenciucilor din PSD. Rămâne de văzut, în perioada următoare, cum va reuşi alianţa PSD-PNL-PC să împace aspiraţiile de mărire ale celor doi şi viitoarele posturi, de sus până jos, la ultima funcţie depolitizată.În rest, „coaliţia anti-Dracu“ este déja vu. O fi puterea ineptă şi ticăloasă, dar şi opoziţia este la fel de ineptă şi ticăloasă. Ponta, Antonescu şi Voiculescu se străduiesc parcă să demonstreze asta în fiecare zi. Este suficient să-i asculţi şi să le citeşti aserţiunile, ca să-ţi dai seama că „dracu nu-i aşa de negru“, prin comparaţie. În fond, ce-i mai rău? Să scapi de dracu şi să dai de tac-su la puterea a treia?
