Showing posts with label Lansare de carte. Show all posts
Showing posts with label Lansare de carte. Show all posts
March 4, 2011
15.febr.2011.Virgil Andronescu,lansare de carte la Braila-volumul,,Ultimele luni din viata umbrei mele''.
-postat de Virgil Andronescu-
November 26, 2010
,,Lumina nodului din cer''-Lansare de carte la Turnu Măgurele-
-articol de Virgil Andronescu-
La 22 august a.c. a avut loc lansarea cărţii Nodul din cer al poetesei Carmen Lumiere, unde a participat şi scriitorul şi publicistul Liviu Nanu din partea site-ului agonia.ro. Volumul cuprinde 105 poeme şi şase pagini cu grafică. Poezia se încadrează în zona cubismului, grafica explicitează...
Poeta cercetează cu un curaj deosebit teme ale poeziei de dragoste dar nici teritoriul filosofic nu îi este străin: le tratează pe ambele cu naturaleţe.
Introspecţia se manifestă vis-a-vis de sine însăşi în conexiune directă cu Dumnezeu.
Extrage substanţa vitală, benefică, şi rezolvă stilistic problematicile vieţii, direct şi fără complexe. Trăirile îi sunt febrile.
Descoperim aici două laturi ce acum s-au intersectat: calitatea de femeie, soţie şi mamă, dar şi legătura firească Om-Dumnezeu prin Iubire.
Viața îi serveşte bune şi rele, le trăieşte şi le concretizează poetic prin rugăciunea poetică şi nu numai. Dumnezeu îi este cel mai aproape.
Carmen Lumiere investighează cele pământeşti întocmai omului de ştiinţă şi concluzionează...
Din ancestralul fiinţei sale poetesa cerne, în dialoguri şi monologuri interioare, iubirea de Oameni şi iubirea de Dumnezeu -egal, echilibrat şi profund, precum poemele sale. Găsim versuri adânci şi versuri „efecte speciale” prin care ne descoperă microcosmosul ei interior. Relativul şi absolutul se îmbină perfect.
Carmen Lumiere prezintă în prim-plan lupta vieţii cu moartea în urma căreia nu rămâne decât ea însăşi şi verbul „a trăi”.
Omul din ea caută necunoscutul, descifrându-l pas cu pas, mergând până acolo încât să descopere culori inefabile- de substanţă, şi nuanţe încă neinventate. Teoria formelor fără fond nu îşi găseşte în nici un fel locul în acest volum de versuri. Formele poemelor sunt geometrice- rotunde ori colţuroase, spaţiale ori în planuri întretăind spaţii închise- banalul cotidian. Peisajul puternic pastelat- grafica explicitează totul, este uneori adus şi „alb şi negru”.
Metaforele sunt concrete, concretul e concret, reprezentând însăşi chintesenţa trăirilor sale. Trăieşte intens tot ce se poate trăi omeneşte, sintetizează cu ajutorul cuvântului scris metafizica trăirilor sale. Îşi prezintă ideile logic dar şi „absurd” pentru neiniţiaţii în arta exprimării cuvântului. Naşte idei noi filosofice, contemplă absolutul, ignoră banalităţile şi cu toate astea nu cade în extrema misticului şi nici în aceea a ideilor preconcepute. Prezintă echilibrat şi „echidistant” viaţa în toată splendoarea ei - dar şi dedesubturile acesteia.
Poeta Carmen Lumiere născoceşte miraje poetice pe care le analizează cu mare atenţie - pe care le aşează în sufletul cititorului cu deosebita grijă.
Femeia Carmen Luminiţa Ciutură încearcă şi reuşeşte cu forţe nebănuite să învingă timpul şi să meargă mai departe trăind la fel de intens poezia şi viaţa. Vârsta nu are nici un fel de conotaţie în ceea ce scrie… Nu îşi regretă istoria personală...
Echilibrul femeii şi poetei e absolut... În poeziile cuprinse în acest volum de debut se distinge lupta perpetuă cu timpul ce ne macină viaţa la moara căutărilor continue. Poezia Luminiţei e una de tip pozitivist.
Umblatul printre aştri, paşii pe pământ, alergătura printre cuvinte - cu ele însele la braţul sufletului, îi sunt botez de foc descătuşării. Timpul, ca pentru toţi ceilalţi muritori, e ireversibil.
Foloseşte jocuri de cuvinte, verbe, propoziţii şi fraze întâlnite şi nemaiîntâlnite... Un joc multicolor al versurilor albe...
Albul şi negrul nu îşi au locul decât ca decor şi numai atunci când crede poeta că e strict necesar.
Înfruntă necunoscutul scrisului, cunoaşte tainele din cuvinte, stă de vorbă cu luna şi soarele, cu plânsul şi cu râsul, cu sângele şi cu albastrul din el, descântă „cu paşii ploilor pe mare” lumea minunată a poeziei, simbioza dintre vers şi aceasta este perfectă.
Carmen Lumiere meditează într-un fel special pe marginea existenţei acestei lumi cât şi a celei de dincolo de cer. Existenţialismul e sondat cu mare usurinţă şi definit în cel mai pur stil poetic.
Realismul e unul prompt şi se descrie cu uşurinţă în unele poezii - conturează la modul cel mai fin graniţele unei vieţi împlinite.
Clipa îi e benefică şi tămăduitoare, o trăiește cu intensitate, zâmbind, râzând, plângând, scriind, citind, îngrijindu-şi familia: trăind!
La 22 august 2009, Dumnezeu a legat strâns, într-un nod poetic, două destine frumoase ale aceleiaşi vieţi - în forma lor cea mai sublimă: femeia Carmen Luminiţa Ciutură şi poeta Carmen Lumiere.
„Citiţi aceste poezii şi vă veţi bucura că în biblioteca dumneavoastra a intrat o carte bună”.(Prof. Mircea Dragnea, membru U.S.R.)
La 22 august a.c. a avut loc lansarea cărţii Nodul din cer al poetesei Carmen Lumiere, unde a participat şi scriitorul şi publicistul Liviu Nanu din partea site-ului agonia.ro. Volumul cuprinde 105 poeme şi şase pagini cu grafică. Poezia se încadrează în zona cubismului, grafica explicitează...
Poeta cercetează cu un curaj deosebit teme ale poeziei de dragoste dar nici teritoriul filosofic nu îi este străin: le tratează pe ambele cu naturaleţe.Introspecţia se manifestă vis-a-vis de sine însăşi în conexiune directă cu Dumnezeu.
Extrage substanţa vitală, benefică, şi rezolvă stilistic problematicile vieţii, direct şi fără complexe. Trăirile îi sunt febrile.
Descoperim aici două laturi ce acum s-au intersectat: calitatea de femeie, soţie şi mamă, dar şi legătura firească Om-Dumnezeu prin Iubire.
Viața îi serveşte bune şi rele, le trăieşte şi le concretizează poetic prin rugăciunea poetică şi nu numai. Dumnezeu îi este cel mai aproape.
Carmen Lumiere investighează cele pământeşti întocmai omului de ştiinţă şi concluzionează...
Din ancestralul fiinţei sale poetesa cerne, în dialoguri şi monologuri interioare, iubirea de Oameni şi iubirea de Dumnezeu -egal, echilibrat şi profund, precum poemele sale. Găsim versuri adânci şi versuri „efecte speciale” prin care ne descoperă microcosmosul ei interior. Relativul şi absolutul se îmbină perfect.
Carmen Lumiere prezintă în prim-plan lupta vieţii cu moartea în urma căreia nu rămâne decât ea însăşi şi verbul „a trăi”.
Omul din ea caută necunoscutul, descifrându-l pas cu pas, mergând până acolo încât să descopere culori inefabile- de substanţă, şi nuanţe încă neinventate. Teoria formelor fără fond nu îşi găseşte în nici un fel locul în acest volum de versuri. Formele poemelor sunt geometrice- rotunde ori colţuroase, spaţiale ori în planuri întretăind spaţii închise- banalul cotidian. Peisajul puternic pastelat- grafica explicitează totul, este uneori adus şi „alb şi negru”.
Metaforele sunt concrete, concretul e concret, reprezentând însăşi chintesenţa trăirilor sale. Trăieşte intens tot ce se poate trăi omeneşte, sintetizează cu ajutorul cuvântului scris metafizica trăirilor sale. Îşi prezintă ideile logic dar şi „absurd” pentru neiniţiaţii în arta exprimării cuvântului. Naşte idei noi filosofice, contemplă absolutul, ignoră banalităţile şi cu toate astea nu cade în extrema misticului şi nici în aceea a ideilor preconcepute. Prezintă echilibrat şi „echidistant” viaţa în toată splendoarea ei - dar şi dedesubturile acesteia.
Poeta Carmen Lumiere născoceşte miraje poetice pe care le analizează cu mare atenţie - pe care le aşează în sufletul cititorului cu deosebita grijă.
Femeia Carmen Luminiţa Ciutură încearcă şi reuşeşte cu forţe nebănuite să învingă timpul şi să meargă mai departe trăind la fel de intens poezia şi viaţa. Vârsta nu are nici un fel de conotaţie în ceea ce scrie… Nu îşi regretă istoria personală...
Echilibrul femeii şi poetei e absolut... În poeziile cuprinse în acest volum de debut se distinge lupta perpetuă cu timpul ce ne macină viaţa la moara căutărilor continue. Poezia Luminiţei e una de tip pozitivist.
Umblatul printre aştri, paşii pe pământ, alergătura printre cuvinte - cu ele însele la braţul sufletului, îi sunt botez de foc descătuşării. Timpul, ca pentru toţi ceilalţi muritori, e ireversibil.
Foloseşte jocuri de cuvinte, verbe, propoziţii şi fraze întâlnite şi nemaiîntâlnite... Un joc multicolor al versurilor albe...
Albul şi negrul nu îşi au locul decât ca decor şi numai atunci când crede poeta că e strict necesar.
Înfruntă necunoscutul scrisului, cunoaşte tainele din cuvinte, stă de vorbă cu luna şi soarele, cu plânsul şi cu râsul, cu sângele şi cu albastrul din el, descântă „cu paşii ploilor pe mare” lumea minunată a poeziei, simbioza dintre vers şi aceasta este perfectă.
Carmen Lumiere meditează într-un fel special pe marginea existenţei acestei lumi cât şi a celei de dincolo de cer. Existenţialismul e sondat cu mare usurinţă şi definit în cel mai pur stil poetic.
Realismul e unul prompt şi se descrie cu uşurinţă în unele poezii - conturează la modul cel mai fin graniţele unei vieţi împlinite.
Clipa îi e benefică şi tămăduitoare, o trăiește cu intensitate, zâmbind, râzând, plângând, scriind, citind, îngrijindu-şi familia: trăind!
La 22 august 2009, Dumnezeu a legat strâns, într-un nod poetic, două destine frumoase ale aceleiaşi vieţi - în forma lor cea mai sublimă: femeia Carmen Luminiţa Ciutură şi poeta Carmen Lumiere.
„Citiţi aceste poezii şi vă veţi bucura că în biblioteca dumneavoastra a intrat o carte bună”.(Prof. Mircea Dragnea, membru U.S.R.)