PUBELE,MURĂTURI & COANĂ EUROPA

                                                 -de Virgil Andronescu-

Zilele acestea s-au dat cetăţenilor din Turnu Măgurele pubele pentru colectarea gunoiului.
Sunt de culoare albastră şi destul de încăpătoare (250 litri) ceea ce a picat ca o pleaşcă pentru locuitorii cartierelor Măgurele şi Odaia.
Până aici toate bune şi frumoase şi un punctaj maxim pentru autorităţile locale.
Însă,de aici începe tot tâlcul...
Ţăranii de cartier s-au gândit că gunoi menajer prea mult nu au şi au schimbat rapid destinaţia pubelelor din plastic şi plimbătoare pe roţi.
Ce folosinţă mai nobilă credeţi că au găsit pentru ele?
Una deosebit de pragmatică...!
Luau tomberonul de mâner şi plecau cu el spre casă dar,surpriză,pe drum se întâmpla să le cadă roţile sau să li se rupă capacele...Că,de,sunt vechi din 2008- după cum spuneau unii,ce îşi dateau seama că au dat peste un chilipir.De fapt au fost primite moca!
Destul de mulţumiţi oamenii,pe această criză,le-au măsurat,le-au apreciat calitatea plasticului- mai ales atunci când au sesizat că pe ele stă scris ,,Jud.Teleorman''-au devenit şi mai mândri de obarşia lor.
Mulţi dintre aceşti cetăţeni respectabili şi cu spirit inovator s-au gândit că cea mai bună întrebuinţare a pubelelor e de a pune murăturile de iarnă în ele.
Şi trai vere,toată iarna!
Deci,nu e de vină nici dl Primar,nici Şeful Consiliului Judeţean,nici dl. Prefect şi chiar nici Boc ori Băsescu!
Aceştia,cu bună credinţă,doresc cu toţii aducerea civilizaţiei europene şi pe aceste meleaguri.
Dar cu ce rezultate? Cine e de vină pentru nefolosirea pubelelor în scopul pentru care au fost create?
Cel puţin în această,minoră,problemă autorităţile locale au făcut o treabă bună.
Populaţia poartă o vină,minoră desigur,pentru reticienţa la nou,la civilizaţie.
De multe ori se vaietă că ,,conducătorii sunt de vină''dar nu întotdeauna au şi dreptate.
Calitatea vieţii într-o ţară normală se măsoară şi după cantitatea şi ,,calitatea'' reziduurilor menajere pe care le ,,produce'' populaţia acelei ţări.
La noi cum se măsoară? Oare,se măsoară?
Vina aparţine tuturor guvernanţilor şi conducătorilor ,,supremi'' ,începând din '48 şi până în prezent,aceştia ţinând <<poporul>> (ca să-i citez),în sărăcie şi incultură.
Mare bucurie trebuie să mai fie pe noi că am intrat în Europa cu pubela...plină de murături!
Roşii,galbene,portocolaii...şi alte acrituri.


 
 

NON-VIOLENŢA SINGURA ARMĂ LETALĂ

-de Virgil Andronescu-

trăim într-o lume
ce trăieşte-ntr-o doagă
în secolul 21 ţi se abrogă
dreptul să vorbeşti
stau unii într-o ureche
atârnaţi de o creangă
şi îţi interzic
să mai gândeşti

totul se întâmplă
deodată nici măcar gradual
în lumea reală
nu mai poţi decât
să asculţi şi să taci
se întreabă retoric
ai lumii stăpâni
cum de avem tupeu
să activăm virtual

în ţara aceasta
doar mai poţi tace
nimic bun nu ai drept
să mai faci
îţi sunt arestate
cuvântul şi fapta
dreptul fiecăruia
devine un drept ilegal

şi cum vă spuneam
dragi cititori
ai acestui răvaş
de pe blog
stau unii agăţaţi
într-o ureche
pe o şubredă creangă

voi nu vă ascundeţi
prin vreo obscură scară
de cenuşiu bloc
luptaţi non-violent
prin cuvinte devenite
pentru lachei
cea mai periculoasă
armă letală

ANUNT IMPORTANT !!!

-UN RADIO PENTRU CETATENI,NU PENTRU POLITICIENI-CARE ESTE!
Echipa blogului va aduce la cunoștință ca începând de astăzi 12 noiembrie 2010 Municipiul Turnu Măgurele are un post de radio on-line aferent blogului Turnu Măgurele și forumului acestuia  http://turnumagurele.forumhit.ro .

Dați click aici http://68.168.98.187:33701 pentru a asculta !

Echipa radioului :

- Teodora - Camelia Oprea , 22 ani , studenta , o fire comunicativa si nebunatica

- Virgil Andronescu , 38 ani , turnean- iubitor al orasului natal!                           

NOAPTE ALBASTRĂ DE PRIVEGHI LA TÂMPLA POETULUI

IN MEMORIAM POETULUI ADRIAN PĂUNESCU

( n.20 iulie 1943 - d. 05 nov.2010 )

- de VIRGIL ANDRONESCU - 

în noaptea albastră ca un vers

îl priveghem pe marele poet

născut din mare Om 

ce a plecat prin Univers

să-i facă cunoscut lui Dumnezeu

credința sa din ultimul poem

în viața-i tumultuoasă 

ne-a aprins speranței Flacăra iubirii 

e primul si ultimul poet sosit cu știrea

că va învinge pentru noi

Totuși Iubirea

el ne-aprins lumina caldă a gândirii

să ne rugăm pentru un suflet de poet neînțeles

și contestat controversat iubit

punându-se eroic în slujba binelui cetățenesc

riscând în absolut să fie pus la zid

Scrisoarea lui Adrian Păunescu de pe patul de spital

Dragii mei compatrioţi,


Vă scriu dintr-o situaţie mai pu ţin obişnuită. Nu, nu vă scriu din la găr. Nu, nu din vreun azil politic pe care l-aş fi cerut în alte părţi. Nu vă scriu nici măcar din pogonul meu de libertate personală, ocrotit şi pregătit pentru a-l semnaliza în teritoriul liber de ură, de prejudecăţi, de ranchiună. â

Vă scriu, pur şi simplu, din serviciul de reanimare al Secţiei de Chirurgie Cardio-Vasculară a Spitalului de Urgenţă - Floreasca, din Bucureşti. Ani şi ani am evitat să calc treptele unui spital. Carmen, Ana-Maria, Andrei, prof. dr Ionescu-Târgovişte, dr Mihai Viorel, dr Cristian Sera fin cea nu au tot insistat să mă in ter nez pentru a rezolva în fond du re rile care m-au tot încercat.

A venit însă într-o seară, într-o strictă complicitate cu Ana-Maria, prof. dr Mircea Beuran şi m-a convins, cu argumente se ri oa se şi imbatabile, că, dacă vreau să trăiesc în continuare, trebuie să mă las pe mâna medicinei performante a momentului. M-am limpezit şi am decis că aşa voi face. A doua zi, la 13:30, conform fă gă du in ţe lor, a venit Ambulanţa, cu medici si guri pe ei înşişi, cu brancardieri ho tă râţi, şi m-a luat. Jumătatea de oră trăită în Am bu lanţă m-a costat, din punct de ve dere nervos, jumătate de viaţă. Nu-n că peam pe targă. Îmi erau ameninţaţi ge nunchii de pragurile pe lângă care aveam să trecem, am fost internat în cea mai mare grabă la secţia condusă de marele medic Mircea Beuran. Cău tă rile n-au încetat însă.

Mi s-au făcut pri mele 15-20 de investigaţii. Între timp, a avut loc un dialog între cei doi profesori, care-şi împart ace laşi spital de urgenţă, dr Beuran şi dr Bră diş tea nu. Ei au ajuns la concluzia că pro ble ma mea principală e inima. Au de cis să mă mute în zona dotată electro nic pentru cele mai profunde de te r mi nări ale existenţei inimii în piep tul meu şi concluzia a fost că, de la etajul 1, trebuie să urc, neapărat, la 6.

Din reanimarea urgentă a inimii, parcă din centrul ei magnetic, mă descriu şi îi descriu pe toţi cei din jurul meu, sub această perspectivă, a bătăliei pentru salvarea inimii. N-am crezut niciodată, în mod serios, că mă ameninţă moartea. Dar văd, în prea multe ziare şi la prea multe televiziuni, aşezarea numelui meu între viaţă şi moarte. Şi nu pot să nu mă emoţionez. Chiar aşa?! Da, chiar aşa. Şi eu sunt unul dintre muritorii care nu-şi înţeleg condiţia, câtă vreme se mai răsfaţă cu aerul existenţei în care pluteşte, fără merite şi fără permis.

Aflu din cuvinte risipite prin dialogurile despre mine că situaţia mea e gravă, că inima, că rinichii şi că ficatul... Nu era o simplă hachiţă a mea cantonarea în casă şi refuzul de a participa la petrecerile lumii. Sunt suferind. Agresiunile din timpul vieţii n-au plecat din trupul de care s-au atins, ci continuă să-l chinuiască şi să-l subjuge. Am propriile mele dureri personale şi mă doare durerea cea mare a nefericitei mele ţări.

Ziarul Adevărul a făcut gestul nobil de a aminti că tăierea pensiilor m-a afectat cumplit. Am decis că nu iau pensia tăiată. O restitui, aşa cum îmi vine, statului, iar eu îmi desăvârşesc drumurile prin iadul realităţii, ca să nu-mi moară copiii de foame. Mun cesc de la 18 ani, dacă nu mai de mult. Bă ieţii de bani gata ai anilor noştri şi-au băgat cuţitele în cuantumul pensiei mele totale şi mi-au dărâmat ultimul echilibru. Cum aş face să nu resimt dureros această ofensă?

Indivizi putred de bogaţi iau măsura de-a ne ciopârţi nouă pensiile. Inima mea le resimte toate astea şi le dedică nefericiţilor care ne conduc şi ne ghilotinează drepturile. Datoriile mele faţă de casa în care trăiesc şi de familia mea sunt mult mai mari decât aş obţine, în mod natural, pe toate muncile mele. Probabil voi muri mai devreme şi organizaţiile de şacali vor putea profita, în deplină libertate, de banii care rămân după Adrian Păunescu.

O problemă au devenit medicamentele, atât pentru numărul lor în în­mulţire, cât şi pentru preţurile lor in fernale. Eu suferinţele acestui orga nism al meu nu le-am făcut ascunzându-mă după soba bunicilor, acasă, ci în bătăliile de zi cu zi pe care le-am dat în ţară. Bolile le-am făcut atunci, me dicamentele trebuie să le cumpăr acum. Dar nu mai puterea bănească de a le obţine, la preţuri acceptabile la starea mea financiară de astăzi.

Monitoarele Secţiei de Reanimare de la cardiologia de urgenţă condusă de prof. dr Şerban Brădişteanu mă în gână din când în când, văzându-şi de lectura stranie a organismelor care li se dau de citit. E mare lucru totuşi să mai existe oameni care te înţeleg şi te apără. Este nota cea mai înaltă a vie ţii ca nişte mari specialişti în să nă tate să se aplece asupra ta, să te anali ze ze şi să-ţi spună ce ai de făcut. Ori cât aş fi de trist, oricât aş fi de dispe rat, oricât m-aş simţi de captiv în ma şi năriile electronice care-mi urmăresc tensiunea, respiraţia, funcţiile orga nis­mului, glicemia, pH-ul şi, în ge nere, toate funcţiile vitale, am dobândit convingerea că pot avea încredere în toate acestea, pentru că la pupitrele de comandă stau mari profesionişti, dedicaţi vieţii.

Mâncarea e fadă în spital. Te le foa nele mobile mai degrabă nu merg, pentru că li se dă o undă să ră că cioa să şi poate asta n-ar trebui să se petreacă în acest fel. A venit azi la mi ne o femeie operată de dr Şerban Bră dişteanu. Punea toată puterea ei de convingere în fiecare cuvânt. Avea ne voie să restituie o parte din re cu noş tinţă celui ce-o salvase. În secţia un de sunt eu nu se poate intra. Ceea ce se întâmplă aici e prea grav ca să la se loc circului sau băşcăliei.

Noi vor bim dintre viaţă şi moarte. Şi n-avem totdeauna argumente să credem în viaţă şi să refuzăm orice com pli citate cu moartea. Personal, n-am cre zut că, de pe o stradă pe alta, dintr-o curte în alta, se poate ajunge la un duplex atât de încărcat de sem ni ficaţii contrare: viaţa şi moartea. Şi, mai ales, nu mi-am închipuit că toa tă această absurditate se va referi la mine. Parcă nu eram eu la nu mă ră toare. Dar mi-a intrat fiscul morţii în casă şi trebuie să-i plătesc tot ce i se cuvine.

Dacă voi reuşi - cu ajutorul ma ri lor medici care mă înconjoară - să salvez această pâlpâitoare viaţă a mea, va trebui să rearanjez pri o ri tă ţi­le. Suferinţa retrogradează orgoliile. Pro babil că-n noi rămân, la acest examen, numai structura omenească nes chimbată, ideea pură, sentimen te le curate, disponibilitatea către omenie.

De-aici, dintr-un pat de spital din Secţia de Reanimare a inimii, de la Spitalul de Urgenţă, mi se lim pe zeş te privirea către crâncenele noastre bătălii de fiecare zi, către fronturile noastre fără învingători, către uitarea de sine, care domină cu trufie lumea dată, o face imposibil de cuplat cu alte lumi, ne fugăreşte de dimineaţa până seara pe noi toţi, să nu cumva să ne găsim unii cu alţii şi să conlucrăm la salvarea omului.

Din centrul inimii mele aduc salutul meu tuturor acestor electronici ascul tă toa re, menite să ne avertizeze şi să ne ajute. Şi sper să nu fie nevoie şi de o operaţie pe inimă. Oricum, cărţile mele devin - prin suferinţa mea - tot mai valoroase şi mai căutate. Editorii au suficiente motive extraestetice să po tenţeze textele. Iar eu sunt liniştit că mi-am văzut poporul sărind de partea mea şi iubindu-mă mai mult ca niciodată.

Adrian Păunescu

CU PIATRA CUM DAI ÎNTR-UN NEBUN

- de VIRGIL ANDRONESCU -

te afunzi în depărtări tot mai departe 

și-arunci cu piatra cum dai într-un nebun

m-aș lepăda și de iluzii și de speranțe

dar drumul nu mi-ar mai fi drum

de mai cred în ceva anume mai cred

în ne-trădare și în iubire

ai fi o Iuda d-acuma putred

iar eu un muritor fără trăire

dă-mi foc și arde-mă pe rug de vrei

aruncă-mi cenușa în abisuri negre

în trupul blând al nesătulei Gheei

ori mă strânge-n suflet pe sub arcade și sprâncene

ÎNLĂNȚUITUL PROMETEU

- de VIRGIL ANDRONESCU -

ca pe o zeiță te iubesc

nebun precum înlănțuitul Prometeu

îmi arde focul gândurile toate

și mă preface-n scrum

călcat de Dumnezeu

în alergarea Sa prin tine si prin eu prin toate

certându-mă să merg cât mai departe

nu mă supun nici ție 

nici eului nătâng

pe Dumnezeu îl rog plângând 

să mi te dea ca bogăție 

să mă îmbogățesc cu tine

prin iarna mea să caut soare și căldură

să te iubesc ca pe o zeiță

nebun și mai nebun mereu

te rog nu mă lăsa de mână

înlănțuit ca bietul Prometeu

cu ochii scoși cu gura mută

doar să mă aibă-n pază infinitul

prin eul tău în eul meu

frumoasa mea domniță

sunnt muritor nu zeu

DIN SAUA VIETII PE SUB COPITA SOARTEI

-de VIRGIL ANDRONESCU - 

mă tropăie între copite soarta

cal otrăvit de nu știu cine 

de Cel ce îmi închide zilnic poarta

ori poate tu mă izgonești din tine

nu știu în șa să stau cuminte

nu vreau sa călăresc precum un mort

înveninatul armăsar n-asculta de cuvinte

iar tu mă alungi și atunci îl călăresc cum pot

nu știu mai nimic despre femei

doar le iubesc lăuntrul benefic absolut

mă aruncă soarta din șa fără temei

ținând morțiș ca să mă duc...

voi trece vama dincolo cât mai curând

și poate nu voi avea de plată

dar vreau să nu-mi pierd rând

că nu se știe niciodată...

Adrian Paunescu poezii redate prin muzica (video)

Adrian Paunescu a inspirat, prin poeziile sale, generatii intregi de artisti talentati care i-au redat versurile in cantecele lor.

Pe langa operele de seama lasate in urma sa, regretatul poet contemporan s-a preocupat in permanenta de expunerea celor care, inzestrati cu aptitudini muzicale deosebite, au devenit nume sonore in peisajul muzical romanesc.

Mai mult, cu peste 50 de carti publicate si alte sapte volume in curs de publicare, Adrian Paunescu este considerat unul dintre cei mai prolifici poeti romani contemporani.

Versurile sale au fost folosite pentru un lung sir de cantece, in mare parte folk, care sunt considerate si astazi adevarate capodopere de catre iubitorii de gen.

Maria Gheorghiu, Emerich Imre, Florian Pittis, Mircea Rusu, Doina si Ion Aldea Teodorovici, Ecoul, Tatiana Stepa, Partaj si multi alti folkisti de renume sau nu, i-au interpretat cu maiestrie poeziile.

In continuare vom asculta o parte din melodiile Cenaclului Flacara :

Poezia 'Nebun de alb', e o frumusete rara, a fost preluata de Emeric Imre si transformata in una dintre cele mai frumoase melodii de dragoste:

Tatiana Stepa va ramane mereu in inimile noastre prin melodia `Copacii fara padure`, versurile apartinandu-i maestrului Paunescu:

Tudor Gheorghe interpreteaza fara egal textul poeziei `Antiprimavara`, o alta opera foarte cunoscuta a poetului care astazi ne-a parasit:

Stefan Hrusca ne lasa fara suflare cand canta `Ruga pentru parinti`:

Urmatoarele melodii sunt adaptate pe versurile lui Adrian Paunsecu, 

 poetul contemporan care astazi, 5 noiembrie 2010, si-a luat ramas bun de la noi.