-de Virgil Andronescu-
Cineva îmi spunea de curând că ,, România e un diamant căzut în rahatul porcilor'' şi care,, ar trebui spălat cu spirt,lustruit şi apoi aşezat în cea mai frumoasa vitrina de cristal'',dar de către cine?mă întreb eu,oarecum retoric. În toate exista un început şi la noi ,,un nou început''...există. S-au TRAS unul după altul,20 ani de la ,,revoluţia''din decembrie 1989. A curs mult sânge,s-au TRAS multe cartuşe... Încă mai curge...sânge ăi lacrimi pentru aflarea adevărului . Este dovedit faptul că s-a TRAS în demonstranţi;se ştie clar cum s-au TRAS sforile... S-a TRAS concluzia, voit eronată, că cei care au TRAS au fost terorişti,agenţi străini... Din '89 încoace se tot TRAGE...Se tot TRAG concluzii pripite.Se TRAG afaceri ilegale. Se TRAG averi fabuloase. Se tot TRAGE cu promisiuni şi cu lozinci unele mai pompoase decât altele.Cei vinovaţi nu sunt TRAŞI la răspundere. La tot pasul se TRAG ţepe. Unii TRAG foloase iar alţii TRAG ponoase. Se TRAG şi ţepe în pieţele publice?! În Românica eternă şi pitorească încă se TRAGE... Se TRAG şliţuri.Se TRAGE apa la w.c. Se TRAGE în piept...aerul infect.Se TRAGE mâţa de coadă.Politicienii îşi TRAG...reciproc presul de sub picioare şi scaunele de sub ei.Şi-o mai TRAG şi la...gioale. Se TRAGE,se TRAGE,se TRAGE... Românul e învăţat să rabde şi să TRAGĂ nădejde de mai bine. Un altfel de Român e obişnuit să TRAGĂ la aghioase şi să aştepte înmuierea posmagilor. Oameni buni,învăţaţi să TRAGEŢI la răspundere pe cei ce vă mint aTRAGĂNDu-vă voturile! TRAGEŢI în ei cu sudalme pentru felul cum v-o TRAG cu preţurile şi cu salariile! Suntem un popor TRAS cu forţa în U.E. şi avem tot dreptul la a ne TRAGE şi noi drepturile ce ni se cuvin. Acum când s-a reTRAS tov.-domnul fost Preşedinte I.Iliescu,TRAGEŢI concluziile reale,fiţi realişti!Ce e de regretat să regretăm,de ceea ce e de bucurat să ne bucurăm! Am TRAS concluzia personaă că sunt şi unele şi altele. Vă rog să mă TRAGETI de mânecă dacă greşesc! Nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să TRAGEM taurul de coarne,să ne TRAGEM puţin sufletul şi să mergem înainte. Nu mai avem...decât să TRAGEM speranţe! Aţi obosit?! Soldaţii,copiii,fraţii,parinţii,noştrii au murit pentru o REVOLUTIE. In cei 18 ani mulţi şi au TRAS gloanţe în cap de suferinţă. Nu vă supăraţi OAMENI BUNI,TRAGETI să muriţi? Vă îndemn: TRAGETI să trăiţi! Nu am să vă mai las,am să vă aTRAG mereu atenţia!
October 26, 2010
Iluzia unei Revoluţii
-de Virgil Andronescu-
Mă întreb, oare cine să facă o revoluţie autentică în România? Bătrânii care sunt majoritari şi muribunzi ori tinerii nepăsători şi ignoranţi?! (Nu generalizez, însă!) Aşa că nu mai are rost să mă iluzionez!? E pierdere de timp, din nefericire. Nu avem vocaţia revoluţiilor adevărate! Ne plac, ne convin surogatele-ne hrănim cu ele din plin...! Tot alţii trebuie să ni le facă şi pe astea...!?
Comentariile sunt de prisos...
Mă întreb, oare cine să facă o revoluţie autentică în România? Bătrânii care sunt majoritari şi muribunzi ori tinerii nepăsători şi ignoranţi?! (Nu generalizez, însă!) Aşa că nu mai are rost să mă iluzionez!? E pierdere de timp, din nefericire. Nu avem vocaţia revoluţiilor adevărate! Ne plac, ne convin surogatele-ne hrănim cu ele din plin...! Tot alţii trebuie să ni le facă şi pe astea...!?
Comentariile sunt de prisos...
Bostănăria cooperatistă
-de Virgil Andronescu-
Nimic nou sub soare în politica românească de astăzi!
Tot ca pe vremea lui nea Nicu este, lupta pentru ciolan, pardon- pentru partid, în care politicianul roşu- ales în democraţie, se crede Dumnezeu pe pământ, cu aiere de tiran de mahala şi căruia o ţară întreagă trebuie să-i fie la picioare, pe post de preş.Partidul (ciolanului) primează în toate, ca vorba ceea: ,,Patidu’ e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare; e-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt!’’E un refren din trecutul întunecat, drapat tot în roşu, marcat de seceră şi ciocan...şi de domnia pingelei bolşevice.
Un om care doreşte să facă, cu adevărat ceva bun pentru ţară şi adevăr, este înlăturat brutal, călcat în picioare de turma rinocerilor politici.
E cazul domnului de la Ministerul de Interne, domnul respectiv prezenta pericolul de a fi adeptul adevărului în partidul minciunii.Şi...a fost înlăturat, demisionând cică, toţi hoţii trădătorii pot dormi acum liniştiţi că minciuna a triumfat iar...Iar poporul crede în continuare şi-i place să fie minţit...cu zâmbetul pe buze, că prea rânjesc frumos!
Poporul Român, e prea bun şi răbdător şi de bun ce e, e luat drept prost.Crede orice balivernă şi se grăbeşte chiar să găsească scuze celor care-l jefuiesc de 20 de ani încoace.
Treaba cu criza e mană cererască pentru unii profitori de ocazie ori de profesie. În acest haos creat cu bună ştiinţă se găseşte foarte uşor vinovatul de serviciu pentru concedierile masive şi pentru tăierea salariilor.Omul de rând se mulţumeşte cu puţin mai strânge, pentru a nu ştiu câta oară, cureaua pentru că ,,e bine că am un loc de muncă!’’
Ţara noastră, spre deosebire de celelalte ţări ale comunităţii europene, are rezerve interne de materii prime şi nu duce lipsă nici de mână de lucru calificată sau de industrie prelucrătoare a resurselor naţionale.Acestea pot satisface consumul industrial şi casnic la un preţ de cost aproape de jumatate din cât este acum.Umflat însă la nivelul pieţei, plusul realizat intră automat, după impozitare, în buzunarele baieţilor deştepţi din toate partidele,infipti toate ramurile economiei naţionale.
Realitatea este că în perioada friguroasă în unele sectoare costurile de producţie cresc prin mărirea consumurilor specifice la utilităţi şi lu dom’ patron nu-i mai iese profitul dolofan (nu generalizez).
La concedieri aşa se pune problema: ,,Să-i ţină statu’ că d-aia plătesc somaj!Poate aşa mai dă vreo facilitate la angajarea unui amărât fără loc de muncă şi-mi muncesc fraierii plătiţi de către stat!’’
Problema cu criza mondială e la fel: cei mulţi şi săraci pierd iar şmecherii mai pun la buzunar.Normal, zic ei, ce se pierde dintr-o parte se adună în alta.
Cum începe treaba să meargă bine, mai fac...de un ghişeft şi-o pun iar de-o criză!Aşa, unii cu paguba iar alţii cu câştigu’.Şi trai neneacă!
Dar să revenim la oile noastre: Pontică şi Crinuţ nu pierd nici o ocazie de a demonstra că ei sunt, fac, dreg.Ar mai fi de adăugat: E-vaghelie- care mai mult vorbeşte pe limba broscărească decât pe cea românească, orăcăielile respectivului batracian deţin volum maxim de decibeli fiind tot mai des auzite, cam pe aceeaşi frecvenţă cu înţelepciunea de bâtă ciobănească a oierului Ber-becali.Măcar, de la B-cali mai iese uneori de-o felie de brânză!
Clienţii politici, ceva mai aparte, sunt tovarăşii de la P.D.-L.cu îndelungată activitate în domeniul economic...făcut trotuare...şi la propriu cu firmele proprii şi la figurat cu şandramaua P.D.-L. Figuri staliniste, figuri de miliţieni, decupate, parcă cu briceagul dintr-un fante de cupă din pachetul unui cartofor, prieten la cataramă- nu ştiu dacă chiar cu tovăraşu’ K-taramă, dar sigur cu sortimentul de Mazăre boabe- furajeră şi alte specimene asemănătoare, ce-şi propun să ducă ţara pe înalte culmi pentru ca mai apoi să o poată arunca uşor în prăpastie.Aşa cum fac ciorile cu nucile furate din pom, le aruncă de la înălţime pe caldarâm pentru a le zdrobi , apoi vin şi adună miezul dulce pentru pipota personală.
Dar tărtăcuţa de bostan portocaliu...conducatoare e încă la putere!
Marinelul, pe care şi eu l-am sprijinit mereu- recunosc şi îmi fac mea culpa!, domină cu hăhăitul sarcastic, de-a dreptul cinic întreaga menajerie, altoind- cu ghimpii unui singur trandafir portocaliu tot ce altoia tovarăşul Ilici cu trei trandafiri, în dreapta şi în stânga ,,eşichierului...’’ tot ce iese în afara bostănăriei C.A.P.-iste.
Vă las domnilor, vă las că trebuie să merg la piaţă!
Poate găsesc legume şi fructe româneşti...că de cele străineze pline de chimicale şi modificate genetic mi s-a acrit ca de...politicieni!
Poate am să cumpăr ceva şi de la supermarket sau M’c donald’s, ceva natural!?
Trăiască industria chimică şi alimentaţia ştiinţifică!
Dacă nu...o să mă întorc acasă şi pun de-o ciorbă de ciolan cu zeamă de varză.Păi ce, eu nu am dreptul la ciolan?
Hai că vă invit şi pe voi, când e gata!
Principalu’ e zeama de varză, că-n rest...politica românească e toată varză.Şi ţara aşişderea, mai-nainte de-a fi curvă!
Poftă bună, dragi politicieni şi ciocoi de vremuri noi!
Nimic nou sub soare în politica românească de astăzi!
Tot ca pe vremea lui nea Nicu este, lupta pentru ciolan, pardon- pentru partid, în care politicianul roşu- ales în democraţie, se crede Dumnezeu pe pământ, cu aiere de tiran de mahala şi căruia o ţară întreagă trebuie să-i fie la picioare, pe post de preş.Partidul (ciolanului) primează în toate, ca vorba ceea: ,,Patidu’ e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare; e-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt!’’E un refren din trecutul întunecat, drapat tot în roşu, marcat de seceră şi ciocan...şi de domnia pingelei bolşevice.
Un om care doreşte să facă, cu adevărat ceva bun pentru ţară şi adevăr, este înlăturat brutal, călcat în picioare de turma rinocerilor politici.
E cazul domnului de la Ministerul de Interne, domnul respectiv prezenta pericolul de a fi adeptul adevărului în partidul minciunii.Şi...a fost înlăturat, demisionând cică, toţi hoţii trădătorii pot dormi acum liniştiţi că minciuna a triumfat iar...Iar poporul crede în continuare şi-i place să fie minţit...cu zâmbetul pe buze, că prea rânjesc frumos!
Poporul Român, e prea bun şi răbdător şi de bun ce e, e luat drept prost.Crede orice balivernă şi se grăbeşte chiar să găsească scuze celor care-l jefuiesc de 20 de ani încoace.
Treaba cu criza e mană cererască pentru unii profitori de ocazie ori de profesie. În acest haos creat cu bună ştiinţă se găseşte foarte uşor vinovatul de serviciu pentru concedierile masive şi pentru tăierea salariilor.Omul de rând se mulţumeşte cu puţin mai strânge, pentru a nu ştiu câta oară, cureaua pentru că ,,e bine că am un loc de muncă!’’
Ţara noastră, spre deosebire de celelalte ţări ale comunităţii europene, are rezerve interne de materii prime şi nu duce lipsă nici de mână de lucru calificată sau de industrie prelucrătoare a resurselor naţionale.Acestea pot satisface consumul industrial şi casnic la un preţ de cost aproape de jumatate din cât este acum.Umflat însă la nivelul pieţei, plusul realizat intră automat, după impozitare, în buzunarele baieţilor deştepţi din toate partidele,infipti toate ramurile economiei naţionale.
Realitatea este că în perioada friguroasă în unele sectoare costurile de producţie cresc prin mărirea consumurilor specifice la utilităţi şi lu dom’ patron nu-i mai iese profitul dolofan (nu generalizez).
La concedieri aşa se pune problema: ,,Să-i ţină statu’ că d-aia plătesc somaj!Poate aşa mai dă vreo facilitate la angajarea unui amărât fără loc de muncă şi-mi muncesc fraierii plătiţi de către stat!’’
Problema cu criza mondială e la fel: cei mulţi şi săraci pierd iar şmecherii mai pun la buzunar.Normal, zic ei, ce se pierde dintr-o parte se adună în alta.
Cum începe treaba să meargă bine, mai fac...de un ghişeft şi-o pun iar de-o criză!Aşa, unii cu paguba iar alţii cu câştigu’.Şi trai neneacă!
Dar să revenim la oile noastre: Pontică şi Crinuţ nu pierd nici o ocazie de a demonstra că ei sunt, fac, dreg.Ar mai fi de adăugat: E-vaghelie- care mai mult vorbeşte pe limba broscărească decât pe cea românească, orăcăielile respectivului batracian deţin volum maxim de decibeli fiind tot mai des auzite, cam pe aceeaşi frecvenţă cu înţelepciunea de bâtă ciobănească a oierului Ber-becali.Măcar, de la B-cali mai iese uneori de-o felie de brânză!
Clienţii politici, ceva mai aparte, sunt tovarăşii de la P.D.-L.cu îndelungată activitate în domeniul economic...făcut trotuare...şi la propriu cu firmele proprii şi la figurat cu şandramaua P.D.-L. Figuri staliniste, figuri de miliţieni, decupate, parcă cu briceagul dintr-un fante de cupă din pachetul unui cartofor, prieten la cataramă- nu ştiu dacă chiar cu tovăraşu’ K-taramă, dar sigur cu sortimentul de Mazăre boabe- furajeră şi alte specimene asemănătoare, ce-şi propun să ducă ţara pe înalte culmi pentru ca mai apoi să o poată arunca uşor în prăpastie.Aşa cum fac ciorile cu nucile furate din pom, le aruncă de la înălţime pe caldarâm pentru a le zdrobi , apoi vin şi adună miezul dulce pentru pipota personală.
Dar tărtăcuţa de bostan portocaliu...conducatoare e încă la putere!
Marinelul, pe care şi eu l-am sprijinit mereu- recunosc şi îmi fac mea culpa!, domină cu hăhăitul sarcastic, de-a dreptul cinic întreaga menajerie, altoind- cu ghimpii unui singur trandafir portocaliu tot ce altoia tovarăşul Ilici cu trei trandafiri, în dreapta şi în stânga ,,eşichierului...’’ tot ce iese în afara bostănăriei C.A.P.-iste.
Vă las domnilor, vă las că trebuie să merg la piaţă!
Poate găsesc legume şi fructe româneşti...că de cele străineze pline de chimicale şi modificate genetic mi s-a acrit ca de...politicieni!
Poate am să cumpăr ceva şi de la supermarket sau M’c donald’s, ceva natural!?
Trăiască industria chimică şi alimentaţia ştiinţifică!
Dacă nu...o să mă întorc acasă şi pun de-o ciorbă de ciolan cu zeamă de varză.Păi ce, eu nu am dreptul la ciolan?
Hai că vă invit şi pe voi, când e gata!
Principalu’ e zeama de varză, că-n rest...politica românească e toată varză.Şi ţara aşişderea, mai-nainte de-a fi curvă!
Poftă bună, dragi politicieni şi ciocoi de vremuri noi!
October 25, 2010
Taranul Român, un Zeu al pământului- dragoste de neam şi ţară- de Virgil Andronescu
A vorbi despre ţăran,ai rosti numele înseamnă a-i simţi mirosul de brazdă reavănă,de pâine fierbinte scoasă din cuptorul de lut ars.Numele Lui e aidoma florii de cireş sfinţite de Dumnezeu în răsăritul de soare al lunii mai.
Ţăranul român,de-a lungul istoriei a fost ca un Zeu a-toate îndurator,zlotit de timpuri,biciuit de vremuri,permanent sub zodia suferinţei.Istoria confirmă pe deplin:revoltele şi răscoalele au făcut din el o zeitate a pământului înfrăţit cu cerul,un martir al brazdei însămânţate.
Lupta lui,a ţăranului deseori a îndoliat cerul sfânt şi glia strămoşescă.
Niciodată nu s-a lăsat biruit,deşi i s-a luat bir,de vicisitudini.
A stropit glia sfântă,mamă îndestulătoare pentru copiii săi,în urmă-i răsărind firul tânăr şi plăpând sau poate verde şi puternic,al spicului de pâine.
Românul de la ţară,ţăranul îndumnezeit de suferinţa seculară,vorbeşte şi gândeşte ,,pe şleau'',cinstit şi pe limba lui,câteodată doinindu-şi starea de neputinţă;în acelaşi timp e ambiţios,hotărât,perseverent şi puternic.
Totdeauna şi-a limpezit gândurile şi sentimentele prin of-ul nemăsurat aşezat cu smerenie în doine şi balade.Armele lui dintotdeauna au fost dragostea pentru semeni,pentru pământ,coasa şi toporul-uneltele-i de încredere şi paznici de seamă,sapa şi plugul tras de boi.
Dumnezeu L-a înzestrat cu rabdare în faţa privaţiunilor timpului.Sufletu-i înmirezmat de lumina cireşilor înfloriţi s-a înălţat mereu către Divinitatea binevoitoare,prin credinţa nestrămutată nici în faţa morţii,prin cântec şi lacrimă.
Ţăranul Român din Dumnezeire se trage,şi-şi poartă crucea existenţei prin noiane de vise si dezamagiri.
Oriunde,plecat în lume-de voie sau de nevoie,nu şi-a uitat obârşia întorcându-se la matca cu aceeaşi sfinţenie ca la o icoană a nemuririi neamului.
Dintotdeauna ţăranul Român,un zeu al pământului,a fost răstignit pe crucile timpurilor...
Să-i cinstim cutezanţa,răbdarea,ambiţia şi perseverenţa-să nu abuzăm niciodata de sufletul său! Coasa şi toporul îi sunt la îndemână!
Să-l cinstim pe măria -sa Ţăranul Român!
. |
Ţăranul român,de-a lungul istoriei a fost ca un Zeu a-toate îndurator,zlotit de timpuri,biciuit de vremuri,permanent sub zodia suferinţei.Istoria confirmă pe deplin:revoltele şi răscoalele au făcut din el o zeitate a pământului înfrăţit cu cerul,un martir al brazdei însămânţate.
Lupta lui,a ţăranului deseori a îndoliat cerul sfânt şi glia strămoşescă.
Niciodată nu s-a lăsat biruit,deşi i s-a luat bir,de vicisitudini.
A stropit glia sfântă,mamă îndestulătoare pentru copiii săi,în urmă-i răsărind firul tânăr şi plăpând sau poate verde şi puternic,al spicului de pâine.
Românul de la ţară,ţăranul îndumnezeit de suferinţa seculară,vorbeşte şi gândeşte ,,pe şleau'',cinstit şi pe limba lui,câteodată doinindu-şi starea de neputinţă;în acelaşi timp e ambiţios,hotărât,perseverent şi puternic.
Totdeauna şi-a limpezit gândurile şi sentimentele prin of-ul nemăsurat aşezat cu smerenie în doine şi balade.Armele lui dintotdeauna au fost dragostea pentru semeni,pentru pământ,coasa şi toporul-uneltele-i de încredere şi paznici de seamă,sapa şi plugul tras de boi.
Dumnezeu L-a înzestrat cu rabdare în faţa privaţiunilor timpului.Sufletu-i înmirezmat de lumina cireşilor înfloriţi s-a înălţat mereu către Divinitatea binevoitoare,prin credinţa nestrămutată nici în faţa morţii,prin cântec şi lacrimă.
Ţăranul Român din Dumnezeire se trage,şi-şi poartă crucea existenţei prin noiane de vise si dezamagiri.
Oriunde,plecat în lume-de voie sau de nevoie,nu şi-a uitat obârşia întorcându-se la matca cu aceeaşi sfinţenie ca la o icoană a nemuririi neamului.
Dintotdeauna ţăranul Român,un zeu al pământului,a fost răstignit pe crucile timpurilor...
Să-i cinstim cutezanţa,răbdarea,ambiţia şi perseverenţa-să nu abuzăm niciodata de sufletul său! Coasa şi toporul îi sunt la îndemână!
Să-l cinstim pe măria -sa Ţăranul Român!
. |
October 24, 2010
,, Băsescu la spital'' -pe iRTv- de Virgil Andronescu
Dle Preşedinte, de dimineaţă m-a sunat un amic şi mi-a spus: Uită-te pe iRTv şi vezi...!''
Nu ştiam ce să cred...şi neavând tv am dat fuga pe goagle. Alarmă falsă, din fericire!
Te-am simpatizat şi susţinut tacit ori activ de prin '92 încoace deoarece ai fost consecvent în primul rând cu tine însuţi. Acum, încă, te mai susţin dar ,,neutru''. Căci nu mai am încotro. Sau am? Cică...!
Trebuie să fiu şi eu consecvent cu mine însumi.
Dacă tot ai luat spitalele la picior, şi nu peste picior-sper, ia şi toţi directoraşii politic numiţi la mână, nu în mână (braţe!) şi fă ceva cu ei! Asta..., pentru ca românaşii de rând să înceapă să aibă încredere în sistemul medical din ţărişoara noastră. Trebuie ca dumneata, dle. Preşedinte, să fii primul dintre demnitari care nu mai dă fuga-fuguliţa prin străinătăţuri cu vreo problemă de sănătate. Dacă nici după aceste ,,vizite oficiale de lucru''nu se schimbă nimic în bine cred că îmi iau şi eu mâna de pe tine şi poate că te iau şi la picior.
Aştept răspuns urgent la scrisorica mea. Dacă nu... ,,la Războiu'' cu ea, neicusorule''!
Multă sănătate nenea Traian şi s-auzim numai de bine!
. |
Nu ştiam ce să cred...şi neavând tv am dat fuga pe goagle. Alarmă falsă, din fericire!
Te-am simpatizat şi susţinut tacit ori activ de prin '92 încoace deoarece ai fost consecvent în primul rând cu tine însuţi. Acum, încă, te mai susţin dar ,,neutru''. Căci nu mai am încotro. Sau am? Cică...!
Trebuie să fiu şi eu consecvent cu mine însumi.
Dacă tot ai luat spitalele la picior, şi nu peste picior-sper, ia şi toţi directoraşii politic numiţi la mână, nu în mână (braţe!) şi fă ceva cu ei! Asta..., pentru ca românaşii de rând să înceapă să aibă încredere în sistemul medical din ţărişoara noastră. Trebuie ca dumneata, dle. Preşedinte, să fii primul dintre demnitari care nu mai dă fuga-fuguliţa prin străinătăţuri cu vreo problemă de sănătate. Dacă nici după aceste ,,vizite oficiale de lucru''nu se schimbă nimic în bine cred că îmi iau şi eu mâna de pe tine şi poate că te iau şi la picior.
Aştept răspuns urgent la scrisorica mea. Dacă nu... ,,la Războiu'' cu ea, neicusorule''!
Multă sănătate nenea Traian şi s-auzim numai de bine!
. |
Omul Nou & Directivele U.E.- 2009-08-11 -de Virgil Andronescu
Valabil si astazi...!
După câteva zile de căutat un loc de muncă în Brăila, m-am oprit să mănânc ceva şi să îmi mai trag sufletul. Mâncam o conservă de porc şi gândeam... departe...
După aceea am vrut să-mi aprind o tigară şi am pus mâna la întâmplare pe un chibrit. Naiba m-a pus să citesc pe el!? Chiar că nu am avut de lucru!
Stupoare:,, fabricat în Rusia... bla-bla-bla... unic importator... etc ''...
Noi ce mai fabricăm, mai ales acum în plină criză?
Imediat mi-am amintit că aseară am fost, obligat de împrejurări, într-un hipermarket pentru a cumpăra ceva de mâncare.
Doar oameni-roboţi-de-super-şi-hipermarketuri mai fabrică România! Doar tineri ascultători de house şi manele? Doar tineri ce vor să se îmbrace numai ,, de firmă''?
Mai fabricăm ceva bun? Nu ştiu răspunsul bun, corect sau potrivit pentru această întrebare!
Sunt prea obosit pentru a mai căuta. Profunzimile mă ameţesc...
Poate că doar căldura sufocantă ori doar căutarea în zadar a unui loc de muncă...
E de vină criza? E de vină mirosul de porci care invadează constant oraşul de la Dunăre? Ori noi toţi suntem de vină, deşi nu cred în vini colective, ieşind din comunism total bezmetici? Omul nou începe să se vadă... E activ: decide... Dar cei 20 de ani nu ne scuză şi nici nu ne acuză cu nimic şi de nimic, trebuia doar să profităm pozitiv de ei şi să nu ne lăsăm hipermarketizaţi! Tinerii de până 20 de ani s-au născut şi trăiesc în libertate şi nu ştiu să o fructifice pozitiv. Folosesc doar mimetismul.
E vară şi e cald. Criza se adânceşte în România, reducând în mod aberant locurile de muncă.
Mirosul pestilenţial înghite oraşul ameţind creierele. Urcatul şi coborâtul din mijloacele de transport în comun te ameţesc.
Mă întreb:în ce ţară şi în ce lume trăim?
De fapt, am ajuns să importăm până şi banalele chibrituri!
Şi suntem mândri de asta, atunci când stăm ore în şir la casieriile hipermarketurilor numai pentru a plăti ceea ce ducem în coşurile cu forme groteşti.(Am văzut aici copii veseli, copii obezi, copii frumoşi, copii... educaţi în acest spirit globalist! Toţi vor creşte şi se vor forma în era plasticului, mâncând plastic.)
Maturii sunt înregimentaţi în cozi interminabile şi sunt fericiţi atunci când trec prin scanerele acestor uriaşe depozite.(Au uitat vremurile când cozile erau... timpul lor cel de toate zilele!)
Totul e natural conservat în e-uri, totul e importat în dauna ţăranilor autentici de pe ogoarele patriei, totul e ambalat în plastic igienic, totul... într-un miros specific de... porcărie autentică. Şi totul în marea închisoare a pseudolibertăţii promise acum 20 de ani! Libertate prost înţeleasă de pe urma căreia profită neaveniţii şi străinii (fără a fi xenofob). Dacă noi ne lovim între noi, cei din afară ce ar trebui să facă? Să ne trimită până şi chibrituri... cu care să ne dăm foc singuri!
Privesc în jur şi nu îmi vine să cred!
Vreau să revăd capodoperele cinematografice,, 1984'' şi ,,Portocala mecanică ''!
Totuşi nu vreau să nu revăd ,,Forest Gump''!
De ce importăm până şi chibrituri? Nu înţeleg!
Unde sunt pădurile noastre?
De ce nu ne trecem pe noi înşine graniţele pentru ca mai apoi să ne importam? Astfel, reinventându-ne...! Cine ne opreşte? Directivele U.E. nu ne interzic în nici un fel asta.
Singura mea speranţă de a-mi găsi un loc de muncă e atunci când naţionala de fotbal a României va merge la turneul final al C.M. din Africa de Sud (şi să rămână acolo!).
Importul de chibrituri din Rusia va continua oricum.
Speranţa moare ultima: odată cu cel care speră.
Sunt mândru că sunt Român, îmi pare rău că trăiesc în România, că îmi aprind ţigara cu chibrituri de firmă (rusească)!
După câteva zile de căutat un loc de muncă în Brăila, m-am oprit să mănânc ceva şi să îmi mai trag sufletul. Mâncam o conservă de porc şi gândeam... departe...
După aceea am vrut să-mi aprind o tigară şi am pus mâna la întâmplare pe un chibrit. Naiba m-a pus să citesc pe el!? Chiar că nu am avut de lucru!
Stupoare:,, fabricat în Rusia... bla-bla-bla... unic importator... etc ''...
Noi ce mai fabricăm, mai ales acum în plină criză?
Imediat mi-am amintit că aseară am fost, obligat de împrejurări, într-un hipermarket pentru a cumpăra ceva de mâncare.
Doar oameni-roboţi-de-super-şi-hipermarketuri mai fabrică România! Doar tineri ascultători de house şi manele? Doar tineri ce vor să se îmbrace numai ,, de firmă''?
Mai fabricăm ceva bun? Nu ştiu răspunsul bun, corect sau potrivit pentru această întrebare!
Sunt prea obosit pentru a mai căuta. Profunzimile mă ameţesc...
Poate că doar căldura sufocantă ori doar căutarea în zadar a unui loc de muncă...
E de vină criza? E de vină mirosul de porci care invadează constant oraşul de la Dunăre? Ori noi toţi suntem de vină, deşi nu cred în vini colective, ieşind din comunism total bezmetici? Omul nou începe să se vadă... E activ: decide... Dar cei 20 de ani nu ne scuză şi nici nu ne acuză cu nimic şi de nimic, trebuia doar să profităm pozitiv de ei şi să nu ne lăsăm hipermarketizaţi! Tinerii de până 20 de ani s-au născut şi trăiesc în libertate şi nu ştiu să o fructifice pozitiv. Folosesc doar mimetismul.
E vară şi e cald. Criza se adânceşte în România, reducând în mod aberant locurile de muncă.
Mirosul pestilenţial înghite oraşul ameţind creierele. Urcatul şi coborâtul din mijloacele de transport în comun te ameţesc.
Mă întreb:în ce ţară şi în ce lume trăim?
De fapt, am ajuns să importăm până şi banalele chibrituri!
Şi suntem mândri de asta, atunci când stăm ore în şir la casieriile hipermarketurilor numai pentru a plăti ceea ce ducem în coşurile cu forme groteşti.(Am văzut aici copii veseli, copii obezi, copii frumoşi, copii... educaţi în acest spirit globalist! Toţi vor creşte şi se vor forma în era plasticului, mâncând plastic.)
Maturii sunt înregimentaţi în cozi interminabile şi sunt fericiţi atunci când trec prin scanerele acestor uriaşe depozite.(Au uitat vremurile când cozile erau... timpul lor cel de toate zilele!)
Totul e natural conservat în e-uri, totul e importat în dauna ţăranilor autentici de pe ogoarele patriei, totul e ambalat în plastic igienic, totul... într-un miros specific de... porcărie autentică. Şi totul în marea închisoare a pseudolibertăţii promise acum 20 de ani! Libertate prost înţeleasă de pe urma căreia profită neaveniţii şi străinii (fără a fi xenofob). Dacă noi ne lovim între noi, cei din afară ce ar trebui să facă? Să ne trimită până şi chibrituri... cu care să ne dăm foc singuri!
Privesc în jur şi nu îmi vine să cred!
Vreau să revăd capodoperele cinematografice,, 1984'' şi ,,Portocala mecanică ''!
Totuşi nu vreau să nu revăd ,,Forest Gump''!
De ce importăm până şi chibrituri? Nu înţeleg!
Unde sunt pădurile noastre?
De ce nu ne trecem pe noi înşine graniţele pentru ca mai apoi să ne importam? Astfel, reinventându-ne...! Cine ne opreşte? Directivele U.E. nu ne interzic în nici un fel asta.
Singura mea speranţă de a-mi găsi un loc de muncă e atunci când naţionala de fotbal a României va merge la turneul final al C.M. din Africa de Sud (şi să rămână acolo!).
Importul de chibrituri din Rusia va continua oricum.
Speranţa moare ultima: odată cu cel care speră.
Sunt mândru că sunt Român, îmi pare rău că trăiesc în România, că îmi aprind ţigara cu chibrituri de firmă (rusească)!
Din volumul de versuri ,,Ultimele luni din viaţa umbrei mele'',ed.Alfa -Iasi
Ultimul elefant din România care încă mai merge pe bicicletă
-cerere către primarul oraşului nostru-
-Virgil Andronescu-
2009-04-12
ultimul elefant din România care încă mai merge pe bicicletă
e o definiţie tehnică a două roţi în echilibru
ca şi roata istoriei tot înainte se învârte
atunci când lanţul nu e întins e posibil să cadă
urechile mari îl ajută la mersul prin oraş
am dat anunţ pentru toate grădinile zoologice
un elefant biciclist e pe străzi şi pedalează
toţi nebicicliştii să se retragă în casele lor
cu trompa poate aspira la o cât mai mare libertate
mă salută îl salut şi pe toată lumea ce o întâlneşte
buna creştere îl recomandă ca fiind un bun cetăţean
să vorbim cu primarul pentru o distincţie rezonabilă
elefant de onoare al minunatului nostru oraş
trebuie onorat cum se cuvine ca un rara-elephantus şi nu marginalizat!
-cerere către primarul oraşului nostru-
-Virgil Andronescu-
2009-04-12
ultimul elefant din România care încă mai merge pe bicicletă
e o definiţie tehnică a două roţi în echilibru
ca şi roata istoriei tot înainte se învârte
atunci când lanţul nu e întins e posibil să cadă
urechile mari îl ajută la mersul prin oraş
am dat anunţ pentru toate grădinile zoologice
un elefant biciclist e pe străzi şi pedalează
toţi nebicicliştii să se retragă în casele lor
cu trompa poate aspira la o cât mai mare libertate
mă salută îl salut şi pe toată lumea ce o întâlneşte
buna creştere îl recomandă ca fiind un bun cetăţean
să vorbim cu primarul pentru o distincţie rezonabilă
elefant de onoare al minunatului nostru oraş
trebuie onorat cum se cuvine ca un rara-elephantus şi nu marginalizat!
October 23, 2010
Arde pamantul! Vine sfarsitul lumii sub guvernarea portocalie?
-de Virgil Andronescu-
Vine iarna.
Si dupa cum spunea filosoful neamului ,,Iarna nu-i ca vara si nici vara nu-i ca iarna!''
Zilele acestea se depun dosarele pentru ajutorul de caldura.Statul pune plapuma pe noi,fiind tare indurerat de soarta noastra!
Primesc acest ajutor,pentru lemne si carbune de foc,familiile ce nu detin in proprietate mai mult de 1000 mp.de pamant intravilan(asta fiind una dintre conditiile impuse de guvern in O.G.!).
Se pare ca alesii nostrii- de toate culorile, nu s-au saturat sa ne faca viata si mai grea!
PROPUNERE: dupa aceasta conditie aberanta,ce tine de proprietatea funciara,ar trebui sa aprindem focul in sobe cu pamant!
Asa ca... puneti mana pe lopeti...,mai fratilor!
Vine iarna.
Si dupa cum spunea filosoful neamului ,,Iarna nu-i ca vara si nici vara nu-i ca iarna!''
Zilele acestea se depun dosarele pentru ajutorul de caldura.Statul pune plapuma pe noi,fiind tare indurerat de soarta noastra!
Primesc acest ajutor,pentru lemne si carbune de foc,familiile ce nu detin in proprietate mai mult de 1000 mp.de pamant intravilan(asta fiind una dintre conditiile impuse de guvern in O.G.!).
Se pare ca alesii nostrii- de toate culorile, nu s-au saturat sa ne faca viata si mai grea!
PROPUNERE: dupa aceasta conditie aberanta,ce tine de proprietatea funciara,ar trebui sa aprindem focul in sobe cu pamant!
Asa ca... puneti mana pe lopeti...,mai fratilor!
Monitorul Oficial, Partea I – 27 Septembrie 2010 | ,,Curierul Judiciar''
Amintiri dintr- un muzeu desfiinţat şi un edificiu lăsat în paragină
Cover - după articolul ,, Culoarea care vibrează'' scris şi publicat la 08. oct. 1999 în ziarul local ,, Cetatea''- Turnu Măgurele-
- de andronache virgil-nicolae-
2009-05-09
Frumos şi dureros în acelaşi timp, am deschis uşa amintirilor, trecând zilele acestea pe lângă clădirea- monument arhitectural, care până acum cinci ani găzduia Muzeul de Artă şi Istorie al municipiului.
,,Natură statică cu flori şi un peisaj cu bărci care demonstrează evident că nu este nevoie să ai academii înalte pentru a realiza lucrări de bună factură artistică, dacă te-ai născut cu talent.
Impresionează un portret monumental al unei tinere, lucrat în culori bine armonizate şi tuşe ascunse. În lucrare descoperi o profunzime sculpturală.
Un colaj pe un suport plastic de dimensiuni mari, crochiul înfăţişând nuduri, personaje şi scene biblice, alături de autoportrete în prim plan. Compoziţia e bine sincronizată cu mai multe citate din Ecleziast.
Într-o tehnică mixtă de cărbune, lacuri şi tempera, într-o textură aurie, e propus un bun studiu anatomic al unei tinere învaluite într-o aură care sugerează o viziune clasică.
O lucrare modernistă în care albul eliberat este înconjurat de ocruri ce se compun şi se completează reciproc, legate armonios de sfoara răsucită a trupului conturat subtil, lăsând loc interpretărilor.
Flori abia sugerate într- o cană stilizată dar bine conturată cu tuşe lucrate în forţă, în două cantităţi cromatice bine compuse şi un vas de ceramică din care ţâşnesc florile de un dramatism cromatic extraordinar.
O varietate de genuri şi tehnici şi o îndrăzneală pentru care artiştii de excepţie îşi merită din nou lauda.''
Nu mai au loc expoziţii de artă...
Oraşul lâncezeşte în comercialul absurd de prezent în aproape orice...
Şerpii vor lua locul oamenilor în curtea edificiului de cultură! Ierburile prezintă un peisaj de jungla adaptat foarte bine oraşului încremenit în această epocă împietrită.
Speranţele au murit demult! Artiştii rezistă eroic, fiecare pe cont propriu.
Mulţuiri din inimă acestor eroi, mulţumiri că există şi încă mai luptă cu inerţiile sistemului cu prejudecăţile maselor şi nu numai!
- de andronache virgil-nicolae-
2009-05-09
Frumos şi dureros în acelaşi timp, am deschis uşa amintirilor, trecând zilele acestea pe lângă clădirea- monument arhitectural, care până acum cinci ani găzduia Muzeul de Artă şi Istorie al municipiului.
,,Natură statică cu flori şi un peisaj cu bărci care demonstrează evident că nu este nevoie să ai academii înalte pentru a realiza lucrări de bună factură artistică, dacă te-ai născut cu talent.
Impresionează un portret monumental al unei tinere, lucrat în culori bine armonizate şi tuşe ascunse. În lucrare descoperi o profunzime sculpturală.
Un colaj pe un suport plastic de dimensiuni mari, crochiul înfăţişând nuduri, personaje şi scene biblice, alături de autoportrete în prim plan. Compoziţia e bine sincronizată cu mai multe citate din Ecleziast.
Într-o tehnică mixtă de cărbune, lacuri şi tempera, într-o textură aurie, e propus un bun studiu anatomic al unei tinere învaluite într-o aură care sugerează o viziune clasică.
O lucrare modernistă în care albul eliberat este înconjurat de ocruri ce se compun şi se completează reciproc, legate armonios de sfoara răsucită a trupului conturat subtil, lăsând loc interpretărilor.
Flori abia sugerate într- o cană stilizată dar bine conturată cu tuşe lucrate în forţă, în două cantităţi cromatice bine compuse şi un vas de ceramică din care ţâşnesc florile de un dramatism cromatic extraordinar.
O varietate de genuri şi tehnici şi o îndrăzneală pentru care artiştii de excepţie îşi merită din nou lauda.''
Nu mai au loc expoziţii de artă...
Oraşul lâncezeşte în comercialul absurd de prezent în aproape orice...
Şerpii vor lua locul oamenilor în curtea edificiului de cultură! Ierburile prezintă un peisaj de jungla adaptat foarte bine oraşului încremenit în această epocă împietrită.
Speranţele au murit demult! Artiştii rezistă eroic, fiecare pe cont propriu.
Mulţuiri din inimă acestor eroi, mulţumiri că există şi încă mai luptă cu inerţiile sistemului cu prejudecăţile maselor şi nu numai!
October 2, 2010
Poezie si proza
Amintiri
Și visele sunt tot ce mi-a rămas de la tine,
Lumina amintirilor s-a stins,
Văd lumina-n întunericul iubirii noastre,
Drumul ce fiecare l-a ales.
Dar depărtarea care ne desparte,
Va fi motivul să te iubesc mai mult,
Căci nici distanța, nici străinii
Nu mă vor face să te uit.
Deși eu sunt aici departe-n noapte,
Iar tu acolo-n lume fără mine,
Să știi că inima-mi amarnic plânge,
Amarnic îi e dor de tine.
Dar zilele trec, și nopțile se scurg
În lumea mea pustie,
Și doar speranța că poate-ai să vii
Mai are forța să mă-nvie.
Lumina amintirilor s-a stins,
Văd lumina-n întunericul iubirii noastre,
Drumul ce fiecare l-a ales.
Dar depărtarea care ne desparte,
Va fi motivul să te iubesc mai mult,
Căci nici distanța, nici străinii
Nu mă vor face să te uit.
Deși eu sunt aici departe-n noapte,
Iar tu acolo-n lume fără mine,
Să știi că inima-mi amarnic plânge,
Amarnic îi e dor de tine.
Dar zilele trec, și nopțile se scurg
În lumea mea pustie,
Și doar speranța că poate-ai să vii
Mai are forța să mă-nvie.
Fericire și tristețe
Pe zi ce trece inima mea se umple de venin și moare odată cu iubirea. Însă durerea, suferința și amintirea rămân. Ele nu mor, ele rămân să-mi terorizeze sufletul până îl vor distruge și pe el. Sentimentele sunt înșelătoare. Acum iubești, mâine urăști. O greșeală și toate se duc de râpă. Iubirea se pierde iar în urma ei rămâne doar despărțirea. Iar despărțirea doare, și durerea rămâne în suflet pentru mult timp.
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul.
Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea.
Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta.
Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie.
N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns.
Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea.
Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut.
Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat.
Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.
Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată.
Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii.
Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor.
Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii.
Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii.
Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții.
O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic.
Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur.
Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte.
Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu.
Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva.
Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva.
Și totuși... acum ești fericit!
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul.
Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea.
Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta.
Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie.
N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns.
Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea.
Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut.
Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat.
Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.
Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată.
Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii.
Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor.
Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii.
Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii.
Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții.
O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic.
Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur.
Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte.
Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu.
Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva.
Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva.
Și totuși... acum ești fericit!
Erai...
Erai ... azi nu mai ești
Și sufletul mă doare.
Erai ... azi nu mai ești
De-ai ști ce rău îmi pare.
Erai ... azi nu mai ești
Și viața mea-i pustie
Erai ... azi nu mai ești
Ce greu mi-e fără tine.
Eram ... azi nu mai suntem
Împreună-n ca-ntrecut
Eram ... azi nu mai suntem
Iubirea noastră s-a pierdut.
Și sufletul mă doare.
Erai ... azi nu mai ești
De-ai ști ce rău îmi pare.
Erai ... azi nu mai ești
Și viața mea-i pustie
Erai ... azi nu mai ești
Ce greu mi-e fără tine.
Eram ... azi nu mai suntem
Împreună-n ca-ntrecut
Eram ... azi nu mai suntem
Iubirea noastră s-a pierdut.
Poveste de iubire
S-a-ntâmplat într-o frumoasă zi de vară,
Atunci când noi ne-am văzut întâia oară.
Ne plimbam ţinându-ne de mână,
Îndrăgostiţi…dar,doar în prima lună…
Totul s-a schimbat apoi.
Părea că nu mai era nimic între noi
Vorbeam,dar, parcă eram absenţi…
Nimic nu mai era ca la început,
Nimic nu mai era la fel de frumos,
Nimic nu ni se mai părea interesant,
Totul se pierduse…A fost un vis…
Visul acesta,însă,a fost cel mai profund.
Gândindu-mă acum la ce a fost,
În proprii-le amintiri m-afund
Şi o lacrimă-mi curge,cristalină,fără rost…
Iubire!De ce mă faci să-mi amintesc
De fiecare dată cand mă gandesc
La trecut,la El,la noi…că-l iubesc?
Nu vreau să-l mai iubesc,nu vreau să simt că mai trăiesc!
Fiecare zi ce trece
Mă lasă tot mai rece.
Ziua vine,noaptea vine… şi pleacă,
Dar iubirea pentru tine,de ce nu mai pleacă?
Atunci când noi ne-am văzut întâia oară.
Ne plimbam ţinându-ne de mână,
Îndrăgostiţi…dar,doar în prima lună…
Totul s-a schimbat apoi.
Părea că nu mai era nimic între noi
Vorbeam,dar, parcă eram absenţi…
Nimic nu mai era ca la început,
Nimic nu mai era la fel de frumos,
Nimic nu ni se mai părea interesant,
Totul se pierduse…A fost un vis…
Visul acesta,însă,a fost cel mai profund.
Gândindu-mă acum la ce a fost,
În proprii-le amintiri m-afund
Şi o lacrimă-mi curge,cristalină,fără rost…
Iubire!De ce mă faci să-mi amintesc
De fiecare dată cand mă gandesc
La trecut,la El,la noi…că-l iubesc?
Nu vreau să-l mai iubesc,nu vreau să simt că mai trăiesc!
Fiecare zi ce trece
Mă lasă tot mai rece.
Ziua vine,noaptea vine… şi pleacă,
Dar iubirea pentru tine,de ce nu mai pleacă?
Floare ofilită
Am pus o floare pe masă
Întunericul abia a intrat în casă
Nu mai am lacrimi să plâng
Nu mai am bucurii să le adun
Simt ceva ce m-apasă
Poate e inima arsă
Poate e sufletul meu ce moare
Odată cu mine
Şi cu a mea floare
Nu mai simt nici o floare
Nu mai am speranţe
Simt că mă sting
Dar vreau să m-aprind
Mi-ai luat inima cu tine
Şi nu m-ai lăsat să m-aproprii de tine
Ce-aş da acum pentru tine
Dar ştiu că nu-i bine
O lume aş sacrifica să te văd aici
Mi-aş da sufletul să-mi zâmbeşti
Aş face tot ce mi-ai cere de nu mi-ar fi frică
Dar nu-mi ceri nimic
Şi asta mă doare
Căci s-a ofilit a mea floare
Şi nu mai am lacrimi
Să le plâng pentru tine
Ai mei ochi sunt vineţi de nopţi nedormite
Şi mă simt chinuită
De un val ce vine
Si mă-ntorc pe o parte şi nu mai am parte
De o mică fericire peste ploaia ce vine
Te rog nu mă lăsa căci am să mor fără tine
Nu pleca fără mine căci ştiu că nu ţi-e mai bine cu mine
Dar dacă mă laşi nu mai am ce să fac în viaţa asta
Pot să mor la noapte
Căci nimănui n-o să-i pese
Ca o floare ce moare
O să mă simt ofilită,zăbovită şi ameţită
N-o să mai pot să te văd deşi de-acolo de sus am să te privesc cum râzi.
Întunericul abia a intrat în casă
Nu mai am lacrimi să plâng
Nu mai am bucurii să le adun
Simt ceva ce m-apasă
Poate e inima arsă
Poate e sufletul meu ce moare
Odată cu mine
Şi cu a mea floare
Nu mai simt nici o floare
Nu mai am speranţe
Simt că mă sting
Dar vreau să m-aprind
Mi-ai luat inima cu tine
Şi nu m-ai lăsat să m-aproprii de tine
Ce-aş da acum pentru tine
Dar ştiu că nu-i bine
O lume aş sacrifica să te văd aici
Mi-aş da sufletul să-mi zâmbeşti
Aş face tot ce mi-ai cere de nu mi-ar fi frică
Dar nu-mi ceri nimic
Şi asta mă doare
Căci s-a ofilit a mea floare
Şi nu mai am lacrimi
Să le plâng pentru tine
Ai mei ochi sunt vineţi de nopţi nedormite
Şi mă simt chinuită
De un val ce vine
Si mă-ntorc pe o parte şi nu mai am parte
De o mică fericire peste ploaia ce vine
Te rog nu mă lăsa căci am să mor fără tine
Nu pleca fără mine căci ştiu că nu ţi-e mai bine cu mine
Dar dacă mă laşi nu mai am ce să fac în viaţa asta
Pot să mor la noapte
Căci nimănui n-o să-i pese
Ca o floare ce moare
O să mă simt ofilită,zăbovită şi ameţită
N-o să mai pot să te văd deşi de-acolo de sus am să te privesc cum râzi.
Eu pentru tine...tu pentru alta !!!
Eu pentru tine, tu pentru alta
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta
Şi focul ne mistuie crud pe amândoi,
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Ochii şi-n somn ţi-i văd delirând,
Dar tu în delir o vezi doar pe alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt
Eu de la tine, iar tu de la alta.
Ce ne rămâne acum de făcut,
Când soarta nu ştie decât să dezbine,
Trăim fiecare, trăim doar iubirea;
Eu pentru tine,
Tu totuşi pentru alta!
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta
Şi focul ne mistuie crud pe amândoi,
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Ochii şi-n somn ţi-i văd delirând,
Dar tu în delir o vezi doar pe alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt
Eu de la tine, iar tu de la alta.
Ce ne rămâne acum de făcut,
Când soarta nu ştie decât să dezbine,
Trăim fiecare, trăim doar iubirea;
Eu pentru tine,
Tu totuşi pentru alta!
Durere
O lacrimă a atins buzele uscate,
E atât de sărată
O săgeată mi-a împuns inima,
E de piatră…
Nimic nu o poate sparge,
Nimeni nu o poate deschide;
Tu ai plecat
Şi ai luat cheia.
O clipă timpul s-a oprit
Şi te-am văzut pe tine,
Pe Stăpânul inimii mele.
Oare vei veni?
Eşti atât de departe
Şi totuşi atât de aproape,
întind mâna să te ating,
Dar nu eşti tu…...
E atât de sărată
O săgeată mi-a împuns inima,
E de piatră…
Nimic nu o poate sparge,
Nimeni nu o poate deschide;
Tu ai plecat
Şi ai luat cheia.
O clipă timpul s-a oprit
Şi te-am văzut pe tine,
Pe Stăpânul inimii mele.
Oare vei veni?
Eşti atât de departe
Şi totuşi atât de aproape,
întind mâna să te ating,
Dar nu eşti tu…...
Dragostea
Un cuvânt atât de vechi care parcă mereu rămâne nou. Încerci să îi găseşti data expirării şi vezi că nu are aşa ceva. Un cuvânt care a rezistat încă de la început şi care există până şi azi. Toată lumea vorbeşte de dragoste, toată lumea caută dragoste şi cu toate astea încă ne întrebăm: ce este dragostea? Dragostea este cea în numele căreia se fac multe astăzi.
Cu toate că şi-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supravieţuieşte aşa cum poate prin persoane şi locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri şi foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Şi până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te şi coboară? Când găseşti dragoste nu reuşeşti să ascunzi acest lucru. Devi altfel şi aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poţi ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înţelegeţi greşit. Lipsa ei te poate doborâ!
În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiaşi valoare dragostei. Se vorbeşte mai uşor despre ea. Se vorbeşte superficial. Ce uşor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Şi totuşi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puţin la numărul tot mai mare de divorţuri. Undeva se greşeşte. Ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Foarte probabil marea greşeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Şi cum le poţi deosebi? Cum îţi poţi da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva?
Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav şi pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poţi face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greşit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de şapte ani. După şapte ani dacă cei doi nu se mai înţeleg se pot considera necăsătoriţi fără a mai fi nevoie de vreun divorţ. Dacă se înţeleg bine nu îi obligă nimeni să îşi reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinaţie. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinaţie în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greşeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viaţă, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viaţă. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicaţii, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărţi GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăceşti şi din contră: te îmbogăţeşti!
Cu siguranţă că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii şi ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot aşa ceea ce ai vrea să primeşti, oferă tu mai întâi. Când vorbeşti de dragoste, acest principiu funcţionează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul şi este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun şi la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine.
Dragostea este acel sentiment care mişcă rotiţele Universului. Îndrăzniţi, dragostea nu muşcă!
Cu toate că şi-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supravieţuieşte aşa cum poate prin persoane şi locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri şi foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Şi până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te şi coboară? Când găseşti dragoste nu reuşeşti să ascunzi acest lucru. Devi altfel şi aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poţi ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înţelegeţi greşit. Lipsa ei te poate doborâ!
În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiaşi valoare dragostei. Se vorbeşte mai uşor despre ea. Se vorbeşte superficial. Ce uşor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Şi totuşi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puţin la numărul tot mai mare de divorţuri. Undeva se greşeşte. Ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Foarte probabil marea greşeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Şi cum le poţi deosebi? Cum îţi poţi da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva?
Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav şi pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poţi face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greşit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de şapte ani. După şapte ani dacă cei doi nu se mai înţeleg se pot considera necăsătoriţi fără a mai fi nevoie de vreun divorţ. Dacă se înţeleg bine nu îi obligă nimeni să îşi reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinaţie. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinaţie în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greşeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viaţă, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viaţă. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicaţii, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărţi GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăceşti şi din contră: te îmbogăţeşti!
Cu siguranţă că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii şi ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot aşa ceea ce ai vrea să primeşti, oferă tu mai întâi. Când vorbeşti de dragoste, acest principiu funcţionează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul şi este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun şi la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine.
Dragostea este acel sentiment care mişcă rotiţele Universului. Îndrăzniţi, dragostea nu muşcă!
Iubesc din nou
Am din nou,
Aceeaşi emoţie în piept,
Aceleaşi bătăi nebune
În al meu piept.
Zâmbesc din nou,
Ochii-mi văd lumea mai bună,
Luna mi se pare-o zână,
Soarele îmi pare un zeu,
Iar pe tine te visez mereu
Eşti aproape,
Eşti al meu!
Din nou îmi este teamă,
Să pierd ceea ce am câştigat,
Din nou îmi este frică
Să pierd lucru pentru care am luptat.
Iubesc din nou,
Un chip de înger
Blând şi suav.
Iubesc din nou
Cu inima nebună,
Iubesc din nou
Cu sufletul curat
Iubesc, iubesc
Aceeaşi emoţie în piept,
Aceleaşi bătăi nebune
În al meu piept.
Zâmbesc din nou,
Ochii-mi văd lumea mai bună,
Luna mi se pare-o zână,
Soarele îmi pare un zeu,
Iar pe tine te visez mereu
Eşti aproape,
Eşti al meu!
Din nou îmi este teamă,
Să pierd ceea ce am câştigat,
Din nou îmi este frică
Să pierd lucru pentru care am luptat.
Iubesc din nou,
Un chip de înger
Blând şi suav.
Iubesc din nou
Cu inima nebună,
Iubesc din nou
Cu sufletul curat
Iubesc, iubesc
Cu adevărat.
Adio !!!
Din clipa-n care vei uita
De mine -
Eu nu te-oi mai chema...
Rămâi, rămâi cu bine !
În noaptea-n care va cădea
Din cer o steauă stinsă -
Vei fi un vis asemenea
Cu cetina cea ninsă.
Căci ochii n-am să-i mai îndrept
Din nou, în a mea urmă -
Zadarnic stau să te aştept...
Eşti visul meu din urmă.
De mine -
Eu nu te-oi mai chema...
Rămâi, rămâi cu bine !
În noaptea-n care va cădea
Din cer o steauă stinsă -
Vei fi un vis asemenea
Cu cetina cea ninsă.
Căci ochii n-am să-i mai îndrept
Din nou, în a mea urmă -
Zadarnic stau să te aştept...
Eşti visul meu din urmă.
Amintiri ce dor
mi-e dor de răsuflarea lui ,
de şoaptele nespuse....
aş vrea să fiu cumva a lui ,
dar,visele-mi sunt duse....
valuri de stele îmi împânzesc privirea,
te ştiu stăpân pe nemurirea ,
nemurirea unei stele ....
cât de uşor te-ntreci cu ele ...
cât de banale-mi par aceste vorbe ....
înşirate .....
zâmbesc şi eu acum când scriu ,
un poem ce aş vrea să fie ...viu
clipesc şi număr printre gene ....
picături de clipe, erogene ...
picături ce par a ...geme .
de şoaptele nespuse....
aş vrea să fiu cumva a lui ,
dar,visele-mi sunt duse....
valuri de stele îmi împânzesc privirea,
te ştiu stăpân pe nemurirea ,
nemurirea unei stele ....
cât de uşor te-ntreci cu ele ...
cât de banale-mi par aceste vorbe ....
înşirate .....
zâmbesc şi eu acum când scriu ,
un poem ce aş vrea să fie ...viu
clipesc şi număr printre gene ....
picături de clipe, erogene ...
picături ce par a ...geme .
Am fost un înger...
Acum îmi amintesc...
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Şi am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrenţuite,
Aşa că nu mă pot ridica.
A murit fiinţa ce am fost odată,
Iar acum tot ce a mai rămas
Este un înger cu aripi rupte.
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Şi am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrenţuite,
Aşa că nu mă pot ridica.
A murit fiinţa ce am fost odată,
Iar acum tot ce a mai rămas
Este un înger cu aripi rupte.
O clipa
viata unui om....
Odată-am fost şi eu copil
Şi mă jucam cu alţi copii,
Din nisip noi ne construiam castele
Şi din flori noi ne făceam inele.
Dar odată-am închis ochii
Şi peste-o clipă m-am trezit în pragul şcolii!
Speriată, eu îmi căutam locul,
Iar la fel făceau şi alţii;
O doamnă m-a aşezat într-o bancă.
Eu am închis ochii
Şi într-o clipă s-a ivit o altă doamnă!
Copiii din juru-mi erau alţii,
Cu mult mai mari
Decât cei de adineauri.
Dar şi eu eram mai mare,
Ştiam mai multe,
Simţeam mai multe,
Vedeam mai multe
Şi înţelegeam mai multe!
Din nou am închis ochii
Şi într-o clipă m-am trezit pe băncile liceului!
Am simţit ce-i iubirea,
Am început să văd cum e viaţa
Si acum mi-e frică să închid ochii,
Căci într-o clipă voi fi alta
Şi-atunci,
De-i voi închide iară,
Parcă văd că voi fi mamă
Şi voi vedea
Cum copilu-mi se va juca cu alţi copii
Şi din nisip va construi castele,
Iar din flori işi va făuri inele.
Atunci de voi închide ochii iară,
Într-o clipă-mi voi vedea nepoţii,
Cum din nisip işi construiesc castele
Şi din flori işi fac inele.
Atunci îmi voi închide ochii iară,
Dar îi voi lăsa închişi,
Poate de frică,
Ca într-o clipă
să nu trec de un prag,
După care să nu mai am
Nimic drag!
Şi mă jucam cu alţi copii,
Din nisip noi ne construiam castele
Şi din flori noi ne făceam inele.
Dar odată-am închis ochii
Şi peste-o clipă m-am trezit în pragul şcolii!
Speriată, eu îmi căutam locul,
Iar la fel făceau şi alţii;
O doamnă m-a aşezat într-o bancă.
Eu am închis ochii
Şi într-o clipă s-a ivit o altă doamnă!
Copiii din juru-mi erau alţii,
Cu mult mai mari
Decât cei de adineauri.
Dar şi eu eram mai mare,
Ştiam mai multe,
Simţeam mai multe,
Vedeam mai multe
Şi înţelegeam mai multe!
Din nou am închis ochii
Şi într-o clipă m-am trezit pe băncile liceului!
Am simţit ce-i iubirea,
Am început să văd cum e viaţa
Si acum mi-e frică să închid ochii,
Căci într-o clipă voi fi alta
Şi-atunci,
De-i voi închide iară,
Parcă văd că voi fi mamă
Şi voi vedea
Cum copilu-mi se va juca cu alţi copii
Şi din nisip va construi castele,
Iar din flori işi va făuri inele.
Atunci de voi închide ochii iară,
Într-o clipă-mi voi vedea nepoţii,
Cum din nisip işi construiesc castele
Şi din flori işi fac inele.
Atunci îmi voi închide ochii iară,
Dar îi voi lăsa închişi,
Poate de frică,
Ca într-o clipă
să nu trec de un prag,
După care să nu mai am
Nimic drag!
Lacrimi amare
o dragoste ne-mplinita
E noapte
E soare
Sunt lacrimi amare
E ziuă
Şi-n umbră
Toţi îngerii umblă
Al meu suflet trist
Ei vor să-l străpungă
Cu vârful speranţei
Dar sufletul trist
Nu lasă speranţă
El stă şi ascultă
Doar glasuri albastre
Şi fuge şi fuge
Şi eu îl intreb unde se duce
Şi-mi spune...departe .... departe...de lacrimi amare
E soare
Sunt lacrimi amare
E ziuă
Şi-n umbră
Toţi îngerii umblă
Al meu suflet trist
Ei vor să-l străpungă
Cu vârful speranţei
Dar sufletul trist
Nu lasă speranţă
El stă şi ascultă
Doar glasuri albastre
Şi fuge şi fuge
Şi eu îl intreb unde se duce
Şi-mi spune...departe .... departe...de lacrimi amare
Povestea mea
Timpul îşi aşterne cortina încet peste toate , şi bune şi rele , şi uită de toate , nu-i pasă de trecut.La fel şi omul îşi duce lupta cu viaţa , fiecare zi fiind un pas făcut spre victorie.
Fiecare om are idealul lui în viaţă iar idealul meu eşti tu!La început nu te credeam deosebit dar prin simplul fapt că eşti,tu ştii să te faci iubit.
Am cucerit inimi în viaţa mea şi la rândul meu mi-am dăruit inima. De fiecare dată am primit-o înapoi rănită dar acum vreau să ai tu grijă de ea.
Cu fiecare zi ce trece îmi cucereşti tot mai mult sufletul pentru că şti să spui exact ce vrea să audă el.Vorbe dulci mă înalţă spre paradis şi mă fac să nu-mi doresc să mă trezesc vreodată din acest divin vis...dar...ca orice vis se va sfârşi şi dragostea va răni inima mea...sau poate a ta...
Noi însă putem face acest vis să dureze la nesfârşit...trebuie doar să vrem...
Fiecare om are idealul lui în viaţă iar idealul meu eşti tu!La început nu te credeam deosebit dar prin simplul fapt că eşti,tu ştii să te faci iubit.
Am cucerit inimi în viaţa mea şi la rândul meu mi-am dăruit inima. De fiecare dată am primit-o înapoi rănită dar acum vreau să ai tu grijă de ea.
Cu fiecare zi ce trece îmi cucereşti tot mai mult sufletul pentru că şti să spui exact ce vrea să audă el.Vorbe dulci mă înalţă spre paradis şi mă fac să nu-mi doresc să mă trezesc vreodată din acest divin vis...dar...ca orice vis se va sfârşi şi dragostea va răni inima mea...sau poate a ta...
Noi însă putem face acest vis să dureze la nesfârşit...trebuie doar să vrem...
Sinucidere de moment...
Foşnetul frunzelor zgâriînd asfaltul
Cutremură liniştea aşternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce şterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi şterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă şi rece
Se prelinge pe geamul de la şoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Şi zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viaţa încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e îngheţată
Spre timpul care s-a scurs.
Aş vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...
Cutremură liniştea aşternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce şterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi şterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă şi rece
Se prelinge pe geamul de la şoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Şi zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viaţa încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e îngheţată
Spre timpul care s-a scurs.
Aş vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...
Infernul din inima ta
şi dacă...
ai renunţa la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simţi pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea îngheţată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima generaţiilor trecute?
nu ţi-ai dorit măcar pentru o secundă
să plutim în derivă doar tu şi eu?
să ne pierdem sufletele îmbrăţişate
în infernul de gheaţă al sufletului tău?
nu ţi-ai dori?
atunci...lasă.
ai renunţa la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simţi pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea îngheţată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima generaţiilor trecute?
nu ţi-ai dorit măcar pentru o secundă
să plutim în derivă doar tu şi eu?
să ne pierdem sufletele îmbrăţişate
în infernul de gheaţă al sufletului tău?
nu ţi-ai dori?
atunci...lasă.
Strigăt către uitare
N-are rost s-ascunzi amorul palid, în umbra minciunii
Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat
Crezând copilăreşte că-mpreună cu lumina lunii
Va arde din relaţie orice colţişor atins de praf.
Se întind din nou în mine aripile durerii
Neostenite, scrijelesc pereţii amintirilor reci
Îmi doresc să te-ndrum spre calea pieirii
Să te pierd, să nu mi te-amintesc în veci.
Mă dezbrac de tine pentru ultima oară
Însetata de gol, ce sunt, şi cu buzele-mi fierbinţi
Te-mping morţii şi ard... ard cu disperare
Mugurii ce dau viaţă, neîncetat, eternei suferinţi.
Vreau să te regăsesc doar în acea ţărână
Când ridicată de vânt mă-nconjoară,
Mă prinde-n vârtej şi-n zâmbet ironic
Că te-am ucis şi mi-e inima uşoară.
Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat
Crezând copilăreşte că-mpreună cu lumina lunii
Va arde din relaţie orice colţişor atins de praf.
Se întind din nou în mine aripile durerii
Neostenite, scrijelesc pereţii amintirilor reci
Îmi doresc să te-ndrum spre calea pieirii
Să te pierd, să nu mi te-amintesc în veci.
Mă dezbrac de tine pentru ultima oară
Însetata de gol, ce sunt, şi cu buzele-mi fierbinţi
Te-mping morţii şi ard... ard cu disperare
Mugurii ce dau viaţă, neîncetat, eternei suferinţi.
Vreau să te regăsesc doar în acea ţărână
Când ridicată de vânt mă-nconjoară,
Mă prinde-n vârtej şi-n zâmbet ironic
Că te-am ucis şi mi-e inima uşoară.
Cu inima pura
Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în mireasma pământului
sau în muzica mării.
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în mireasma pământului
sau în muzica mării.
Gandesc prea departe...
Am privit un apus fără lumină
Ascult zboruri reci de pescăruşi
Norii îmi mângâie albastrul ochilor
Umbra revine şi te privesc.
Păşeşti în urma zilelor de ieri
Aş vrea să-ţi simt căldura trupului
Buzele să ardă de dorinţă
Lacrimile să le stingi cu foc...
Marea e singura care ne leagă
Râsul tău îl aud în jocul inocent al valurilor
Zâmbetul îl văd în fiecare răsărit!
Eşti prea departe să m-auzi
Sunt prea departe să mă simţi
Singură păşesc pe nisipul umed
Privesc apusul, răsăritul
Ascult valurile,pescăruşii
Mă opresc si umbra a dispărut...
Gândesc prea departe!
Ascult zboruri reci de pescăruşi
Norii îmi mângâie albastrul ochilor
Umbra revine şi te privesc.
Păşeşti în urma zilelor de ieri
Aş vrea să-ţi simt căldura trupului
Buzele să ardă de dorinţă
Lacrimile să le stingi cu foc...
Marea e singura care ne leagă
Râsul tău îl aud în jocul inocent al valurilor
Zâmbetul îl văd în fiecare răsărit!
Eşti prea departe să m-auzi
Sunt prea departe să mă simţi
Singură păşesc pe nisipul umed
Privesc apusul, răsăritul
Ascult valurile,pescăruşii
Mă opresc si umbra a dispărut...
Gândesc prea departe!
Azi, 2 octombrie, la Turnu-Măgurele se sărbătoreşte "Ziua Recoltei"
Astăzi, sâmbătă, la Turnu-Măgurele, primarul N.Mohanu, proaspăt întors din China, va inaugura sărbătoarea numită "Ziua Recoltei". Este un bun prilej de propagandă pentru acest individ care se plimbă pe banii noştri prin ţări care nu au nicio legătură cu Tr. Măgurele.
Cred că a fost încântat de muncitorii chinezi, care primesc drept salariu sume infime şi trăiesc la limita subzistenţei. Este ceea ce ne doreşte primarul şi noua, să îl idolatrizăm pentru nimicurile pe care le face.
"Ziua Recoltei " de anul trecut a fost o manifestare electorală, primarul plimbându-se prin ploaie alături de un fotograf şi un cameraman. Spre deosebire de anul trecut, în acest an, L.Dragnea şi-a adus câteva utilaje agricole pentru a-şi arăta puterea financiară.
Parcul a fost amenajat special pentru această sărbătoare. Sperăm că cei care îşi vor expune produsele să nu fie "producătorii" din piaţă. Pentru a asigura buna dispoziţie sunt invitate Fanfara din Saelele şi Ansamblul de Dansuri din Islaz, două comune pentru care Dragnea simte ceva special.
După vizita în îndepărtata Chină, domnii conducători iubiţi au nevoie de o reîncărcare a bateriilor şi această sărbătoare este momentul potrivit. Momentul culminant al zilei o să fie plimbarea "tovarăşului" Mohanu, aşteptat de toţi locuitorii după această escapadă. Domnul primar nu o să poată vorbi cu toţi locuitorii, aşa că este aşteptat la Radio Sud pentru a ne spune ce a căutat în China.
Dorim producătorilor adevăraţi să reuşească să-şi vândă produsele, iar doamnelor gospodine să găsească preţuri bune, deoarece anul trecut preţurile au fost un pic cam "piperate".
September 30, 2010
Sport
Dunărea Turris Turnu-Măgurele - Jiul Rovinari 0 - 1, în etapa a VI a Ligii a III-a. Blestemul terenului propriu !
Vineri, 1 octombrie, Dunărea Turris a ratat, din nou, şansa de a obţine o victorie pe teren propriu.Din păcate, victoria de etapa trecută din deplasare cu Visina Nouă nu a fost urmată de un joc şi un rezultat pe măsură. Pe terenul din Tr. Măgurele, pe un gazon destul de bun, echipa turneana a făcut un joc la fel de slab ca cel din prima etapă cu Prog. Corabia. Ca şi atunci, şi azi mijlocul echipei a fost lipsit de idei.Noul atacant, Bogdan Vrăjitoarea, nu a avut aproape nicio minge pe care s-o folosească în mod util echipei. Meciul a început, din păcate, cu golul oaspeţilor din minutul cinci, autor Melita, gol care a rămas singurul al meciului. În minutul 65, un jucător al echipei turnene a fost eliminat, eronat spunem noi, de către arbitrul partidei, o blondă platinată. Spectatorii turneni, în număr de aproximativ 250, şi-au încurajat echipa, însă, spre final, au încercat să-i trezească la realitate aducându-le aminte că joacă pe teren propriu şi să fie mai arţăgoşi. Sindie, atacantul din Turnu-Măgurele, a încercat să fie percutant dar, fără mingi de la mijlocaşi, efortul său a fost în zadar. Sperăm ca în următoarea săptămână antrenorul Bolborea va reuşi să omogenizeze, din nou, formaţia Turris şi să obţină rezultate pozitive. Sponsorul echipei, Mihai Ionescu, a stat pe bancă în prima repriză, însă, dezamăgit de joc, a renunţat în repriza a doua. 1 Octombrie 2010
Vineri, 1 octombrie, Dunărea Turris a ratat, din nou, şansa de a obţine o victorie pe teren propriu.
Din păcate, victoria de etapa trecută din deplasare cu Visina Nouă nu a fost urmată de un joc şi un rezultat pe măsură. Pe terenul din Tr. Măgurele, pe un gazon destul de bun, echipa turneana a făcut un joc la fel de slab ca cel din prima etapă cu Prog. Corabia. Ca şi atunci, şi azi mijlocul echipei a fost lipsit de idei.
Noul atacant, Bogdan Vrăjitoarea, nu a avut aproape nicio minge pe care s-o folosească în mod util echipei. Meciul a început, din păcate, cu golul oaspeţilor din minutul cinci, autor Melita, gol care a rămas singurul al meciului. În minutul 65, un jucător al echipei turnene a fost eliminat, eronat spunem noi, de către arbitrul partidei, o blondă platinată. Spectatorii turneni, în număr de aproximativ 250, şi-au încurajat echipa, însă, spre final, au încercat să-i trezească la realitate aducându-le aminte că joacă pe teren propriu şi să fie mai arţăgoşi. Sindie, atacantul din Turnu-Măgurele, a încercat să fie percutant dar, fără mingi de la mijlocaşi, efortul său a fost în zadar.
Sperăm ca în următoarea săptămână antrenorul Bolborea va reuşi să omogenizeze, din nou, formaţia Turris şi să obţină rezultate pozitive. Sponsorul echipei, Mihai Ionescu, a stat pe bancă în prima repriză, însă, dezamăgit de joc, a renunţat în repriza a doua.
1 Octombrie 2010
Dunărea Turris Tr.Măgurele - Jiul Rovinari, vineri 1 octombrie, ora 15.00
Dunărea Turris va disputa în prima zi a lui octombrie meciul cu numărul 5 din actuala ediţie a diviziei C.
După retragerea echipei Progresul Corabia, Turris a rămas cu 4 meciuri pentru că rezultatele echipei din Corabia au fost anulate. În această a şasea etapă, publicul turnean aşteaptă prima victorie pe teren propriu a elevilor lui D.Bolborea. Adversarul este o echipă valoroasă, Jiul Rovinari. Gorjenii se află pe locul doi in clasament, la un singur punct de lider, FC Drobeta Turnu-Severin.
Cu jucătorii transferaţi de la Corabia, echipa turneana poate să câştige şi să se apropie de locurile fruntaşe. Suntem siguri că antrenorul echipei turnene va reuşi să închege un 11 puternic, astfel ca victoria să fie obţinută până la urmă. Echipa s-a pregătit bine în această săptămână şi aşteaptă cu încredere acest meci. Sponsorul Mihai Ionescu crede că a venit timpul să se bucure pentru prima victorie acasă împreună cu publicul din Turnu-Măgurele.
Dorinţa de victorie a publicului este foarte mare şi sperăm să fie transmisă şi jucătorilor. Succes, Turris!
Bogdan Vrăjitoarea a semnat cu Dunărea Turris Turnu Măgurele
Atacantul Bogdan Vrăjitoarea a semnat în cursul zilei de astăzi cu FC Dunărea Turris Turnu Măgurele. Acesta a mai activat la echipe cu renume din fotbalul românesc precum Universitatea Craiova sau FC Dinamo.
Se pare că echipa la care acesta era antrenor-jucător, FC Corabia, s-a desfiinţat din cauza problemelor financiare. Oficialii grupări FC Turris au intrat pe fir şi pe lângă acesta i-au mai achiziţionat pe Ţiclea, Bica şi Tănăsie. Cele două formaţii s-au întâlnit în debutul acestul sezon, în etapa întâi, meci care s-a terminat cu victoria celor de la Progresul Corabia (în deplasare) scor 3-1.
Se pare că echipa la care acesta era antrenor-jucător, FC Corabia, s-a desfiinţat din cauza problemelor financiare. Oficialii grupări FC Turris au intrat pe fir şi pe lângă acesta i-au mai achiziţionat pe Ţiclea, Bica şi Tănăsie. Cele două formaţii s-au întâlnit în debutul acestul sezon, în etapa întâi, meci care s-a terminat cu victoria celor de la Progresul Corabia (în deplasare) scor 3-1.
July 22, 2010
Sotul Madalinei Manole spune tot! "Magda primea batai de la mama ei"
Mircea Petru, sotul Madalinei, marturiseste care au fost adevaratele relatii dintre familia sa si cea a cantaretei.
Blestemul de Miercuri - ziua saptamanii in care Madalina se pierdea cu totul!
"Ce fac parintii Madalinei si toate minciunile pe care nu stiu de unde le scot ma fac sa vad in ei cu totul alti oameni decat ii stiam. Mama Madalinei era persoana dominatoare, nu eu. Simt ca mi se deschid ochii. Vad clar lucrurile prin prisma actiunilor lor care i-au urmarit toata viata. Nimeni nu a vorbit despre nepotel. Mama Madalinei a spus ca nu exista niciun copil. A venit in curte si a spus 'masina mea, casa mea, le dau foc, iesiti din casa mea'", dezvaluie Mircea Petru.
"Eu vorbesc cu parintii mei si de sase-sapte ori pe zi, la Botosani. Le facusem abonamente telefonice speciale, la toti, dar nu am putut avea relatii", povesteste Puiu.
"Madalina le-a cumparat casa, tot"
"Magda mi-a povestit ca a avut o copilarie grea din punct de vedere financiar. Au fost lucruri acumulate. Madalina si-a tinut in spate familia, nu e nimic anormal in asta. Dar sa nu vrei sa faci chiar nimic si sa te bazezi mereu pe ajutorul Madalinei, inclusiv fratele.... Vorbim de tot ce aveau nevoie, casa, masa, necesitati, cheltuieli, tot. Madalina le-a cumparat casa, tot", spune Petru.
"Primea batai de la mama ei"
“Am aflat de curand si am fost socat ca primea batai de la mama ei. Mi-a spus o persoana foarte apropiata, care a aflat de la Madalina. Tatal o supunea aceluiasi tratament pe mama ei. Sunt surse din interiorul familiei. Lucrurile s-au schimbat in familie dupa ce a aparut omul sufletului ei si, mai tarziu, copilul. Eu nu vreau sa judec pe nimeni, doar prezint niste fapte. Madalina poate si-a ajutat parintii mai mult decat pe ea. La un moment dat, le spunea parintilor 'piranha'. Nu m-am asteptat din partea lor sa vina cu asa minciuni, la asa scurta vreme dupa trecerea in nefiinta a fiicei lor. Nu fac acuzatii, e evident ca ii vor munca", sunt cuvintele sotului Madalinei.
"Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa"
“La inceput, m-am gandit ca Madalina are probleme dupa divort. Apoi, anul acesta, am observat ca nu mai avea puterea sa ocroteasca copilul. Ceva o facea sa o stea departe de el. Va mai trece timp pana voi realiza ce era in capusorul ei. Isi manifesta teama de a nu putea sa aiba grija de copil asa cum trebuie. Nu avea motive sa fie ingrijorata de cariera. Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa. Aproape de ziua fatala, spunea ca nu se mai suporta fizic, asa cum a scris si in mesaj. Pe 11 mai, cu o zi inainte de lansare, dupa o emisiune matinala, si-a manifestat o teama despre care nu am putut sa inteleg atunci si dorinta sa nu mai apara nicaieri. S-a dus acasa si cand am ajuns acasa era un alt om. Mi-a spus ca a baut ceva", isi aminteste Puiu de prima tentativa a Madalinei Manole de suicid.
"Ii mirosea gurita a diluant cand m-am apropiat sa o sarut"
"De fapt isi pusese cateva picaturi de diluant intr-un pahar de suc. S-a dovedit ca nu l-a inghitit, l-a scuipat. Ii mirosea gurita cand m-am apropiat sa o sarut. Am sunat la 112 si nu m-a lasat. Nu vroia sa afle lumea. Nu se simtea rau. Am sunat un doctor si mi-a spus sa ii dau mult lapte dulce sa bea. Am intrebat-o si mi-a spus ce imi repeta mereu la mijlocul spatamanii. Ca vede toata dragostea si ca sa ne fie noua mult mai bine, mie si copilasului, ea trebuie sa ne vegheze din alta parte. Nu mai era Magda, avea alta fata. Am adus un domn terapeut acasa. Nu am gasit un psiholog care sa vina acasa, iar Madalina nu vroia sa mearga la cabinet. Nu vroiam sa ii terfelim numele in vreun fel. Cum sa nu vreau sa o duc la psiholog?! Terapeutul nu facea nimic ocult. Parintii ei au fost de fata o data. Erau multumiti ca facem ceva", explica Petru.
"Miercurea se pierdea"
"Magda redevenea acelasi om dupa crize. Stabileam lucruri legate de perioada urmatoare. Pana miercuri, cand incepea din nou sa se piarda si isi revenea vinerea. Refuza sa mergem la o anumita biserica, Biserica Zlatari. Nu faceam nimic special decat sa asistam la slujba", spune Puiu.
"Am fost si voi ramane jumatatea sufletului ei. Am fost primul om care mi-am pus tot felul de intrebari si am cautat raspunsuri. Am ajuns la spital dupa a doua tentativa de suicid. A fost prima data cand ajungea acolo si ma gandeam ca cineva va observa ceva, va face ceva. Magda nu dea nimic de banuit atunci. Asa cum a ascuns toata viata acel ceva in adancul sufletului ei. Isi revenea. Ne bucuram si ne rugam sa fie pana la sfarsitul zileor noastre. Am trait cu teama in suflet insa din prima clipa, de cand i-am vazut fata cazuta. Am facut apelul la 112 de pe telefonul meu, pentru ca umblam mereu cu el in mana. De frica", marturiseste sotul Madalinei.
Blestemul de Miercuri - ziua saptamanii in care Madalina se pierdea cu totul!
"Ce fac parintii Madalinei si toate minciunile pe care nu stiu de unde le scot ma fac sa vad in ei cu totul alti oameni decat ii stiam. Mama Madalinei era persoana dominatoare, nu eu. Simt ca mi se deschid ochii. Vad clar lucrurile prin prisma actiunilor lor care i-au urmarit toata viata. Nimeni nu a vorbit despre nepotel. Mama Madalinei a spus ca nu exista niciun copil. A venit in curte si a spus 'masina mea, casa mea, le dau foc, iesiti din casa mea'", dezvaluie Mircea Petru.
"Eu vorbesc cu parintii mei si de sase-sapte ori pe zi, la Botosani. Le facusem abonamente telefonice speciale, la toti, dar nu am putut avea relatii", povesteste Puiu.
"Madalina le-a cumparat casa, tot"
"Magda mi-a povestit ca a avut o copilarie grea din punct de vedere financiar. Au fost lucruri acumulate. Madalina si-a tinut in spate familia, nu e nimic anormal in asta. Dar sa nu vrei sa faci chiar nimic si sa te bazezi mereu pe ajutorul Madalinei, inclusiv fratele.... Vorbim de tot ce aveau nevoie, casa, masa, necesitati, cheltuieli, tot. Madalina le-a cumparat casa, tot", spune Petru.
"Primea batai de la mama ei"
“Am aflat de curand si am fost socat ca primea batai de la mama ei. Mi-a spus o persoana foarte apropiata, care a aflat de la Madalina. Tatal o supunea aceluiasi tratament pe mama ei. Sunt surse din interiorul familiei. Lucrurile s-au schimbat in familie dupa ce a aparut omul sufletului ei si, mai tarziu, copilul. Eu nu vreau sa judec pe nimeni, doar prezint niste fapte. Madalina poate si-a ajutat parintii mai mult decat pe ea. La un moment dat, le spunea parintilor 'piranha'. Nu m-am asteptat din partea lor sa vina cu asa minciuni, la asa scurta vreme dupa trecerea in nefiinta a fiicei lor. Nu fac acuzatii, e evident ca ii vor munca", sunt cuvintele sotului Madalinei.
"Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa"
“La inceput, m-am gandit ca Madalina are probleme dupa divort. Apoi, anul acesta, am observat ca nu mai avea puterea sa ocroteasca copilul. Ceva o facea sa o stea departe de el. Va mai trece timp pana voi realiza ce era in capusorul ei. Isi manifesta teama de a nu putea sa aiba grija de copil asa cum trebuie. Nu avea motive sa fie ingrijorata de cariera. Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa. Aproape de ziua fatala, spunea ca nu se mai suporta fizic, asa cum a scris si in mesaj. Pe 11 mai, cu o zi inainte de lansare, dupa o emisiune matinala, si-a manifestat o teama despre care nu am putut sa inteleg atunci si dorinta sa nu mai apara nicaieri. S-a dus acasa si cand am ajuns acasa era un alt om. Mi-a spus ca a baut ceva", isi aminteste Puiu de prima tentativa a Madalinei Manole de suicid.
"Ii mirosea gurita a diluant cand m-am apropiat sa o sarut"
"De fapt isi pusese cateva picaturi de diluant intr-un pahar de suc. S-a dovedit ca nu l-a inghitit, l-a scuipat. Ii mirosea gurita cand m-am apropiat sa o sarut. Am sunat la 112 si nu m-a lasat. Nu vroia sa afle lumea. Nu se simtea rau. Am sunat un doctor si mi-a spus sa ii dau mult lapte dulce sa bea. Am intrebat-o si mi-a spus ce imi repeta mereu la mijlocul spatamanii. Ca vede toata dragostea si ca sa ne fie noua mult mai bine, mie si copilasului, ea trebuie sa ne vegheze din alta parte. Nu mai era Magda, avea alta fata. Am adus un domn terapeut acasa. Nu am gasit un psiholog care sa vina acasa, iar Madalina nu vroia sa mearga la cabinet. Nu vroiam sa ii terfelim numele in vreun fel. Cum sa nu vreau sa o duc la psiholog?! Terapeutul nu facea nimic ocult. Parintii ei au fost de fata o data. Erau multumiti ca facem ceva", explica Petru.
"Miercurea se pierdea"
"Magda redevenea acelasi om dupa crize. Stabileam lucruri legate de perioada urmatoare. Pana miercuri, cand incepea din nou sa se piarda si isi revenea vinerea. Refuza sa mergem la o anumita biserica, Biserica Zlatari. Nu faceam nimic special decat sa asistam la slujba", spune Puiu.
"Am fost si voi ramane jumatatea sufletului ei. Am fost primul om care mi-am pus tot felul de intrebari si am cautat raspunsuri. Am ajuns la spital dupa a doua tentativa de suicid. A fost prima data cand ajungea acolo si ma gandeam ca cineva va observa ceva, va face ceva. Magda nu dea nimic de banuit atunci. Asa cum a ascuns toata viata acel ceva in adancul sufletului ei. Isi revenea. Ne bucuram si ne rugam sa fie pana la sfarsitul zileor noastre. Am trait cu teama in suflet insa din prima clipa, de cand i-am vazut fata cazuta. Am facut apelul la 112 de pe telefonul meu, pentru ca umblam mereu cu el in mana. De frica", marturiseste sotul Madalinei.