Statisticile blogului

Bine ați venit !
…iar faptul că ati ajuns aici, nu este o întâmplare!

December 8, 2010

Fondatorul Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat Marti, 07 decembrie 2010

                                                            -postat de Virgil Andronescu-
                                                                       sursa: Ziare.ro


          Sursa: Antena 3 Autor: Antena 3

Fondatorul site-ului Wikileaks, Julian Assange, a fost arestat la Londra. Australianul s-a prezentat de bună voie la sediul poliţiei din Londra, unde a fost imediat arestat, informeză AFP. Parchetul
suedez a emis în luna noiembrie un mandat de arestare pe numele lui Julian Assange, care este acuzat de viol şi agresiune sexuală.
Arestarea vine la numai două zile după ce Assange a ameninţat cu publicarea unor informaţii secrete despre închisoarea din Guantanamo în cazul în care va fi ucis, arestat sau dacă site-ul pe care îl conduce va fi interzis.
În fişierul pe care Assange ameninţă că-l va publica s-ar afla date extrem de compromiţătoare despre penitenciarul din Guantanamo şi despre compania
British Petrolium. Fondatorul Wikileaks spune că a distribuit deja documentul electronic la peste 100.000 de persoane din întreaga lume.
Momentan, documentul nu poate fi deschis, însă în cazul în care viaţa hackerul australian ar fi ameninţată, posesorii fişierului vor primi automat parola cu care să acceseze informaţiile.
Site-ul WikiLeaks, specializat în dezvăluirea de documente secrete, a publicat un set de peste 250.000 de note diplomatice. Acţiunea este considerată "un atac la adresa comunităţii internaţionale" de către Departamentul de Stat american.

December 7, 2010

Guvernul, banii si cheltuielile...

                                                 -postat de Virgil Andronescu-
                                                          sursa: 9AmNews
Guvernul a aprobat, in sedinta de luni seara, proiectul de buget pentru anul viitor, documentul urmand sa fie transmis imediat Parlamentului, scrie MEDIAFAX.
La finalul sedintei de guvern, ministrul Finantelor, Gheorghe Ialomitianu, a aratat ca totalul cheltuielilor cu investitiile vor creste de la 33,9 miliarde lei la 35,1 miliarde lei si ca numarul estimat al locurilor de munca ar urma sa urce cu 23.000 locuri.
* Guvernul vrea sa restranga numarul persoanelor scutite de la plata CAS
El a aratat totodata ca bugetul asigurarilor sociale este in continuare nesustenabil, astfel ca va trebui din nou alimentat de la bugetul de stat, cu transferuri de 13,9 miliarde lei. Pentru bugetul de somaj va fi asigurata o subventie de peste 3 miliarde lei.
* Call center pentru someri
Veniturile estimate din TVA vor creste de la 39 miliarde lei la 46 miliarde lei, iar cele din accize vor urca de la 17,4 miliarde lei la 18,4 miliarde lei, prin reducerea evaziunii fiscale si alinierea accizelor la tigarete la normele UE, conform calendarului stabilit prin Codul Fiscal, potrivit ministrului.
Guvernul colecteaza pe o parte, pierde pe alta
Conform proiectului de buget, ordonatorii de credite vor primi mai putini bani de la buget in 2011 atat fata de executia preliminata pentru acest an, cat si comparativ cu bugetul initial pentru 2010, rectificat de doua ori, cu exceptia ministerelor Muncii, Agriculturii, Mediului, Finantelor, Dezvoltarii si Transporturilor.
* Pensiile, inghetate pe tot parcursul anului 2011
Pensiile din sistemul public, inclusiv pensia minima garantata acordata in prezent sub forma unei indemnizatii sociale, vor fi inghetate la valorile actuale pe parcursul intregului an 2011, iar contributiile de asigurari sociale percepute angajatorului si angajatului nu vor scadea sub nivelul actual.
Fondurile bugetelor locale din TVA vor fi diminuate substantial prin reducerea la jumatate a alocatiilor pentru lucrari de infrastructura si baze sportive, dar si a banilor pentru salarii din invatamant si ajutoare sociale, iar volumul creditelor pentru infiintarea locurilor de munca va fi restrans cu 50%.
* Proiectul de buget pentru 2011: Cum a fost impartita saracia?
Autoritatile locale nu mai pot finanta lucrari de investitii noi si trebuie sa asigure in prealabil surse de finantare a proiectelor aflate deja in derulare, fiind obligate sa incheie in primul rand investitiile cu termen de finalizare depasit.
Companiile de stat si regiile autonome sunt obligate sa inghete anul viitor angajarile, astfel incat sa nu depaseasca numarul de personal stabilit pentru 2010, iar societatilor cu pierderi ori care sunt subventionate le este impus sa limiteze cheltuielile cu salariile la nivelul din acest an.
Guvernul a decis ca pensionarii cu minim 740 lei si revolutionarii sa achite contributii de sanatate
Guvernul a decis ca pensionarii cu venituri pornind de la 740 lei si revolutionarii, cu exceptia celor raniti, sa achite contributii sociale de sanatate, numarul contribuabililor inclusi astfel in baza de impozitare fiind de doua milioane persoane, a anuntat ministrul Sanatatii, Attila Cseke, potrivit MEDIAFAX. El a precizat ca aceasta categorie de pensionari si revolutionari vor fi obligati ca, incepand cu 1 ianuarie 2011, sa achite contributii de 5,5% la Fondul asigurarilor de sanatate.
"Nu este o decizie foarte usoara, este chiar delicata, dar necesara si trebuia luata de multa vreme. Principiul de la care trebuie sa pornim, ca in multe state, este ca sanatatea costa. Trebuie sa reinvatam in societate ca sanatatea nu este pe gratis", a spus ministrul. Potrivit ministrului, statul estimeaza ca va incasa din aceste contributii suplimentare 1,4 miliarde lei anual.
* In prezent sunt impozitate doar pensiile pornind de la 1.000 lei
Ministrul Cseke a aratat ca in prezent sunt scutite de la plata asigurarilor de sanatate 13 categorii de persoane, reprezentand 10,7 milioane persoane dintr-un total de 21,5 milioane cetateni romani. Pe fondul reducerii, din 2008, a nivelului contributiilor, de la peste 6% la 5,5% pentru angajati si 5,2% pentru angajatori, veniturile Fondului asigurarilor de sanatate au scazut constant in ultimii ani, de la 15,7 miliarde lei in 2008 la 14,6 miliarde lei in 2009 si la 12,6 miliarde lei in octombrie 2010, a motivat ministrul decizia.
"Propunerea aprobata prin aceasta ordonanta de urgenta este ca, de la 1 ianuarie 2011, sa extindem baza contribuabililor la Fondul Unic de Asigurari de Sanatate cu doua categorii de persoane: pensionarii cu venituri peste 740 lei si cea mai mare parte din categoria revolutionarilor care astazi sunt exceptati de la plata contributiei pe acea indemnizatie pe care o primesc de la statul roman. La revolutionari ramane exceptata categoria revolutionarilor raniti. In total vorbim de 2.067.764 de persoane", a spus Cseke.
El a aratat ca a fost pastrata scutirea de la plata contributiei pentrru pensionarii cu venituri sub 740 lei, reprezentand 3.443.231 pensionari.
* Vor fi scutiti in continuare copiii, tinerii, elevii si studentii, daca nu au venituri
"Cu aceste masuri vom ajunge la un numar de contribuabili la sistemul social de asigurari de sanatate de 8.797.028 persoane. Categoria exceptatilor, de la 1 ianuarie 2011, va fi de 8.664.852 persoane. Pensionari cu peste 740 lei sunt 2.055.545 persoane", a spus ministrul.
"Sub 740 lei nu se plateste, iar pentru 740 lei se plateste 5,5%. Exista o categorie de pensionari la care, daca se aplica 5,5%, aceasta ar fi probabil intervalul intre 740 si 782 lei, dupa calculul nostru, si aplicand contributia de 5,5% s-ar scadea pensia neta primita in mana sub 740 lei. Atunci, ordonanta va prevedea ca nicio pensie de acest gen, aplicand aceasta contributie, nu va putea scadea sub 740 lei", a mai explicat ministrul Sanatatii.
* Guvernul vrea sa restranga numarul persoanelor scutite de la plata CAS

December 4, 2010

voi exagera puţin moartea

îmi amintesc ultima clipă de amor
şi vrăşuirea din dormitorul tău
cărţi cărţi cărţi
şi ţoale aruncate aiurea
halatul roşu din prima poză
pe care ţi-am făcuto cu noul meu telefon
tot frumoasă eşti tot
zâmbitoare buze fierbinţi

a venit iarna a şi nins de
mâine intră în vigoare cod galben
nu uita să-mi aduci dovleac
copt ţinut în palmele tale moi
dormi acum şi gândul ţi-a fugit
de la mine poate altundeva în noapte
îmi amintesc mâinile şi limba
şi ochii şi picioarele totul

am să dorm liniştit dar nu
prea pentru că tu mă
inciţi la neîncredere
e trecut de miezul nopţii viaţa
tot spre moarte mă trimite
ca pe un e-mail trec prin reţea
gustul amar al purtărior tale
la meteo spune că mâine va ninge
pentru a doua oară în iarna
abia venită

fără tine voi exagera puţin moartea

Am avut scădere economică

sursa: Ziare.ro

Vineri, 03 decembrie 2010 Sursa: Evenimentul Zilei Autor: Ciprian Mailat   
Noi şi elenii suntem singurii europeni care în trimestrul III am avut scădere economică. Irlanda nu a raportat încă datele către Eurostat. Doar România şi Grecia au înregistrat scădere economică în trimestrul III al acestui an dintre toate ţările membre, conform unei estimări a Eurostat.În timp ce Uniunea Europeană (UE) a înregistrat, în trimestrul al treilea al acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, o creştere a PIB de 2,2% (după o creştere de 2,0% în trimestrul al doilea), iar zona euro a avut o creştere economică la 1,9%, PIB-ul Greciei a înregistrat o contracţie de 4,5% în ritm anual, iar România a înregistrat o scădere economică de 2,2%.
Integral în Evenimentul Zilei

December 3, 2010

Guvernul vrea "tigani", nu "rromi"

                                                     -postat de Virgil Andronescu-

                                                             sursa: articol,foto- 9AMnews.


Guvernul este de acord cu initiativa legislativa a parlamentarul PDL, Silviu Prigoana, de a inlocuit denumirea de "rom" cu cea de tigan", bazandu-se pe recomandarile Academiei Romane, precum si pe faptul ca acesta este termenul folosit in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene. 
Initiativa legislativa a deputatului propune ca, in documentele emise de institutiile din Romania cu referire la persoane de etnie roma/ tiganeasca, denumirea utilizata sa fie de "tigan/tiganca". Se propune totodata ca atribuirea de conotatii negative la folosirea acestei denumiri sa fie interzisa.
* Termenul '"rom" genereaza confuzie pe plan international
"Sute de milioane de oameni de pe Planeta n-au studii filologice si de etimologie. Ei fac o asociere fireasca (si justa!) intre terminatia -ia / -(an)ia si tara (= natiunea ei) care are aceasta particula: Britania = brit + ania = "tara britilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "tara maurilor", deci Romania = rom + ania = "tara romilor". E incorect. Se creeaza o falsa directionare", sustine deputatul in motivatia propunerii legislative.
Surse guvernamentale au declarat, in luna noiembrie, agentiei MEDIAFAX ca Executivul a discutat despre formularea unui punct de vedere la initiativa deputatului, iar premierul Emil Boc a cerut o informare suplimentara dupa ce a constat ca, din zece institutii publice consultate pe aceasta tema, chiar Academia Romana sustine promovarea initiativei legislative.
Astfel, in timp ce Academia Romana a transmis Guvernului ca sustine promovarea inititative legislative, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Agentia Nationala pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relatii Interetnice si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii au aratat ca nu sustin propunerea deputatului.Organizatii civice au organizat, marti, un protest in fata Palatul Victoria, nemultumite de intentia de a schimba oficial denumirea de "rom" cu cea de "tigan".
Deputatul PDL Silviu Prigoana a elaborat o initiativa legislativa in care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie roma din "rom" in "tigan", la care Guvernul trebuie sa emita o opinie.
Initiativa a fost inregistrata la Senat in luna septembrie, tot atunci presedintele Traian Basescu declarand ca, in momentul in care s-a decis schimbarea denumirii tiganilor in romi, s-a luat o decizie gresita, europenii facand confuzie intre romi si romani."In multe tari din spatiul european este utilizat fara nicio restrictie un cuvant avand aceeasi origine, respectiv aceeasi evolutie a semnificatiei cu lexemul romanesc: 'tsiganes' in franceza, 'zingari' in italiana, 'Zigeuner' in germana, 'tzigani' in rusa si polona, 'cigany' in maghiara, 'ciganin' in bulgara si sarba, 'cigano' in portugheza, 'zigenare' in neerlandeza", se arata in adresa Academiei Romane catre Guvern.
"Primul-ministru a fost de parere ca, in acest caz, trebuie tinut cont de opinia Academiei Romane si, pentru a putea lua o decizie, a solicitat o informare suplimentara cu privire la denumirea oficiala a cetatenilor de etnie roma in statele membre ale Uniunii Europene", au declarat sursele citate.
Institutiile care nu sustin initiativa deputatului au invocat rezolutii sau rapoarte ale Consiliului Europei, care recomanda folosirea termenului "rom", dar si Memorandumul Ministerului Afacerilor Externe nr. D2/1094/2000, care a stabilit folosirea termenului de rom in paralel cu formulele alternative romanes/ gipsies/ romi/ tigani in corespondenta ministerului cu organizatiile internationale.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a comunicat Guvernului ca, in luna aprilie, a decis prin Hotarare a Consiliului Director ca inlocuirea termenului "rom" cu cel de "tigan" nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil de un scop legitim.

December 2, 2010

Lupta pentru cârnaţi, fasole şi sarmale de 1 decembrie


                                         -scris si postat de Virgil Andronescu-

Luptăm pentru cârnaţi, fasole şi sarmale.
Aşa petrecem de 1 decembrie.
Ce parade militare,ce unire?
Când vine vorba de politicieni...să sărbătorim prin muncă,nu e bine aşa?
Rating la poporul român fac vedetele de mâna a doua şi a nu ştiu câta.
Politicul trebuie să stea deoparte.Ratingul e pentru televiziuni.
Nu pentru norod.
Nu mai suntem patrioţi.
Poate doar pe ici pe colo câte un rătăcit.
A cunoaşte trecutul naţional înseamnă a vedea în viitor şi a şti ce ne dorim pentru ţară şi pentru noi.
Mulţi apreciază patriotismul dar puţini îl practică din suflet iar cei mai mulţi de faţadă,ca şi credinţa,ca şi ţinerea posturilor creştineşti
.Chiar nu ştiu ce se poate spune espre ziua de astăzi.
Ne trebuie vizionari,nu politicieni perimaţi,nu şarlatani!
Să ne unim forţele cretoare şi să scoatem ţara din recesiune.
Asta să facem de 1 decembrie!Nu numai...

sursa-foto:Reuters
sursa-site:Jurnalul national













December 1, 2010

Distrugerea omului de catre om!

                                                         -postat de Virgil Andronescu-                                                                
                                                                sursa:You Tube

LA MULTI ANI ROMANIA!

 
-postat de Virgil Andronescu-
                                                                    sursa:You Tube

Sus curvele şi bagabonţii din Romania,jos patria şi demografia!

                                            -articol si film realizate de Virgil Andronescu-
                   sursa foto: http://nekocika.wordpress.com/2010/07/27/imaginea-politicienilor-romani/
                   coloana sonora:Puya & Connector- ''American Dream''song.

Ce face guvernul cu noi?
Ce mai vrea de la noi?
Ne vrea pielea de pe noi?Să ne-o ia...de pe...noi!
I-o dăm...întoarsă.
Se întâmplă,deloc întâmplător,un atac fără precedent la celula de bază a societăţii.Familia trebuie distrusă din faşă!Cu orice preţ!
Cine dracu' să-şi mai facă o familie dacă nu are un job pentru a o întreţine sau munceşte ca un sclav pe te miri ce şi mai nimic?!
Mamele vor fi despărţite de copilaşii lor(ca la Aushwitz-Birkenau)înainte de vreme şi vor merge,singuri-singurei la creşă.Dar unde sunt creşele şi cât costa o singură zi?După primul an de concediu pentru creşterea pruncilor mamele vor fi obligate să reînceapă munca,dacă au unde.
Tinerii ce doresc întemeierea unei familii nu vor mai primi acea minimă sumă de bani la prima căsătorie.
Cine mai are tupeu sau curaj să se mai însoare sau să se mărite?!
După venirea pruncilor pe lume aceştia nu vor mai primi trusoul,dreptul lor legal şi legitim.Vor umbla despuieţi precum...alţii...şi vor trăi după celebrul dicton ,,iarna nu-i ca vara''dar nici vara nu-i ca iarna!
Părinţii nu vor mai primi acei bani pentru creşterea copiilor,indemnizaţiile ce se dau la nasterea fiecarui copil.
Sărăcia e în gât...Parlamentarii şi guvernanţii se lăfăie în indemnizaţii babane şi merg cu limuzine bengoase pe banii proştilor.
Ce face guvernul cu noi?
Sunt un om de dreapta dar nu pot înghiţi rahatul ce ni-l bagă pe gât puterea şi opoziţia,deopotrivă!
,,Poporul e delăsător,pomanagiu şi leneş''după părerea unora...Cum ar putea fi altfel dacă aşa a fost obligat să devină?!
Iese la grevă numai mânat ca oile de unul sau mai mulţi măgari cu averi uriaşe.
Merge la moaştele sfinţilor nu pentru osemintele din raclă ci pentru sarmalele din oalele popilor sponsorizaţi de diverşi politicieni.
Participă benevol şi fără convingere la mitinguri politice fiind atraşi de berea şi micii de pe tarabele catindaţilor.
În restul timpului,bărbaţii se închid în case,beau şi işi bat nevestele până la loc comanda.
Damele savurează,la o cafea,telenovele şi visează cai verzi pe pereţi,barbaţii nu pierd meciurile şi emisiunile cu şi despre ,,bogătanii'' naţiei şi se iluzioneaz că într-o zi...
Foamea e în gât iar ochii pe sticla inundată de curve şi ,,bagabonţi''.
Ne râdem şi apoi adormim precum pruncii după îmbăiere.
Îi înjurăm de toţi sfinţii pe aleşii conducatori ai neamului,de la Băse şi Boc până la primarele ,,care ne este''.
Nu ştiu de ce mulţimea nu se revoltă,nu înţeleg de ce unii sunt atât de naivi şi de fraieri încât mai cred în cei ce ne mint cu neruşinare şi ne fură dumicatul de la gura copiilor!
Acum vin sărbătorile de iarnă şi iar vom fi invitaţi la pomenile sezoniere,pregătite de majoritatea edililor iubiţi.
Frigul va fi în oase,foamea în gât şi vom sta cu ochii beliţi la destrăbălul jegurilor naţiei.
Va fi a 20-a iarnă fericită pentru aleşi!
Pentru gloată va fi o iarnă liniştită,cu ţuică şi cu porcul tăiat de pe listă şi făcut la tigaie.
Sfântul Andrei să ne îndrume paşii în viaţă că,de...!,suntem un neam cu frică de Domnul...!
Mila aleşilor e mare:din când în când îşi mai aduc aminte de prostime şi îi mai aruncă firimiturile de pe masa lor bogată.
Câtă îndurare,credinţă şi milostivenie!
Dragi bărbaţi să ne facem cu toţii vasectomie!Astfel,vom păstra bugetul de stat intact şi nu vom mai avea urmaşi.
Pentru că România nu a fost a noastră,nu e a copiilor noştrii şi nici a copiilor...copiilor...copiilor noştrii! 
Sus curvele şi ,,bagabonţii''din Romania,jos patria şi demografia!

November 29, 2010

"Incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova"

                 -postat de Virgil Andronescu-                                                               sursa: 9AMNews-
R. Moldova si-a ales conducerea                                                         
Rezultate partiale la 91,1% din voturi numarate: PCRM - 41,2%, PLDM - 28%, PDM - 13,2%, PL - 8,8% - Comunistii conduc!
Comunistii ramn pe primul loc dupa numararea a 91,1% din voturi. Rezultate partiale arata ca PCRM a obtinut 41,2% din voturi, respectiv 44 de mandate, PLDM 28% - 31 de mandate, PDM 13,2% - 16 mandate, PL 8,8% - 10 mandate,in timp ce Alianta Moldova Noastra (AMN), aflata acum in coalitia de guvernare, a obtinut 2,1%, potrivit site-ului Alegeri.md.Rezultatele de pana acum nu au luat in calcul decat 60,8% dintre voturile exprimate de cetatenii din municipiul Chisinau si nu include nici rezultatele votului cetatenilor moldoveni la cele 75 de sectii de votare din strainatate. Datele partiale sunt in contradictie cu sondajele la iesirea de la urne prezentate de posturile de televiziune Publika TV si Prime TV. Prezenta la urne la alegerile parlamentare de duminica a fost de 59,1%, potrivit datelor CEC, transmite AGEPRES.
Potrivit Jurnal.md, ca in Moldova prezenta la vot a fost de 59,1%, iar in strainatate au votat 59.000 de cetateni moldoveni. Initial, Partidul Liberal-Democrat Moldovean (PLDM) s-a clasat pe primul loc, obtinand 34,4% din voturi, conform unui exit-poll realizat de IRES pe baza rezultatelor inregistrate la ora 19.00, cu doua ore inaintea inchiderii urmelor, si difuzat de Publika TV. Pe locul al doilea s-a clasat Partidul Comunistilor din Republica Moldova (PCRM), cu 26% din voturi, urmat de Partidul Liberal (PL), cu 15,6%, Partidul Democrat (PDM), cu 15,1% din voturi, potrivit MEDIAFAX. Alianta Moldova Noastra (AMN) a obtinut 3,1% din voturi si nu a depasit pragul electoral. [VIDEO] Zi cruciala pentru Republica Moldova: Au inceput alegerile"Incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova"Premierul moldovean, Vlad Filat, a declarat, duminica, dupa publicarea sondajelor la iesirea de la urne, ca "incredibilul a ajuns sa se realizeze in Republica Moldova", relateaza Europa Libera, in pagina electronica, citata de MEDIAFAX.El a multumit alegatorilor care s-au implicat in procesul electoral si au ales viitorul. "Asta a demonstrat ca suntem o societate matura. Urmeaza sa gestionam aceste rezultate", a adaugat Filat. Acesta le-a cerut membrilor guvernului ca luni dimineata, la ora 8, sa fie prezenti la Guvern, indemandu-i insa "sa lase fierbinteala electorala" la sediul partidelor.Potrivit Realitatea, miza alegerilor legislative din 28 noiembrie este ca alegatorii sa dea solutia iesirii din impasul institutional cu care tara se confrunta de mai bine de un an si jumatate. Parlamentul trebuie sa aleaga presedintele cu 61 de voturi. In cazul in care nu se reuseste alegerea presedintelui dupa doua incercari, legislativul este dizolvat si sunt convocate noi alegeri parlamentare. Acesta este al treilea scrutin legislativ care are loc in R. Moldova in ultimul an si jumatate.

November 28, 2010

Despre ,,binevoitori'' şi ,,deontologi'' via popor!

                                                     -de Virgil Andronescu-
 Vorbim de Vântu,de Patriciu,de Voiculescu...
Da,e în regulă,până la un anumit punct. De ce...? Pentru că nimeni nu se mai ocupă de omul de rând care îşi caută un loc de muncă şi care ştie să facă ceva,să aducă plus-valoare în societatea românească. Articole de de clacă prin mare parte din presă pentru că nu au ca punct terminus rezolvarea problemelor curente ale fiecărui cetăţean onest dar muritor de foame.În toate domeniile se întâmplă această aberaţie. În România lucrurile merg astfel: peste tot se găsesc ,,binevoitori'' şi ,,deontologi''care nu ştiu decât să bată apa în piuă ,,uitând''de bietul popor mult invocat de toţi politicienii şi nu numai. Pe unde te duci după un loc de muncă ţi se spune că e criză şi că nu se pot face angajări. Criză...criză dar pentru cine? Pentru proşti nu pentru firmele de tot felul şi nici pentru statul român. Manip**area e la ea acasă aici pe tărâmuri mioritice şi mulţi cad victime acestei maşinaţiuni cinice. Statul şi unii afacerişti (nu oameni de afaceri), ne fură la tot pasul prin diferite inginerii care mai de care mai golăneşti şi mai cusute cu aţa albă! Pardon,cu aţă roşie,galbenă şi de ceva ani cu aţă portocalie.Toţi sunt numai pentru burţile lor şi pe deasupra sunt şi semianalfabeţi. Mare încredere,naivă desigur,am avut în toată presa românească şi m-am înşelat amarnic. Unde e câinele de pază al democraţiei? A plecat la păscut? Roade oasele şi linge firimiturile aruncate de politicieni (nu oameni politici),şi de pseudo- investitorii de după '89.Sunt ţinuţi în lesă şi doar la comandă latră balosi,rareori muşcând,dar nu direct pe cine trebuie.Ci mai degrabă,presa spală creierele oamenilor de bună credinţă.Vreau nişte articole serioase şi care să atace exact criza morală prin care trecem şi pe care ne-au inculcat-o mental ai noştrii bravi conducători din toate vremurle! Cine are cap să înţeleagă,cine nu are să încerce să aibă! Scopul final al unui articol serios trebuie să reprezinte o rezolvare ori crearea unui cadru social normal care să ajute concret fiecare om care cumpără o gazetă.Ştiu că se poate face asta,rămâne doar să se poată dar mai ales să se vrea! Cu orice risc! 

Indescifrabilă îmi eşti

     - vis îngenunchiat pe retină-  

sărută-mă pe un ochi să te privesc mereu

a descifra. priviri mângâieri zâmbete
în vis îmi cădeau dinţii. în vis.
numai tu mă sărutai iar eu fugeam
ca un lepros. celălalt ochi de vedere

acum te am mult mai aproape. mâna ta. eu
şi visul meu scârbos. iată că acum trece
un dric pe străzi lăturalnice. memento
mori. sărută-mă şi pe celălalt.

indescifrabilă îmi eşti de te mai ascunzi.
sărută-mă. nu mai vreau în faţa oglinzii
amândoi deodată. imediat ce m-am trezit.
m-am spălat pe dinţi şi numai zâmbetul tău

l-am păstrat pe retină solar

November 26, 2010

,,Lumina nodului din cer''-Lansare de carte la Turnu Măgurele-

                                -articol de Virgil Andronescu-






La 22 august a.c. a avut loc lansarea cărţii Nodul din cer al poetesei Carmen Lumiere, unde a participat şi scriitorul şi publicistul Liviu Nanu din partea site-ului agonia.ro. Volumul cuprinde 105 poeme şi şase pagini cu grafică. Poezia se încadrează în zona cubismului, grafica explicitează...
Poeta cercetează cu un curaj deosebit teme ale poeziei de dragoste dar nici teritoriul filosofic nu îi este străin: le tratează pe ambele cu naturaleţe.
Introspecţia se manifestă vis-a-vis de sine însăşi în conexiune directă cu Dumnezeu.
Extrage substanţa vitală, benefică, şi rezolvă stilistic problematicile vieţii, direct şi fără complexe. Trăirile îi sunt febrile.
Descoperim aici două laturi ce acum s-au intersectat: calitatea de femeie, soţie şi mamă, dar şi legătura firească Om-Dumnezeu prin Iubire.
Viața îi serveşte bune şi rele, le trăieşte şi le concretizează poetic prin rugăciunea poetică şi nu numai. Dumnezeu îi este cel mai aproape.
Carmen Lumiere investighează cele pământeşti întocmai omului de ştiinţă şi concluzionează...
Din ancestralul fiinţei sale poetesa cerne, în dialoguri şi monologuri interioare, iubirea de Oameni şi iubirea de Dumnezeu -egal, echilibrat şi profund, precum poemele sale. Găsim versuri adânci şi versuri „efecte speciale” prin care ne descoperă microcosmosul ei interior. Relativul şi absolutul se îmbină perfect.
Carmen Lumiere prezintă în prim-plan lupta vieţii cu moartea în urma căreia nu rămâne decât ea însăşi şi verbul „a trăi”.
Omul din ea caută necunoscutul, descifrându-l pas cu pas, mergând până acolo încât să descopere culori inefabile- de substanţă, şi nuanţe încă neinventate. Teoria formelor fără fond nu îşi găseşte în nici un fel locul în acest volum de versuri. Formele poemelor sunt geometrice- rotunde ori colţuroase, spaţiale ori în planuri întretăind spaţii închise- banalul cotidian. Peisajul puternic pastelat- grafica explicitează totul, este uneori adus şi „alb şi negru”.
Metaforele sunt concrete, concretul e concret, reprezentând însăşi chintesenţa trăirilor sale. Trăieşte intens tot ce se poate trăi omeneşte, sintetizează cu ajutorul cuvântului scris metafizica trăirilor sale. Îşi prezintă ideile logic dar şi „absurd” pentru neiniţiaţii în arta exprimării cuvântului. Naşte idei noi filosofice, contemplă absolutul, ignoră banalităţile şi cu toate astea nu cade în extrema misticului şi nici în aceea a ideilor preconcepute. Prezintă echilibrat şi „echidistant” viaţa în toată splendoarea ei - dar şi dedesubturile acesteia.
Poeta Carmen Lumiere născoceşte miraje poetice pe care le analizează cu mare atenţie - pe care le aşează în sufletul cititorului cu deosebita grijă.
Femeia Carmen Luminiţa Ciutură încearcă şi reuşeşte cu forţe nebănuite să învingă timpul şi să meargă mai departe trăind la fel de intens poezia şi viaţa. Vârsta nu are nici un fel de conotaţie în ceea ce scrie… Nu îşi regretă istoria personală...
Echilibrul femeii şi poetei e absolut... În poeziile cuprinse în acest volum de debut se distinge lupta perpetuă cu timpul ce ne macină viaţa la moara căutărilor continue. Poezia Luminiţei e una de tip pozitivist.
Umblatul printre aştri, paşii pe pământ, alergătura printre cuvinte - cu ele însele la braţul sufletului, îi sunt botez de foc descătuşării. Timpul, ca pentru toţi ceilalţi muritori, e ireversibil.
Foloseşte jocuri de cuvinte, verbe, propoziţii şi fraze întâlnite şi nemaiîntâlnite... Un joc multicolor al versurilor albe...
Albul şi negrul nu îşi au locul decât ca decor şi numai atunci când crede poeta că e strict necesar.
Înfruntă necunoscutul scrisului, cunoaşte tainele din cuvinte, stă de vorbă cu luna şi soarele, cu plânsul şi cu râsul, cu sângele şi cu albastrul din el, descântă „cu paşii ploilor pe mare” lumea minunată a poeziei, simbioza dintre vers şi aceasta este perfectă.
Carmen Lumiere meditează într-un fel special pe marginea existenţei acestei lumi cât şi a celei de dincolo de cer. Existenţialismul e sondat cu mare usurinţă şi definit în cel mai pur stil poetic.
Realismul e unul prompt şi se descrie cu uşurinţă în unele poezii - conturează la modul cel mai fin graniţele unei vieţi împlinite.
Clipa îi e benefică şi tămăduitoare, o trăiește cu intensitate, zâmbind, râzând, plângând, scriind, citind, îngrijindu-şi familia: trăind!

La 22 august 2009, Dumnezeu a legat strâns, într-un nod poetic, două destine frumoase ale aceleiaşi vieţi - în forma lor cea mai sublimă: femeia Carmen Luminiţa Ciutură şi poeta Carmen Lumiere.

„Citiţi aceste poezii şi vă veţi bucura că în biblioteca dumneavoastra a intrat o carte bună”.(Prof. Mircea Dragnea, membru U.S.R.)

November 25, 2010

TEATRUL ABSURDULUI PE MALURILE DÂMBOVIŢEI

             -de Virgil Andronescu-                                                        foto. sursa. stareanatiunii.com
Spitalele din România sunt adevărate găuri negre în P.I.B.-ul României.Nimeni nu ştie unde şi câţi bani se duc din birurile puse pe capul prostimii.Unde se duc banii noştrii după '89 şi până în prezent.Am intrat în U.E.pentru a deveni piaţă de desfacere a tuturor rebuturilor de la ei.S-au închis cu mare rapiditate,ori s-au distrus industrii întregi,printre care şi industria producătoare de medicamente.Costurile de producţie au devenit tot mai mari,căpuşele (cai troieni)tot mai multe,preţurile au explodat necontrolat.Salariile au scăzut,veniturile aşişderea,bolnavii şi cazurile sociale s-au înmulţit peste măsură.Absurdul guvernează de 20 de ani România.Un teatru al absurdului(inventat de români)jucat de toate guvernările ce s-au perindat...Socialiştii au aruncat cu banii în toate părţile,guvernele de dreapta au acumulat capital dar   din păcate şi acestea(vezi guvern,,Tăriceanu''înpuns de P.S.D.)au risipit puţinul acumulat.Aşa suntem noi...ce chiverniseşte furnica muncitoare...consumă leneşul greiere ce doar cântă...afonic.Zac,prin mizerele spitale de stat,diverse cazuri sociale ce ar trebui să îşi găsească liniştea în cămine pentru astfel de persoane fără familie şi fără adăpost.Statul Român nu s-a îndeletnicit să rezolve aceste servicii pentru cetăţenii lui.Statul Român nu bagă bani destui în educaţie,în cultură şi în sănătate.Statul ne vrea analfabeţi pentru a ne manipula cum doreşte,ne vrea inculţi pentru a nu avea habar pe ce lume trăim,ne vrea bolnavi pentru a ne duce dracu' cât mai repede şi a se mai acumula un bănişor la buget.Cu cât mai puţini cu atât mai uşor de condus!Având o experienţă de 38 de ani prin spitalele din România am văzut multe astfel de localui jalnice şi extrem de puţine (numai răzleţe secţii) modernizate la standarde occidentale.Medicii extrem de buni au plecat şi continuă să plece peste graniţă,rămân doar cei ce nu pot pleca din motive obiective şi cei incompetenţi.Am întâlnit din toate aceste categorii prin locurile pe unde m-a condus firul destinului.Mulţumiri Dumnezeilor pământeni,ruşine asa-zişilor medici.Să ne ferească bunul Dumnezeu să ajungem la vreo cameră de gardă,U.P.U. sau pe patul unui spital...Şi ca să fiu realist şi sincer până la capăt,tot din experienţă vorbesc- experienţă recentă,există,stimaţilor politicieni,medici-oameni şi cadre medicale-oameni!Necazul e că tocmai aceştia nu sunt promovaţi la conducerea instituţiilor spitaliceşti dar şi mai grav e că sunt plătiţi la modul execrabil.Atunci,ce să mai credem,ce să mai zicem?Ne tratăm acasă că pe la babe nu mai putem deoarece terapia ancestrală e distrusă şi acestea impozitate precum pieţarele ce vând două ouă şi trei castraveţi pe marginea străzii.Suntem în urma vestului la consumul de săpun din lipsa educaţiei,nu stim nici cu harta în faţa unde se află România pe continent din lipsa culturii generale cel puţin,ne îmbolnăvim şi nu mergem la spital de teamă să nu ajungem pe mâna vreunui măcelar sau a unei asistente ajunsă în sistem pe ochi frumoşi.Sistemul politic e de vină pentru toate astea.Adevăr este că printre politicieni,de-a lungul celor două decenii post-ceauşiste au existat şi continuă să existe oameni politici autentici şi cu creier în cap.Din păcate aceştia din urmă sunt ''rara avis'' şi nu îşi pot pune ideile şi pregătirea în practică din cauza politrucilor ,,de sus'' sau ,,de jos''.Nici cei care fac politică şi nici poporul condus de aceştia nu trebuie băgaţi într-un ghiveci original românesc.Idealul e să fim cu toţi deştepţi,frumoşi,sănătoşi şi la pungă groşi.Aşa să ne ajute Dumnezeu!  

November 24, 2010

TURNU MĂGURELE ORAŞ FRUMOS ŞI CURAT

                                                         -Film realizat de Virgil Andronescu-

LANSARE DE CARTE-Virgil Andronescu

                                                         -Film realizat de Virgil Andronescu-

MARTOR OCULAR LA CIRCUL POPULAR!

Foto-reporter la fata locului: Teodora Camelia.
Realizare film:Virgil Andronescu.

DOUĂ LEGI, NICI O EDUCAŢIE

                                                   -de Virgil Andronescu-

Guvernul Emil Boc al-V-lea a încercat asumarea răspunderii în Parlamentul României a Legii Educaţiei,pentru o mai rapidă adoptare,promulgare şi punere în practică a acesteia.
Opoziţia a venit cu o altă variantă a acestei Legi şi a încercat impunerea ei.
A ieşit,din nou,un talmeş-balmeş,un ghiveci românesc de toată frumuseţea!
Reprezentaţia din manej a fost una de proastă calitate,făcută,parcă,de neprofesionişti...
Sau,dacă sunt realist,a fost făcuta mai degrabă de cei mai buni profesionişti ai circului naţional.
Cum e o vorbă din popor (poporul mult iubit de ei): ,,Nici o faptă bună (pentru viitorul naţiei),să nu treacă nepedepsită!''de opoziţie.
P.S.D. şi P.N.L.au boicotat votul în comisiile de specialitate.
P.D-L.şi aliaţii au tras cât au putut cu dinţii de această Lege în variantă proprie.
Curtea Constituţională,arbitrând ca în Liga lui Mitică,a dat un verdict: ,,Procedura de asumare a răspunderii este neconstituţională!''
Nu văd unde e neconstituţionalitatea...poate că ei,ca buni arbitri ce sunt,o văd.Sau a trebuit(ca de multe alte ori în ultimii cinci ani),să dea acest verdict în compensaţie şi pe principiul împăcării caprei,verzei şi lupului?!Vă las pe dumneavoastră,dragi cititori,să decideţi cine e capră,lup şi varză.
În fine,un astfel de verdict trebuie luat drept literă de lege...de când această Curte(cea mai înaltă Instanţă judecătorească din România),face legea după propriile-i interese şi după bunul ei plac.
Cu toţii să se spele cu C.C.-ul pe cap,că toţi au membri numiţi politic în componenţa ei.
Competenţa profesională este...? Se prea poate să fie...şi atunci nu ne rămâne decât să credem că sunt obedienţi politic celor ce i-au numit şi nu intereselor românilor.
P.D.-L.-ul ameninţă cu demiterea lui G-oană din funcţia de Preşedinte al Senatului...i-a venit şi lui rândul.
Îşi mai aduce cineva aminte când el însuşi cerea cu patimă proletară destituirea doamnei Roberta Anastase de la conducerea Camerei deputaţilor?
După cum se vede,roata sorţii se roteşte...ţac-ţac-ţac!Ori pac-pac-pac,cum zice nea Gigi!
Nu credeţi că această lege este extrem de importantă pentru viitorul acestui popor?
Nu cred că e nevoie acum de caterincă ridicată la rang de politică de stat,nici măcar de caterincă nu mai e vremea! Mai ales în parlamentul româniei.
Dar,mă întreb,aproape retoric,ce rost mai are o astfel de lege,când toţi ne vor nişte creiere troglodite şi zi de zi suntem îndobitociţi cu tembelizorul?!
Asta rămâne să decideţi voi...şi noi toţi cât mai rămânem simpli spectatori la propria noastră execuţie publică! 

Mitica Dumitru Misu- sculptor in lemn.

,,NEGRU COLORAT''-film documentar.

                                                                       -realizat de Virgil Andronescu-

November 23, 2010

A început marea restructurare -luăm de bună această zicere?-

                                                                               
                                    -de Virgil Andronescu-

Se zice că a început marea restructurare a aparatului de stat, o restructurare impusă de perioada financiar-economică grea prin care trecem. Dacă luăm de bună această zicere trebuie să ne punem problema şi în ce fel se face această restructurare, această reformă. Guvernul strigă sus şi tare în conferinţele de presă şi pe la toate televiziunile, prin diverşi oameni de
partid, că munceşte cu spor la trebile pentru care sunt aleşi şi plătiţi să le rezolve. De curând au ieşit în faţă, de faţadă doar!?,cu lozinca reducerii organigramelor stufoase din unele ministere. Se bate monedă pe        ideea că vor fi daţi afară numai unii directori şi directoraşi din vârful ierarhiei ministeriale şi din anumite agenţii. Scopul este acela de a mai economisi ceva bani la buget. Sunt unii dintre aceşti şefi ce trăiesc pe picior mare, cu salarii uriaşe, şi care parazitează sistemul. Până aici toate bune şi frumoase... Dar, guvernul condus de domnul premier Boc repetă mereu aceeaşi placă stricată: vom face... vom restructura... vom aduce mai mulţi bani... vom economisi... Interesante dezideratele, dar le cam amână de la începutul mandatului, jalnice realizările în acest teritoriu fierbinte şi bine ,,păzit''de unele sindicate care, ca şi guvernanţii, bat apa în piuă şi se războiesc între ele! În teritoriu, aceste idei sunt deja puse în practică cu prea mult
zel, cu prea multă patimă, cu prea multă înverşunare.
Toate aceste măsuri anticriză, răcnite din toţi rărunchii, au repercusiuni păguboase, efecte contrare celor scontate. Asta însemnând că în instituţiile de cultură şi educaţie organigramele sunt conforme cu legile şi regulamentele în vigoare - au număr fix de angajaţi, ori au o lipsă de lucrători. Şefii acestora sunt, în mare parte, numiţi pe criterii politice (foarte bine!), sunt mai mulţi decât e nevoie şi ei ar trebui să plece. Omul din/de bibliotecă, omul ce îngrijeşte cartea şi o oferă cu drag cititorilor de toate vârstele şi categoriile sociale... Efectul distructiv constă în faptul că totul se petrece invers. Aici e marea dramă a omului de cultură, a devoratorului de carte, a cercetătorului de documente rare, a tânărului studios ce vrea să înveţe. Politrucii, profitorii din teritoriu să ne mai lase în pace, să nu mai distrugă cultura şi educaţia numai pentru a
trona ei, numai de dragul unor salarii grase, peste instituţii cu blazonul curat. Partidele politice să nu se mai bage; profesioniştii să-şi câştige funcţiile prin concurs şi să îşi facă treaba conştient şi conştiincios; angajaţii merituoşi să fie răsplătiţi cel puţin la nivel simbolic. E criza şi trebuie să înţelegem asta cu toţii: de la vlădică până la opincă! Salvarea trebuie să vină din legea sponsorizării! De la aceasta se aşteaptă revigorarea! Domnul ministru are ca principal ţel (cel puţin la nivel declarative!) al ministeriatului şi o noua lege a sponsorizării, Ministerul Culturii având cel mai mic buget dintre ministerele Cabinetului Boc. Patrimoniul naţional este în primă atenţie, mai spune ministrul. Să înţelegem că în curând restructurarea şi reformarea culturii şi educaţiei se vor completa corect, modern-european, valoros, în conformitate cu cerinţele cetăţenilor însetaţi de cultură. Prezumtiva nouă lege a sponsorizării gândită şi declarată de domnul ministru Paleologul trebuie să ne scoată la liman. Să sperăm că aşa va fi în viitorul cel mai apropiat!

       (foto:Biblioteca Municipala ,,Dimitrie Stelaru'' Turnu Magurele,dupa vandalizarea din vara anului 2010.)

Şandramaua Otv,văzută prin gaura neagră!

-de Virgil Andronescu-

Dl DDD e un mare om!Poporul se exaltează la apariţia sa,îl idolatrizează şi îl vrea presedinte.Nu îl mai loviţi din toate părţile pe martirul modern al societăţii contemporane româneşti!Vă rog frumos!Atunci când va ajunge preşedinte va duce total,definitiv şi irevocabil acest popor tocmai în...fundul hăului numit acum gaură neagră.Mulţi dintre discipolii săi îl urmează în manej deoarece au în capete o imensă black hall,cum ar spune infatuosul domn Tudor Barbu.Mi-a părut sincer rău atunci când guvernul Năstase i-a închis şandramaua Otv,pentru că aşa ceva nu este permis într-o ţară liberaă.Dar,acum s-a ajuns prea departe cu elugubraţiile...Nu doresc închiderea Otv-ului dar nici o îndobitocire totală a maselor pentru ratingul postului ori pentru acoperirea acestei vieţi mizere în care suntem de 60 de ani şi în care ne tot adâncim cu drag şi spor.Românul e mistic dintotdeauna,caută plăcerea în tot şi în toate vrând,parcă,să ajungă în starea de absolută graţie înlocuind Divinitatea cu extratereştrii,protestul cerebral-logic-paşnic cu ieşiri obscure şi iluzorii,criza cu amorţeală şi liniştea sufletească cu umplerea burdihanelor cu orice prilej.Orgasmul intelectual se confundă la români cu privitul la tembelizor şi mâncatul anapoda şi pe îndopate.În final vă mai rog:nu mai loviţi în martirul de tip post-modernist care este DDD!Acest popor aşteaptă dintotdeauna un Mesia,un Salvator,un Ales.
Lăsaţi-i ,,Alesul'' în pace dar treziţi Poporul,cu educaţia şi nu cu tembelizorul!

November 18, 2010

Futurologul Alvin Toffler "Society needs people...''

                                                                       -postat de Virgil Andronescu-


,,Societatea are nevoie de oameni care să aibă grijă de bătrâni care ştiu ce e compasiunea şi onestitatea.
Societatea are nevoie de oameni care să lucreze în spitale.
Societatea are nevoie de toate tipurile de abilităţi care nu sunt numai cognitive,care să fie emoţionale,afective.Nu poţi să faci să funcţioneze o societate doar prin date şi calculatoare.''
Toffler spune de asemenea în Regândirea viitorului:,,Analfabeii secolului 21 nu vor fi cei care nu ştiu să citească sau scrie,ci aceia care nu ştiu să înveţe şi să reînveţe.''

"Society needs people who take care of the elderly and who know how to be compassionate and honest. Society needs people who work in hospitals. Society needs all kinds of skill that are not just cognitive; they're emotional, they're affectional. You can't run the society on data and computers alone."[2] Toffler also states in, Rethinking the Future, that "The illiterate of the 21st century will not be those who cannot read and write, but those who cannot learn, unlearn, and relearn."


                                                                                                      ALVIN TOFFLER

RADIO ROMANIA ACTUALITATI

Alvin Toffler, o privire asupra următorilor 40 de ani
Adăugat: 19 Octombrie 2010
Ultima actualizare: 20 Octombrie 2010
301 vizualizări
Autor: Răzvan Stancu

Autorul cărţii "Şocul viitorului" prezice că femeile vor avea o mai mare putere de decizie,
musulmanii vor emigra masiv către Occident, iar un număr mare de oameni vor cultiva legume şi îşi vor produce propria lor hrană.
Viitorul radioului "este în strânsă legătură cu internetul"
Hawking: Dumnezeu "nu este creatorul universului"
Omenirea "trebuie să evite" întâlnirea cu extratereştrii.
Celebrul scriitor şi futurolog american, Alvin Toffler,  crede că în următorii patruzeci de
ani, femeile vor avea o putere de decizie de neegalat până în prezent, migraţia musulmanilor
în Occident va creşte iar mersul la birou nu va mai fi o obişnuinţă, transmite AFP.
Conform studiului realizat de Toffler Associates, un cabinet de consultanţă înfiinţat de
Alvin Toffler, Africa de Sud va avea o creştere economică susţinută, în timp ce Orientul
Apropiat va deveni "un amestec de religii, mişcări religioase şi etnii".
Pentru următoarele patru decenii, Toffler Associates estimează că un număr mare de oameni
vor cultiva legume şi îşi vor produce propria lor hrană,  pentru a depinde din ce în ce mai
puţin de marii producători şi distribuitori de alimente.
Internetul de mare viteză va fi un element de bază în viitor, iar videoconferinţele le vor
permite angajaţilor din viitor să nu mai meargă la birou şi să lucreze din orice loc din lume.
Câteva ţări vor mai fi considerate în viitor "state poliţieneşti", în principal Coreea de
Nord şi Iran, afirmă studiul realizat de Toffler Associates.
China îşi va consolida poziţia de putere economică la nivel mondial, se va alia cu Brazilia
şi India, pentru a influenţa piaţa valutară iar cu Venezuela şi unele ţări din Africa pentru
asigurarea nevoilor sale energetice.
SUA va depinde de China pentru a se aproviziona cu şapte metale rare şi esenţiale utilizate
pentru a produce diferite bunuri, cum ar fi morile de vânt, masini hibride, radare şi armament.
Vor exista ţări care vor suferi în urma dezvoltării de forme alternative de energie, precum
Arabia Saudită, Iran, Irak, câteva state din zona Golfului Persic dar şi Rusia şi Venezuela.
Potrivit aceluiaşi studiu, creştinismul se va extinde în ţările din emisfera sudică, iar
musulmanii vor emigra în număr mare către ţările din Occident.
"Petabyte" o nouă unitate de măsură
Vor exista conflicte cauzate de schimbările climatice iar topirea gheţarilor va conduce la
descoperirea a unor noi zăcăminte minerale şi petroliere, se mai arată în studiu.
Creşterea nivelului apelor mărilor şi oceanelor va provoca o deplasare masivă a populaţiei
din zonele de coastă.
Fenomenul de îmbătrânire a populaţiei va provoca o creşterea de patru ori a cheltuielilor cu
pensiile şi cu îngrijirile acordate persoanelor în vârstă, sistemul american al asigurărilor
de sănătate încetând să mai existe în forma sa actuală.
Transferul rapid de informaţii din viitor va aduce omenirea în lumea "petabyte", o nouă
unitate de măsură, de stocare şi de putere de calcul cu mult peste gigabyte.
Procentul femeilor aflate în posturi de conducere urmând să atingă un nivel de neimaginat în urmă cu câţiva ani,Alvin Toffler, autorul celebrei lucrări "Şocul viitorului", publicată în 1970, la acea vreme
a prezis că ştiinţa şi tehnologia se vor dezvolta atât de repede încât majoritatea oamenilor
nu vor fi în măsură să digere informaţii noi şi vor fi tentaţi să se deconecteze de la viaţa reală.
Unele dintre prezicerile sale s-au adeverit cum ar fi transmiterea rapidă a informaţiilor,
apariţia căsătoriilor între homosexuali sau accelerarea ritmului de producere a unor
catastrofe ecologice.

                                                                            sursa: www.romania-actualitati.ro 

November 16, 2010

PUBELE,MURĂTURI & COANĂ EUROPA

                                                 -de Virgil Andronescu-

Zilele acestea s-au dat cetăţenilor din Turnu Măgurele pubele pentru colectarea gunoiului.
Sunt de culoare albastră şi destul de încăpătoare (250 litri) ceea ce a picat ca o pleaşcă pentru locuitorii cartierelor Măgurele şi Odaia.
Până aici toate bune şi frumoase şi un punctaj maxim pentru autorităţile locale.
Însă,de aici începe tot tâlcul...
Ţăranii de cartier s-au gândit că gunoi menajer prea mult nu au şi au schimbat rapid destinaţia pubelelor din plastic şi plimbătoare pe roţi.
Ce folosinţă mai nobilă credeţi că au găsit pentru ele?
Una deosebit de pragmatică...!
Luau tomberonul de mâner şi plecau cu el spre casă dar,surpriză,pe drum se întâmpla să le cadă roţile sau să li se rupă capacele...Că,de,sunt vechi din 2008- după cum spuneau unii,ce îşi dateau seama că au dat peste un chilipir.De fapt au fost primite moca!
Destul de mulţumiţi oamenii,pe această criză,le-au măsurat,le-au apreciat calitatea plasticului- mai ales atunci când au sesizat că pe ele stă scris ,,Jud.Teleorman''-au devenit şi mai mândri de obarşia lor.
Mulţi dintre aceşti cetăţeni respectabili şi cu spirit inovator s-au gândit că cea mai bună întrebuinţare a pubelelor e de a pune murăturile de iarnă în ele.
Şi trai vere,toată iarna!
Deci,nu e de vină nici dl Primar,nici Şeful Consiliului Judeţean,nici dl. Prefect şi chiar nici Boc ori Băsescu!
Aceştia,cu bună credinţă,doresc cu toţii aducerea civilizaţiei europene şi pe aceste meleaguri.
Dar cu ce rezultate? Cine e de vină pentru nefolosirea pubelelor în scopul pentru care au fost create?
Cel puţin în această,minoră,problemă autorităţile locale au făcut o treabă bună.
Populaţia poartă o vină,minoră desigur,pentru reticienţa la nou,la civilizaţie.
De multe ori se vaietă că ,,conducătorii sunt de vină''dar nu întotdeauna au şi dreptate.
Calitatea vieţii într-o ţară normală se măsoară şi după cantitatea şi ,,calitatea'' reziduurilor menajere pe care le ,,produce'' populaţia acelei ţări.
La noi cum se măsoară? Oare,se măsoară?
Vina aparţine tuturor guvernanţilor şi conducătorilor ,,supremi'' ,începând din '48 şi până în prezent,aceştia ţinând <<poporul>> (ca să-i citez),în sărăcie şi incultură.
Mare bucurie trebuie să mai fie pe noi că am intrat în Europa cu pubela...plină de murături!
Roşii,galbene,portocolaii...şi alte acrituri.


 
 

November 13, 2010

NON-VIOLENŢA SINGURA ARMĂ LETALĂ

-de Virgil Andronescu-

trăim într-o lume
ce trăieşte-ntr-o doagă
în secolul 21 ţi se abrogă
dreptul să vorbeşti
stau unii într-o ureche
atârnaţi de o creangă
şi îţi interzic
să mai gândeşti

totul se întâmplă
deodată nici măcar gradual
în lumea reală
nu mai poţi decât
să asculţi şi să taci
se întreabă retoric
ai lumii stăpâni
cum de avem tupeu
să activăm virtual

în ţara aceasta
doar mai poţi tace
nimic bun nu ai drept
să mai faci
îţi sunt arestate
cuvântul şi fapta
dreptul fiecăruia
devine un drept ilegal

şi cum vă spuneam
dragi cititori
ai acestui răvaş
de pe blog
stau unii agăţaţi
într-o ureche
pe o şubredă creangă

voi nu vă ascundeţi
prin vreo obscură scară
de cenuşiu bloc
luptaţi non-violent
prin cuvinte devenite
pentru lachei
cea mai periculoasă
armă letală

November 12, 2010

ANUNT IMPORTANT !!!

-UN RADIO PENTRU CETATENI,NU PENTRU POLITICIENI-CARE ESTE!
Echipa blogului va aduce la cunoștință ca începând de astăzi 12 noiembrie 2010 Municipiul Turnu Măgurele are un post de radio on-line aferent blogului Turnu Măgurele și forumului acestuia  http://turnumagurele.forumhit.ro .
Dați click aici http://68.168.98.187:33701 pentru a asculta !

Echipa radioului :
- Teodora - Camelia Oprea , 22 ani , studenta , o fire comunicativa si nebunatica










- Virgil Andronescu , 38 ani , turnean- iubitor al orasului natal!                           

November 7, 2010

NOAPTE ALBASTRĂ DE PRIVEGHI LA TÂMPLA POETULUI

IN MEMORIAM POETULUI ADRIAN PĂUNESCU
n.20 iulie 1943 - d. 05 nov.2010 )
- de VIRGIL ANDRONESCU - 





în noaptea albastră ca un vers
îl priveghem pe marele poet
născut din mare Om 
ce a plecat prin Univers
să-i facă cunoscut lui Dumnezeu

credința sa din ultimul poem

în viața-i tumultuoasă 
ne-a aprins speranței Flacăra iubirii 
e primul si ultimul poet sosit cu știrea
că va învinge pentru noi
Totuși Iubirea


el ne-aprins lumina caldă a gândirii
să ne rugăm pentru un suflet de poet neînțeles
și contestat controversat iubit
punându-se eroic în slujba binelui cetățenesc
riscând în absolut să fie pus la zid










November 6, 2010

Scrisoarea lui Adrian Păunescu de pe patul de spital

Dragii mei compatrioţi,


Vă scriu dintr-o situaţie mai pu ţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din la găr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. â
Adrian PăunescuVă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă - Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria, Andrei, prof. dr Ionescu-Târgovişte, dr Mihai Viorel, dr Cristian Sera fin cea nu au tot insistat să mă in ter nez pentru a rezolva în fond du re rile care m-au tot încercat.
A venit însă într-o seară, într-o strictă complicitate cu Ana-Maria, prof. dr Mircea Beuran şi m-a convins, cu argumente se ri oa se şi imbatabile, că, dacă vreau să trăiesc în continuare, trebuie să mă las pe mâna medicinei performante a momentului. M-am limpezit şi am decis că aşa voi face. A doua zi, la 13:30, conform fă gă du in ţe lor, a venit Ambulanţa, cu medici si guri pe ei înşişi, cu brancardieri ho tă râţi, şi m-a luat. Jumătatea de oră trăită în Am bu lanţă m-a costat, din punct de ve dere nervos, jumătate de viaţă. Nu-n că peam pe targă. Îmi erau ameninţaţi ge nunchii de pragurile pe lângă care aveam să trecem, am fost internat în cea mai mare grabă la secţia condusă de marele medic Mircea Beuran. Cău tă rile n-au încetat însă.
Mi s-au făcut pri mele 15-20 de investigaţii. Între timp, a avut loc un dialog între cei doi profesori, care-şi împart ace laşi spital de urgenţă, dr Beuran şi dr Bră diş tea nu. Ei au ajuns la concluzia că pro ble ma mea principală e inima. Au de cis să mă mute în zona dotată electro nic pentru cele mai profunde de te r mi nări ale existenţei inimii în piep tul meu şi concluzia a fost că, de la etajul 1, trebuie să urc, neapărat, la 6.
Din reanimarea urgentă a inimii, parcă din centrul ei magnetic, mă descriu şi îi descriu pe toţi cei din jurul meu, sub această perspectivă, a bătăliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă ameninţă moartea. Dar văd, în prea multe ziare şi la prea multe televiziuni, aşezarea numelui meu între viaţă şi moarte. Şi nu pot să nu mă emoţionez. Chiar aşa?! Da, chiar aşa. Şi eu sunt unul dintre muritorii care nu-şi înţeleg condiţia, câtă vreme se mai răsfaţă cu aerul existenţei în care pluteşte, fără merite şi fără permis.
Aflu din cuvinte risipite prin dialogurile despre mine că situaţia mea e gravă, că inima, că rinichii şi că ficatul... Nu era o simplă hachiţă a mea cantonarea în casă şi refuzul de a participa la petrecerile lumii. Sunt suferind. Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări.
Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Mun cesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult. Bă ieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă?
Indivizi putred de bogaţi iau măsura de-a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.
O problemă au devenit medicamentele, atât pentru numărul lor în în­mulţire, cât şi pentru preţurile lor in fernale. Eu suferinţele acestui orga nism al meu nu le-am făcut ascunzându-mă după soba bunicilor, acasă, ci în bătăliile de zi cu zi pe care le-am dat în ţară. Bolile le-am făcut atunci, me dicamentele trebuie să le cumpăr acum. Dar nu mai puterea bănească de a le obţine, la preţuri acceptabile la starea mea financiară de astăzi.
Monitoarele Secţiei de Reanimare de la cardiologia de urgenţă condusă de prof. dr Şerban Brădişteanu mă în gână din când în când, văzându-şi de lectura stranie a organismelor care li se dau de citit. E mare lucru totuşi să mai existe oameni care te înţeleg şi te apără. Este nota cea mai înaltă a vie ţii ca nişte mari specialişti în să nă tate să se aplece asupra ta, să te anali ze ze şi să-ţi spună ce ai de făcut. Ori cât aş fi de trist, oricât aş fi de dispe rat, oricât m-aş simţi de captiv în ma şi năriile electronice care-mi urmăresc tensiunea, respiraţia, funcţiile orga nis­mului, glicemia, pH-ul şi, în ge nere, toate funcţiile vitale, am dobândit convingerea că pot avea încredere în toate acestea, pentru că la pupitrele de comandă stau mari profesionişti, dedicaţi vieţii.
Mâncarea e fadă în spital. Te le foa nele mobile mai degrabă nu merg, pentru că li se dă o undă să ră că cioa să şi poate asta n-ar trebui să se petreacă în acest fel. A venit azi la mi ne o femeie operată de dr Şerban Bră dişteanu. Punea toată puterea ei de convingere în fiecare cuvânt. Avea ne voie să restituie o parte din re cu noş tinţă celui ce-o salvase. În secţia un de sunt eu nu se poate intra. Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să la se loc circului sau băşcăliei.
Noi vor bim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice com pli citate cu moartea. Personal, n-am cre zut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de sem ni ficaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toa tă această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la nu mă ră toare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine.
Dacă voi reuşi - cu ajutorul ma ri lor medici care mă înconjoară - să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez pri o ri tă ţi­le. Suferinţa retrogradează orgoliile. Pro babil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească nes chimbată, ideea pură, sentimen te le curate, disponibilitatea către omenie.
De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim pe zeş te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului.
Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul tă toa re, menite să ne avertizeze şi să ne ajute. Şi sper să nu fie nevoie şi de o operaţie pe inimă. Oricum, cărţile mele devin - prin suferinţa mea - tot mai valoroase şi mai căutate. Editorii au suficiente motive extraestetice să po tenţeze textele. Iar eu sunt liniştit că mi-am văzut poporul sărind de partea mea şi iubindu-mă mai mult ca niciodată.

Adrian Păunescu

CU PIATRA CUM DAI ÎNTR-UN NEBUN

- de VIRGIL ANDRONESCU -

te afunzi în depărtări tot mai departe 
și-arunci cu piatra cum dai într-un nebun
m-aș lepăda și de iluzii și de speranțe
dar drumul nu mi-ar mai fi drum

de mai cred în ceva anume mai cred
în ne-trădare și în iubire
ai fi o Iuda d-acuma putred
iar eu un muritor fără trăire

dă-mi foc și arde-mă pe rug de vrei
aruncă-mi cenușa în abisuri negre
în trupul blând al nesătulei Gheei
ori mă strânge-n suflet pe sub arcade și sprâncene

ÎNLĂNȚUITUL PROMETEU

- de VIRGIL ANDRONESCU -

ca pe o zeiță te iubesc
nebun precum înlănțuitul Prometeu
îmi arde focul gândurile toate
și mă preface-n scrum
călcat de Dumnezeu

în alergarea Sa prin tine si prin eu prin toate
certându-mă să merg cât mai departe

nu mă supun nici ție 
nici eului nătâng
pe Dumnezeu îl rog plângând 
să mi te dea ca bogăție 
să mă îmbogățesc cu tine

prin iarna mea să caut soare și căldură
să te iubesc ca pe o zeiță

nebun și mai nebun mereu
te rog nu mă lăsa de mână
înlănțuit ca bietul Prometeu
cu ochii scoși cu gura mută
doar să mă aibă-n pază infinitul

prin eul tău în eul meu
frumoasa mea domniță

sunnt muritor nu zeu





DIN SAUA VIETII PE SUB COPITA SOARTEI

-de VIRGIL ANDRONESCU - 

mă tropăie între copite soarta
cal otrăvit de nu știu cine 
de Cel ce îmi închide zilnic poarta
ori poate tu mă izgonești din tine

nu știu în șa să stau cuminte
nu vreau sa călăresc precum un mort
înveninatul armăsar n-asculta de cuvinte
iar tu mă alungi și atunci îl călăresc cum pot

nu știu mai nimic despre femei
doar le iubesc lăuntrul benefic absolut
mă aruncă soarta din șa fără temei
ținând morțiș ca să mă duc...

voi trece vama dincolo cât mai curând
și poate nu voi avea de plată
dar vreau să nu-mi pierd rând
că nu se știe niciodată...