Despre Nicoale Ceausescu

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti - d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost un politician comunist român, membru al Partidului Comunist din România din ilegalitate, din anul 1932, conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea sa şi a regimului comunist în România, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepţional. La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei.Cuprins 

Copilăria şi începuturile carierei politice

Ceauşescu s-a născut în satul (actualmente oraşul) Scorniceşti, judeţul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic de cizmar.
In 1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. Este arestat prima oară în 1933 pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autorităţile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum şi „distribuitor activ de material de propagandă comunistă şi antifascistă”. După eliberarea din detenţie, Ceauşescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.
În 1939 a cunoscut-o pe Elena Petrescu, cu care s-a căsătorit în 1945. Aceasta a avut o influenţă crescândă asupra carierei sale politice. Cei doi au fost executaţi împreună în 1989. Ceauşescu a fost arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 a fost transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde a împărţit celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-1945).
În urma loviturii de stat şi a abdicării forţate a Regelui Mihai din Decembrie 1947, după preluarea puterii de către comunişti, Ceauşescu devine ministru al agriculturii, iar ulterior ministru-adjunct al forţelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În funcţia de ministru al agriculturii a activat direct la cooperativizarea forţată a agriculturii, a ordonat reprimarea sau arestarea ţăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea "facţiunii moscovite" (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceauşescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR.
În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceauşescu a avut un rol important în reprimarea mişcărilor de simpatie faţă de revoluţia ungară. La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate), a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forţate. Cu această ocazie, au fost ucişi 9 ţărani (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu), şi alţi 10 au fost răniţi. 18 ţărani au fost întemniţaţi pentru „rebeliune” si „uneltire contra ordinei sociale”. Dupa datele PMR-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de ţărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinţe de închisoare.


Ceauşescu la conducerea României

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forţată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În acelaşi timp, el afirmă că România a devenit o ţară socialistă şi decide schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale. Ascultă fragmente din discursul din 1968
În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominaţia sovietică, atragând simpatia şi aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon.[2] În CAER, la indicaţia lui, delegaţiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul şi cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon şi Ford).
În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de de-stalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influenţat fiind de filozofia preşedintelui Kim Il Sung (Juche). Cărţi nord-coreene pe această temă sunt traduse în română şi distribuite pe scară largă în ţară.
Începând cu 1972, Ceauşescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de "sistematizare" a localităţilor urbane şi rurale. Prezentat de către maşina de propagandă ca fiind un pas major pe calea "construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate", programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor ţărăneşti şi strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc[necesită citare]. Demolarea satelor este de fapt o încununare a politicii de industrializare forţată, care a dus la destructurarea societăţii rurale româneşti. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici şi remodelarea Bucureştiului în stil ceauşist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcţii din lume, ocupând in aceasta privinţă locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizaţii neguvernamentale internaţionale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane şi probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.


Fuga lui Pacepa

În 1977, Ion Mihai Pacepa, pe atunci director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) al Securităţii, părăseşte ţara şi obţine azil politic în Statele Unite. Plecarea lui Pacepa dă o grea lovitură regimului comunist, iar încercările lui Ceauşescu de a restructura Securitatea nu reuşesc să-i îndepărteze pe toţi colaboratorii lui Pacepa şi să limiteze pierderile. În cartea sa Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (ISBN 0895265702) (în româneşte: Orizonturi roşii: Cronicile unui spion comunist), apărută în 1986, Pacepa dezvăluie detalii despre colaborarea regimului Ceauşescu cu organizaţii teroriste arabe, activităţile intense de spionaj contra industriei americane, precum şi planurile bine ticluite de a atrage susţinere politică din partea lumii occidentale. După plecarea lui Pacepa, izolarea României pe plan internaţional se accentuează, paralel cu o înrăutăţire a situaţiei economice. Serviciile străine de informaţii îşi intensifică eforturile de infiltrare a Securităţii, în timp ce controlul lui Ceauşescu asupra aparatului începe să se clatine.[necesită citare]


Dictatura şi cultul personalităţii

Începând cu anii ’70, Ceauşescu devine obiectul unui cult al personalităţii tot mai deşănţat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin. În acest context, poeţii proletcultişti joacă un rol important. Titulatura completă, sub care era adresat de presa vremii, era: „tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forţelor armate”. Deseori se adăugau şi apelative precum „genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepţională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptăţii şi păcii, şi socialismului”, „geniul Carpaţilor”, „marele conducător”. Consoarta sa, de altfel semi-analfabetă, era „savant de renume mondial” şi „mamă iubitoare” a poporului.
La o şedinţă de deschidere a Marii Adunări Naţionale, Ceauşescu îşi face apariţia purtând un sceptru, similar cu cele folosite de monarhi. Astfel de excese îl determină pe pictorul Salvador Dali să-i trimită dictatorului o telegramă de “felicitare”. Cotidianul central al partidului - Scînteia - nesesizând tonul ei vădit ironic, publică textul integral al telegramei[3].
Pentru a evita noi situaţii de “gen Pacepa”, Ceauşescu numeşte membri ai propriei familii, în frunte cu Elena, în funcţii cheie de conducere.


Statura politică a lui Ceauşescu

Pe parcursul "Epocii Ceauşescu", România devine al patrulea mare exportator european de armament[necesită citare]. În pofida acestui fapt, se pare că fostul şef de stat se visa laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În acest sens, Ceauşescu face mari eforturi pentru a obţine statutul de mediator în conflictul israeliano-palestinian (România fiind singura ţară în contact oficial cu ambii beligeranţi). Mai mult, în anul 1986, el a organizat un referendum pentru aprobarea reducerii cheltuielilor şi personalului Armatei Române cu 5%. Acestea nu îl împiedică să oblige liceenii la pregătire militară, sub forma Detaşamentelor P.T.A.P., să oblige studentele să facă armata, o zi pe săptămână, în primii 3 ani de facultate şi să organizeze pregătirea militară a tuturor oamenilor muncii, sub forma Gărzilor Patriotice. În aceeaşi perioadă, la iniţiativa dictatorului, sunt convocate frecvent mari „adunări populare” pentru susţinerea păcii mondiale, la care oamenii sunt obligaţi să se prezinte.
Principiul „neamestecului în treburile interne” este intens promovat de către dictatorul care dorea ca nimeni din exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în care se afundă ţara. Pe măsură ce îşi consolidează puterea, dictatorul devine paranoic: se visează măreţ personaj istoric, pe linia lui Burebista, a lui Decebal şi a marilor domnitori. Majoritatea oamenilor de cultură, obligaţi de sustinătorii regimului, îl proslăvesc pe „Marele Cârmaci”. Ajutat de istorici obedienţi, „Mult iubitul şi stimatul” îşi permite să modifice istoria: Mircea cel Bătrân devine „cel Mare”, iar Ioan Vodă cel Cumplit devine „cel Viteaz”.
Ceauşescu patronează un sistem politic de tip comunist, cu partid unic şi alegeri falsificate grosolan: P.C.R. câştigă cu 99,7%. Oamenii se prezintă la alegeri în procent de 99,9% pentru a nu intra în vizorul Securităţii. Este clamată o „democraţie socialistă” pe care oamenii trebuie să o accepte şi să o laude în public.


Datoria externă

În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independenţă faţă de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deşi departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceauşescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanţarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceauşescu” se construiesc Metroul din Bucureşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuinţe. În ultimă instanţă, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerţului exterior al României au scăzut cu 17% faţă de anul precedent. Ceauşescu s-a văzut pus în situaţia de a nu-şi putea plăti creditorii occidentali, ţara fiind declarată în incapacitate de plată.[4]

Ceauşescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării ia calea exportului, privând astfel populaţia până şi de cele mai elementare alimente şi bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.[5] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată şi sunt vândute de obicei în pierdere, la preţuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, aşa că oamenii de rând sunt bucuroşi atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceauşescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în constituţia României interdicţia de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceauşescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Naţională


Politica demografică şi sanitară

Stimularea forţată a sporului natural al populaţiei a reprezentat una din priorităţile regimului Ceauşescu. Un element important al acestei politici este reprezentat de abrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea avorturile la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în unele ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor stricte indicaţii medicale şi doar în cazuri excepţionale se accepta sacrificarea fătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de lege a fost înăsprit prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, care permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de 42 de ani sau care au dat deja naştere la cel puţin cinci copii. În teorie, mamele a 5 sau mai mulţi copii ar fi avut dreptul la privilegii substanţiale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mulţi copii aveau dreptul să primească gratuit din partea statului un automobil ARO, transportul cu trenul, precum şi o vacanţă pe an într-o staţiune balneară.
În timp ce sporul populaţiei era încurajat, mii de copii erau abandonaţi în orfelinate, iar rata mortalităţii infantile rămânea cea mai mare din Europa.
Regimul Ceauşescu a ignorat problema epidemiei de HIV/SIDA pe motive ideologice, considerând-o specifică societăţii capitaliste. În România anilor 1980 nu se practica testarea HIV a donatorilor de sânge şi a sângelui pentru transfuzii. Acest fapt, la care se adaugă folosirea de ace de transfuzie inadecvat sterilizate în orfelinate, a condus România pe locul doi în topul infecţiilor pediatrice cu HIV în Europa (în anul 2004 s-a asigurat medicaţia şi tratamentul pentru 6000 de bolnavi de HIV SIDA).


Tensiune crescândă - consecinţele politicii economice falimentare

Ceauşescu introduce un plan de dezvoltare economică în care, mai ales industriei i se imprima un ritm absurd. De exemplu, industria metalurgică, în special cea siderurgică într-o ţară în care resursele de minereu de fier şi cărbune nu sunt deosebite, în condiţiile în care cererea pe piaţa mondială nu mai era aşa de mare datorită unei adevărate revoluţii tehnologice. La toate acestea se adaugă criza energetică mondială care îşi făcuse simţită apariţia. După modelul altor dictatori comunişti, ca Mao Zedong sau Kim Ir Sen, în Capitală încep adevărate lucrări faraonice, prin care se risipesc enorme fonduri financiare. Aceste construcţii, numite ulterior megalomanice, culminează cu Casa Poporului, devenită acum Palatul Parlamentului. Ridicată alături de un bulevard luxos, mai lung şi mai larg decât Champs-Élysées (ce se dorea a fi "Bulevardul Victoria Socialismului"), Casa Poporului a ajuns să fie a doua din lume ca mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon.
În 1987, o grevă a muncitorilor din Braşov este înăbuşită violent de către regimul Ceauşescu. Organizatorii sunt supuşi unor presiuni psihologice imense din partea organului represiv - Securitatea - controlat de Partidul unic şi de către dictator. Sunt dispersaţi pe teritoriul ţării şi li se stabileşte domiciliu forţat în diferite oraşe, unde sunt supravegheaţi cu atenţie, mai ales la locul de muncă. Tăcerea mediatică este deplină, presa, radioul şi televiziunea fiind controlate 100%. Se răspândesc zvonuri sumbre despre iradierea greviştilor de la Braşov, cu scopul lichidării lor fizice.
De-a lungul anului 1989, Ceauşescu devine tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el propune o întâlnire la vârf pentru a discuta problemele comunismului est-european şi a "apărării socialismului" în aceste ţări. Această propunere este însă respinsă atât de către statele Pactului de la Varşovia, cât şi de către China.
În 1989, Ceauşescu pare a ignora total situaţia dezastruoasă în care se afla ţara. El face referinţă în cuvântările sale la "înaltul nivel de trai" atins sub conducerea sa, fără precedent în istoria României, iar televiziunea naţională arată imagini ale dictatorului vizitând magazine special aprovizionate pentru camera de luat vederi, cu rafturile pline de bunuri alimentare. Ca să mascheze criza de alimente, Iulian Mincu, medicul personal al lui Ceauşescu, a inventat un program de „alimentaţie raţională”, motivând că nu e sănătos ca un adult să consume mai mult de 3.000 de calorii pe zi.[6] Alimentele de bază (zahăr, ulei, carne) sunt raţionalizate la 1 kg/lună de persoană, iar populaţia trece prin momente extrem de dificile, petrecând nenumărate ore pe zi stând la cozi interminabile în faţa magazinelor alimentare care nu aveau mai nimic de oferit.[7] Produsele de import precum cafeaua sunt înlocuite cu surogate (nechezol). Produsele alimentare pentru export sunt înlocuite pe piaţa internă cu surogate (salamul cu soia) sau subproduse fără căutare la export (picioare şi căpăţâni de porc, numite ironic de popor "adidaşi şi calculatoare").
Întreruperile în alimentarea cu apă, curent electric, gaze naturale devin frecvente, iar blocurile de locuinţe sunt doar ocazional încălzite prin sistemul public de termoficare. Benzina, deşi raţionalizată, devine greu de găsit. Consumul de energie pentru populaţie a scăzut forţat cu 20% în 1979 şi 1982, apoi cu 50% în 1983, iar în 1985 cu încă 50% faţă de anii precedenţi.
Politica economică de planificare centralizată conduce la preţuri aberante, fără nici o legătură cu realitatea economică. Producţia este orientată spre investiţii industriale megalomanice, bunurile de larg consum fiind produse în cantităţi insuficiente. Mai importante decât banii devin "relaţiile", mărfurile sunt vândute "pe sub mână", o criză morală distorsionează întreaga societate. Circulă vorba că o "pilă" în comunism este mai valoroasă decât o moşie în capitalism. Nomenclatura, activiştii de partid, se aprovizionează din magazine speciale şi case de comenzi la care oamenii obişnuiţi (inclusiv membrii de rând ai Partidului) nu au acces.
Peisajul social seamănă teribil cu cel descris de George Orwell în romanul 1984. Oamenii sunt mânaţi în turmă la demonstraţiile de susţinere a regimului şi a dictatorului. Elevii, studenţii şi militarii adună recoltele prin muncă voluntar-patriotică sau practică agricolă, eufemisme folosite pentru munca silnică. (Practica agricolă devine "materie de studiu" anuală în toate facultăţile, "nota" obţinută având pondere în calcularea mediei de absolvire). Întreaga ţară capătă aspectul unui uriaş lagăr de concentrare, din care unii curajoşi au încercat să scape trecând Dunărea înot, fugind cu câte un mic avion utilitar, sau cerând "azil politic" dacă aveau ocazia să iasă în Occident cu ocazia unor concursuri sportive sau artistice.


Revoluţia din decembrie 1989

Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist.
Spre exasperarea majorităţii covârşitoare a românilor, Ceauşescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989. La acest congres Ceauşescu denunţă Pactul Molotov-Ribbentrop şi cere anularea consecinţelor acestuia.
Prima tentativă de organizare a unor proteste ar fi trebuit să se materializeze la Iaşi, în 14 decembrie 1989, dar manifestaţia, ce ar fi urmat să se desfăşoare în Piaţa Unirii, este dejucată de autorităţile comuniste.[necesită citare] O tentativă a regimului de a-l evacua pe pastorul reformat maghiar László Tőkés din locuinţa parohială pe care o ocupa de drept la Timişoara, pe motiv că acesta ar fi fost mutat la o altă parohie, întâmpină rezistenţă din partea enoriaşilor, care înconjoară casa parohială într-o demonstraţie de sprijin. Acestora li se alătură şi români, iar demonstraţia capătă în scurtă vreme un caracter mai larg, de protest împotriva regimului comunist. Trupe ale armatei, miliţiei şi Securităţii apar la faţa locului la 17 decembrie 1989 şi deschid focul asupra manifestanţilor.
La 18 decembrie 1989, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soţiei sale, Elena, şi altor colaboratori apropiaţi, misiunea de a înăbuşi revolta de la Timişoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României. Până la cuvântarea lui Ceauşescu, mediile oficiale de informare evită cu stricteţe orice referinţă la evenimentele care se derulau în Timişoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara graniţelor ţării, precum Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. O "adunare populară" în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei.[9] Demonstraţia degenerează în mişcare de răsturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei. Din păcate, raportul de forţe înclină în favoarea forţelor de represiune, bine reprezentate numeric şi bine înarmate, care până la miezul nopţii reuşesc să degajeze piaţa, omorând zeci şi arestând sute de protestatari.
Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstraţiei din 21 decembrie, reacţia ineptă şi neajutorată a lui Ceauşescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga ţară. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile oraşe ale României. Moartea în condiţii suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea, este anunţată în 22 decembrie de către posturile naţionale de radio şi televiziune. Imediat după acest anunţ, o şedinţă extraordinară a comitetului politic executiv al PCR are loc, sub conducerea lui Ceauşescu, care cu acest prilej anunţă că preia comanda armatei. Ceauşescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulţimii adunate în faţa sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forţează uşile şi pătrund în sediul CC, iar cuplului Ceauşescu nu îi rămâne decât opţiunea de a fugi cu un elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC.


Sfârşitul lui Ceauşescu
Moştenirea lui Ceauşescu

Dacă în 1989 uciderea soţilor Ceauşescu nu a stârnit multe regrete, douăzeci de ani mai târziu percepţia românilor asupra primului lor preşedinte s-a schimbat. Potrivit unui sondaj CURS realizat în 2009, 31% dintre cei chestionaţi sunt de părere că în manualul de istorie Nicolae Ceauşescu ar trebui prezentat ca un om care a făcut României mai mult bine, iar 52% ca un om care a făcut bine şi rău în mod egal. Printre locuitorii din mediul rural, doar 9% consideră că Ceauşescu ar fi făcut României mai mult rău decât bine. Nostalgici ai epocii Ceauşescu se regăsesc în toate categoriile de vârstă, etnice, socio-profesionale şi geografice de cetăţeni ai României.


Altele

Ceauşescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin Ceauşescu (n. 1947), specialist în fizică şi care nu a deţinut funcţii politice, o fiică, Zoia Ceauşescu, matematician (n. 1 martie 1949, d. 20 noiembrie 2006) şi un fiu mai tînăr, Nicu Ceauşescu (n. 1 septembrie 1951, d. 25 septembrie 1996), care s-a implicat direct în politică. Însă singurul nepot de sânge al lui Ceauşescu avea să se afle abia după aproximativ 20 de ani, acesta fiind Daniel Valentin Ceauşescu (n. 1981), fiu al lui Valentin Ceauşescu.
Salariul oficial al lui Ceauşescu era de 18.000 lei (aproximativ 1.200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, având o medie de 14,92 lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioada). Din această sumă, Ceauşescu depunea 5000 lei la CEC in fiecare lună, în contul copiilor săi. Au existat zvonuri că deţinea conturi secrete în strănăitate, dar urma acestora nu a putut fi descoperită.
Garda personală a lui Ceauşescu consta din numai 40 de membri, responsabili pentru protecţia întregii sale familii, precum şi a locuinţelor acestora. Şeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că întreaga gardă era dotată cu numai două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susţine că Ceauşescu se credea iubit de popor şi nu simţea nevoia protecţiei. De fapt pe Ceauşescu îl apăra tot regimul său şi întreaga Securitate şi nu avea nevoie de o gardă de corp prea puternică. Departamentul Securităţii Statului a avut 8.474 de oameni, iar Trupele de Securitate, comandate de generalul Ghiţă, erau de aproximativ 15.000.[12]
Într-un articol recent, se afirmă că Ceauşescu ar fi fost implicat în închisoare într-un caz de homosexualitate, care s-ar fi consumat între el şi un alt deţinut numit Marincovici. Cazul a fost prelucrat de Chivu Stoica, care a acţionat la indicaţiile lui Gheorghe Gheorgiu-Dej în sensul prevenirii unor întămplări similare.


„Conturile secrete” ale lui Ceauşescu

În primele zile ale revoluţiei din decembrie 1989 s-a vorbit mult despre conturile secrete ale lui Nicolae Ceuşescu. La procesul din 25 decembrie 1989 membrii Tribunalului Militar Excepţional au pus întrebări legate de aceşti bani, dar ambii soţi Ceauşescu au declarat că nu au nici un dolar pe conturi în bănci străine. Deşi acuzaţia de delapidare a banilor statului român nu a fost inclusă între capetele de acuzare (care erau 4 la număr)[14], totuşi în comunicatul care a fost difuzat de Televizune şi radio, şi a doua zi de presa scrisă, s-a adăugat un al cincilea punct cu următorul conţinut: „Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine;”
În 1990 un grup de experţi canadieni angajaţi de Guvernul României pentru a da de urma banilor lui Ceauşescu, a propus arestarea lui Dan Voiculescu, dar investigaţiile lor au fost oprite în mod nejustificat.
Parlamentul însă a adoptat, în data de 14 octombrie 2008, raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări si clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, concluzia finală fiind ca fostul şef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate in străinătate.
În doi ani de activitate, am invitat diferite persoane care au făcut parte din sistemul de stat de atunci, oameni din BCRE, jurnalişti care s-au ocupat de acest subiect. De altfel, tot raportul cuprinde mărturiile acestor persoane. Concluziile sunt bazate pe aceste mărturii. Concluzia comună a tuturor celor audiaţi a fost că Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi în afara ţării”, a declarat preşedintele comisiei de anchetă, senatorul Sabin Cutaş. 

Numerele LOTO din 31 octombrie.

Numerele extrase la Loto 6/49,  duminica 31 octombrie:

7, 18, 24, 33, 40, 46. 

Numarul Noroc : 7 8 7 8 9 0 9

Numerele extrase la 5/40 : 6, 8, 23, 34, 38, 39.

Numerele  la joker : 12,14, 20, 21,27,35 

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ora 04.00 va deveni ora 03.00.

 În această noapte se va trece la ora de iarnă. Aproape întreaga Europă va da ceasurile cu o oră înapoi, ora 04.00 devenind ora 03.00.

Astfel ziua de 31 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore. De regulă, ora oficială de iarnă este aplicată între ultima duminică a lunii octombrie şi ultima duminică a lunii martie.  

Din 31 octombrie  soarele va răsări mai devreme cu o oră  şi va apune mai devreme cu o oră.  

La Multi Ani domnului presedinte Liviu Dragnea

Pe data de 28 octombrie, Liviu Dragnea a implinit 48 de ani. O varsta frumoasa la care dumnealui ar fi trebuit sa fie mult mai intelept. Va prezentam cateva urari facute de "prietenii" dumnealui in ziarul cu nume de judet:

"Uniunea Arhitectilor din Romania, Filiala Judeteana Teleorman ureaza, cu prilejul zilei de nastere, domnului presedinte, ing. Liviu Nicolae Dragnea, multa sanatate si succes deplin in activitatea rodnica desfasurata pentru mai binele judetului. La Multi ani!"

"In numele locuitorilor comunei Tiganesti, permiteti-mi domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea, sa va urez, cu prilejul zilei dumneavoastra de nastere, multa sanatate si putere de munca pentru propasirea Teleormanului pe noi trepte de dezvoltare. Va asigur domnule presedinte de toata consideratia locuitorilor comunei si va multumim pentru grija pe care o aveti fata de comuna noastra. La multi ani!"   Gelu Pisica - primar Tiganesti.

"Fie ca ziua de astazi, in care bunul Dumnezeu v-a trimis pe pamant, iar ursitorile v-au daruit harul conducatorului, sa va aduca domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea numai bucurii si multa, multa sanatate pentru binele nostru al tuturor teleormanenilor. La Multi ani!" -  Viorica Dancila.

"Membrii si simpatizantii PSD Turnu Magurele va adreseaza, domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea, la zi aniversara, un sincer si luminos gand de pretuire, urarea de multa sanatate, viata lunga, fericire si putere de munca pusa in slujba comunitatii teleormanene. La multi ani!" - Nicolae Mohanu

Am ales cateva din mesajele transmise domnului L.Dragnea, celelalte fiind in aceeasi "nota". 

Si nu in ultimul rand echipa blogului va ureaza sa aveti parte de tot ce este mai frumos pe lumea asta, si ... sa vi se indeplineasca visul : JOS GUVERNUL BOC ! 

Pleonasm: Boc cel Mic

-Pleonasm=DEX=Procedeu greșit de exprimare,constând în alăturarea unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee.

MOTTO

" Repede, aduceţi o cupă cu vin, să-mi ud mintea şi să spun ceva inteligent. "

,,Boc cel Mic
Nu ne dã nimic;
Boc cel Mic
Nu ne dã nimic.

Ieși afară
Javrã ordinarã,

Sã iasã Boc...
Sã iasã Boc!''
Sã-l tãvãlim în troc
Cã ne-a mâncat salariul tot
Boc Boc Boc ... poc.

Boc-ciu și Udrea-ua
Ne-au mai strâns cureaua
Nenea Ponta și Crinuț
Au sãrit din lac în puț

Au pus-o de-o moțiune
Pentru întreaga națiune.

Toți plângem cu mare foc
De ce l-am votat pe Boc?
Sã ne tinã tot în loc-
Tot pe loc,pe loc,pe loc!

Gloanţe, motiune şi cenuşă la Bucureşti

-de Virgil Andronescu-

Privesc stupefiat la iRtv şi incerc sa inteleg...
Crin vorbeşte frumos şi adevăr se pare că grăieşte.
Da,Guvernul Boc,da,Boc în persoană e maleficul personificat,da,da,da!De trei ori da!
Dar ce punem în locul acestora? E ora 14:00 şi România e un dezastru la fel cum era şi acum un an,şi acum 10 ani,şi acum 20 de ani la aceaşi oră.Nimic nou.
Dar vai,ce discurs frumos şi impresionant ţine Crinişor!
Vorbeşte de birocraţie şi de clientela politică pe care recunoaşte că o are moştenită Guvernul Boc.Şi de la cine ,,o are moştenită'',oare?
Un spectacol complet gratuit.
România e în stradă? Nu cred.
Vorbeste Crin de ,,feudalismul postdecembrist românesc''.Vorbeşte despre ţărişoara noastră,pentru care el are impresia că se sacrifică.
Şi mai vorbeşte acest domn despre doctrinele politice de stânga sau de dreapta.
Ecranul iR-tătii tv e numai ferestre şi ferestruici cu imagini de la mitingul mitingiştilor.
,,Elitele...''mai spune Crinişor...întreaba retoric ,,ce au făcut P.D.-L.iştii cu acestea''?.
,,Nu aveţi nici o treaba nici cu stânga,nici cu dreapta domnilor...!''Numai Crin are treabă...cu dreapta.
Şi ce face omul cu mâna lui...treabă se numeşte!
Vorbeşte de ,,perversiune pseudo-democratică...''.
Problema lui...cu perversiunile.
Când nu reuseste cu ,,dreapta''începe cu ,,stânga''.
Asta face Crinisor de ceva ani încoace- uneori erectil,alteori flasc.
Să fie la el acolo,în p...olitica P.N.L-istă!

,,Opoziţia clatină fotoliul lui Boc''(sursa:iRtv).

,, România,un diamant căzut în rahatul porcilor''

-de Virgil Andronescu-

Cineva îmi spunea de curând că ,, România e un diamant căzut în rahatul porcilor'' şi care,, ar trebui spălat cu spirt,lustruit şi apoi aşezat în cea mai frumoasa vitrina de cristal'',dar de către cine?mă întreb eu,oarecum retoric. În toate exista un început şi la noi ,,un nou început''...există. S-au TRAS unul după altul,20 ani de la ,,revoluţia''din decembrie 1989. A curs mult sânge,s-au TRAS multe cartuşe... Încă mai curge...sânge ăi lacrimi pentru aflarea adevărului . Este dovedit faptul că s-a TRAS în demonstranţi;se ştie clar cum s-au TRAS sforile... S-a TRAS concluzia, voit eronată, că cei care au TRAS au fost terorişti,agenţi străini... Din '89 încoace se tot TRAGE...Se tot TRAG concluzii pripite.Se TRAG afaceri ilegale. Se TRAG averi fabuloase. Se tot TRAGE cu promisiuni şi cu lozinci unele mai pompoase decât altele.Cei vinovaţi nu sunt TRAŞI la răspundere. La tot pasul se TRAG ţepe. Unii TRAG foloase iar alţii TRAG ponoase. Se TRAG şi ţepe în pieţele publice?! În Românica eternă şi pitorească încă se TRAGE... Se TRAG şliţuri.Se TRAGE apa la w.c. Se TRAGE în piept...aerul infect.Se TRAGE mâţa de coadă.Politicienii îşi TRAG...reciproc presul de sub picioare şi scaunele de sub ei.Şi-o mai TRAG şi la...gioale. Se TRAGE,se TRAGE,se TRAGE... Românul e învăţat să rabde şi să TRAGĂ nădejde de mai bine. Un altfel de Român e obişnuit să TRAGĂ la aghioase şi să aştepte înmuierea posmagilor. Oameni buni,învăţaţi să TRAGEŢI la răspundere pe cei ce vă mint aTRAGĂNDu-vă voturile! TRAGEŢI în ei cu sudalme pentru felul cum v-o TRAG cu preţurile şi cu salariile! Suntem un popor TRAS cu forţa în U.E. şi avem tot dreptul la a ne TRAGE şi noi drepturile ce ni se cuvin. Acum când s-a reTRAS tov.-domnul fost Preşedinte I.Iliescu,TRAGEŢI concluziile reale,fiţi realişti!Ce e de regretat să regretăm,de ceea ce e de bucurat să ne bucurăm! Am TRAS concluzia personaă că sunt şi unele şi altele. Vă rog să mă TRAGETI de mânecă dacă greşesc! Nu ne-a mai rămas altceva de făcut decât să TRAGEM taurul de coarne,să ne TRAGEM puţin sufletul şi să mergem înainte. Nu mai avem...decât să TRAGEM speranţe! Aţi obosit?! Soldaţii,copiii,fraţii,parinţii,noştrii au murit pentru o REVOLUTIE. In cei 18 ani mulţi şi au TRAS gloanţe în cap de suferinţă. Nu vă supăraţi OAMENI BUNI,TRAGETI să muriţi? Vă îndemn: TRAGETI să trăiţi! Nu am să vă mai las,am să vă aTRAG mereu atenţia!

Iluzia unei Revoluţii

                                                                      -de Virgil Andronescu-



Mă întreb, oare cine să facă o revoluţie autentică în România? Bătrânii care sunt majoritari şi muribunzi ori tinerii nepăsători şi ignoranţi?! (Nu generalizez, însă!) Aşa că nu mai are rost să mă iluzionez!? E pierdere de timp, din nefericire. Nu avem vocaţia revoluţiilor adevărate! Ne plac, ne convin surogatele-ne hrănim cu ele din plin...! Tot alţii trebuie să ni le facă şi pe astea...!?
Comentariile sunt de prisos...

Bostănăria cooperatistă

-de Virgil Andronescu-


Nimic nou sub soare în politica românească de astăzi!
Tot ca pe vremea lui nea Nicu este, lupta pentru ciolan, pardon- pentru partid, în care politicianul roşu- ales în democraţie, se crede Dumnezeu pe pământ, cu aiere de tiran de mahala şi căruia o ţară întreagă trebuie să-i fie la picioare, pe post de preş.Partidul (ciolanului) primează în toate, ca vorba ceea: ,,Patidu’ e-n toate, e-n cele ce sunt şi-n cele ce mâine vor râde la soare; e-n pruncul din leagăn şi-n omul cărunt!’’E un refren din trecutul întunecat, drapat tot în roşu, marcat de seceră şi ciocan...şi de domnia pingelei bolşevice.
Un om care doreşte să facă, cu adevărat ceva bun pentru ţară şi adevăr, este înlăturat brutal, călcat în picioare de turma rinocerilor politici.
E cazul domnului de la Ministerul de Interne, domnul respectiv prezenta pericolul de a fi adeptul adevărului în partidul minciunii.Şi...a fost înlăturat, demisionând cică, toţi hoţii trădătorii pot dormi acum liniştiţi că minciuna a triumfat iar...Iar poporul crede în continuare şi-i place să fie minţit...cu zâmbetul pe buze, că prea rânjesc frumos!
Poporul Român, e prea bun şi răbdător şi de bun ce e, e luat drept prost.Crede orice balivernă şi se grăbeşte chiar să găsească scuze celor care-l jefuiesc de 20 de ani încoace.
Treaba cu criza e mană cererască pentru unii profitori de ocazie ori de profesie. În acest haos creat cu bună ştiinţă se găseşte foarte uşor vinovatul de serviciu pentru concedierile masive şi pentru tăierea salariilor.Omul de rând se mulţumeşte cu puţin mai strânge, pentru a nu ştiu câta oară, cureaua pentru că ,,e bine că am un loc de muncă!’’
Ţara noastră, spre deosebire de celelalte ţări ale comunităţii europene, are rezerve interne de materii prime şi nu duce lipsă nici de mână de lucru calificată sau de industrie prelucrătoare a resurselor naţionale.Acestea pot satisface consumul industrial şi casnic la un preţ de cost aproape de jumatate din cât este acum.Umflat însă la nivelul pieţei, plusul realizat intră automat, după impozitare, în buzunarele baieţilor deştepţi din toate partidele,infipti toate ramurile economiei naţionale.
Realitatea este că în perioada friguroasă în unele sectoare costurile de producţie cresc prin mărirea consumurilor specifice la utilităţi şi lu dom’ patron nu-i mai iese profitul dolofan (nu generalizez).
La concedieri aşa se pune problema: ,,Să-i ţină statu’ că d-aia plătesc somaj!Poate aşa mai dă vreo facilitate la angajarea unui amărât fără loc de muncă şi-mi muncesc fraierii plătiţi de către stat!’’
Problema cu criza mondială e la fel: cei mulţi şi săraci pierd iar şmecherii mai pun la buzunar.Normal, zic ei, ce se pierde dintr-o parte se adună în alta.
Cum începe treaba să meargă bine, mai fac...de un ghişeft şi-o pun iar de-o criză!Aşa, unii cu paguba iar alţii cu câştigu’.Şi trai neneacă!
Dar să revenim la oile noastre: Pontică şi Crinuţ nu pierd nici o ocazie de a demonstra că ei sunt, fac, dreg.Ar mai fi de adăugat: E-vaghelie- care mai mult vorbeşte pe limba broscărească decât pe cea românească, orăcăielile respectivului batracian deţin volum maxim de decibeli fiind tot mai des auzite, cam pe aceeaşi frecvenţă cu înţelepciunea de bâtă ciobănească a oierului Ber-becali.Măcar, de la B-cali mai iese uneori de-o felie de brânză!
Clienţii politici, ceva mai aparte, sunt tovarăşii de la P.D.-L.cu îndelungată activitate în domeniul economic...făcut trotuare...şi la propriu cu firmele proprii şi la figurat cu şandramaua P.D.-L. Figuri staliniste, figuri de miliţieni, decupate, parcă cu briceagul dintr-un fante de cupă din pachetul unui cartofor, prieten la cataramă- nu ştiu dacă chiar cu tovăraşu’ K-taramă, dar sigur cu sortimentul de Mazăre boabe- furajeră şi alte specimene asemănătoare, ce-şi propun să ducă ţara pe înalte culmi pentru ca mai apoi să o poată arunca uşor în prăpastie.Aşa cum fac ciorile cu nucile furate din pom, le aruncă de la înălţime pe caldarâm pentru a le zdrobi , apoi vin şi adună miezul dulce pentru pipota personală.
Dar tărtăcuţa de bostan portocaliu...conducatoare e încă la putere!
Marinelul, pe care şi eu l-am sprijinit mereu- recunosc şi îmi fac mea culpa!, domină cu hăhăitul sarcastic, de-a dreptul cinic întreaga menajerie, altoind- cu ghimpii unui singur trandafir portocaliu tot ce altoia tovarăşul Ilici cu trei trandafiri, în dreapta şi în stânga ,,eşichierului...’’ tot ce iese în afara bostănăriei C.A.P.-iste.
Vă las domnilor, vă las că trebuie să merg la piaţă!
Poate găsesc legume şi fructe româneşti...că de cele străineze pline de chimicale şi modificate genetic mi s-a acrit ca de...politicieni!
Poate am să cumpăr ceva şi de la supermarket sau M’c donald’s, ceva natural!?
Trăiască industria chimică şi alimentaţia ştiinţifică!
Dacă nu...o să mă întorc acasă şi pun de-o ciorbă de ciolan cu zeamă de varză.Păi ce, eu nu am dreptul la ciolan?
Hai că vă invit şi pe voi, când e gata!
Principalu’ e zeama de varză, că-n rest...politica românească e toată varză.Şi ţara aşişderea, mai-nainte de-a fi curvă!
Poftă bună, dragi politicieni şi ciocoi de vremuri noi!

Taranul Român, un Zeu al pământului- dragoste de neam şi ţară- de Virgil Andronescu

A vorbi despre ţăran,ai rosti numele înseamnă a-i simţi mirosul de brazdă reavănă,de pâine fierbinte scoasă din cuptorul de lut ars.Numele Lui e aidoma florii de cireş sfinţite de Dumnezeu în răsăritul de soare al lunii mai.
Ţăranul român,de-a lungul istoriei a fost ca un Zeu a-toate îndurator,zlotit de timpuri,biciuit de vremuri,permanent sub zodia suferinţei.Istoria confirmă pe deplin:revoltele şi răscoalele au făcut din el o zeitate a pământului înfrăţit cu cerul,un martir al brazdei însămânţate.
Lupta lui,a ţăranului deseori a îndoliat cerul sfânt şi glia strămoşescă.
Niciodată nu s-a lăsat biruit,deşi i s-a luat bir,de vicisitudini.
A stropit glia sfântă,mamă îndestulătoare pentru copiii săi,în urmă-i răsărind firul tânăr şi plăpând sau poate verde şi puternic,al spicului de pâine.
Românul de la ţară,ţăranul îndumnezeit de suferinţa seculară,vorbeşte şi gândeşte ,,pe şleau'',cinstit şi pe limba lui,câteodată doinindu-şi starea de neputinţă;în acelaşi timp e ambiţios,hotărât,perseverent şi puternic.
Totdeauna şi-a limpezit gândurile şi sentimentele prin of-ul nemăsurat aşezat cu smerenie în doine şi balade.Armele lui dintotdeauna au fost dragostea pentru semeni,pentru pământ,coasa şi toporul-uneltele-i de încredere şi paznici de seamă,sapa şi plugul tras de boi.
Dumnezeu L-a înzestrat cu rabdare în faţa privaţiunilor timpului.Sufletu-i înmirezmat de lumina cireşilor înfloriţi s-a înălţat mereu către Divinitatea binevoitoare,prin credinţa nestrămutată nici în faţa morţii,prin cântec şi lacrimă.
Ţăranul Român din Dumnezeire se trage,şi-şi poartă crucea existenţei prin noiane de vise si dezamagiri.
Oriunde,plecat în lume-de voie sau de nevoie,nu şi-a uitat obârşia întorcându-se la matca cu aceeaşi sfinţenie ca la o icoană a nemuririi neamului.
Dintotdeauna ţăranul Român,un zeu al pământului,a fost răstignit pe crucile timpurilor...
Să-i cinstim cutezanţa,răbdarea,ambiţia şi perseverenţa-să nu abuzăm niciodata de sufletul său! Coasa şi toporul îi sunt la îndemână!

Să-l cinstim pe măria -sa Ţăranul Român!


. |

,, Băsescu la spital'' -pe iRTv- de Virgil Andronescu

Dle Preşedinte, de dimineaţă m-a sunat un amic şi mi-a spus: Uită-te pe iRTv şi vezi...!''
Nu ştiam ce să cred...şi neavând tv am dat fuga pe goagle. Alarmă falsă, din fericire!
Te-am simpatizat şi susţinut tacit ori activ de prin '92 încoace deoarece ai fost consecvent în primul rând cu tine însuţi. Acum, încă, te mai susţin dar ,,neutru''. Căci nu mai am încotro. Sau am? Cică...!
Trebuie să fiu şi eu consecvent cu mine însumi.

Dacă tot ai luat spitalele la picior, şi nu peste picior-sper, ia şi toţi directoraşii politic numiţi la mână, nu în mână (braţe!) şi fă ceva cu ei! Asta..., pentru ca românaşii de rând să înceapă să aibă încredere în sistemul medical din ţărişoara noastră. Trebuie ca dumneata, dle. Preşedinte, să fii primul dintre demnitari care nu mai dă fuga-fuguliţa prin străinătăţuri cu vreo problemă de sănătate. Dacă nici după aceste ,,vizite oficiale de lucru''nu se schimbă nimic în bine cred că îmi iau şi eu mâna de pe tine şi poate că te iau şi la picior.
Aştept răspuns urgent la scrisorica mea. Dacă nu... ,,la Războiu'' cu ea, neicusorule''!
Multă sănătate nenea Traian şi s-auzim numai de bine!

. |

Omul Nou & Directivele U.E.- 2009-08-11 -de Virgil Andronescu

Valabil si astazi...!

După câteva zile de căutat un loc de muncă în Brăila, m-am oprit să mănânc ceva şi să îmi mai trag sufletul. Mâncam o conservă de porc şi gândeam... departe...
După aceea am vrut să-mi aprind o tigară şi am pus mâna la întâmplare pe un chibrit. Naiba m-a pus să citesc pe el!? Chiar că nu am avut de lucru!
Stupoare:,, fabricat în Rusia... bla-bla-bla... unic importator... etc ''...
Noi ce mai fabricăm, mai ales acum în plină criză?
Imediat mi-am amintit că aseară am fost, obligat de împrejurări, într-un hipermarket pentru a cumpăra ceva de mâncare.
Doar oameni-roboţi-de-super-şi-hipermarketuri mai fabrică România! Doar tineri ascultători de house şi manele? Doar tineri ce vor să se îmbrace numai ,, de firmă''?
Mai fabricăm ceva bun? Nu ştiu răspunsul bun, corect sau potrivit pentru această întrebare!
Sunt prea obosit pentru a mai căuta. Profunzimile mă ameţesc...
Poate că doar căldura sufocantă ori doar căutarea în zadar a unui loc de muncă...
E de vină criza? E de vină mirosul de porci care invadează constant oraşul de la Dunăre? Ori noi toţi suntem de vină, deşi nu cred în vini colective, ieşind din comunism total bezmetici? Omul nou începe să se vadă... E activ: decide... Dar cei 20 de ani nu ne scuză şi nici nu ne acuză cu nimic şi de nimic, trebuia doar să profităm pozitiv de ei şi să nu ne lăsăm hipermarketizaţi! Tinerii de până 20 de ani s-au născut şi trăiesc în libertate şi nu ştiu să o fructifice pozitiv. Folosesc doar mimetismul.
E vară şi e cald. Criza se adânceşte în România, reducând în mod aberant locurile de muncă.
Mirosul pestilenţial înghite oraşul ameţind creierele. Urcatul şi coborâtul din mijloacele de transport în comun te ameţesc.
Mă întreb:în ce ţară şi în ce lume trăim?
De fapt, am ajuns să importăm până şi banalele chibrituri!
Şi suntem mândri de asta, atunci când stăm ore în şir la casieriile hipermarketurilor numai pentru a plăti ceea ce ducem în coşurile cu forme groteşti.(Am văzut aici copii veseli, copii obezi, copii frumoşi, copii... educaţi în acest spirit globalist! Toţi vor creşte şi se vor forma în era plasticului, mâncând plastic.)
Maturii sunt înregimentaţi în cozi interminabile şi sunt fericiţi atunci când trec prin scanerele acestor uriaşe depozite.(Au uitat vremurile când cozile erau... timpul lor cel de toate zilele!)
Totul e natural conservat în e-uri, totul e importat în dauna ţăranilor autentici de pe ogoarele patriei, totul e ambalat în plastic igienic, totul... într-un miros specific de... porcărie autentică. Şi totul în marea închisoare a pseudolibertăţii promise acum 20 de ani! Libertate prost înţeleasă de pe urma căreia profită neaveniţii şi străinii (fără a fi xenofob). Dacă noi ne lovim între noi, cei din afară ce ar trebui să facă? Să ne trimită până şi chibrituri... cu care să ne dăm foc singuri!
Privesc în jur şi nu îmi vine să cred!
Vreau să revăd capodoperele cinematografice,, 1984'' şi ,,Portocala mecanică ''!
Totuşi nu vreau să nu revăd ,,Forest Gump''!

De ce importăm până şi chibrituri? Nu înţeleg!
Unde sunt pădurile noastre?
De ce nu ne trecem pe noi înşine graniţele pentru ca mai apoi să ne importam? Astfel, reinventându-ne...! Cine ne opreşte? Directivele U.E. nu ne interzic în nici un fel asta.

Singura mea speranţă de a-mi găsi un loc de muncă e atunci când naţionala de fotbal a României va merge la turneul final al C.M. din Africa de Sud (şi să rămână acolo!).

Importul de chibrituri din Rusia va continua oricum.
Speranţa moare ultima: odată cu cel care speră.

Sunt mândru că sunt Român, îmi pare rău că trăiesc în România, că îmi aprind ţigara cu chibrituri de firmă (rusească)!

Din volumul de versuri ,,Ultimele luni din viaţa umbrei mele'',ed.Alfa -Iasi

Ultimul elefant din România care încă mai merge pe bicicletă
-cerere către primarul oraşului nostru-

-Virgil Andronescu-
2009-04-12




ultimul elefant din România care încă mai merge pe bicicletă

e o definiţie tehnică a două roţi în echilibru
ca şi roata istoriei tot înainte se învârte
atunci când lanţul nu e întins e posibil să cadă
urechile mari îl ajută la mersul prin oraş

am dat anunţ pentru toate grădinile zoologice
un elefant biciclist e pe străzi şi pedalează
toţi nebicicliştii să se retragă în casele lor
cu trompa poate aspira la o cât mai mare libertate

mă salută îl salut şi pe toată lumea ce o întâlneşte
buna creştere îl recomandă ca fiind un bun cetăţean
să vorbim cu primarul pentru o distincţie rezonabilă
elefant de onoare al minunatului nostru oraş

trebuie onorat cum se cuvine ca un rara-elephantus şi nu marginalizat!

Arde pamantul! Vine sfarsitul lumii sub guvernarea portocalie?

                                                                  -de Virgil Andronescu-


Vine iarna.
Si dupa cum spunea filosoful neamului ,,Iarna nu-i ca vara si nici vara nu-i ca iarna!''
Zilele acestea se depun dosarele pentru ajutorul de caldura.Statul pune plapuma pe noi,fiind tare indurerat de soarta noastra!
Primesc acest ajutor,pentru lemne si carbune de foc,familiile ce nu detin in proprietate mai mult de 1000 mp.de pamant intravilan(asta fiind una dintre conditiile impuse de guvern in O.G.!).
Se pare ca alesii nostrii- de toate culorile, nu s-au saturat sa ne faca viata si mai grea!


PROPUNERE:  dupa aceasta conditie aberanta,ce tine de proprietatea funciara,ar trebui sa aprindem focul in sobe cu pamant!
Asa ca... puneti mana pe lopeti...,mai fratilor!

Monitorul Oficial, Partea I – 27 Septembrie 2010 | ,,Curierul Judiciar''

 

Amintiri dintr- un muzeu desfiinţat şi un edificiu lăsat în paragină

Cover - după articolul ,, Culoarea care vibrează'' scris şi publicat la 08. oct. 1999 în ziarul local ,, Cetatea''- Turnu Măgurele-

                                                                                     - de andronache virgil-nicolae-

                                                                                                 2009-05-09


Frumos şi dureros în acelaşi timp, am deschis uşa amintirilor, trecând zilele acestea pe lângă clădirea- monument arhitectural, care până acum cinci ani găzduia Muzeul de Artă şi Istorie al municipiului.
,,Natură statică cu flori şi un peisaj cu bărci care demonstrează evident că nu este nevoie să ai academii înalte pentru a realiza lucrări de bună factură artistică, dacă te-ai născut cu talent.
Impresionează un portret monumental al unei tinere, lucrat în culori bine armonizate şi tuşe ascunse. În lucrare descoperi o profunzime sculpturală.
Un colaj pe un suport plastic de dimensiuni mari, crochiul înfăţişând nuduri, personaje şi scene biblice, alături de autoportrete în prim plan. Compoziţia e bine sincronizată cu mai multe citate din Ecleziast.
Într-o tehnică mixtă de cărbune, lacuri şi tempera, într-o textură aurie, e propus un bun studiu anatomic al unei tinere învaluite într-o aură care sugerează o viziune clasică.
O lucrare modernistă în care albul eliberat este înconjurat de ocruri ce se compun şi se completează reciproc, legate armonios de sfoara răsucită a trupului conturat subtil, lăsând loc interpretărilor.
Flori abia sugerate într- o cană stilizată dar bine conturată cu tuşe lucrate în forţă, în două cantităţi cromatice bine compuse şi un vas de ceramică din care ţâşnesc florile de un dramatism cromatic extraordinar.
O varietate de genuri şi tehnici şi o îndrăzneală pentru care artiştii de excepţie îşi merită din nou lauda.''

Nu mai au loc expoziţii de artă...
Oraşul lâncezeşte în comercialul absurd de prezent în aproape orice...
Şerpii vor lua locul oamenilor în curtea edificiului de cultură! Ierburile prezintă un peisaj de jungla adaptat foarte bine oraşului încremenit în această epocă împietrită.
Speranţele au murit demult! Artiştii rezistă eroic, fiecare pe cont propriu.
Mulţuiri din inimă acestor eroi, mulţumiri că există şi încă mai luptă cu inerţiile sistemului cu prejudecăţile maselor şi nu numai!

Poezie si proza

Amintiri 

Și visele sunt tot ce mi-a rămas de la tine,
Lumina amintirilor s-a stins,
Văd lumina-n întunericul iubirii noastre,
Drumul ce fiecare l-a ales.
Dar depărtarea care ne desparte,
Va fi motivul să te iubesc mai mult,
Căci nici distanța, nici străinii
Nu mă vor face să te uit.
Deși eu sunt aici departe-n noapte,
Iar tu acolo-n lume fără mine,
Să știi că inima-mi amarnic plânge,
Amarnic îi e dor de tine.
Dar zilele trec, și nopțile se scurg
În lumea mea pustie,
Și doar speranța că poate-ai să vii
Mai are forța să mă-nvie.

Fericire și tristețe

Pe zi ce trece inima mea se umple de venin și moare odată cu iubirea. Însă durerea, suferința și amintirea rămân. Ele nu mor, ele rămân să-mi terorizeze sufletul până îl vor distruge și pe el. Sentimentele sunt înșelătoare. Acum iubești, mâine urăști. O greșeală și toate se duc de râpă. Iubirea se pierde iar în urma ei rămâne doar despărțirea. Iar despărțirea doare, și durerea rămâne în suflet pentru mult timp.
Mă pierd uneori în gânduri și întrebări la care nu le găsesc răspunsul. Mă chinui să caut în amintiri un motiv pentru care relația noastră s-ar fi putut termina. Nu găsesc. Mă pierd în întuneric și nu găsesc nici o lumină care să-mi călăuzească pașii. Sau poate………mai trebuie să aștept. Poate voi găsi un răspuns la toate întrebările pe care le am. Poate voi găsi o lumina care să mă ajute să ies din întuneric. Sau poate nu…Nimeni nu știe ce ne rezervă viitorul.
Uneori îmi imaginez cum ar fi să fim din nou împreună. Dar, probabil, asta nu se va întampla sau poate va fi prea târziu. Eu nu sunt ca tine. Nu pot să fac alte persoane să sufere doar ca să imi fie mie bine. Viața nu se referă doar la asta. Ca să fii fericit cu adevărat nu trebuie să îi faci pe alții să sufere, ești fericit atunci când știi că persoanele dragi ție sunt fericite, când știi că tu cu forțele proprii ai făcut pe cineva fericit. Doar atunci vei simți cu adevărat ce înseamnă fericirea.
Fericirea nu bate la ușă și nu vine când o chemăm noi din păcate. Iar când vine stă prea puțin ca să ne dăm seama ce înseamnă ea cu adevărat. Ea nu te întreabă dacă o primești sau nu pentru că știe sigur că sufletul tău o așteaptă cu nerăbdare dar nici nu te întreabă dacă poate pleca pentru că știe că nu o vei lasa să plece nicicând din inima ta.
Dar cand ea pleacă vine suferința care de asemenea nu bate la ușă pentru că știe că nu ai s-o lași să intre. Știe că va sta mult în sufletul tău și știe că se va hrăni cu multe lacrimi. Să încercăm s-o alungîm. Sî n-o hrănim. Să luptăm contra ei. Poate că așa va pleca. Câte răni nu ne face ea. Dar…nu e vina ei. Ea nu știe să facă altceva și mai ales e creată de noi. Noi am creat-o cu lacrimile noastre. Și ce rău doare suferință și ce gol ne lasă în suflet, o rană care parcă nu vrea să se vindece indiferent ce am face noi. Și dintr-o dată parcă niciodată nu ar fi fost, dispare. Pentru că în fața iubirii adevărate ea nu are nici o putere. Acum e in sufletul meu dar știu că va pleca. Pentru că voi lupta cu ea cât va fi nevoie.
N-o las să pună stăpânire pe viața mea. Cum e posibil ca o singură persoană să iți aducă atâta fericire și atâta suferința? Oare nu ai simțit niciodată ce înseamnă suferința? Poate că nu…sau poate că da. Sunt întrebări fără răspuns.
Stau uneori și îmi amintesc clipele pe care le-am petrecut împreună. Totul era roz. Lumea se învârtea în jurul nostru fără ca noi să știm. Viața era așa de frumoasă și tot ce îmi doream era să fie mereu așa. Credeam că măcar această dorința mi se va îndeplini. Dar poate că am greșit prea mult sau am vrut prea mult. Nu cred că am vrut ceva ce nu am putut avea. Am vrut doar puțină fericire în viața mea.
Am învățat că dacă vrei poți, și dacă dai greș nu înseamnă că ai pierdut. Am invățat să cred în destin și că vine un moment când roata se întoarce și vine rândul tău să judeci…să spui DA sau NU….Vreau sau Nu vreau. Să spui ce ai pe suflet fără ca cineva să te oprească. Am invățat că viața nu poate fi roz tot timpul pentru că ne-am hrăni cu iluzii și am uita ca trăim și nu suntem singuri pe pământ. Am învățat să trăiesc…bine sau rău …rămâne de văzut.
Cum e viata uneori te lovește când te aștepți mai puțin, te ajută când nu mai ai nici o speranță încât la un moment dat nici nu mai știi ce e viața cu adevărat.
Viața e o poveste care parcă nu se mai termină și cu fiecare zi care trece ți se pare că povestea e tot mai interesantă și iți pare rău că ai mai dat o filă din povestirea vieții tale în favoarea altei file pe care o vei citi a doua zi.
Totul e așa straniu și parcă așa frumos, așa trist, așa minunat că ți-ai dori să fii mereu tânăr să se oprească timpul în loc și povestea să nu se mai termine niciodată.
Alteori ai vrea să rescrii povestea sau să o ștergi de tot. Ce poate fi mai frumos decât paginile despre iubire, pe care le citim cu sufletul și suntem dezamăgiți când finalul nu e cel pe care ni l-am dorit. Totuși , vom ajunge la o pagină când totul va fi posibil, nu vom putea da inapoi si povestea de iubire va avea finalul dorit. Atunci ne vom dori să rămânem mereu la aceeași pagină, să ștergem restul poveștii păstrând doar acea frântură de pagina care ne-a făcut sufletul plin de lumină si inima plină de dragoste și iluzii.
Atunci vrem sa trăim din iluzii. Atunci credem că totul ne e permis. Atunci simțim cu adevărat ce e fericirea. Pentru că rămâne cu noi și parcă nu mai vrea să plece. Iar când pleacă nu lasă suferința în locul ei pentru că e sigură că se va întoarce în curând. Așa e ea, mică și neajutorată se joacă mereu cu sufletele oamenilor.
Chiar dacă acum mă chinui în întunericul suferinței știu că va veni vremea să ies din acest întuneric. Voi găsi lumina și cu ajutorul ei drumul cel bun. Voi merge pe acel drum și la capătul lui voi găsi răspunsurile pe care acum le caut. Atunci voi scrie încă o filă din povestea vieții mele. Sper ca această filă sa fie una fericită. Sper să îmi doresc să opresc timpul. Dar…sunt doar iluzii.
Încă trăiesc din iluzii, și nu știu cât o să rezist așa. Iluziile se spulberă în vânt dar sufletul rămâne alături de mine toata viața. Ce bine ar fi să îi poți dă mereu ceea ce îți cere, să îl mulțumești mereu. Dar…inima nu te lasă până nu îi faci pe plac ei și uite așa ajungi să suferi. Ajungi să îi faci rău sufletului tău. Fără să vrei chemi suferința în locul fericirii.
Ce oroare! Ai vrea sa dai timpul inapoi, sa schimbi totul, sa iei totul de la inceput. Dar… nu mai ai putere. Simți că ești neputincios ți parcă ai vrea să se sfârșească totul, parcă ai vrea să mori, să scapi de tot răul din sufletul tău. Și totuși ceva te împiedică să faci asta. Încă mai speri că totul se va termina cu bine. Încă mai crezi în steaua ta norocoasă și te rogi cu lacrimi fierbinți la Dumnezeu. Te rogi să te ajute, îi promiți că vei face tot ce îți cere, îi dai sufletul pe tavă și îți pui toată speranța în El. Și uite așa ai mai dat o pagină din cartea vieții.
O pagină tristă dar plină de încredere și speranță. În aceste momente credința ta e mai mare ca oricând, și vrei ca Dumnezeu să iți dea un semn cât de mic că te-a auzit. Ești în stare sa iei orice lucru ca pe un semn. Nu vrei nimic mai mult decât ajutor. Te rogi cu gândul că la sfârșitul rugăciunii se va întâmpla o minune și parcă ești așa dezamăgit când vezi că nu se întâmplă nimic. Ai vrea să fii mic.
Să te ascunzi undeva unde să nu te vadă nimeni și să îți plângi durerea. Dar... vai...ești așa neputincios. Lacrimi ți se scurg pe obraji. Simți că nu mai poți. Ai vrea ca Dumnezeu să te ia la El. Vrei o minune. De fapt nici tu nu mai știi ce vrei. Îl vrei inapoi pe cel care te-a făcut să suferi atât. Și plângi când te gândești că acum strânge în brațe pe altcineva. În aceste momente preferi să fii singur.
Tu cu Dumnezeu, să-I vorbești, să îl întrebi cu ce I-ai greșit de te pedepsește așa de greu. Dar apelăm la El doar când avem probleme și noi vrem ca El să ne ajute. Suntem uneori așa de egoiști! Dar… simți că inima ți se rupe în bucăți și nu mai reziști. El e singura ta speranță. Singurul care te mai poate ajută acum pentru că de la El vin toate. Și uite așa , când disperarea ne cuprinde, când în sufletul nostru e doar suferința tot ce îți dorești este să mori sau să fie totul ca înainte.
Crezi că viața ta nu mai are nici un sens, că lumea poate există și fără tine, fără să te gândești la cei care vor suferi din cauza ta. Și după un timp toate trec ca și cum nu ar fi fost vreodată. Și ne gândim cu nostalgie la clipele frumoase pe care le-am trăit cândva alături de o persoană iubită. Și parcă lacrimile îți apar din nou. Dar acum ai trecut de acel moment greu.
Acum vrei să trăiești din nou, vrei sa iți refaci viața și să îi demonstrezi cuiva că nu iți mai pasă, chiar dacă nu e adevărat. Și reușești pentru că vrei cu adevărat sau pentru că acum ai pe altcineva alături care să te sprijine. Acum te gandești la persoanele pe care le-ai facut să sufere cândva. Și-ți pare rău de ceea ce ai făcut pentru că acum știi ce au simțit și ele. Acum te gândești că Dumnezeu te-a pedepsit pentru ce ai facut cândva.
Atunci când în viața ta totul e negru ai impresia că totul ți se întâmplă numai ție. Te gândești că iți va trece și în scurt timp vei fi altfel. Îți dorești ca timpul să treacă așa de repede încât tocmai de aceea parcă trece mai greu ca de obicei. Ai vrea să uiți dar parcă mereu, fără să vrei, imaginile îți revin în minte și cauți motive fără să le gasești. Motive pe care nu le vei descoperi singur niciodată. Chiar dacă până la urmă le descoperi. E prea târziu atunci ca să mai poti schimba ceva.

Și totuși... acum ești fericit!

Erai... 

Erai ... azi nu mai ești
Și sufletul mă doare.
Erai ... azi nu mai ești
De-ai ști ce rău îmi pare.

Erai ... azi nu mai ești
Și viața mea-i pustie
Erai ... azi nu mai ești
Ce greu mi-e fără tine.

Eram ... azi nu mai suntem
Împreună-n ca-ntrecut
Eram ... azi nu mai suntem
Iubirea noastră s-a pierdut.

Poveste de iubire 

S-a-ntâmplat într-o frumoasă zi de vară,
Atunci când noi ne-am văzut întâia oară.
Ne plimbam ţinându-ne de mână,
Îndrăgostiţi…dar,doar în prima lună…
Totul s-a schimbat apoi.
Părea că nu mai era nimic între noi
Vorbeam,dar, parcă eram absenţi…
Nimic nu mai era ca la început,
Nimic nu mai era la fel de frumos,
Nimic nu ni se mai părea interesant,
Totul se pierduse…A fost un vis…
Visul acesta,însă,a fost cel mai profund.
Gândindu-mă acum la ce a fost,
În proprii-le amintiri m-afund
Şi o lacrimă-mi curge,cristalină,fără rost…
Iubire!De ce mă faci să-mi amintesc
De fiecare dată cand mă gandesc
La trecut,la El,la noi…că-l iubesc?
Nu vreau să-l mai iubesc,nu vreau să simt că mai trăiesc!
Fiecare zi ce trece
Mă lasă tot mai rece.
Ziua vine,noaptea vine… şi pleacă,
Dar iubirea pentru tine,de ce nu mai pleacă?

Floare ofilită 

Am pus o floare pe masă
Întunericul abia a intrat în casă
Nu mai am lacrimi să plâng
Nu mai am bucurii să le adun
Simt ceva ce m-apasă
Poate e inima arsă
Poate e sufletul meu ce moare
Odată cu mine
Şi cu a mea floare
Nu mai simt nici o floare
Nu mai am speranţe
Simt că mă sting
Dar vreau să m-aprind
Mi-ai luat inima cu tine
Şi nu m-ai lăsat să m-aproprii de tine
Ce-aş da acum pentru tine
Dar ştiu că nu-i bine
O lume aş sacrifica să te văd aici
Mi-aş da sufletul să-mi zâmbeşti
Aş face tot ce mi-ai cere de nu mi-ar fi frică
Dar nu-mi ceri nimic
Şi asta mă doare
Căci s-a ofilit a mea floare
Şi nu mai am lacrimi
Să le plâng pentru tine
Ai mei ochi sunt vineţi de nopţi nedormite
Şi mă simt chinuită
De un val ce vine
Si mă-ntorc pe o parte şi nu mai am parte
De o mică fericire peste ploaia ce vine
Te rog nu mă lăsa căci am să mor fără tine
Nu pleca fără mine căci ştiu că nu ţi-e mai bine cu mine
Dar dacă mă laşi nu mai am ce să fac în viaţa asta
Pot să mor la noapte
Căci nimănui n-o să-i pese
Ca o floare ce moare
O să mă simt ofilită,zăbovită şi ameţită
N-o să mai pot să te văd deşi de-acolo de sus am să te privesc cum râzi.

Eu pentru tine...tu pentru alta !!! 

Eu pentru tine, tu pentru alta
Purtam fiecare o dragoste-n noi,
Dar eu pentru tine, iar tu pentru alta
Şi focul ne mistuie crud pe amândoi,
Eu ard pentru tine, tu arzi pentru alta.
Ochii şi-n somn ţi-i văd delirând,
Dar tu în delir o vezi doar pe alta.
Aştept un cuvânt, aştepţi un cuvânt
Eu de la tine, iar tu de la alta.
Ce ne rămâne acum de făcut,
Când soarta nu ştie decât să dezbine,
Trăim fiecare, trăim doar iubirea;
Eu pentru tine,
Tu totuşi pentru alta!

Durere 

O lacrimă a atins buzele uscate,
E atât de sărată
O săgeată mi-a împuns inima,
E de piatră…
Nimic nu o poate sparge,
Nimeni nu o poate deschide;
Tu ai plecat
Şi ai luat cheia.
O clipă timpul s-a oprit
Şi te-am văzut pe tine,
Pe Stăpânul inimii mele.
Oare vei veni?
Eşti atât de departe
Şi totuşi atât de aproape,
întind mâna să te ating,
Dar nu eşti tu…...

Dragostea 

Un cuvânt atât de vechi care parcă mereu rămâne nou. Încerci să îi găseşti data expirării şi vezi că nu are aşa ceva. Un cuvânt care a rezistat încă de la început şi care există până şi azi. Toată lumea vorbeşte de dragoste, toată lumea caută dragoste şi cu toate astea încă ne întrebăm: ce este dragostea? Dragostea este cea în numele căreia se fac multe astăzi.

Cu toate că şi-a cam pierdut adevărata însemnătate, ea încă mai supravieţuieşte aşa cum poate prin persoane şi locuri care încă îi mai dau prioritate. Dacă vei întreba astăzi ce este dragostea vei primi fel de fel de răspunsuri şi foarte posibil vei fi debusolat când vei vedea că marea majoritate vede dragostea într-un fel anume. Într-un fel diferit de tine. Şi până la urmă, ce este această dragoste care te ridică dar te şi coboară? Când găseşti dragoste nu reuşeşti să ascunzi acest lucru. Devi altfel şi aceasta se vede prin tot ceea ce faci. Într-o singură clipă poţi ajunge în centrul universului. Spusesem mai devreme că te poate coborâ. Să nu mă înţelegeţi greşit. Lipsa ei te poate doborâ!

În ziua de astăzi poate nu se mai acordă aceiaşi valoare dragostei. Se vorbeşte mai uşor despre ea. Se vorbeşte superficial. Ce uşor se ajunge la termenul „Te iubesc!”. Şi totuşi, aceasta este dragostea? Oare, dragostea nu se transformă treptat doar în pasiune? Ce transformări a suferit dragostea de-alungul timpului? Am putea doar să ne uităm puţin la numărul tot mai mare de divorţuri. Undeva se greşeşte. Ceva nu mai funcţionează cum trebuie. Foarte probabil marea greşeală este confundarea dragostei cu o simplă pasiune. Şi cum le poţi deosebi? Cum îţi poţi da seama că nu ai doar o pasiune pentru cineva?

Ei bine, pasiunea trece. La început e extraordinar, iar în timp, focul se stinge. Dragostea este exact invers. Începe firav şi pe zi ce trece începe să se facă tot mai mare. Din pasiune nu poţi face sacrificii pentru persoana iubită. Astăzi dragostea este percepută greşit. Auzisem că de în Germania se vor face certificate de căsătorie valabile pe o durată de şapte ani. După şapte ani dacă cei doi nu se mai înţeleg se pot considera necăsătoriţi fără a mai fi nevoie de vreun divorţ. Dacă se înţeleg bine nu îi obligă nimeni să îşi reînoiască certificatul de căsătorie. În special tinerii cred că dragostea este o destinaţie. Ceva pe care trebuie să îl atingi. Dragostea a devenit o destinaţie în ziua de astăzi iar aceasta este de altfel o greşeală. Dragostea trebuie să fie un mod de viaţă, trebuie să fie modul tău de a „călătorii” prin viaţă. Dragostea nu are cantitate, unitate de măsurare, nu are contraindicaţii, nu expiră, nu costă nimic, se poate împărţi GRATUIT. Mai mult dragostea este singurul lucru pe care dacă îl dai nu sărăceşti şi din contră: te îmbogăţeşti!

Cu siguranţă că dacă cei care caută dragostea vor oferi dragoste, vor primii şi ei dragoste. După cum proverbul spune „ce ţie nu-ţi place, altuia nu-i face”, tot aşa ceea ce ai vrea să primeşti, oferă tu mai întâi. Când vorbeşti de dragoste, acest principiu funcţionează la capacitate maximă. Atunci când spui „Te iubesc” din tot sufletul şi este vorba de dragoste, este imposibil să nu oferi ce ai mai bun şi la rândul ei, acea persoană să nu ofere ce are mai bun pentru tine.

Dragostea este acel sentiment care mişcă rotiţele Universului. Îndrăzniţi, dragostea nu muşcă!

Iubesc din nou 

Am din nou,
Aceeaşi emoţie în piept,
Aceleaşi bătăi nebune
În al meu piept.

Zâmbesc din nou,
Ochii-mi văd lumea mai bună,
Luna mi se pare-o zână,
Soarele îmi pare un zeu,
Iar pe tine te visez mereu
Eşti aproape,
Eşti al meu!

Din nou îmi este teamă,
Să pierd ceea ce am câştigat,
Din nou îmi este frică
Să pierd lucru pentru care am luptat.

Iubesc din nou,
Un chip de înger
Blând şi suav.

Iubesc din nou
Cu inima nebună,
Iubesc din nou
Cu sufletul curat
Iubesc, iubesc

Cu adevărat.

Adio !!! 

Din clipa-n care vei uita
De mine -
Eu nu te-oi mai chema...
Rămâi, rămâi cu bine !


În noaptea-n care va cădea
Din cer o steauă stinsă -
Vei fi un vis asemenea
Cu cetina cea ninsă.


Căci ochii n-am să-i mai îndrept
Din nou, în a mea urmă -
Zadarnic stau să te aştept...
Eşti visul meu din urmă.

Amintiri ce dor 

mi-e dor de răsuflarea lui ,
de şoaptele nespuse....
aş vrea să fiu cumva a lui ,
dar,visele-mi sunt duse....
valuri de stele îmi împânzesc privirea,
te ştiu stăpân pe nemurirea ,
nemurirea unei stele ....
cât de uşor te-ntreci cu ele ...
cât de banale-mi par aceste vorbe ....
înşirate .....
zâmbesc şi eu acum când scriu ,
un poem ce aş vrea să fie ...viu
clipesc şi număr printre gene ....
picături de clipe, erogene ...
picături ce par a ...geme .

Am fost un înger... 

Acum îmi amintesc...
Am fost un înger, da!
Dar am sărutat păcatul
Şi am căzut din Paradis.
Încerc să zbor pe aripile vântului,
Însă aripile-mi sunt zdrenţuite,
Aşa că nu mă pot ridica.
A murit fiinţa ce am fost odată,
Iar acum tot ce a mai rămas
Este un înger cu aripi rupte.

O clipa 

    viata unui om....

Odată-am fost şi eu copil
Şi mă jucam cu alţi copii,
Din nisip noi ne construiam castele
Şi din flori noi ne făceam inele.
Dar odată-am închis ochii
Şi peste-o clipă m-am trezit în pragul şcolii!
Speriată, eu îmi căutam locul,
Iar la fel făceau şi alţii;
O doamnă m-a aşezat într-o bancă.
Eu am închis ochii
Şi într-o clipă s-a ivit o altă doamnă!
Copiii din juru-mi erau alţii,
Cu mult mai mari
Decât cei de adineauri.
Dar şi eu eram mai mare,
Ştiam mai multe,
Simţeam mai multe,
Vedeam mai multe
Şi înţelegeam mai multe!
Din nou am închis ochii
Şi într-o clipă m-am trezit pe băncile liceului!
Am simţit ce-i iubirea,
Am început să văd cum e viaţa
Si acum mi-e frică să închid ochii,
Căci într-o clipă voi fi alta
Şi-atunci,
De-i voi închide iară,
Parcă văd că voi fi mamă
Şi voi vedea
Cum copilu-mi se va juca cu alţi copii
Şi din nisip va construi castele,
Iar din flori işi va făuri inele.
Atunci de voi închide ochii iară,
Într-o clipă-mi voi vedea nepoţii,
Cum din nisip işi construiesc castele
Şi din flori işi fac inele.
Atunci îmi voi închide ochii iară,
Dar îi voi lăsa închişi,
Poate de frică,
Ca într-o clipă
să nu trec de un prag,
După care să nu mai am
Nimic drag!

Lacrimi amare 

o dragoste ne-mplinita

E noapte
E soare
Sunt lacrimi amare
E ziuă
Şi-n umbră
Toţi îngerii umblă
Al meu suflet trist
Ei vor să-l străpungă
Cu vârful speranţei

Dar sufletul trist
Nu lasă speranţă
El stă şi ascultă
Doar glasuri albastre
Şi fuge şi fuge
Şi eu îl intreb unde se duce
Şi-mi spune...departe .... departe...de lacrimi amare 

Povestea mea 

Timpul îşi aşterne cortina încet peste toate , şi bune şi rele , şi uită de toate , nu-i pasă de trecut.La fel şi omul îşi duce lupta cu viaţa , fiecare zi fiind un pas făcut spre victorie.
Fiecare om are idealul lui în viaţă iar idealul meu eşti tu!La început nu te credeam deosebit dar prin simplul fapt că eşti,tu ştii să te faci iubit.
Am cucerit inimi în viaţa mea şi la rândul meu mi-am dăruit inima. De fiecare dată am primit-o înapoi rănită dar acum vreau să ai tu grijă de ea.
Cu fiecare zi ce trece îmi cucereşti tot mai mult sufletul pentru că şti să spui exact ce vrea să audă el.Vorbe dulci mă înalţă spre paradis şi mă fac să nu-mi doresc să mă trezesc vreodată din acest divin vis...dar...ca orice vis se va sfârşi şi dragostea va răni inima mea...sau poate a ta...
Noi însă putem face acest vis să dureze la nesfârşit...trebuie doar să vrem...

Sinucidere de moment... 

Foşnetul frunzelor zgâriînd asfaltul
Cutremură liniştea aşternută de-o secundă.
Ramuri în vânt se-ndoaie umile
În calea viitorului ce şterge amintirea.
Sângele inundă slabele-mi vine,
Lacrimi şterg versuri de pe foaie,
Iar pixul refuză să mai scrie
Înspăimântat de cuvintele ce curg.
Norii se-ajung în flăcări de lumină,
Iar ploaia calmă şi rece
Se prelinge pe geamul de la şoală.
În clasă profesorul predă,
Dar cine să asculte...
Fiecare este în gânduri îngropat,
Eu mă simt închisă ca într-o colivie.
Mă ridic...m-arunc pe geam...
Şi zbor, liberă, pentr-o clipită.
Viaţa încă pulseaza-n mine,
Însă privirea e îngheţată
Spre timpul care s-a scurs.
Aş vrea să fiu trezită
Din sinuciderea de un minut...

Infernul din inima ta 

şi dacă...
ai renunţa la nemurire
în schimbul unui sărut?
n-ai vrea să simţi pasiunea
buzelor reci de plumb?
să-nduri privirea îngheţată
a ochilor păgâni
ce te-au iubit
cu toată patima generaţiilor trecute?
nu ţi-ai dorit măcar pentru o secundă
să plutim în derivă doar tu şi eu?
să ne pierdem sufletele îmbrăţişate
în infernul de gheaţă al sufletului tău?
nu ţi-ai dori?
atunci...lasă.

Strigăt către uitare 

N-are rost s-ascunzi amorul palid, în umbra minciunii
Când cu lacrimi false, demult, tu l-ai-necat
Crezând copilăreşte că-mpreună cu lumina lunii
Va arde din relaţie orice colţişor atins de praf.


Se întind din nou în mine aripile durerii
Neostenite, scrijelesc pereţii amintirilor reci
Îmi doresc să te-ndrum spre calea pieirii
Să te pierd, să nu mi te-amintesc în veci.


Mă dezbrac de tine pentru ultima oară
Însetata de gol, ce sunt, şi cu buzele-mi fierbinţi
Te-mping morţii şi ard... ard cu disperare
Mugurii ce dau viaţă, neîncetat, eternei suferinţi.


Vreau să te regăsesc doar în acea ţărână
Când ridicată de vânt mă-nconjoară,
Mă prinde-n vârtej şi-n zâmbet ironic
Că te-am ucis şi mi-e inima uşoară.

Cu inima pura 

Cu inimă pură, cu privire
limpede
te slăvesc frumuseţe,
stăvilind sângele meu,
pentru ca unduind, să ţâşnescă
linia, conturul,
pentru ca
tu să-mi pogori în cântec
ca-ntr-un tărâm de păduri sau de spume:
în mireasma pământului
sau în muzica mării.

Gandesc prea departe... 

Am privit un apus fără lumină
Ascult zboruri reci de pescăruşi
Norii îmi mângâie albastrul ochilor
Umbra revine şi te privesc.
Păşeşti în urma zilelor de ieri
Aş vrea să-ţi simt căldura trupului
Buzele să ardă de dorinţă
Lacrimile să le stingi cu foc...
Marea e singura care ne leagă
Râsul tău îl aud în jocul inocent al valurilor
Zâmbetul îl văd în fiecare răsărit!
Eşti prea departe să m-auzi
Sunt prea departe să mă simţi

Singură păşesc pe nisipul umed
Privesc apusul, răsăritul
Ascult valurile,pescăruşii
Mă opresc si umbra a dispărut...
Gândesc prea departe!