-postat de Virgil Andronescu-
sursa: articol,foto- 9AMnews.
Guvernul este de acord cu initiativa legislativa a parlamentarul PDL, Silviu Prigoana, de a inlocuit denumirea de "rom" cu cea de tigan", bazandu-se pe recomandarile Academiei Romane, precum si pe faptul ca acesta este termenul folosit in majoritatea statelor membre ale Uniunii Europene.
Initiativa legislativa a deputatului propune ca, in documentele emise de institutiile din Romania cu referire la persoane de etnie roma/ tiganeasca, denumirea utilizata sa fie de "tigan/tiganca". Se propune totodata ca atribuirea de conotatii negative la folosirea acestei denumiri sa fie interzisa.
* Termenul '"rom" genereaza confuzie pe plan international
"Sute de milioane de oameni de pe Planeta n-au studii filologice si de etimologie. Ei fac o asociere fireasca (si justa!) intre terminatia -ia / -(an)ia si tara (= natiunea ei) care are aceasta particula: Britania = brit + ania = "tara britilor, a englezilor"; Mauretania = maur + (et)ania = "tara maurilor", deci Romania = rom + ania = "tara romilor". E incorect. Se creeaza o falsa directionare", sustine deputatul in motivatia propunerii legislative.
Surse guvernamentale au declarat, in luna noiembrie, agentiei MEDIAFAX ca Executivul a discutat despre formularea unui punct de vedere la initiativa deputatului, iar premierul Emil Boc a cerut o informare suplimentara dupa ce a constat ca, din zece institutii publice consultate pe aceasta tema, chiar Academia Romana sustine promovarea initiativei legislative.
Astfel, in timp ce Academia Romana a transmis Guvernului ca sustine promovarea inititative legislative, Ministerul Culturii, Ministerul de Externe, Agentia Nationala pentru Romi, Secretariatul General al Guvernului, Departamentul pentru Relatii Interetnice si Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii au aratat ca nu sustin propunerea deputatului.Organizatii civice au organizat, marti, un protest in fata Palatul Victoria, nemultumite de intentia de a schimba oficial denumirea de "rom" cu cea de "tigan".
Deputatul PDL Silviu Prigoana a elaborat o initiativa legislativa in care propune schimbarea denumirii oficiale a persoanelor de etnie roma din "rom" in "tigan", la care Guvernul trebuie sa emita o opinie.
Initiativa a fost inregistrata la Senat in luna septembrie, tot atunci presedintele Traian Basescu declarand ca, in momentul in care s-a decis schimbarea denumirii tiganilor in romi, s-a luat o decizie gresita, europenii facand confuzie intre romi si romani."In multe tari din spatiul european este utilizat fara nicio restrictie un cuvant avand aceeasi origine, respectiv aceeasi evolutie a semnificatiei cu lexemul romanesc: 'tsiganes' in franceza, 'zingari' in italiana, 'Zigeuner' in germana, 'tzigani' in rusa si polona, 'cigany' in maghiara, 'ciganin' in bulgara si sarba, 'cigano' in portugheza, 'zigenare' in neerlandeza", se arata in adresa Academiei Romane catre Guvern.
"Primul-ministru a fost de parere ca, in acest caz, trebuie tinut cont de opinia Academiei Romane si, pentru a putea lua o decizie, a solicitat o informare suplimentara cu privire la denumirea oficiala a cetatenilor de etnie roma in statele membre ale Uniunii Europene", au declarat sursele citate.
Institutiile care nu sustin initiativa deputatului au invocat rezolutii sau rapoarte ale Consiliului Europei, care recomanda folosirea termenului "rom", dar si Memorandumul Ministerului Afacerilor Externe nr. D2/1094/2000, care a stabilit folosirea termenului de rom in paralel cu formulele alternative romanes/ gipsies/ romi/ tigani in corespondenta ministerului cu organizatiile internationale.
Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii a comunicat Guvernului ca, in luna aprilie, a decis prin Hotarare a Consiliului Director ca inlocuirea termenului "rom" cu cel de "tigan" nu este justificata in mod obiectiv si rezonabil de un scop legitim.