Povestea Imnului de stat al Romaniei

Ideea unui imn naţional a apărut în prima parte a secolului al XIX-lea cu ocazia festivităţilor oficiale la care participau domnitorii români.
Celebrul căpitan Eduard Hübsch, părintele muzicii militare româneşti, a compus primul imn care a fost cântat vreme de 85 de ani.
Compozitorul a câştigat concursul pentru a desemna piesa ca imn al Principatelor Unite Române.
Din 1884 până în 1948, "Trăiască Regele" pe versuri de Vasile Alecsandri a înlocuit "Marşul" care a fost pe post de cântec solemn între 1862-1884.

Ascultă  "Trăiască Regele"

„Zdrobite cătuşe" a fost imnul naţional al României între 1948-1953, pe versuri de Aurel Baranga şi muzică de Matei Socor."Te slăvim, Românie!" caracterizează prietenia dintre Uniunea Sovietică şi ideologia leninistă, fiind imn naţional între anii 1953-1977.
Ascultă  "Te slăvim, Românie!"

A urmat „Trei culori" între 1977-1989, pe muzică de Ciprian Porumbescu.

Ascultă  „Trei culori"

„Deşteaptă-te române!" este din 1989, imnul de stat al României.
Ascultă  „Deşteaptă-te române!"

Versurile imnului naţional îi aparţin lui Andrei Mureşanu (1816-1863), poet romantic, ziarist şi traducător.
După unele surse, muzica imnului nu i-ar aparţine nici lui Anton Pann, nici lui George Ucenescu ci ar fi inspirată dintr-o veche melodie religioasă, “Din sânul mamei mele”.
Prima oară, poemului “Un răsunet” de Andrei Mureşanu, i s-a creat un aranjament muzical şi a fost cântat pe 29 iunie 1848 la Râmnicu Vâlcea.
Imediat după instaurarea dictaturii comuniste la 30 decembrie 1947, când regele Mihai I a fost forţat să abdice, "Deşteaptă-te, române!" ca şi alte marşuri şi cântece patriotice, au fost interzise, intonarea şi fredonarea lor fiind pedepsite cu închisoarea.Imnul actual a fost instaurat pe 22 decembrie 1989, în timpul revoluţiei anticomuniste. Imnul de stat al României este alcătuit din unsprezece strofe, primele trei şi ultima dintre ele fiind cântate la ocazii festive.

Discursuri istorice

Discursul lui Ceausescu impotriva invadarii Cehoslovaciei


Inaugurarea Canalului Dunare - Marea Neagra VIDEO


Ceremonia de inaugurare a lucrarilor la Casa Poporului - 25 iunie 1984 VIDEO


Ceausescu - Realizari grandioase VIDEO


Istoria uitata VIDEO

Despre Nicoale Ceausescu

Nicolae Ceauşescu (n. 26 ianuarie 1918, Scorniceşti - d. 25 decembrie 1989, Târgovişte) a fost un politician comunist român, membru al Partidului Comunist din România din ilegalitate, din anul 1932, conducătorul Republicii Socialiste România din 1965 şi până la căderea sa şi a regimului comunist în România, survenită în 22 decembrie 1989. La 22 decembrie 1989, printr-un decret al CFSN semnat de Ion Iliescu, a fost constituit Tribunalul Militar Excepţional. La 25 decembrie 1989, soţii Nicolae şi Elena Ceauşescu au fost judecaţi în cadrul unui proces sumar de acest tribunal, condamnaţi la moarte şi executaţi la câteva minute după pronunţarea sentinţei.Cuprins 

Copilăria şi începuturile carierei politice

Ceauşescu s-a născut în satul (actualmente oraşul) Scorniceşti, judeţul Olt, la 26 ianuarie 1918, într-o familie de ţărani. La vârsta de 11 ani, după absolvirea şcolii primare, Ceauşescu pleacă la Bucureşti, unde se angajează ca ucenic de cizmar.
In 1932 devine membru al Partidului Comunist din România, formaţiune politică aflată în ilegalitate la acea vreme. Este arestat prima oară în 1933 pentru agitaţie comunistă în timpul unei greve. În 1934 urmează încă trei arestări – pentru colectare de semnături în sprijinul eliberării unor muncitori feroviari acuzaţi de activitate comunistă şi pentru alte acţiuni similare. În urma acestor arestări, este etichetat de autorităţile vremii drept „agitator comunist periculos”, precum şi „distribuitor activ de material de propagandă comunistă şi antifascistă”. După eliberarea din detenţie, Ceauşescu dispare pentru o vreme în „subteran”, dar în 1936 este din nou arestat, de data aceasta fiind condamnat la doi ani de închisoare şi încarcerat la Închisoarea Doftana.
În 1939 a cunoscut-o pe Elena Petrescu, cu care s-a căsătorit în 1945. Aceasta a avut o influenţă crescândă asupra carierei sale politice. Cei doi au fost executaţi împreună în 1989. Ceauşescu a fost arestat şi condamnat din nou în 1940, iar în 1943 a fost transferat la închisoarea de la Târgu Jiu, unde a împărţit celula de detenţie cu Gheorghe Gheorghiu-Dej, în scurt timp devenind protejatul acestuia. După cel de-al doilea război mondial, în timp ce controlul sovietic asupra României devenea tot mai pronunţat, Ceauşescu a fost numit secretar al Uniunii Tineretului Comunist – U.T.C. - (1944-1945).
În urma loviturii de stat şi a abdicării forţate a Regelui Mihai din Decembrie 1947, după preluarea puterii de către comunişti, Ceauşescu devine ministru al agriculturii, iar ulterior ministru-adjunct al forţelor armate în regimul lui Gheorghiu-Dej. În funcţia de ministru al agriculturii a activat direct la cooperativizarea forţată a agriculturii, a ordonat reprimarea sau arestarea ţăranilor care se împotriveau cooperativizării. În 1952, devine membru al Comitetului Central (CC) al Partidul Muncitoresc Român (PMR), la doar câteva luni după eliminarea "facţiunii moscovite" (condusă de Ana Pauker) din conducerea partidului. În 1954, Ceauşescu devine membru deplin al Biroului Politic al PMR, iar ulterior ajunge să ocupe poziţia numărul doi în ierarhia PMR.
În toamna anului 1956, aflându-se la Cluj, Ceauşescu a avut un rol important în reprimarea mişcărilor de simpatie faţă de revoluţia ungară. La 4 decembrie 1957, având gradul de general-locotenent de armată (fiind şeful Direcţiei Superioare Politice a Armatei şi adjunct al Ministrului Forţelor Armate), a condus unităţile militare care au înăbuşit răscoala ţăranilor din Vadu Roşca (jud. Vrancea) care se împotriveau colectivizării forţate. Cu această ocazie, au fost ucişi 9 ţărani (Aurel Dimofte, Ionuţ Cristea, Ion Arcan, Dumitru Crăciun, Toader Crăciun, Stroie Crăciun, Dumitru Marin, Marin Mihai, Dana Radu), şi alţi 10 au fost răniţi. 18 ţărani au fost întemniţaţi pentru „rebeliune” si „uneltire contra ordinei sociale”. Dupa datele PMR-ului, între 1949-1952 au avut loc peste 80.000 de arestări de ţărani, dintre care 30.000 finalizate cu sentinţe de închisoare.


Ceauşescu la conducerea României

La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Ceauşescu preia funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român (acesta era numele Partidului Comunist Român la acea vreme, după asimilarea forţată, în 1948, a unei aripi a Partidului Social Democrat). Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român. În acelaşi timp, el afirmă că România a devenit o ţară socialistă şi decide schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
În 1967, Ceauşescu devine preşedintele Consiliului de Stat, consolidându-şi astfel poziţia. La începutul carierei sale ca şef al statului, Ceauşescu s-a bucurat de o oarecare popularitate, adoptând un curs politic independent faţă de Uniunea Sovietică. În anii ’60, Ceauşescu pune capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, deşi formal ţara va continua să facă parte din această organizaţie până la dizolvarea acesteia. Prin refuzul său de a permite armatei române să ia parte la invazia Cehoslovaciei alături de trupe ale ţărilor membre ale Tratatului de la Varşovia şi o atitudine de condamnare publică activă a acestui act, Ceauşescu reuşeşte pentru o vreme să atragă atât simpatia compatrioţilor săi, cât şi pe cea a lumii occidentale. Ascultă fragmente din discursul din 1968
În 1974, Ceauşescu îşi asumă titlul de Preşedinte al Republicii Socialiste România. Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, dădea impresia că încearcă să se elibereze de dominaţia sovietică, atragând simpatia şi aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon.[2] În CAER, la indicaţia lui, delegaţiile române se opun la toate propunerile venite din partea URSS. De exemplu, România este una dintre cele doar două ţări comuniste europene care au participat la Jocurile Olimpice organizate la Los Angeles, în Statele Unite ale Americii în 1984. De asemenea, România este singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul şi cu R. F. Germania. Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 este semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon şi Ford).
În ciuda cursului independent în relaţiile politice internaţionale, introdus încă de Gheorghiu Dej, Ceauşescu se opune cu încăpăţânare introducerii oricăror reforme liberale pe plan intern. În anii ’80, după venirea lui Mihail Gorbaciov la conducerea Uniunii Sovietice, opoziţia lui Ceauşescu faţă de linia sovietică este dictată în principal de rezistenţa lui faţă de de-stalinizare. Securitatea continuă să îşi menţină controlul draconic asupra mediilor de informare şi înăbuşă în faşă orice tentativă de liberă exprimare şi opoziţie internă.Cu prilejul vizitelor efectuate în 1971 în China şi Coreea de Nord, Ceauşescu e fascinat de ideea transformării naţionale totale, aşa cum era ea prefigurată în programul Partidului Muncitoresc Coreean şi deja pusă în aplicare sub egida Revoluţiei Culturale din China. La scurtă vreme după întoarcerea sa în ţară, Ceauşescu începe transformarea sistemului autohton după modelul nord-coreean, influenţat fiind de filozofia preşedintelui Kim Il Sung (Juche). Cărţi nord-coreene pe această temă sunt traduse în română şi distribuite pe scară largă în ţară.
Începând cu 1972, Ceauşescu trece la punerea în aplicare a unui proiect de "sistematizare" a localităţilor urbane şi rurale. Prezentat de către maşina de propagandă ca fiind un pas major pe calea "construirii societăţii socialiste multilateral dezvoltate", programul debutează la sate prin demolări în masă ale gospodăriilor ţărăneşti şi strămutarea familiilor afectate în apartamente de bloc[necesită citare]. Demolarea satelor este de fapt o încununare a politicii de industrializare forţată, care a dus la destructurarea societăţii rurale româneşti. Apogeul acestui program a fost însă reprezentat de demolarea a numeroase monumente istorice, inclusiv biserici şi remodelarea Bucureştiului în stil ceauşist (peste o cincime din centrul capitalei a fost afectată). Casa Poporului (actualmente sediul Parlamentului) se numără printre cele mai mari construcţii din lume, ocupând in aceasta privinţă locul doi, după Pentagon. Proteste venite din partea unor organizaţii neguvernamentale internaţionale au jucat un rol important în stăvilirea acestor planuri megalomane şi probabil în salvarea a ceea ce a mai rămas din monumentele istorice aflate pe lista neagră a dictatorului.


Fuga lui Pacepa

În 1977, Ion Mihai Pacepa, pe atunci director adjunct al Departamentului de Informaţii Externe (spionaj) al Securităţii, părăseşte ţara şi obţine azil politic în Statele Unite. Plecarea lui Pacepa dă o grea lovitură regimului comunist, iar încercările lui Ceauşescu de a restructura Securitatea nu reuşesc să-i îndepărteze pe toţi colaboratorii lui Pacepa şi să limiteze pierderile. În cartea sa Red Horizons: Chronicles of a Communist Spy Chief (ISBN 0895265702) (în româneşte: Orizonturi roşii: Cronicile unui spion comunist), apărută în 1986, Pacepa dezvăluie detalii despre colaborarea regimului Ceauşescu cu organizaţii teroriste arabe, activităţile intense de spionaj contra industriei americane, precum şi planurile bine ticluite de a atrage susţinere politică din partea lumii occidentale. După plecarea lui Pacepa, izolarea României pe plan internaţional se accentuează, paralel cu o înrăutăţire a situaţiei economice. Serviciile străine de informaţii îşi intensifică eforturile de infiltrare a Securităţii, în timp ce controlul lui Ceauşescu asupra aparatului începe să se clatine.[necesită citare]


Dictatura şi cultul personalităţii

Începând cu anii ’70, Ceauşescu devine obiectul unui cult al personalităţii tot mai deşănţat, nemaiîntâlnit în Europa de la moartea lui Stalin. În acest context, poeţii proletcultişti joacă un rol important. Titulatura completă, sub care era adresat de presa vremii, era: „tovarăşul Nicolae Ceauşescu, secretar general al Partidului Comunist Român, preşedintele Republicii Socialiste România, comandant suprem al forţelor armate”. Deseori se adăugau şi apelative precum „genialul cârmaci”, „cel mai iubit fiu al poporului român”, „personalitate excepţională a lumii contemporane”, „luptător pentru cauza dreptăţii şi păcii, şi socialismului”, „geniul Carpaţilor”, „marele conducător”. Consoarta sa, de altfel semi-analfabetă, era „savant de renume mondial” şi „mamă iubitoare” a poporului.
La o şedinţă de deschidere a Marii Adunări Naţionale, Ceauşescu îşi face apariţia purtând un sceptru, similar cu cele folosite de monarhi. Astfel de excese îl determină pe pictorul Salvador Dali să-i trimită dictatorului o telegramă de “felicitare”. Cotidianul central al partidului - Scînteia - nesesizând tonul ei vădit ironic, publică textul integral al telegramei[3].
Pentru a evita noi situaţii de “gen Pacepa”, Ceauşescu numeşte membri ai propriei familii, în frunte cu Elena, în funcţii cheie de conducere.


Statura politică a lui Ceauşescu

Pe parcursul "Epocii Ceauşescu", România devine al patrulea mare exportator european de armament[necesită citare]. În pofida acestui fapt, se pare că fostul şef de stat se visa laureat al Premiului Nobel pentru Pace. În acest sens, Ceauşescu face mari eforturi pentru a obţine statutul de mediator în conflictul israeliano-palestinian (România fiind singura ţară în contact oficial cu ambii beligeranţi). Mai mult, în anul 1986, el a organizat un referendum pentru aprobarea reducerii cheltuielilor şi personalului Armatei Române cu 5%. Acestea nu îl împiedică să oblige liceenii la pregătire militară, sub forma Detaşamentelor P.T.A.P., să oblige studentele să facă armata, o zi pe săptămână, în primii 3 ani de facultate şi să organizeze pregătirea militară a tuturor oamenilor muncii, sub forma Gărzilor Patriotice. În aceeaşi perioadă, la iniţiativa dictatorului, sunt convocate frecvent mari „adunări populare” pentru susţinerea păcii mondiale, la care oamenii sunt obligaţi să se prezinte.
Principiul „neamestecului în treburile interne” este intens promovat de către dictatorul care dorea ca nimeni din exterior să nu-l acuze pentru dezastrul în care se afundă ţara. Pe măsură ce îşi consolidează puterea, dictatorul devine paranoic: se visează măreţ personaj istoric, pe linia lui Burebista, a lui Decebal şi a marilor domnitori. Majoritatea oamenilor de cultură, obligaţi de sustinătorii regimului, îl proslăvesc pe „Marele Cârmaci”. Ajutat de istorici obedienţi, „Mult iubitul şi stimatul” îşi permite să modifice istoria: Mircea cel Bătrân devine „cel Mare”, iar Ioan Vodă cel Cumplit devine „cel Viteaz”.
Ceauşescu patronează un sistem politic de tip comunist, cu partid unic şi alegeri falsificate grosolan: P.C.R. câştigă cu 99,7%. Oamenii se prezintă la alegeri în procent de 99,9% pentru a nu intra în vizorul Securităţii. Este clamată o „democraţie socialistă” pe care oamenii trebuie să o accepte şi să o laude în public.


Datoria externă

În ciuda regimului său dictatorial, relativa sa independenţă faţă de Moscova are drept rezultat o atitudine binevoitoare (deşi departe de a fi dezinteresată sau neprofitabilă) din partea statelor occidentale. Regimul Ceauşescu beneficiază de unele împrumuturi pentru finanţarea programelor sale economice. În anii „Epocii Ceauşescu” se construiesc Metroul din Bucureşti, Canalul Dunăre-Marea Neagră, zeci de mii de noi blocuri de locuinţe. În ultimă instanţă, datoria creată a devenit o povară pentru economia românească, între 1971-1982, datoria externă crescând de la 1,2 miliarde $ la aproape 13 miliarde $. În 1982, veniturile comerţului exterior al României au scăzut cu 17% faţă de anul precedent. Ceauşescu s-a văzut pus în situaţia de a nu-şi putea plăti creditorii occidentali, ţara fiind declarată în incapacitate de plată.[4]

Ceauşescu a dispus achitarea rapidă a datoriilor externe, fără a mai lua noi credite. În acest scop, o mare parte a producţiei agricole şi industriale a ţării ia calea exportului, privând astfel populaţia până şi de cele mai elementare alimente şi bunuri de consum. Începând cu anii 1986-1987 se instituie raţionalizarea produselor de bază, iar benzina şi alimente ca pâinea, uleiul, zahărul, făina, orezul au început să fie distribuite pe bonuri sau cartele.[5] Bunurile destinate exportului au standarde de calitate ridicată şi sunt vândute de obicei în pierdere, la preţuri de dumping. Bunurile destinate consumului intern sunt de calitate inferioară, aşa că oamenii de rând sunt bucuroşi atunci când pot cumpăra bunuri refuzate la export din motive calitative.Plata întregii datorii externe, în valoare nominală de 60 de miliarde de lei (10 miliarde dolari), se încheie în primăvara lui 1989, cu câteva luni înaintea căderii regimului comunist. Ceauşescu urmărea organizarea unui referendum prin care să se introducă în constituţia României interdicţia de a contracta împrumuturi externe. Pentru a evita deprecierea leului, Ceauşescu a continuat exporturile excesive, acumulând aur în Banca Naţională


Politica demografică şi sanitară

Stimularea forţată a sporului natural al populaţiei a reprezentat una din priorităţile regimului Ceauşescu. Un element important al acestei politici este reprezentat de abrogarea, în 1966, a decretului din 1957 care permitea avorturile la cerere (la acea dată, avortul nu era permis decât în unele ţări comuniste). Prin decretul 770/1966 se permitea avortul terapeutic efectuat în primele trei luni de sarcină numai pe baza unor stricte indicaţii medicale şi doar în cazuri excepţionale se accepta sacrificarea fătului şi până la şase luni. Acest decret cu putere de lege a fost înăsprit prin Decretul 441 din 26 decembrie 1985, care permitea avorturile doar în cazul femeilor care au depăşit vârsta de 42 de ani sau care au dat deja naştere la cel puţin cinci copii. În teorie, mamele a 5 sau mai mulţi copii ar fi avut dreptul la privilegii substanţiale. Mamele "eroine" a 10 sau mai mulţi copii aveau dreptul să primească gratuit din partea statului un automobil ARO, transportul cu trenul, precum şi o vacanţă pe an într-o staţiune balneară.
În timp ce sporul populaţiei era încurajat, mii de copii erau abandonaţi în orfelinate, iar rata mortalităţii infantile rămânea cea mai mare din Europa.
Regimul Ceauşescu a ignorat problema epidemiei de HIV/SIDA pe motive ideologice, considerând-o specifică societăţii capitaliste. În România anilor 1980 nu se practica testarea HIV a donatorilor de sânge şi a sângelui pentru transfuzii. Acest fapt, la care se adaugă folosirea de ace de transfuzie inadecvat sterilizate în orfelinate, a condus România pe locul doi în topul infecţiilor pediatrice cu HIV în Europa (în anul 2004 s-a asigurat medicaţia şi tratamentul pentru 6000 de bolnavi de HIV SIDA).


Tensiune crescândă - consecinţele politicii economice falimentare

Ceauşescu introduce un plan de dezvoltare economică în care, mai ales industriei i se imprima un ritm absurd. De exemplu, industria metalurgică, în special cea siderurgică într-o ţară în care resursele de minereu de fier şi cărbune nu sunt deosebite, în condiţiile în care cererea pe piaţa mondială nu mai era aşa de mare datorită unei adevărate revoluţii tehnologice. La toate acestea se adaugă criza energetică mondială care îşi făcuse simţită apariţia. După modelul altor dictatori comunişti, ca Mao Zedong sau Kim Ir Sen, în Capitală încep adevărate lucrări faraonice, prin care se risipesc enorme fonduri financiare. Aceste construcţii, numite ulterior megalomanice, culminează cu Casa Poporului, devenită acum Palatul Parlamentului. Ridicată alături de un bulevard luxos, mai lung şi mai larg decât Champs-Élysées (ce se dorea a fi "Bulevardul Victoria Socialismului"), Casa Poporului a ajuns să fie a doua din lume ca mărime, între clădiri administrative, fiind întrecută doar de Pentagon.
În 1987, o grevă a muncitorilor din Braşov este înăbuşită violent de către regimul Ceauşescu. Organizatorii sunt supuşi unor presiuni psihologice imense din partea organului represiv - Securitatea - controlat de Partidul unic şi de către dictator. Sunt dispersaţi pe teritoriul ţării şi li se stabileşte domiciliu forţat în diferite oraşe, unde sunt supravegheaţi cu atenţie, mai ales la locul de muncă. Tăcerea mediatică este deplină, presa, radioul şi televiziunea fiind controlate 100%. Se răspândesc zvonuri sumbre despre iradierea greviştilor de la Braşov, cu scopul lichidării lor fizice.
De-a lungul anului 1989, Ceauşescu devine tot mai izolat în lagărul comunist. În august 1989, el propune o întâlnire la vârf pentru a discuta problemele comunismului est-european şi a "apărării socialismului" în aceste ţări. Această propunere este însă respinsă atât de către statele Pactului de la Varşovia, cât şi de către China.
În 1989, Ceauşescu pare a ignora total situaţia dezastruoasă în care se afla ţara. El face referinţă în cuvântările sale la "înaltul nivel de trai" atins sub conducerea sa, fără precedent în istoria României, iar televiziunea naţională arată imagini ale dictatorului vizitând magazine special aprovizionate pentru camera de luat vederi, cu rafturile pline de bunuri alimentare. Ca să mascheze criza de alimente, Iulian Mincu, medicul personal al lui Ceauşescu, a inventat un program de „alimentaţie raţională”, motivând că nu e sănătos ca un adult să consume mai mult de 3.000 de calorii pe zi.[6] Alimentele de bază (zahăr, ulei, carne) sunt raţionalizate la 1 kg/lună de persoană, iar populaţia trece prin momente extrem de dificile, petrecând nenumărate ore pe zi stând la cozi interminabile în faţa magazinelor alimentare care nu aveau mai nimic de oferit.[7] Produsele de import precum cafeaua sunt înlocuite cu surogate (nechezol). Produsele alimentare pentru export sunt înlocuite pe piaţa internă cu surogate (salamul cu soia) sau subproduse fără căutare la export (picioare şi căpăţâni de porc, numite ironic de popor "adidaşi şi calculatoare").
Întreruperile în alimentarea cu apă, curent electric, gaze naturale devin frecvente, iar blocurile de locuinţe sunt doar ocazional încălzite prin sistemul public de termoficare. Benzina, deşi raţionalizată, devine greu de găsit. Consumul de energie pentru populaţie a scăzut forţat cu 20% în 1979 şi 1982, apoi cu 50% în 1983, iar în 1985 cu încă 50% faţă de anii precedenţi.
Politica economică de planificare centralizată conduce la preţuri aberante, fără nici o legătură cu realitatea economică. Producţia este orientată spre investiţii industriale megalomanice, bunurile de larg consum fiind produse în cantităţi insuficiente. Mai importante decât banii devin "relaţiile", mărfurile sunt vândute "pe sub mână", o criză morală distorsionează întreaga societate. Circulă vorba că o "pilă" în comunism este mai valoroasă decât o moşie în capitalism. Nomenclatura, activiştii de partid, se aprovizionează din magazine speciale şi case de comenzi la care oamenii obişnuiţi (inclusiv membrii de rând ai Partidului) nu au acces.
Peisajul social seamănă teribil cu cel descris de George Orwell în romanul 1984. Oamenii sunt mânaţi în turmă la demonstraţiile de susţinere a regimului şi a dictatorului. Elevii, studenţii şi militarii adună recoltele prin muncă voluntar-patriotică sau practică agricolă, eufemisme folosite pentru munca silnică. (Practica agricolă devine "materie de studiu" anuală în toate facultăţile, "nota" obţinută având pondere în calcularea mediei de absolvire). Întreaga ţară capătă aspectul unui uriaş lagăr de concentrare, din care unii curajoşi au încercat să scape trecând Dunărea înot, fugind cu câte un mic avion utilitar, sau cerând "azil politic" dacă aveau ocazia să iasă în Occident cu ocazia unor concursuri sportive sau artistice.


Revoluţia din decembrie 1989

Evenimentele sângeroase de la Timişoara şi Bucureşti din decembrie 1989 au culminat cu căderea lui Ceauşescu şi a regimului comunist.
Spre exasperarea majorităţii covârşitoare a românilor, Ceauşescu este confirmat în fruntea PCR pentru un nou termen de cinci ani, la Congresul al XIV-lea al PCR din noiembrie 1989. La acest congres Ceauşescu denunţă Pactul Molotov-Ribbentrop şi cere anularea consecinţelor acestuia.
Prima tentativă de organizare a unor proteste ar fi trebuit să se materializeze la Iaşi, în 14 decembrie 1989, dar manifestaţia, ce ar fi urmat să se desfăşoare în Piaţa Unirii, este dejucată de autorităţile comuniste.[necesită citare] O tentativă a regimului de a-l evacua pe pastorul reformat maghiar László Tőkés din locuinţa parohială pe care o ocupa de drept la Timişoara, pe motiv că acesta ar fi fost mutat la o altă parohie, întâmpină rezistenţă din partea enoriaşilor, care înconjoară casa parohială într-o demonstraţie de sprijin. Acestora li se alătură şi români, iar demonstraţia capătă în scurtă vreme un caracter mai larg, de protest împotriva regimului comunist. Trupe ale armatei, miliţiei şi Securităţii apar la faţa locului la 17 decembrie 1989 şi deschid focul asupra manifestanţilor.
La 18 decembrie 1989, Ceauşescu pleacă într-o vizită oficială în Iran, lăsându-i soţiei sale, Elena, şi altor colaboratori apropiaţi, misiunea de a înăbuşi revolta de la Timişoara. Revolta continuă să ia amploare. După revenirea sa în ţară, la 20 decembrie 1989, Ceauşescu ţine o cuvântare televizată dintr-un studio de televiziune amenajat în incinta clădirii CC al PCR, în care califică evenimentele de la Timişoara drept o încercare din afară de imixtiune în afacerile interne şi de subminare a suveranităţii României. Până la cuvântarea lui Ceauşescu, mediile oficiale de informare evită cu stricteţe orice referinţă la evenimentele care se derulau în Timişoara, singurele surse de informare fiind posturile de radio din afara graniţelor ţării, precum Radio Europa Liberă şi Vocea Americii. O "adunare populară" în sprijinul regimului este organizată pentru ziua următoare, 21 decembrie, în faţa sediului CC al PCR, într-un loc care, în urma evenimentelor acelei zile, poartă azi numele de Piaţa Revoluţiei.[9] Demonstraţia degenerează în mişcare de răsturnare a regimului. Soţii Ceauşescu, surprinşi de această turnură a lucrurilor, se dovedesc incapabili de a păstra controlul asupra maselor. Populaţia capitalei se adună în Piaţa Revoluţiei, unde se confruntă cu unităţi ale miliţiei şi armatei. Din păcate, raportul de forţe înclină în favoarea forţelor de represiune, bine reprezentate numeric şi bine înarmate, care până la miezul nopţii reuşesc să degajeze piaţa, omorând zeci şi arestând sute de protestatari.
Cu toată întreruperea transmisiunii televizate a demonstraţiei din 21 decembrie, reacţia ineptă şi neajutorată a lui Ceauşescu nu scapă neobservată de telespectatorii din întreaga ţară. Până în dimineaţa zilei de 22 decembrie 1989, protestele se răspândiseră deja în toate marile oraşe ale României. Moartea în condiţii suspecte a ministrului apărării, generalul Vasile Milea, este anunţată în 22 decembrie de către posturile naţionale de radio şi televiziune. Imediat după acest anunţ, o şedinţă extraordinară a comitetului politic executiv al PCR are loc, sub conducerea lui Ceauşescu, care cu acest prilej anunţă că preia comanda armatei. Ceauşescu mai face o încercare disperată de a se adresa mulţimii adunate în faţa sediului CC, dar fără succes. Protestatarii forţează uşile şi pătrund în sediul CC, iar cuplului Ceauşescu nu îi rămâne decât opţiunea de a fugi cu un elicopter care îi aştepta pe acoperişul clădirii CC.


Sfârşitul lui Ceauşescu
Moştenirea lui Ceauşescu

Dacă în 1989 uciderea soţilor Ceauşescu nu a stârnit multe regrete, douăzeci de ani mai târziu percepţia românilor asupra primului lor preşedinte s-a schimbat. Potrivit unui sondaj CURS realizat în 2009, 31% dintre cei chestionaţi sunt de părere că în manualul de istorie Nicolae Ceauşescu ar trebui prezentat ca un om care a făcut României mai mult bine, iar 52% ca un om care a făcut bine şi rău în mod egal. Printre locuitorii din mediul rural, doar 9% consideră că Ceauşescu ar fi făcut României mai mult rău decât bine. Nostalgici ai epocii Ceauşescu se regăsesc în toate categoriile de vârstă, etnice, socio-profesionale şi geografice de cetăţeni ai României.


Altele

Ceauşescu a avut 3 copii: un fiu, Valentin Ceauşescu (n. 1947), specialist în fizică şi care nu a deţinut funcţii politice, o fiică, Zoia Ceauşescu, matematician (n. 1 martie 1949, d. 20 noiembrie 2006) şi un fiu mai tînăr, Nicu Ceauşescu (n. 1 septembrie 1951, d. 25 septembrie 1996), care s-a implicat direct în politică. Însă singurul nepot de sânge al lui Ceauşescu avea să se afle abia după aproximativ 20 de ani, acesta fiind Daniel Valentin Ceauşescu (n. 1981), fiu al lui Valentin Ceauşescu.
Salariul oficial al lui Ceauşescu era de 18.000 lei (aproximativ 1.200 dolari la cursul oficial de schimb din 1989, având o medie de 14,92 lei, echivalent al salariului mediu din SUA în acea perioada). Din această sumă, Ceauşescu depunea 5000 lei la CEC in fiecare lună, în contul copiilor săi. Au existat zvonuri că deţinea conturi secrete în strănăitate, dar urma acestora nu a putut fi descoperită.
Garda personală a lui Ceauşescu consta din numai 40 de membri, responsabili pentru protecţia întregii sale familii, precum şi a locuinţelor acestora. Şeful gărzii, colonelul Dumitru Burlan, afirmă că întreaga gardă era dotată cu numai două arme automate (dotare insuficientă pentru o apărare serioasă). Colonelul Burlan susţine că Ceauşescu se credea iubit de popor şi nu simţea nevoia protecţiei. De fapt pe Ceauşescu îl apăra tot regimul său şi întreaga Securitate şi nu avea nevoie de o gardă de corp prea puternică. Departamentul Securităţii Statului a avut 8.474 de oameni, iar Trupele de Securitate, comandate de generalul Ghiţă, erau de aproximativ 15.000.[12]
Într-un articol recent, se afirmă că Ceauşescu ar fi fost implicat în închisoare într-un caz de homosexualitate, care s-ar fi consumat între el şi un alt deţinut numit Marincovici. Cazul a fost prelucrat de Chivu Stoica, care a acţionat la indicaţiile lui Gheorghe Gheorgiu-Dej în sensul prevenirii unor întămplări similare.


„Conturile secrete” ale lui Ceauşescu

În primele zile ale revoluţiei din decembrie 1989 s-a vorbit mult despre conturile secrete ale lui Nicolae Ceuşescu. La procesul din 25 decembrie 1989 membrii Tribunalului Militar Excepţional au pus întrebări legate de aceşti bani, dar ambii soţi Ceauşescu au declarat că nu au nici un dolar pe conturi în bănci străine. Deşi acuzaţia de delapidare a banilor statului român nu a fost inclusă între capetele de acuzare (care erau 4 la număr)[14], totuşi în comunicatul care a fost difuzat de Televizune şi radio, şi a doua zi de presa scrisă, s-a adăugat un al cincilea punct cu următorul conţinut: „Încercarea de a fugi din ţară pe baza unor fonduri de peste un miliard de dolari, depuse în bănci străine;”
În 1990 un grup de experţi canadieni angajaţi de Guvernul României pentru a da de urma banilor lui Ceauşescu, a propus arestarea lui Dan Voiculescu, dar investigaţiile lor au fost oprite în mod nejustificat.
Parlamentul însă a adoptat, în data de 14 octombrie 2008, raportul Comisiei parlamentare de anchetă pentru investigări si clarificări referitoare la conturile lui Nicolae Ceauşescu, concluzia finală fiind ca fostul şef de stat nu a avut conturi sau averi depozitate in străinătate.
În doi ani de activitate, am invitat diferite persoane care au făcut parte din sistemul de stat de atunci, oameni din BCRE, jurnalişti care s-au ocupat de acest subiect. De altfel, tot raportul cuprinde mărturiile acestor persoane. Concluziile sunt bazate pe aceste mărturii. Concluzia comună a tuturor celor audiaţi a fost că Nicolae Ceauşescu nu a avut conturi în afara ţării”, a declarat preşedintele comisiei de anchetă, senatorul Sabin Cutaş. 

Numerele LOTO din 31 octombrie.

Numerele extrase la Loto 6/49,  duminica 31 octombrie:

7, 18, 24, 33, 40, 46. 

Numarul Noroc : 7 8 7 8 9 0 9

Numerele extrase la 5/40 : 6, 8, 23, 34, 38, 39.

Numerele  la joker : 12,14, 20, 21,27,35 

România trece în această noapte la ora de iarnă. Ora 04.00 va deveni ora 03.00.

 În această noapte se va trece la ora de iarnă. Aproape întreaga Europă va da ceasurile cu o oră înapoi, ora 04.00 devenind ora 03.00.

Astfel ziua de 31 octombrie va fi cea mai lungă din an, având 25 de ore. De regulă, ora oficială de iarnă este aplicată între ultima duminică a lunii octombrie şi ultima duminică a lunii martie.  

Din 31 octombrie  soarele va răsări mai devreme cu o oră  şi va apune mai devreme cu o oră.  

La Multi Ani domnului presedinte Liviu Dragnea

Pe data de 28 octombrie, Liviu Dragnea a implinit 48 de ani. O varsta frumoasa la care dumnealui ar fi trebuit sa fie mult mai intelept. Va prezentam cateva urari facute de "prietenii" dumnealui in ziarul cu nume de judet:

"Uniunea Arhitectilor din Romania, Filiala Judeteana Teleorman ureaza, cu prilejul zilei de nastere, domnului presedinte, ing. Liviu Nicolae Dragnea, multa sanatate si succes deplin in activitatea rodnica desfasurata pentru mai binele judetului. La Multi ani!"

"In numele locuitorilor comunei Tiganesti, permiteti-mi domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea, sa va urez, cu prilejul zilei dumneavoastra de nastere, multa sanatate si putere de munca pentru propasirea Teleormanului pe noi trepte de dezvoltare. Va asigur domnule presedinte de toata consideratia locuitorilor comunei si va multumim pentru grija pe care o aveti fata de comuna noastra. La multi ani!"   Gelu Pisica - primar Tiganesti.

"Fie ca ziua de astazi, in care bunul Dumnezeu v-a trimis pe pamant, iar ursitorile v-au daruit harul conducatorului, sa va aduca domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea numai bucurii si multa, multa sanatate pentru binele nostru al tuturor teleormanenilor. La Multi ani!" -  Viorica Dancila.

"Membrii si simpatizantii PSD Turnu Magurele va adreseaza, domnule presedinte Liviu Nicolae Dragnea, la zi aniversara, un sincer si luminos gand de pretuire, urarea de multa sanatate, viata lunga, fericire si putere de munca pusa in slujba comunitatii teleormanene. La multi ani!" - Nicolae Mohanu

Am ales cateva din mesajele transmise domnului L.Dragnea, celelalte fiind in aceeasi "nota". 

Si nu in ultimul rand echipa blogului va ureaza sa aveti parte de tot ce este mai frumos pe lumea asta, si ... sa vi se indeplineasca visul : JOS GUVERNUL BOC ! 

Pleonasm: Boc cel Mic

-Pleonasm=DEX=Procedeu greșit de exprimare,constând în alăturarea unor cuvinte care repetă inutil aceeași idee.

MOTTO

" Repede, aduceţi o cupă cu vin, să-mi ud mintea şi să spun ceva inteligent. "

,,Boc cel Mic
Nu ne dã nimic;
Boc cel Mic
Nu ne dã nimic.

Ieși afară
Javrã ordinarã,

Sã iasã Boc...
Sã iasã Boc!''
Sã-l tãvãlim în troc
Cã ne-a mâncat salariul tot
Boc Boc Boc ... poc.

Boc-ciu și Udrea-ua
Ne-au mai strâns cureaua
Nenea Ponta și Crinuț
Au sãrit din lac în puț

Au pus-o de-o moțiune
Pentru întreaga națiune.

Toți plângem cu mare foc
De ce l-am votat pe Boc?
Sã ne tinã tot în loc-
Tot pe loc,pe loc,pe loc!