Statisticile blogului

Bine ați venit !
…iar faptul că ati ajuns aici, nu este o întâmplare!

May 24, 2011

A murit scriitorul Fanus Neagu

Scriitorul Fănuş Neagu, în vârstă de 79 de ani, a murit marţi dimineaţă, în jurul orei 3.30, la Spitalul Elias din Capitală. Sicriul cu trupul neînsufleţit al scriitorului va fi depus, miercuri, la Uniunea Scriitorilor. Înmormântarea va avea loc, joi, la Cimitirul Bellu din Capitală.

Scriitorul Fănuş Neagu suferea de cancer în fază terminală, cu multiple metastaze. El şi-a petrecut ultimele luni în spital. Într-un interviu acordat lui Ovidiu Ioaniţoaia, într-o rezevă a Spitalului Elias, Fănuş Neagu spunea: "Am cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm".
Nuvelist, romancier şi dramaturg, Fănuş Neagu s-a născut pe 5 aprilie 1932, în Grădiştea-de-Sus, judeţul Brăila.
A studiat primii cinci ani de şcoală primară în satul natal. Şi-a continuat studiile între anii 1944-1948 la Liceul Militar din Iaşi şi a urmat Şcoala Pedagogică nr. 2 din Bucureşti, iar în 1952 a devenit cursant al şcolii de literatură "Mihai Eminescu", până în anul 1953, fiind coleg de generaţie cu Nicolae Labiş, Radu Cosaşu etc. Între anii 1954 şi 1957 învaţă la Facultatea de Filologie din Bucureşti, dar nu îşi încheie studiile.
Cariera sa de gazetar a început în 1954, la "Scânteia Tineretului" şi tot în acelaşi an debutează ca scriitor cu povestirea "Duşman cu lumea". Opt ani mai târziu apare "Dincolo de nisipuri" unul dintre cel mai cunoscute volume ale sale. În 1968 apare primul roman al său, "Îngerul a strigat", considerat evenimentul editorial al acelui an.
În 1967 îşi vede pe scenă visul, adică prima piesă de teatru, "Scoica de lemn" la Teatrul Nottara din Bucureşti. În 1991 reia împreună cu Valeriu Cristea, Eugen Simion şi Marin Sorescu revista "Literatorul", iar doi ani mai târziu este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti. În acelaţi an debutează ca actor în propria piesă, "Casa de la Miezul Nopţii" şi în pelicula lui Andrei Blaier, "Crucea de piatră".
Şi-a petrecut aproape 50 de ani printre scriitori, fie ei prieteni, apropiaţi, sau rivali.


Într-o scrisoare adresată lui Marius Tucă, scriitorul Fănuş Neagu era revoltat de agresiunea jurnaliştilor: "Vă e foame de moarte de ne căutaţi prin toate spitalele? Aşteptaţi-o cu încredere în pragul casei voastre, va veni, n-a lipsit la nici o întâlnire".
A primit, printre altele, premiul Uniunii Scriitorilor din România, pentru volumele "Cantonul părăsit", "Frumoşii nebuni ai marilor oraşe", "Echipa de zgomote", "Casa de la Miezul Nopţii sau Paiaţa soseşte la timp".
În perioada decembrie 1993 - 1996, Fănuş Neagu a fost director al Teatrului Naţional din Bucureşti.
Din 2001 era membru titular al Academiei Române.



Fănuş Neagu, interviu pentru GSP: "Am cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm"


- Nea Fane, să nu-ţi fie de deochi, arăţi bine!
- Ca un mort de 3 zile, nu? Ştii cum se zice, nici un pas fără atlas!

- De cînd stai în spital?
- Cu pauze, de circa 2 ani şi jumătate. M-au operat de 3 ori şi mi-a mai rămas doar jumătate din şira spinării.

- Care-i diagnosticul?
- Cancer, dar tu poartă-te ca un intelectual şi scrie neoplasm!

- Să înţeleg că n-ai mai pus picătură de vin în gură?
- Ei, să n-o luăm chiar aşa, dar s-au scurs cîţiva ani de cînd nu m-am mai îmbătat. Nu c-ar fi dispărut pofta, nu, ea e desăvîrşită, însă nu mă mai ţin balamalele. Ce-i de mirare, a doua zi de Paşte, pe 5 aprilie, împlinesc 78 de ani.

- Hai să încheiem capitolul, care vin e cel mai bun? Să nu-mi zici că ăla mult, rece şi gratis!
- Cum să zic asta, am îmbătrînit, dar nu m-am prostit! Cel mai bun vin e cel pe care-l bei acum!

- Doctorii de-aici, de la Elias?
- Oameni minunaţi, dar să nu contezi pe ei. Să nu le dai prilejul.

- Cu ce-ţi umpli timpul?
- Citesc şi scriu printre dureri. Gîndesc zilnic şi scriu din cînd în cînd. Sper să termin “Asfinţit de Europă, Răsărit de Asie”, unde trăiţi voi! Altfel, am ieşit la pensie după 40 de ani de scris, nu tîrziu, foarte tîrziu.

La rubrica de sport de ce-ai renunţat?
- M-a apucat lehamitea, pentru că sportul în general şi fotbalul în special nu mai sînt ce-au fost. Diferenţa faţă de fotbalul de-acum 15-20 de ani e ca de la cer la pămînt.
(...)
- Nea Fane, ţi-e frică de moarte?
- Există cineva căruia nu-i e?

- Unii pretind că nu le e.
- Mint. Mie, ca să-l copiez pe Edgar Wallace, nu de moarte mi-e frică, mi-e teamă că mor. Sesizezi nuanţa?

May 13, 2011

Autoritatile municipiului Braila prinse cu mata in sac?Asta-i intrebarea!

 - postat de Virgil Andronescu -
     -   Sursa: winmarkt.ro


Functionarii Primariei Braila, reclamati la DNA

Doua brailence surori, Baia Paula Rodica si Danaila Ana Olimpia, au inaintat, la sfarsitul saptamanii trecute, la DNA Bucuresti un dosar complet in care reclama abuzul in serviciu al unor functionari publici din Primaria Braila. Ele sustin ca, desi la nivelul primariei se stia de notificarile lor facute la Legea 10 – trei la numar, au descoperit cu stupoare, in final, ca terenurile sunt instrainate sub diverse forme.

Sicane la obtinerea dreptului de proprietate

Brailencele sustin ca functionarii au cautat permanent sa le gaseasca piedici pentru a nu le pune in posesie si permanent au taraganat procedurile, solicitand mereu cate un document pentru completarea dosarelor. “Ni s-a solicitat sa cerem in instanta nulitatea unui act de donatie intocmit in anul 1977, in timpul regimului comunist. Probabil ca nu se asteptau, insa, sa si castigam. In luna iulie 2006 am trimis Primariei Braila o adresa prin care am adus la cunostinta faptul ca instanta ne-a admis definitiv si irevocabil solicitarea nulitatii acelui act de donatie. Cu toate astea, ne-au sicanat in continuare. Considerandu-ne “proprietare”, cei de la administratia financiara a primariei ne-au cerut, in anul 1999, sa platim taxele de impozit pe teren. Cum puteam sa achitam cele 100 milioane de lei cata vreme nu aveam nici un titlu de proprietate?! Dupa ce am parcurs toate etapele si am crezut ca ne vom castiga drepturile, am fost la Oficiul Cadastru pentru intabularea titlului de proprietate. Aici am avut parte de un soc, cand am descoperit ca pe terenurile revendicate de noi apar alti proprietari, Primaria Braila instrainandu-le sub diverse forme. Noi suntem decise ca pe toate caile legale sa ne castigam dreptul la proprietate. Nu vom renunta fara lupta. Daca va fi nevoie, vom apela si la CEDO”, ne-au declarat cele doua surori.

                                                                * * *
 - sursa:  Ziare.ro , www.adevarul.ro -

Mărul discordiei: şapte milioane de lei acordate pentru prime şi sporuri considerate nelegale. Raportul Curţii de Conturi a tulburat liniştea instituţiilor incriminate. Fiecare în parte a contestat rezultatele, procesele fiind acum în plină desfăşurare.

Judecătorii Curţii de Conturi spun că prejudiciul adus statului de către Primăria Brăila se ridică la aproximativ şapte milioane de lei, banii provenind în principal din „plata unor prime şi sporuri salariale acordate conform contractelor colective de muncă şi care excedează prevederilor legale, precum şi acordarea necuvenită a tichetelor cadou unor persoane care nu beneficiază, conform legii". Este vorba despre tichetele acordate profesorilor.
Pe Aceeaşi Temă
Curtea de Conturi dă cu instituţiile statului de pământ

În cazul Primăriei municipiului vorbim de suma de 5,3 milioane de lei, alte 0,7 milioane de lei fiind acordate de către primăriile comunelor Gemenele, Mircea Vodă, Racoviţa, Viziru, Şuţeşti, Tufeşti şi Tudor Vladimirescu.

Contestaţii pe toate fronturile

Primăria şi liderul sindicatului învăţământului brăilean, Valeriu Partene contestă rezultatele Curţii de Conturi.

Primarul, Aurel Simionescu, spune că atât tichetele cadou acordate profesorilor, cât şi sporurile obţinute de către funcţionarii publici sunt perfect legale.

„Din punctul de vedere al Curţii de Conturi acordarea tichetelor cadou nu a fost ilegală. Liceul «Mihail Sebastian» a contestat şi a câştigat în instanţă procesul", explică edilul şef care adaugă că astfel de situaţii au fost în toată ţară, iar Curtea de Conturi a pierdut procesele.

Valeriu Partene spune că Tribunalul Brăila le-a dat câştig de cauză profesorilor, dar că în continuare se judecă.

„Curtea de Conturi refuză să înţeleagă că totul a fost legal. Suntem în litigiu cu această instituţie. Probabil Curtea de Conturi ne va duce la Curtea de Apel. Vom vedea ce se va decide", a punctat liderul profesorilor.

Cât priveşte sporurile primite de angajaţii Primăriei, primarul spune că acestea au fost acordate în 2007 fără probleme. Sporurile care au fost considerate de Curtea de Conturi ilegale sunt cel „de haine" şi cel „de sănătate".

„Şi noi şi Consiliul Judeţean (CJ) am acordat acele sporuri. Acum ele sunt sistate. Am contestat la Brăila, vom vedea ce putem face mai departe", a mai spus Aurel Simionescu.

Nici CJ nu a scăpat de Curtea de Conturi care a descoperit că şi aici un milion de lei au fost aruncaţi pe prime şi sporuri nemeritate. Şi aici concluziile Curţii de Conturi au fost contestate.

„Am făcut contestaţie şi aşteptăm rezultatele", spune Nicu Filoti, secretarul CJ Brăila.



May 10, 2011

Casa Regala de Romania.Regalitatea a ,,murit'',traiasca Regele!

- postat de Virgil Andronescu -
- sursa: www.realitatea.net -


Regele Mihai I a anunţat că, începând de marţi, toate legăturile istorice şi dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit, se arată într-un document publicat în data de 10 mai pe site-ul Casei Regale a României.
La 145 de ani de la proclamarea principelui Carol I drept "domnitor al tuturor românilor", regele Mihai I a anunţat că, începând de astăzi, rupe toate legăturile dinastice dintre Casa Regala a Romaniei si Casa Princiara de Hohenzollern.Regele Mihai I precizează că a decis ruperea legăturilor dinastice, luând în considerare "decizia iubitului nostru bunic, Regele Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei nostre Regale"."Acţionând în conformitate cu voinţa mea liberă, fac cunoscut ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern. La data de 10 mai 2011 toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit. În conformitate cu dorinţele regretatului nostru bunic, Majestatea Sa Regele Ferdinand I, şi cu decizia Sa din anul 1921, Familia Regală a României şi membrii săi au purtat şi poartă numele de al (a) României. Dar începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu va mai purta numele de Hohenzollern-Sigmaringen, şi nu va mai fi cunoscută de la această dată sub numele de Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de Casa Regală a României", precizează Regele Mihai I. in document se mai precizează că "începând cu 10 mai, niciun membru al Familiei Regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte, sau să folosească, vreun titlu conferit (ereditar sau ad personam) de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern. Capul Casei Regale a României rămâne singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricărui titlu sau distincţie"."Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României se amendează prin excluderea particulelor de Hohenzollern, de Hohenzollern-Sigmaringen şi de Hohenzollern-Veringen în măsura în care se referă la oricare dintre membrii Casei Regale a României. Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, amendate, vor fi transmise membrilor Familiei Regale a României".Anul 2011 este anul consacrat Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai I. Zilele acestea au loc, la Bucuresti, primele evenimente celebrand aniversarea a 90 de ani ai Majestatii Sale Regelui Mihai I.

May 7, 2011

In curand fara Braicar !?

                - scris si postat deVirgil Andronescu -
- sursa: preluare ''comentariu'' de pe BrailaNews.blogspot.com -



Braicar-ul nu are nici o problema,brailenii au!Ei sunt cei ignorati...E bine si cu transportatorii privati,unde in microbuzele supraaglomerate,cetatenii stau precum sardelele in conserve.Dar,omul se multumeste cu ce are in lipsa unui transport civilizat pe care ar putea sa-l asigure primaria brailei.Mafie...!?Ce mafie,ati vazut pistoale,lupte martiale si altele specifice mafiotilor?Luptele se dau intre cetatenii ce incomod calatoresc in acest oras.Fiecare dintre noi dam primariei taxele si impozitele aferente vietii pe care o traim.Fiecare vot contaza daca e in interesul cetateanului.Numai ca aici votul lor a contat si nu a contat de ce coloratura politica este.La ultima sedinta a CLM a fost un talmes-balmes,probleme si responsabilitati multe,si de aceea si textul raportului cu privire la programul de restructurare a iesit tare incurcat.Cine l-a gandit se pare ca e un agramat,pardon complexat!Ca si guvernul romaniei,Braicar aplica aceleasi metode de redresare a societatilor de stat:restructurarea si eficientizarea prin trimiterea in somaj a bietilor muncitori.Dar sa ne fereasca Dumnezeu de vorba populara :,,Da Doamne romanului mintea de pe urma''!Eu zica asa,tot din popor:masoara de mai multe ori inainte de a taia o data!Si,de ce sa nu o spunem pe cea dreapta:e buna si o femeie la usa casei,scuze,la usa cabinetului tovarasului primar.Dar ce mai tura-vura,e bine ca totusi CLM-ul isi propune sa imbunatateasca transportul urban din Braila,sa creeze conditii minunate pentru cetatenii concediati de la Braicar.Eu unul,ii multumesc sincer lui Simionesc pentru grija ce ne-o poarta!Iar noi...cersim de lucru din poarta-n poarta,cu C.V.-ul atarnat de gat precum cainele cu jujaul.Sus mafia,jos patria!Braicar-ul sa traiasca.

May 5, 2011

Cenaclu literar la Turnu Magurele

-postat de Virgil Andronescu -


                                                                                                            Cenaclu literar

         Miercuri 4 mai 2011, la biblioteca Colegiului Tehnic General David Praporgescu din Turnu Măgurele, a avut loc un eveniment literar, unde invitatul de onoare al bibliotecii, a fost domnul avocat şi scriitor, Valeriu Ion Găgiulescu.
         În cadrul acestei manifestări culturale, într-o atmosferă caldă, prietenească, plină de vibraţie artistică, doamna bibliotecară Eugenia –Lucica Delcea, a prezentat o scurtă schiţă biobibliografică a invitatului de astăzi, trecându-se în revistă date referitoare atât la activitatea ca funcţionar bancar şi ca avocat, întinsă pe câteva decenii a domnului Valeriu Găgiulescu, dar şi activitatea domniei sale ca scriitor, remarcându-se prin publicarea volumului de versuri Potcovarul lui Pegas, în oraşul Brăila, oraşul natal al scriitorului, şi a romanului Amurg, ambele fiind tipărite la editura brăileană Opinia în anul 2008.
         Apoi, ca note de lectură, doamna profesoară Nicoleta Băieţică, domnul inginer-profesor poet Ştefan Stănculescu, domnul Dumitru Negru-pictor şi domnul Dumitru Vasile Delceanu- scriitor,  au vorbit pe rând, despre acticvitatea literară a invitatului, s-au citit pasaje din romanul Amurg, s-au recitat poezii ale maestrului Găgiulescu, s-au depănat amintiri despre întâmplări aparte al căror protagonist a fost domnul avocat.
         În fine, cu o fervoare specifică anilor de pledoarie a cauzelor din nobila sa activitate, domnul avocat Găgiulescu Valeriu a luat cuvântul, adresându-se onoratei asistenţe, dar de data aceasta, doar pentru a povesti cu mult şarm, despre episoade cândva trăite, cu neastâmpărul de copil pus pe şotii, cu senzaţia tânărului ce a cunoscut primul fior al iubirii, sau cu emoţia minunată a admiterii la facultate, strecurând cu abilitate, multe amănunte picante despre prieteni, cunoscuţi, colegi, având o atitudine de totală detaşare faţă de greutăţile întâmpinate de-a lungul vieţii, jovial şi entuziast ca şi în copilărie.
          Doamna  bibliotecară Eugenia –Lucica Delcea şi poetul Ştefan Stănculescu, au realizat în incinta bibliotecii liceului, o interesantă expoziţie de carte şi fotografii despre invitat, creând astfel, un colaj plin de sensibilitate şi exprimare artistică.
          La acest cenaclu literar, au mai participat şi: domnul profesor Teodor Mitroi, director al Colegiului Tehnic General Davig Praprogescu,  doamna profesoară Monica-Ioana Cristea, doamna Elena Stuparu-pictor, domnul Ionuţ Bădescu-informatician, prieteni şi cunoscuţi ai domnului avocat.
          Mi-a fost dat astăzi, la invitaţia chiar a domnului avocat, să particip la această întrunire literară, unde şi-au dat întâlnire pentru câteva ore, adevăraţi coloşi ai culturii teleormănene, readucând la lumină, parcă, acele cenacluri literare de demult, unde, în alt timp, în alt loc, erau prezenţe alte mari personalităţi ale culturii! 


                                                         
                                                Pentru    http://turnumagurele.blogspot.com   a consemnat Adrian Raicu
  
                 

Lansare de carte la Turnu Magurele,in localul Grupului Scolar ,,Sf.Haralambie''

                                - postat de Virgil Andronescu -
- reportaj realizat de Laura Tocitu,reporter Media Sud Tv Alexandria -

May 4, 2011

DESPRE JUDECAREA APROAPELUI : Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi

            - postat de Virgil Andronescu -
 - sursa: http://romaniadindiaspora.ning.com -

     - in fotografie NICOLAE STEINHARDT -

Cînd un om reuşeşte să facă ceva ce i-a “solicitat mult efort”, în el începe să lucreze “trufia”. Cel ce slăbeşte se uită cu “dispreţ” la graşi, iar cel ce s-a lăsat de fumat răsuceşte nasul dispreţuitor cînd altul se bălăceşte, încă, în viciul său. Dacă unul îşi reprimă cu sîrg sexualitatea, se uită cu dispreţ şi cu trufie către păcătosul care se căzneşte să scape de păcat, dar “instinctual” i-o ia înainte!”

Ceea ce reuşim ne poate spurca mai ceva decît păcatul însuşi. Ceea ce obţinem se poate să ne dea peste cap reperele emoţionale în aşa manieră încît ne umple sufletul de “venin”. Banii,care vin spre noi, ne pot face aroganţi şi zgîrciţi, cum succesul ne poate răsturna în abisul înfricoşător al patimilor sufleteşti. Drumul către iubire se îngustează cînd ne uităm spre ceilalţi de la înălţimea vulturilor aflaţi în zbor. Blîndeţea inimii se usucă pe vrejii de dispreţ, de ură şi de trufie, dacă sufletul nu este pregătit să primească reuşita sa cu modestia şi graţia unei flori. Tot ce reuşim pentru noi şi ne aduce energie este menit a se întoarce către aceia ce se zbat, încă, în suferinţă şi-n păcat.

Ochii noştri nu sunt concepuţi pentru dispreţ, ci pentru a exprima cu ei chipul iubirii” ce se căzneşte să iasă din sufletele noastre. Succesele nu ne sunt date spre a ne înfoia în pene, ca în mantiile statuilor, ci pentru a le transforma în dragoste, în dezvoltare şi în dăruire pentru cei din jur.

Dacă reprimi foamea în timp ce posteşti, foamea se va face tot mai mare. Mintea ta o să viseze mîncăruri gustoase şi alese, mintea o să simtă mirosurile cele mai apetisante chiar şi în somn, pentru ca, în ziua următoare, înebunită de frustrare, să compenseze lipsa ei printr-un dispreţ sfidător faţă de cel ce nu posteşte. Atunci, postul devine prilej de trufie, de exprimare a orgoliului şi a izbînzii trufaşe asupra poftelor. Dar, dincolo de orice, trufia rămîne trufie, iar sentimentul frustrării o confirmă.

Dacă ai reuşit în viaţă, nu te agăţa de nereuşitele altuia, pentru a nu trezi în tine viermele cel aprig al orgoliului şi patima înfumurării. Reuşita este energia iubirii şi a capacităţii tale de acceptare a vieţii, dar ea nu rămîne nemişcată, nu este ca un munte sau ca un ocean. Îngîmfarea şi trufia reuşitei te coboară, încetul cu încetul, de pe soclul tău, căci ele desenează pe cerul vieţii tale evenimente specifice lor.

Slăbeşte, bucură-te şi taci! Lasă-te de fumat, bucură-te şi taci !Curăţă ograda ta, bucură-te de curăţenie şi lasă gunoiul vecinului acolo unde vecinul însuşi l-a pus. Căci între vecin şi gunoiul din curte există o relaţie ascunsă, nişte emoţii pe care nu le cunoşti, sentimente pe care nu le vei bănui vreodată şi cauze ce vor rămîne, poate, pentru totdeauna ascunse minţii şi inimii tale.

Între omul gras şi grăsimea sa există o relaţie ascunsă. O înţelegere. Un secret. Un sentiment neînţeles. O emoţie neconsumată. O dragoste respinsă. Grăsimea este profesorul grasului. Viciul este profesorul viciosului. Şi, în viaţa noastră, nu există profesori mai severi decît viciile şi incapacităţle noastre.

Acum stiu, stiu ca orice ura, orice aversiune, orice tinere de minte a raului, orice lipsa de mila, orice lipsa de intelegere, bunavointa, simpatie, orice purtare cu oamenii, care nu e la nivelul gratiei si gingasiei unui menuet de Mozart, este un pacat si o spurcaciune. Nu numai omorul, ranirea, lovirea, jefuirea, injuratura, alungarea, dar orice vulgaritate, desconsiderare, orice cautatura rea, orice dispret, orice rea dispozitie, orice cuvant greu este de la diavol si strica totul. Acum stiu, am aflat si eu... "

Autor: NICOLAE STEINHARDT

Olteni cu scut...si cu foamea-n gat!

- postat de Virgil Andronescu -
    - sursa: 9AMnews.ro -


Romania: Tara lui tranzit, tara de scut
 
Traian Basescu ne-a anuntat ca prietenii americani ne vor de tranzit pentru soldatii si harnasamentele de lupta aferente, care se duc spre razboaiele ce picotesc in Irak si Afganistan si vor sa ne asigure linistea cu o bucata de scut.CSAT s-a executat, iar binecuvantarea Parlamentului e parfum de roze garantat. Astfel Aeroportul Kogalniceanu si Portul Constanta se inalta la stelele de infrastuctura strategica si pentru noi, si pentru Statele Unite. Mai mult, pe o oarece perioada, "infrastucturile strategice" vor fi folosite si drept garaj/hangar pentru avioane cisterna si avioane de transport, in asteptarea modernizarii "domiciliului" lor obisnuit, undeva in zona Mediteranei.
Aceasta decizie nu are aer de surpriza. A fost doar o avanpremiera a anuntului referitor la pozitionarea elementelor din scutul antiracheta. Pentru ca toata gloria nu putea fi luata de asezarile de litoral, fericirea a cazut pe oltenii de la Deveselu. De fapt, pe o baza aeriana dezafectata, care dispune de un teren generos si in care isi duce viata o unitate militara imputinata de vremurile vitrege, scrie MEDIAFAX. 
Hotararile au fost anuntate la foc automat, dupa o sedinta de CSAT foarte expeditiva si asezonata cu prezenta in Romania a subsecretarului la Departamentul de Stat al SUA Ellen Tauscher. Daca adaugam ca vine pe undele inca agitate, provocate de eliminarea lui Ben Laden (anemic receptata la noi) si pe determinarea americana de a continua cu hartuielile antiteroriste, se poate spune ca Romania a fost "pe faza" si s-a achitat bine la capitolele "imagine" si "efect". S-a facut auzita. Bineinteles cu intensitatea adaptata pozitiei sale. Mai aproape de tusa, decat de centru.
La fel, Romania a marcat pozitiv din postura de aliat, nu de prima mana, dar de nadejde, disciplinat si prompt. Avem acest talent, de a fi de isprava in razboaiele altora fara sa stim, aparent, sa tragem foloasele si pe spuza proprie. Insa, ce-i al nostru, e al nostru: cand e vorba de incaierari de anvergura, stim sa ne tinem obrazul. Obrazul de soldati.
In sfarsit, vom sta bine si la orgoliul local, de vreme ce presedintele a zis ca sef peste scutul din teritoriul oltenilor veseli va fi un roman, care va fi tartore peste cateva duzini de militari de peste Atlantic.
Tristetea este ca aceasta poveste cu scutul antiracheta ar merita o dezbatere serioasa, animata si cu priza in societatea bastinasa. Dar nu prea are cine sa o duca, cu argumente miezoase, pro si contra. Ce se aude tare si dominant este: "da, sa traiti, ne simtim blagosloviti!". Ceva scepticism si rezerva sanatoase, n-ar strica.Desi am primit asigurari ca suntem la zenitul nivelului de siguranta, ramanen la conditia "de tranzit", "temporar" in paienjenisul pretentios al arhitecturii de securitate. Cand ar trebui sa aspiram la ceva mai mult.Dar cred ca ne place sa stam comod, un pic faliti, dar infasurati in scut, sub blanda lumina albastra din curcubeul alertei (teroriste), mai ales ca noi le dam scut, dar noi nu primim viza!

May 3, 2011

,,Sa ne Intareasca Dumnezeu sa bem din Apa cea Vie!''

 - scris si postat de Virgil Andronescu -
  - sursa: informare CrestinOrtodox.ro -


,,Izvorul Tamaduirii, sarbatoare inchinata Maicii Domnului, este praznuita anul acesta pe 29 aprilie. Nu are data fixa. Ea este trecuta in calendar in vinerea din Saptamana Luminata, prima dupa Sfintele Pasti. La originea acestei sarbatori se afla o minune petrecuta in apropierea Constantinopolului. Potrivit Traditiei, un orb a primit vederea dupa ce s-a spalat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorita imparatului Leon (457- 474), pe atunci neincoronat, care implineste descoperirea facuta de Maica Domnului: „Nu este nevoie sa te ostenesti, caci apa este aproape. Patrunde, Leone, mai adanc in padure si, luand cu maini apa tulbure, potoleste cu ea setea orbului si unge cu ea ochii lui cei intunecati”.
,,Mai tarziu, cand Leon ajunge imparat, ridica pe locul unde s-a petrecut minunea o biserica cu hramul „Izvorul Tamaduirii”. Aici primeste vindecare de o boala grea si imparatul Justinian (526-575), care ridica drept multumire o biserica si mai mare. Biserica zidita de imparatul Justinian a fost distrusa in anul 1453, de turci.’’
,,Izvorul tamaduirii din timpul lui Leon se pastreaza si in zilele noastre. Credinciosii care merg la Istanbul (numele nou al vechii cetati a Constantinopolului), se pot inchina in biserica Izvorului Tamaduirii. Actuala constructie este din secolul al XIX-lea, dar la subsolul acesteia se afla un paraclis din secolul al V-lea, unde exista izvorul cu apa tamaduitoare din trecut.’’In aceasta zi se sfintesc apele, slujba poarta numele de Aghiasma Mica. Termenul „aghiasma” vine de cuvantul grecesc „aghiasmos”, care isi are originea in cuvantul „aghios”(sfant). „Aghiasmos” se poate traduce si ca slujba de sfintire, dar si ca apa sfintita.Atunci cand spunem „voi face o aghiasma”, intelegem slujba, iar cand spunem „voi bea un pic de aghiasma”, ne referim la apa sfintita.In DEX, cuvantul iazma, iezme, cu sensul de „aratare urata si rea, naluca, vedenie”, este indicat ca si in DLR, cu etimologie necunoscuta.In sprijinul acestui punct de vedere s-a oferit urmatoare explicatie: atunci cand preotul sfinteste apa, la sfarsit, canta troparul: „Mantuieste, Doamne, poporul Tau, si binecuvinteaza mostenirea Ta, biruinta binecredinciosilor crestini asupra celui potrivnic daruieste, si cu crucea Ta pazeste pe poporul Tau”.De la actiunea stropirii cu apa sfintita si rostirea cantarii ei, s-a retinut in popor scopul urmarit prin aiasma - aiazma - iazma, de a alunga „aratarea urata si rea”, adica duhul cel rau. Maica Domnului a daruit si poporului roman izvoare tamaduitoare. Unul din acestea se afla la Manastirea Ghighiu din judetul Prahova, la mai putin de 5 km de municipiul Ploiesti. Potrivit Traditiei, episcopul sirian care a adus icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului in aceasta manastire (1958), a cerut iertare Fecioarei pentru ca a luat icoana din locul in care se afla, iar a doua zi, in locul in care s-a rugat, a aparut un izvor tamaduitor.
Un alt izvor cu apa vindecatoare se afla la Manastirea Dervent. Traditia spune ca acest izvor a tasnit din locul in care Apostolul Andrei a impuns piatra cu toiagul.
Alt loc binecuvantat cu apa tamaduitoare este izvorul de la Manastirea Horaicioara din judetul Neamt. Acest izvor a fost descoperit acum un secol, datorita rugaciunilor monahilor catre Maica Domnului de a le darui un izvor mai aproape de manastire.
In icoana sarbatorii Izvorul Tamaduirii, Maica Domnului si Hristos se afla intr-un bazin asemanator cu o cristelnita, vasul in care primim Taina Botezului. Fecioara Maria este reprezentata cu mainile inaltate, semn al rugaciunii, iar Mantuitorul binecuvantand cu ambele maini, ca raspuns al rugaciunilor maicii Sale.Aceasta icoana exprima ideea ca Fecioara L-a nascut pe Hristos, Care este Datatorul apei vii a Duhului. De altfel, insusi Hristos i-a spus femeii samarinence: „De ai fi stiut darul lui Dumnezeu si cine este Cel ce zice tie: da-mi sa beau, tu ai fi cerut de la Dansul si ti-ar fi dat tie apa vie” (In. 4, 10; In. 7, 38).
La Braila,din fata biserici ,,Greaca’’ si pana aproape de hotelul ,,Traian’’din ziua premergatoare sarbatorii Izvorului Tamaduirii si pana in cea de a doua zi a acesteia s-au perindat cateva mii de oameni veniti din municipiu cat si din intreg judetul.Oamenii,tineri si batrani,femei si barbati,oameni de diferite categorii sociale,cu probleme grave sau mai putin grave au venit sa ia Apa Sfintita si sa se roage pentru sanatate si prosperitate.Taina Botezului a fost impartasita la toata multimea ce a asteptat cu rabdare si piosenie in spatiul special amenajat din fata Bisericii.Politia a amenajat trotuarul,prin ingradirea lui,si a vegheat ca intreaga procesiune sa se desfasoare fara evenimente deosebite. 

                                                                                           - foto Virgil Andronescu -

May 2, 2011

Pastele Blajinilor

-postat de Virgil Andronescu -
- sursa: CrestinOrtodox.ro -  

In credinta populara, in lunea dupa duminica Tomei, se sarbatoreste Pastele Blajinilor. In folclor, Blajinii mai sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit credintei populare, Blajinii fac parte din cei dintai oameni de pe pamant. Traiesc fara femeile lor, convietuiesc cu ele numai 30 de zile pe an in vederea procreatiei. Blajinii, incapabili de a face rau, s-ar afla dincolo de lumea vazuta, pe unde se varsa Apa Sambetei, in delta ei, pe Ostroavele Albe. Preocuparile Blajinilor sunt postul si rugaciunile pentru cei vii. Desi sunt virtuosi, nu stiu cum sa calculeze data Sfintelor Pasti. Oamenii le vestesc acestora ca a venit Pastele prin intermediul apei, aruncand pe ea coji de oua rosii.
In aceasta zi, in Botosani, batranii dadeau de-a dura oua rosii in amintirea Blajinilor, iar in Bucovina se manca la iarba verde, unde multe firimituri erau lasate sa cada intentionat pe pamant, intru pomenirea celor morti. In cele mai multe locuri din tara noastra, oamenii merg in aceasta zi la cimitire, dand de pomana oua rosii, pasca si cozonac si punand flori pe morminte.
De Pastele Blajinilor nu se pomenesc doar mortii cunoscuti pe linia ascendenta a unei familii, ci intregul neam al stramosilor comuni: Uitatii, Nestiutii, Albii.
Fiecare femeie aduce cu ea un stergar strans la un capat si legat cu o lumanare. Aceste stergare se daruiesc preotului care citeste pomelnicele.
Alte credinte despre Blajini
Exista si credinta ca ei provin din copii nebotezati, morti imediat dupa nastere. Alteori sunt priviti ca fiind cei care sustin stalpii pamantului. Fara Blajini, lumea s-ar scufunda in haos.
In unele versiuni, Blajinii sunt identificati cu urmasii celor care n-au mai reusit sa traverseze marea, atunci cand Moise a eliberat poporul evreu din robia egipteana, despartind apele. Acestia au ramas pe o insula foarte aproape de Rai, pe unde trece Apa Sambetei.
In Bucovina se spune ca "Blajinii sunt jumatatea de sus om, iar jumatatea de jos peste si traiesc intr-un parau; femeile si fetele lor canta foarte frumos, incat rasuna vaile de cantecele lor melodioase".
Exista credinta ca Dumnezeu a creat mai intai uriasii. Pentru ca se razboiau intre ei, Dumnezeu i-a lasat sa piara si i-a creat pe Blajini. Acestia fiind prea mici, au fost mutati pe lumea cealalta si apoi l-a facut pe om.
Blajinii sunt cunoscuti si sub numele de Rohmani. Potrivit cercetatorilor, numele de Rohmani vine din limba traca, de la supranumele Zeind-Roymenos (Sfantul Luminos) dat Cavalerului Trac, o zeitate prezenta in antichitatea dobrogeana, olteneasca si transilvana.
Pastele Blajinilor este o traditie netipiconala
In unele zone ale tarii, preotii sunt chemati sa savarseasca in lunea dupa duminica Tomei o slujba pentru sufletele celor raposati. Exista credinta ca prin aceasta slujba sufletele celor trecuti in lumea vesniciei vor fi partase fericirii fara sfarsit. Avand in vedere ca in nicio carte de cult, tiparita cu binecuvantarea Sfantului Sinod, nu se afla tipicul specific acestei slujbe, ea este de multe ori improvizata.
De vreme ce Biserica nu are pentru aceasta zi o anumita randuiala, trebuie sa respingem acest obicei.

Adrian Cocosila

May 1, 2011

Partidele romanesti: 1 Mai chermezist decat altul!

         - scris si postat de Virgil Andronescu -
 - surse: documentare 9AMnews si Wikipedia.org -
           - surse: foto Ziare.ro si apropo.ro -






Astazi e ziua internationala a muncii.A muncii,tovarasi,a muncii!
Sarbatorim sau comemoram?Da’ ce mai conteaza ce e si de ce e!
Se mananca mici,se bea bere,se iese la mitinguri anti…
Astazi ne asteptam,dupa cutuma ultimilor 20 de ani,sa iasa la asfalt mitingistii de serviciu.

Restul serbeaza cu drag si spor la iarba verde.Nimeni nu mai munceste,noroc ca e zi de duminica.Daca ar fi fost in timpul saptamanii ce ne-am fi facut ?Ce ne-am facut si in ultimele doua decenii.De cacao.
Aveam,cu siguranta,de la stapanire si cu acordul destul de interesat al liderilor mitingisti,zile libere de munca.Ca,oricum,tara e in criza si n-o scoatem intr-o zi sau doua din hau. ,,S-o scoata ala mic,ca el a bagat-o!’’
Dar sa lasam speculatiile deoparte si sa fim seriosi,mai seriosi ca-i zi de lucruri marete.
Mai intai o scurta prezentare al acestui eveniment.
,,Spre sfarsitul secolului al XIX-lea s-au dezvoltat, in Europa Occidentala si in Statele Unite, sindicate ale muncitorilor.Aceste organizatii au aparut din nevoia muncitorilor de a se apara de abuzurile patronatelor. Programul de lucru prelungit pana la 12-14 ore, lipsa zilelor libere si concedierile arbitrare constituiau o parte din nemultumirile salariatilor. In 1884, Federatia Organizatiilor Sindicale din SUA a inaintat o rezolutie prin care se afirma ca programul de lucru zilnic de opt ore ar trebui sa fie impus dupa 1 mai 1886. Rezolutia cerea organizarea unei greve generale pentru ca acest obiectiv sa fie atins. Pana in aprilie 1886, mai mult de un sfert de milion de muncitori americani aderasera la Miscarea ‘May Day’. Principalul centru al acestei miscari era orasul Chicago, unul dintre cele mai importante centre industriale nord-americane. La 1 mai 1886, la Chicago, a izbucnit o puternica greva care a paralizat majoritatea activitatilor industriale. Speriati de amploarea miscarilor, autoritatile si patronatele au incercat sa reprime miscarile de protest. Politia si fortele paramilitare au deschis focul impotriva manifestantilor, inregistrandu-se morti si raniti. Liderii sindicali au fost arestati, fiind acuzati de tulburarile din oras. Aceasta zi de 1 Mai a fost sarbatorita de sindicalistii din intreaga lume, ea reprezentand inceputul miscarii sindicale moderne. De-a lungul timpului, ziua de 1 Mai a devenit sarbatoarea muncii in majoritatea tarilor lumii. In Statele Unite, ziua de 1 Mai se celebreaza, inca din 1894, fiind considerata si sarbatoarea primaverii. Ziua internationala a muncii este marcata prin manifestatii de strada si mitinguri sau prin diferite manifestari si concursuri distractive. In Romania, ziua de 1 Mai se celebreaza din 1890, de regula, sub forma unor petreceri campenesti.’’( 9AMnews.ro ).
,, 1 Mai a devenit, în aproape toată lumea, Ziua Internațională a Muncii. Există și excepții, de exemplu Australia, Elveția și Statele Unite, unde 1 Mai nu este o sărbătoare oficială. În majoritatea țărilor vest europene, ziua de 1 Mai este zi liberă.
În țările comuniste, ziua de 1 Mai a fost transformată într-o sărbătoare de stat însoțită de defilări propagandistice. Regimurile comuniste încercau să instrumenteze politic o veche tradiție a mișcării muncitorești internaționale. De asemenea, și naziștii au avut tentative de uzurpare a acestor tradiții.'' ( Wikipedia.org ).
Deci,daca si americanii spun ca e sarbatoare,sa sarbatorim dragi tovarasi!Dar sa ne aducem aminte ca pentru a munci numai 8 ore,pentru a avea zile libere si pentru a nu mai fi concediati arbitrar au murit oameni.Cel mai cinstit si cel mai corect este s-o punem d’un miting in turma- urmandu-ne mitingistul-saf,apoi sa pastram un moment de reculegere in memoria acelor eroi. Si dupa aceste zbuciumate si obositoare indeletniciri sa ne racorim cu rauri de bere si sa ne imbuibam cu mici,ca daca-i moca…de doua-trei ori pe an avem aceasta ocazie!Dar ce mai conteaza Poc,Base,Crin,Ponta,Vadim sau Elena Udrea sunt oameni ca si noi!
Am scapat de criza,acum fix o luna de zile,si am facut-o fara prea mari eforturi.Ce-i drept,costurile sunt prea mari dar ziua asta nu ne costa nici macar un leut.Ce daca lucram zi-lumina si noapte’ntuneric pe te miri ce si mai nimic?Iaca fleosc,mancam acum mai multi ici- luam si la pachet,bem bere pe saturate- mergem langa gard si-o recuperam.Crizele vin si trec,romanii beau si petrec!Chermezari din toata judetele uniti-va!    
Putem fi anti guvern,anti presedinte,anti parlament,anti…,anti noi insine.Numai noi si-ai nostrii sa ne simtim bine.Ca mai vine cate o promotie,se mai iveste cate o pomana pre-electorala,mai pica ceva maruntis de pe la baroni si trai tovarasi cu domni laolalta!Asta-i viata la romani,caci cine a mai vazut nunta fara scandal si inmormantare fara bocitoare!?