A vorbi despre ţăran,ai rosti numele înseamnă a-i simţi mirosul de brazdă reavănă,de pâine fierbinte scoasă din cuptorul de lut ars.Numele Lui e aidoma florii de cireş sfinţite de Dumnezeu în răsăritul de soare al lunii mai.
Ţăranul român,de-a lungul istoriei a fost ca un Zeu a-toate îndurator,zlotit de timpuri,biciuit de vremuri,permanent sub zodia suferinţei.Istoria confirmă pe deplin:revoltele şi răscoalele au făcut din el o zeitate a pământului înfrăţit cu cerul,un martir al brazdei însămânţate.
Lupta lui,a ţăranului deseori a îndoliat cerul sfânt şi glia strămoşescă.
Niciodată nu s-a lăsat biruit,deşi i s-a luat bir,de vicisitudini.
A stropit glia sfântă,mamă îndestulătoare pentru copiii săi,în urmă-i răsărind firul tânăr şi plăpând sau poate verde şi puternic,al spicului de pâine.
Românul de la ţară,ţăranul îndumnezeit de suferinţa seculară,vorbeşte şi gândeşte ,,pe şleau'',cinstit şi pe limba lui,câteodată doinindu-şi starea de neputinţă;în acelaşi timp e ambiţios,hotărât,perseverent şi puternic.
Totdeauna şi-a limpezit gândurile şi sentimentele prin of-ul nemăsurat aşezat cu smerenie în doine şi balade.Armele lui dintotdeauna au fost dragostea pentru semeni,pentru pământ,coasa şi toporul-uneltele-i de încredere şi paznici de seamă,sapa şi plugul tras de boi.
Dumnezeu L-a înzestrat cu rabdare în faţa privaţiunilor timpului.Sufletu-i înmirezmat de lumina cireşilor înfloriţi s-a înălţat mereu către Divinitatea binevoitoare,prin credinţa nestrămutată nici în faţa morţii,prin cântec şi lacrimă.
Ţăranul Român din Dumnezeire se trage,şi-şi poartă crucea existenţei prin noiane de vise si dezamagiri.
Oriunde,plecat în lume-de voie sau de nevoie,nu şi-a uitat obârşia întorcându-se la matca cu aceeaşi sfinţenie ca la o icoană a nemuririi neamului.
Dintotdeauna ţăranul Român,un zeu al pământului,a fost răstignit pe crucile timpurilor...
Să-i cinstim cutezanţa,răbdarea,ambiţia şi perseverenţa-să nu abuzăm niciodata de sufletul său! Coasa şi toporul îi sunt la îndemână!
Să-l cinstim pe măria -sa Ţăranul Român!
. |
„Au fost promovate altele doar pentru că erau frumoase”
„Se poate interpreta că a fost lezată că a muncit în viaţă, a avut talent, dar au fost promovate altele doar pentru că erau frumoase”, spune Radu Mihai, un admirator al Mădălinei care a venit de la Buftea. Domnul are 61 de ani şi îşi aminteşte cu tristeţe de cea pe care o numeşte „o flacără vie”.
Mulţi dintre cei veniţi la sediul Radio România erau trecuţi demult de vârsta tinereţii. Unele doamne au venit deşi de-abia păşeau, sprijinite în baston. Au venit şi copii de 10-12, aduşi de mână de părinţi sau de bunici. Adolescenţii puteau fi însă număraţi pe degete.
„Ea şi-a dat seama că nu mai are succes. Şi-a zis „O nouă Mădălină”. Şi e regretabil că nu a apucat să lanseze albumul. Băiatul s-ar putea să fi moştenit talentul şi-l va duce mai departe”, mai spune domnul Radu.
„Nu a băgat-o nimeni în seamă”
„Muzica asta comercială a dat la o parte adevăratele valori”, spune şi Raluca. Tânăra de 29 de ani lucrează la un post de radio de pe Internet şi îi ascultă şi acum muzica: „Eu am crescut cu muzica ei. Îmi aduc aminte că la un moment dat cine venea la mine în cameră găsea numai casete cu ea. A fost o artistă completă. Ieri toată ziua am urmărit la televizor reportajele despre ea”.
„Era o voce profundă, dar sensibilă. Avea o reverberaţie în glas şi te făcea atent. Dacă erai într-o cameră, trebuia să o asculţi, te capta. A reuşit să lase o dâră în muzica uşoară română, şi-a pus amprenta. Am văzut-o la magazinul Muzica atunci când a lansat un album şi mi-a plăcut că era foarte vivace, foarte ardentă şi uite că s-a stins în mod destul de stupid”, îşi mai aminteşte Radu.
Anca Daniel, doar cu trei ani mai în vârstă decât Mădălina Manole, spune că a iubit-o mult de tot, dar că este mâhnită deoarece în ultimii ani artista era tot mai ignorată: „Avea o voce unică, nu o putea imita nimeni pe ea. Nu vreau să le ignor pe fetele astea tinere, dar ele pun preţ acum pe fizic. Ea cânta din suflet. Nu a băgat-o nimeni în seamă. A muncit mult: familie, soţ, copil. Şi sub nicio formă nu condamnăm gestul ei. După părerea mea, e un act de mare curaj”.
„Îmi pare rău că se vorbeşte de ea după, nu înainte”, Elena
O doamnă din Bucureşti, de 66 de ani, îşi aminteşte că a vorbit cu Mădălina Manole în urmă cu câteva luni: „Am luat legătura cu ea într-o miercuri noaptea, la emisiunea „Noaptea şlagărelor româneşti”, difuzat de Radio România Actualităţi. Am avut norocul să o prind la telefon şi am discutat 20 de minute cu ea şi cu Cezar Andrei. Atunci nici nu mă gândeam la asta, era în starea ei normală, plină de optimism”.
„Ştiţi cum e la români, după trei zile uită”
Dorela spune că are casa plină de CD-uri cu Mădălina Manole şi că nu a ratat nimic din ce a lansat artista pe piaţă: „Era o voce aparte. Regret moartea ei şi am senzaţia că am venit aici pentru moartea altcuiva. Sper ca lumea să nu o uite. Dar ştiţi cum e la români, după trei zile uită. Oamenilor ca ea după moarte li se ridică statui, dar înainte sunt ignoraţi”.
Cristina Teodorescu, de 73 de ani, spune că se aştepta la un concert de ziua Mădălinei, în niciun caz nu îşi imagina că va veni să îi aducă un omagiu: „Nu-mi găseam liniştea acasă. Aşa o frumuseţe de fată. Şi nu era o voce comună”.
Şi ea crede că ceva e în neregulă cu personajele care apar la televizor şi îşi spun cântăreţe: „Avem mari artişti, dar nu ştim să-i preţuim. Apar tot felul de fete care fac play-back şi dacă le pun să citească o gamă, habar n-au. I-am spus lui Tiberiu Andrei de la Radio România: „Ştiu că promovaţi şi talentele noi, dar să aveţi grijă şi de adevărata muzică. Televiziunea promovează nonvalori”".
Pe Mădălina Manole spune că a urmărit-o de când se ducea la Cenaclul Flacăra şi cânta la chitară: „Are aproape 30 de ani de carieră muzicală. 30 de ani de muncă, nu doi-trei ani cum au fetiţele astea. E foarte trist pentru societatea română că nu ştim să preţuim valoarea”.