Statisticile blogului

Bine ați venit !
…iar faptul că ati ajuns aici, nu este o întâmplare!

July 22, 2010

Sotul Madalinei Manole spune tot! "Magda primea batai de la mama ei"

Mircea Petru, sotul Madalinei, marturiseste care au fost adevaratele relatii dintre familia sa si cea a cantaretei.

Blestemul de Miercuri - ziua saptamanii in care Madalina se pierdea cu totul!

"Ce fac parintii Madalinei si toate minciunile pe care nu stiu de unde le scot ma fac sa vad in ei cu totul alti oameni decat ii stiam. Mama Madalinei era persoana dominatoare, nu eu. Simt ca mi se deschid ochii. Vad clar lucrurile prin prisma actiunilor lor care i-au urmarit toata viata. Nimeni nu a vorbit despre nepotel. Mama Madalinei a spus ca nu exista niciun copil. A venit in curte si a spus 'masina mea, casa mea, le dau foc, iesiti din casa mea'", dezvaluie Mircea Petru.

"Eu vorbesc cu parintii mei si de sase-sapte ori pe zi, la Botosani. Le facusem abonamente telefonice speciale, la toti, dar nu am putut avea relatii", povesteste Puiu.

"Madalina le-a cumparat casa, tot"

"Magda mi-a povestit ca a avut o copilarie grea din punct de vedere financiar. Au fost lucruri acumulate. Madalina si-a tinut in spate familia, nu e nimic anormal in asta. Dar sa nu vrei sa faci chiar nimic si sa te bazezi mereu pe ajutorul Madalinei, inclusiv fratele.... Vorbim de tot ce aveau nevoie, casa, masa, necesitati, cheltuieli, tot. Madalina le-a cumparat casa, tot", spune Petru.

"Primea batai de la mama ei"

“Am aflat de curand si am fost socat ca primea batai de la mama ei. Mi-a spus o persoana foarte apropiata, care a aflat de la Madalina. Tatal o supunea aceluiasi tratament pe mama ei. Sunt surse din interiorul familiei. Lucrurile s-au schimbat in familie dupa ce a aparut omul sufletului ei si, mai tarziu, copilul. Eu nu vreau sa judec pe nimeni, doar prezint niste fapte. Madalina poate si-a ajutat parintii mai mult decat pe ea. La un moment dat, le spunea parintilor 'piranha'. Nu m-am asteptat din partea lor sa vina cu asa minciuni, la asa scurta vreme dupa trecerea in nefiinta a fiicei lor. Nu fac acuzatii, e evident ca ii vor munca", sunt cuvintele sotului Madalinei.

"Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa"

“La inceput, m-am gandit ca Madalina are probleme dupa divort. Apoi, anul acesta, am observat ca nu mai avea puterea sa ocroteasca copilul. Ceva o facea sa o stea departe de el. Va mai trece timp pana voi realiza ce era in capusorul ei. Isi manifesta teama de a nu putea sa aiba grija de copil asa cum trebuie. Nu avea motive sa fie ingrijorata de cariera. Zicea ca e plinuta, desi nu era, ca are picioarele nu stiu cum, desi nu era asa. Aproape de ziua fatala, spunea ca nu se mai suporta fizic, asa cum a scris si in mesaj. Pe 11 mai, cu o zi inainte de lansare, dupa o emisiune matinala, si-a manifestat o teama despre care nu am putut sa inteleg atunci si dorinta sa nu mai apara nicaieri. S-a dus acasa si cand am ajuns acasa era un alt om. Mi-a spus ca a baut ceva", isi aminteste Puiu de prima tentativa a Madalinei Manole de suicid.

"Ii mirosea gurita a diluant cand m-am apropiat sa o sarut"

"De fapt isi pusese cateva picaturi de diluant intr-un pahar de suc. S-a dovedit ca nu l-a inghitit, l-a scuipat. Ii mirosea gurita cand m-am apropiat sa o sarut. Am sunat la 112 si nu m-a lasat. Nu vroia sa afle lumea. Nu se simtea rau. Am sunat un doctor si mi-a spus sa ii dau mult lapte dulce sa bea. Am intrebat-o si mi-a spus ce imi repeta mereu la mijlocul spatamanii. Ca vede toata dragostea si ca sa ne fie noua mult mai bine, mie si copilasului, ea trebuie sa ne vegheze din alta parte. Nu mai era Magda, avea alta fata. Am adus un domn terapeut acasa. Nu am gasit un psiholog care sa vina acasa, iar Madalina nu vroia sa mearga la cabinet. Nu vroiam sa ii terfelim numele in vreun fel. Cum sa nu vreau sa o duc la psiholog?! Terapeutul nu facea nimic ocult. Parintii ei au fost de fata o data. Erau multumiti ca facem ceva", explica Petru.

"Miercurea se pierdea"

"Magda redevenea acelasi om dupa crize. Stabileam lucruri legate de perioada urmatoare. Pana miercuri, cand incepea din nou sa se piarda si isi revenea vinerea. Refuza sa mergem la o anumita biserica, Biserica Zlatari. Nu faceam nimic special decat sa asistam la slujba", spune Puiu.

"Am fost si voi ramane jumatatea sufletului ei. Am fost primul om care mi-am pus tot felul de intrebari si am cautat raspunsuri. Am ajuns la spital dupa a doua tentativa de suicid. A fost prima data cand ajungea acolo si ma gandeam ca cineva va observa ceva, va face ceva. Magda nu dea nimic de banuit atunci. Asa cum a ascuns toata viata acel ceva in adancul sufletului ei. Isi revenea. Ne bucuram si ne rugam sa fie pana la sfarsitul zileor noastre. Am trait cu teama in suflet insa din prima clipa, de cand i-am vazut fata cazuta. Am facut apelul la 112 de pe telefonul meu, pentru ca umblam mereu cu el in mana. De frica", marturiseste sotul Madalinei.

July 18, 2010

O melodie ce acum, după moartea ei, devine şlagăr: Mădălina Manole – marea dragoste.


O melodie ce acum, după moartea ei, devine şlagăr: Mădălin Manole – marea dragoste. La numai câteva zile după moartea ei, vânzările cd-urilor cu Mădălin Manole s-au dublat. 


Fanii au luat cu asalt magazinele iar melodiile artistei au ajuns să se audă aproape în fiecare locuinţă. Lacrimile nu contenesc să curgă, iar melodia cea mai difuzată este Mădălina Manole – marea dragoste.


Curios, o melodie de dragoste pe care Mădălina a căntat-o, aşa cum o ştim din totdeauna, cu zâmbetul pe buze. Acum, nu ne-a mai rămas decât zâmbetele înregistrate şi amintirea ei, a unei cântăreţe pline de viaţă.


Păcat, s-a mai stins o stea. Dumnezeu să o odihnească! Vă lăsăm să ascultaţi Mădălina Manole – marea dragoste.

July 17, 2010

Azi i-am spus adio pentru totdeauna ,,fetei dragi cu parul de foc "




July 16, 2010

Fanii Mădălinei Manole: „Sub nicio formă nu condamnăm gestul ei”

Sute de fani au venit ieri după-amiază la Sala Radio pentru a-şi lua rămas bun de la Mădălina Manole. I-au adus flori, au aprins lumânări şi s-au întrebat de ce oare artista a ales să îşi încheie viaţa la numai 43 de ani.
Mulţi dintre ei au deplâns faptul că Mădălina nu mai era la fel de vizibilă în ultimii ani şi că era cumva uitată de media. Atenţia venită acum din partea presei nu a făcut decât să le lase un gust amar. „Acum toţi au tăbărât şi când era vie, nici nu o lăsau să cânte”, a spus cu mâhnire o doamnă în momentul în care trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole era depus la Sala Radio.


„Au fost promovate altele doar pentru că erau frumoase”
„Se poate interpreta că a fost lezată că a muncit în viaţă, a avut talent, dar au fost promovate altele doar pentru că erau frumoase”, spune Radu Mihai, un admirator al Mădălinei care a venit de la Buftea. Domnul are 61 de ani şi îşi aminteşte cu tristeţe de cea pe care o numeşte „o flacără vie”.
Mulţi dintre cei veniţi la sediul Radio România erau trecuţi demult de vârsta tinereţii. Unele doamne au venit deşi de-abia păşeau, sprijinite în baston. Au venit şi copii de 10-12, aduşi de mână de părinţi sau de bunici. Adolescenţii puteau fi însă număraţi pe degete.
„Ea şi-a dat seama că nu mai are succes. Şi-a zis „O nouă Mădălină”. Şi e regretabil că nu a apucat să lanseze albumul. Băiatul s-ar putea să fi moştenit talentul şi-l va duce mai departe”, mai spune domnul Radu.
„Nu a băgat-o nimeni în seamă”
„Muzica asta comercială a dat la o parte adevăratele valori”, spune şi Raluca. Tânăra de 29 de ani lucrează la un post de radio de pe Internet şi îi ascultă şi acum muzica: „Eu am crescut cu muzica ei. Îmi aduc aminte că la un moment dat cine venea la mine în cameră găsea numai casete cu ea. A fost o artistă completă. Ieri toată ziua am urmărit la televizor reportajele despre ea”.
„Era o voce profundă, dar sensibilă. Avea o reverberaţie în glas şi te făcea atent. Dacă erai într-o cameră, trebuia să o asculţi, te capta. A reuşit să lase o dâră în muzica uşoară română, şi-a pus amprenta. Am văzut-o la magazinul Muzica atunci când a lansat un album şi mi-a plăcut că era foarte vivace, foarte ardentă şi uite că s-a stins în mod destul de stupid”, îşi mai aminteşte Radu.
Anca Daniel, doar cu trei ani mai în vârstă decât Mădălina Manole, spune că a iubit-o mult de tot, dar că este mâhnită deoarece în ultimii ani artista era tot mai ignorată: „Avea o voce unică, nu o putea imita nimeni pe ea. Nu vreau să le ignor pe fetele astea tinere, dar ele pun preţ acum pe fizic. Ea cânta din suflet. Nu a băgat-o nimeni în seamă. A muncit mult: familie, soţ, copil. Şi sub nicio formă nu condamnăm gestul ei. După părerea mea, e un act de mare curaj”.
„Îmi pare rău că se vorbeşte de ea după, nu înainte”, Elena
O doamnă din Bucureşti, de 66 de ani, îşi aminteşte că a vorbit cu Mădălina Manole în urmă cu câteva luni: „Am luat legătura cu ea într-o miercuri noaptea, la emisiunea „Noaptea şlagărelor româneşti”, difuzat de Radio România Actualităţi. Am avut norocul să o prind la telefon şi am discutat 20 de minute cu ea şi cu Cezar Andrei. Atunci nici nu mă gândeam la asta, era în starea ei normală, plină de optimism”.
„Ştiţi cum e la români, după trei zile uită”
Dorela spune că are casa plină de CD-uri cu Mădălina Manole şi că nu a ratat nimic din ce a lansat artista pe piaţă: „Era o voce aparte. Regret moartea ei şi am senzaţia că am venit aici pentru moartea altcuiva. Sper ca lumea să nu o uite. Dar ştiţi cum e la români, după trei zile uită. Oamenilor ca ea după moarte li se ridică statui, dar înainte sunt ignoraţi”.
Cristina Teodorescu, de 73 de ani, spune că se aştepta la un concert de ziua Mădălinei, în niciun caz nu îşi imagina că va veni să îi aducă un omagiu: „Nu-mi găseam liniştea acasă. Aşa o frumuseţe de fată. Şi nu era o voce comună”.
Şi ea crede că ceva e în neregulă cu personajele care apar la televizor şi îşi spun cântăreţe: „Avem mari artişti, dar nu ştim să-i preţuim. Apar tot felul de fete care fac play-back şi dacă le pun să citească o gamă, habar n-au. I-am spus lui Tiberiu Andrei de la Radio România: „Ştiu că promovaţi şi talentele noi, dar să aveţi grijă şi de adevărata muzică. Televiziunea promovează nonvalori”".
Pe Mădălina Manole spune că a urmărit-o de când se ducea la Cenaclul Flacăra şi cânta la chitară: „Are aproape 30 de ani de carieră muzicală. 30 de ani de muncă, nu doi-trei ani cum au fetiţele astea. E foarte trist pentru societatea română că nu ştim să preţuim valoarea”.

Madalina Manole va fi inmormantata azi, la Ploiesti.

RĂMAS-BUN

Rudele şi admiratorii artistei s-au adunat, ieri, la Sala Radio, pentru a-i aduce un discret ultim omagiu. 

Fie că e vorba de rudele de sânge ale Mădălinei, fie de rudele din partea soţului sau de cunoscuţi ori de oameni simpli care au iubit-o, toţi vorbesc acum aceeaşi limbă, cea a suferinţei.

În foaierul Sălii Radio din Bucureşti,unde a fost depus ieri, la ora 15.00, trupul neînsufleţit al "Fetei cu părul de foc", până spre seară a domnit o linişte apăsătoare şi o durere parcă la fel de discretă precum toată lumea a spus, în ultimele zile, că a fost Mădălina Manole. 

Aproape în surdină, din boxele amplasate pe pereţii sălii, se auzeau atât melodii vechi, cât şi cântece de pe cel mai nou material discografic al artistei care a decis să-şi încheie conturile cu viaţa de ziua ei.

La căpătâiul cântăreţei vegheau, înecându-şi durerea, atât soţul, care nu voia să se dezlipească de soţia sa, cât şi oamenii care au admirat-o. 

În aşteptarea cortegiului de la Institutul Naţional de Medicină Legală, în faţa Sălii Radio s-au adunat numeroşi admiratori ai Mădălinei Manole chiar cu câteva ore înainte de aducerea trupului neînsufleţit al artistei. 

În jurul orei 15.00, sosiseră deja peste 200 de persoane pentru a-şi lua adio de la cea care a încântat publicul atâţia ani. 


Durere ascunsă
 

Sub ochelari fumurii, câţiva dintre cei îndureraţi şi-au exprimat regretul faţă de cea care "până acum le alina sufletul".

"O ascult pe Mădălina de când eram mică, încă de atunci când muzica sa era pe viniluri. Am crescut cu ea. Pe mine mă cheamă Mădălina, pe iubitul meu îl cheamă Petru. Ce coincidenţă... Din grupul meu de prieteni, eu sunt singura care asculta muzica Mădălinei şi, de fiecare dată când vorbeam despre ea, toţi prietenii mei râdeau de mine şi mă luau peste picior. Încă nu ştiu de ce. Cânta minunat. Încerc să înţeleg totul, dar nu reuşesc", spune, printre suspine, o tânără retrasă într-un colţ al foaierului Sălii Radio. 



















Azi va merge pe ultimul drum 

Sicriul cu trupul neînsufleţit al Mădălinei Manole va sta la Sala Radio până în această dimineaţă la ora 10.00, când cortegiul funerar va porni spre Ploieşti. Înmormântarea va avea loc tot astăzi, în jurul orei 13.00, la Cimitirul Bolovani din oraşul natal al artistei. 

UN NOU DRUM. Ultimii ani din viaţă şi i-a petrecut alături de Petru Mircea 

UN VIS. Mădălina, strângându-şi în braţe băieţelul, micuţul Petru 

RÂNDUIELI SPECIALE
O slujbă sumară, în exteriorul bisericii
 

Trupul artistei va fi transportat în această dimineaţă la Ploieşti, iar la ora 13.00 va fi înhumat la Cimitirul Bolovani, din localitate. Arhiepiscopia Bucureştilor a aprobat doar oficierea slujbei speciale de înmormântare pentru sinucigaşi. E vorba de o slujbă sumară, ţinută de un singur preot, în exteriorul bisericii.

"Întrucât Biserica Ortodoxă condamnă sinuciderea ca fiind un păcat greu, nu admite (...) oficierea obişnuitei slujbe de înmormântare. De aceea, (...) Arhiepiscopia Bucureştilor aprobă doar oficierea rânduielii speciale de înmormântare pentru astfel de cazuri, (...) pentru consolarea familiei îndurerate. Ca atare, slujba va fi oficiată pe scurt, de un singur preot, în afara Bisericii parohiei cu hramul Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena din Ploieşti", a precizat Secretariatul Arhi episcopiei Bucureştilor. 

RĂBDARE. Ieri la amiază, oamenii aşteptau să o vadă pe artistă 


"Dacă ar fi după familie, după soţul şi părinţii ei, ar fi ţinut-o pentru totdeauna aici, alături de ei."
ADMIRATOARE

July 15, 2010

Sicriul Mădălinei, depus la Sala Radio

Cei care vor să îşi ia adio de la Mădălina Manole vor putea face acest lucru în foaierul Sălii Radio, unde va fi depus sicriul cu trupul neînsufleţit al artistei.

Cunoscuţii şi cei care o îndrăgeau pe Mădălina au început deja să lase la poarta casei unde aceasta locuia, în Otopeni, zeci de buchete de flori şi lumânări.

Medicii legişti fac autopsia, dar concluziile lor vor fi cunoscute ceva mai târziu.

Chiar dacă sunt aproape siguri că a fost vorba de sinucidere, procurorii încearcă să afle dacă într-adevăr cauza morţii a fost pesticidul pe care l-a băutut artista.


Mădălina Manole, înmormântată la Ploieşti
Artista va fi înmormântată duminică, în Ploieşti. Mădălina Manole s-a născut la 14 iulie 1967 în Vălenii de Munte. Aceasta şi-a făcut debutul muzical la vârsta de 15 ani, iar în 1991 a obţinut discul de aur pentru albumul "Fată dragă".
Institutul Naţional de Medicină Legală a stabilit că moartea Mădălinei Manole a fost cauzată de înghiţirea, în noaptea sinuciderii, a 400 de mililitri de pesticid Furadan.
''Moartea a survenit foarte repede, în câteva minute. Este o otravă foarte puternică. Cantitatea ingerată a fost mare, cantitatea absorbită a fost mare. La doza asta este foarte greu să îţi imaginezi că putea fi salvată'', a precizat Dan Dermengiu, director al Institutului de Medicină Legală.
Artista şi-a justificat sinuciderea, în SMS-ul de adio trimis chiar pe telefonul ei, prin faptul că nu se mai suportă fizic şi că oamenii din jurul ei "nu au nici o vină".

Fanii Mădălinei Manole au depus flori şi lumănări în faţa casei sale

Moartea Mădălinei Manole a şocat o ţară întreagă. Imediat ce au aflat tragica veste, fanii artistei au lăsat la poarta casei unde aceasta locuia, zeci de flori şi lumânări în semn de preţuire faţă de cea cunoscută ca fiind "Fata cu părul de foc".
În această dimineaţă, medicii legişti fac autopsia, dar concluziile lor vor fi cunoscute ceva mai târziu. Chiar dacă sunt aproape siguri că a fost vorba de sinucidere, procurorii încearcă să afle dacă intr-adevăr cauza morţii a fost pesticidul pe care l-a băutut artista.
"Apropiaţii spun că era depresivă de aproape un an. De atunci a început să fie rece şi distantă cu cei din jurul ei. Avea momente în care se supăra fără motiv şi se izola zile întregi", au completat surse din rândul anchetatorilor, care urmează să clarifice problemele ce au determinat-o pe vedetă să recurgă la acest gest extrem.

Un nou mesaj atribuit Mădălinei Manole, trimis pe propriul telefon

"Îmi iubesc îngeraşul, dar trebuie să-mi iau adio", sunt ultimele cuvinte ale artistei, se pare, trimise pe propriul telefon. Mai multe versiuni ale acestui mesaj au apărut, miercuri, în presa din România.
"Ştiu că mă iubea toată lumea. Îmi iubesc îngerașul, dar trebuie să-mi iau adio! Îmi pare rău". Este ultimul mesaj, pe care Mădălina Manole l-a trimis pe propriul telefon mobil, înainte de a muri, potrivit cotidianului Evenimentul Zilei.
Mai multe variante ale ultimelor cuvinte lăsate de artistă, înainte de a se sinucide, au apărut pe parcursul zilei de miercuri, în presa din România.
Asta, după ce anchetatorii au declarat că Mădălina Manole a trimis un mesaj de adio pe telefonul mobil al soţului său, Mircea Petru, în jurul orei 2.00, în care îşi exprima regretul cu privire la decesul ei. "Este vorba de un mesaj lăsat soţului ei pe telefonul mobil, despre care nu pot să dau mai multe detalii. Este un mesaj personal şi familia nu vrea să-l facă public", a declarat Claudia Burada, purtător de cuvânt al Poliţiei Ilfov.
„Îmi cer scuze faţă de toţi cei pe care îi rănesc şi care ştiu că mă iubesc foarte mult. Îmi cer scuze de la Puiu (soţul n.r.)... îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină. ...Îmi cer scuze şi de la copilul meu, Petru, îngeraşul vieţii mele, pe care îl iubesc foarte mult", este una din aceste variante.
O parte a mesajului se repeta, însă, în aceste versiuni apărute în media: "Nu mă mai simt frumoasă, nu mă mai suport fizic".
"Acesta este mesajul unui persoane indiferente şi reci - ştie că este iubită, dar ea nu se mai simte frumoasă", comenta psihologa Mirela Zivari, analizând această parte de mesaj.

Mădălina Manole s-a sinucis cu Furadan

Moartea Mădălinei Manole continuă să ridice semne de întrebare. O parte dintre ele şi-ar putea găsi răspuns astăzi. În această dimineaţă, medicii legişti fac autopsia, dar concluziile lor vor fi cunoscute ceva mai târziu. Chiar dacă sunt aproape siguri că a fost vorba de sinucidere, procurorii încearcă să afle dacă intr-adevăr cauza morţii a fost pesticidul pe care l-a băutut artista.
Miercuri, ora 6.30, un apel disperat la 112 cerea ajutor pentru Mădălina Manole. Soţul artistei o găsise prăbuşită, fără suflare, în holul casei din Otopeni. Medicii ajunşi la faţa locului nu au mai putut face nimic. Vestea a venit ca un trăsnet - Mădălina Manole a murit.
La câţiva paşi, în baie, anchetatorii au găsit o sticlă cu pesticid, din care Mădălina băuse o cantitată apreciabilă de lichid. I s-a făcut rău la scurt timp şi a căzut. Aşa explică anchetatorii traumatismul cranian.
Pesticidul din care a băut artista se numește Furadan. Un singur mililitru din această substanţă poate fi fatal dacă este ingerat. Mădălina Manole a murit după ce a înghiţit 100-200 de grame din substanţa chimică. Furadanul intră imediat în sânge, iar efectele sunt imediate: determină sufocarea şi încetineşte sever bătăile inimii.
Mai mult, pesticidul este atât de toxic încât comercializarea sa este interzisă. De altfel, substanţa are o reputaţie sinistră în întreaga lume, ca otravă preferată de sinucigaşi, mai ales în ţările sărace. În 1998, şapte femei din Uganda şi-au luat viaţa cu acest compus extrem de periculos. Alte cazuri asemănătoare au fost în China şi India. Furadanul este un pesticid de culoare roz şi se foloseşte, în special, pentru combaterea insectelor de câmp.
Gestul Mădălinei rămâne inexplicabil pentru toată lumea. Nimic nu avea să prevestească tragedia. Cu câteva ore înainte, după-amiaza, soţiul artistei o luase de la studioul de înregistrări şi împreună au mers la cumpărături. Nimeni nu ştie deocamdată ce s-a întâmplat peste noapte. Miercuri, soţul şi soacra Mădălinei au fost audiaţi de procurori.
Un element important pentru anchetatori este mesajul de adio pe care l-a lăsat Mădălina. Un SMS pe care artista, în mod inexplicabil, l-a expediat chiar pe telefonul său, miercuri noapte, în jurului orei 2.00 noaptea.
"Îmi cer scuze faţă de toţi cei pe care îi rănesc şi care ştiu că mă iubesc foarte mult. Îmi cer scuze de la Puiu... îmi pare rău, dar nu mă mai suport fizic. Cei din jurul meu nu au nicio vină. ...Îmi cer scuze şi de la copilul meu, Petru, îngeraşul vieţii mele, pe care îl iubesc foarte mult", a scris artista în mesaj.
În urmă cu trei săptămâni, Mădălina Manole a avut ajuns la spital, intoxicată cu medicamente. Anchetatorii vorbesc tot despre o tentativă de sinucidere.
Trupul neînsufleţit al Mădălinei se află acum la Institutul de Medicină Legală. După necropsie, legiştii vor stabili cauzele exacte ale morţii.

July 14, 2010

Versuri




1:Ti-am vorbit prima oara
Si parca n-am fost eu,
Ai venit ca furtuna
Peste sufletul meu,
Nu mai stiam cum ma cheama
Si totusi te vroiam,
Poate ti-am spus doar nimicuri,
Dar mie in gand imi spuneam.


Refren:
As da orice sa aflu cine esti
Si sa fiu doar o ora cu tine,
Sa ma inviti odata la o cafea
Doamne, ce mult mi-ar placea.
As da orice sa aflu ce gandesti
Sa ghicesc daca-ti place de mine,
Daca as putea sa-i cer eu vietii ceva,
numai pe tine te-as vrea.


2:N-ai venit cu cadouri,
Nu mi-ai dat trandafiri
Mi-ai adus nebunia,
Focul primei iubiri,
Nu stiu de ce chiar si astazi,
Ma pierd in fata ta,
Inca ma simt ca pe vremuri
Cand sufletul meu iti spunea.
R:bis ........bis....... 1:bïs......1/2

Fata draga

Fata draga nu fi trista
Fiindca e pacat
Fara lacrimi nu exista
Dor adevarat
Dar se zvanta norii-n soare
Lacrima usor
Si surasul reapare
Cald si-nfloritor


La fel si eu am iubit
Si cineva m-a mintit
Am plans si drumul
Fara rost mi s-a parut
Dar dup-o zi si-nca o zi
Cerul cald al inimii
Stralucea, insorit ca la inceput


Fata draga nu fi trista
Fiindca e pacat
Fara lacrimi nu exista
Dor adevarat
Dar se zvanta norii-n soare
Lacrima usor
Si surasul reapare
Cald si-nfloritor




Asa au fost si vor fi
Cararile inimii
Asa se-ntampla ori de cate ori gandim
Ai sa-ntelegi mai tarziu
Si-ai sa-mi dai dreptate stiu
Fruntea sus,
Si-mpreuna sa zambim!


Fata draga nu fi trista
Fiindca e pacat
Fara lacrimi nu exista
Dor adevarat
Dar se zvanta norii-n soare
Lacrima usor
Si surasul reapare
Cald si-nfloritor


Si surasul reapare
Cald si-nfloritor


Si surasul reapare
Cald, si-nflorïtor.

Fata visurilor tale

I:
Te-ai trezit deodata singur si parca visezi
A trecut o zi si-o noapte fara sa oftezi
Te gandesti la toate si nici tu nu stii ce sa mai crezi
Inca rascolesti orasul intr-un ritm nebun
'E-o prostie s-o mai cauti', toti amicii-ti spun
Nu indraznesc sa-ti spuna ca ea poate are un alt drum.


Refren:
Fata visurilor tale pur si simplu a plecat
Ca si cum iubirea n-ar fi existat
Tu continui sa o cauti si o cauti in zadar
Cu inelul de logodna in buzunar.


II:
Suni la radio si iarasi ii dedici ceva
Melodia aia veche care ii placea
Si asa mai trece inca o noapte alba fara ea
Rascolesti prin toata casa insa e ciudat
Nu mai regasesti parfumul ce te-a obsedat
N-a lasat in urma nici macar un semn c-a existat.


Refren:..
De ce oare ?


III:
Ce n-ai da sa o gasesti acolo unde e
Sa te uiti in ochii ei si s-o intrebi de ce
Cel mai mult trebuie sa-tï spuna doar 'De ce?'
De ce, de ce, de ce...?

Tu n-ai avut curaj

N-am uitat nici acum vechile intalniri
Ma priveai si uitai sa mai respiri
Si ca orice alt barbat,iti placea sa fii curtat
Dar eu cred k m-ai iubit cu adevarat
Ma durea sa te stiu cu altcineva
Iti era mai comod sa fii cu ea
Cand eram doar amandoi imi jurai k a doua zi
II vei spune si ei totul despre noi....


Refren:
Tu n-ai avut curaj,nici chiar de dragul meu
M-am intrebat mereu de ce aleasa n-am fost eu
Tu n-ai avut curaj si m-ai pierdut candva
Nu mai pot fi a ta..acum imi vad de viata mea


Mi-ai cerut sa renunt la iubitul meu
Ti-amintesti?L-am lasat de dragul tau
Ce-o fi fost in mintea mea?Am ales cu inima
Dar greseala asta n-o voi repeta
Uneori imi e dor de tot ce-am trait
Dar imi spun: si c daca m-a iubit?
Eu stiam ce mult te vreau
Dar prietenii-mi spuneau k tu nu vei renuntza nicicand la ea


Refren x 2


As fi dat un regat sa fii fericit
Ti-amintesti cat de mult eu te-am iubit?
Ce-o fi fost in mintea mea?Am ales cu inima
Dar acum as vrea sa-mi vad de vïata mea....




A fost iubire

I:
N-aveam griji nici averi,
Zi de zi ma luai de mana si plecam spre nicaieri
Ma doreai, te doream,
Nu-mi pasa de clipa care va urma, eram a ta.


Refren:
A fost iubire sau pur si simplu m-ai placut
Vino si spune-mi ca ti-a trecut.
A fost iubire si daca a fost azi unde e ?
Te rog pe tine vino si spune-mi orice...


II:N-aveam chef sa vorbim,
Mi-ajungea sa-ti vad ochii si atat, nimic mai mult
Ai ales sa dispari,
Dar acum vreau sa vorbim si de ce nu, incepe tu


Refren(x3):..


III:
Te-as ruga sa te intorci si sa-mi spui macar atat
'Iubïrea mea, ce-a fost a fost...'.


Despre Madalina Manole- ,, Fata cu paru de foc "


“Majoritatea admiratorilor, prietenilor ,fanilor o stiu asa cum apare ea in lumina reflectoarelor: o explozie de exuberanta,o voce speciala, un chip frumos,o tinara artista talentata care a reusit ceva unic. Madalina a  transformat sub ochii nostri un titlu de cintec in carte de vizita, in renume. Madalina este “fata draga” pentru copii, parinti ,bunici…Dar eu am vazut-o si altfel pe Madalina, am vazut-o la repetitii, ambitioasa, incruntata, obosita, nemultumita de ea sau de altii, strivind intre buzele ferecate un cuvint mai  putin ortodox, atenta si exigenta cind isi masoara izbinda si neizbinda, reluand iar si iar o filmare dificila…Eu pe ACEASTA Madalina o apreciez si o consider cu toata convingerea ca fiind o autentica artista, o profesionista, o slujitoare sincera a cintecului romanesc caruia i-a daruit sufletul si credinta ei. Pentru asta nu are nici o sansa sa scape, oamenii o vor iubi mereu”
IOANA BOGDAN   -realizator TVR-
“Mada, te admir, te indragesc, te urmaresc in cariera ta si doresc sa ramii mereu cu “aura” asa cum arati”
MARIN  MORARU
“Este minunat cind o solista are fani adevarati, nu exaltati, ci sinceri.Cunoscind-o pe Madalina de pe vremuri, cind era la “ALFA si BETA” ramin un suporter al dinamismului ei. A fi luptator in meseria de artist este vital. Madalina are calitatile necesare pentru a merge mai departe, succes!”
ANDREI  PARTOS
“Madalina e, inainte de a fi artista, o femeie puternica, tocmai pentru ca a luat-o de la capat, singura. Oricit vi s-ar parea de neinsemnat ,nu va doresc sa traiti o drama ca sa pricepeti simplitatea acestui adevar. Dimpotriva, va doresc sa ascultati aceste melodii alaturi de…omul sufletului vostru. Nu asta cautam cu totii? Nu asta ne lasa sa atingem fericirea , cind l-am gasit?”
MIHAELA  RADULESCU
“Madalina e grozava, ca o sampanie spumoasa, din care bulele se ridica pina in sufletele fiecaruia!”
MARINA  ALMASAN – realizator TVR
“Mada, Mada, noi doua am pornit de la folk si uite unde am ajuns! E foarte bine ce faci si iti doresc tot binele din lume, pentru ca il meriti. Stiu ca muncesti enorm, si noi stim ca ai un suflet de aur. Sa-ti ajute Dumnezeu sa ramii in virf si ca artista si ca om!”
ZOIA  ALECU (SFINX EXPERIENCE)
“Piesele ei se aud, se vad, se simt ca sint scrise numai din suflet. Eu ascult  Madalina Manole cu mare placere alaturi de Coldplay! Nu mi se pare o mare diferenta. Madalina are o voce pe care o recunosti dintr-un milion si care te atinge undeva. Are un timbru pe care nu ai cum sa-l incurci. Prezenta ei scenica mi se pare ca e,, rock-star de rock-star”. Cinta ce-i place si cum ii place. Marele ei ghinion este acela de a se fi nascut in aceasta tara, in Romania cea de toate zilele! Este un om de o mare finete si mai ales un prieten foarte bun !”
TEO  TRANDAFIR



Biografie




Anii copilăriei. Ucenicia și studiile (1967 – 1987)

Magdalena-Anca Manole s-a născut la data de 14 iulie 1967 în orașul prahovean Vălenii de Munte, fiind primul copil al cuplului format din Ion și Eugenia Manole; la un an distanță se naște Marian, singurul frate al Mădălinei. Fiind crescută într-o familie cu spirit religios dezvoltat, interpreta a moștenit pasiunea pentru muzică de la mama sa, care cânta muzică populară. În copilărie, fiind dornică să cunoască tainele chitarei, tânăra artistă ia lecții de la Ana Tetelea Ionescu, o cântăreață de muzică folk din Ploieşti. La vârsta de cincisprezece ani devine membră a Cenaclului Tineretului prahovean, condus la vremea respectivă de poetul Lucian Avramescu. Concomitent, Mădălina Manole și-a continuat studiile frecventând cursurile Liceului de Chimie din Ploieşti , pe care l-a absolvit ulterior.  De asemenea, Mădălina Manole a terminat Școala de controlori trafic aerian Băneasa și a lucrat timp de 4 ani în acest domeniu.




Debutul și succesul discografic

Mădălina Manole îşi face debutul muzical la 15 ani în Cenaclul Tineretului prahovean. Alcătuieşte împreună cu Ştefania Ghiţă duetul Alfa şi Beta cu care participă la spectacoleleCenaclului Flacăra. Devine cea mai tânără membră participantă a Cenaclului Serbările Scânteii Tineretului. Cântă alături de Victor SocaciuGheroghe GheorghiuMircea RusuRoşu şi Negru, ş.a Între anii 1982 şi 1985, Mădălina Manole urmează cursurile Şcolii Populare de Artă, clasa Mihaela Runceanu - Ionel Tudor şi este angajată la Aeroportul Otopeni pe post de controlor trafic aerian-auxiliar. Dan Ştefănică îi încredinţează piesa „Pentru noi nu poate fi alt cer” care figurează pe coloana sonoră a filmului „Nelu” în regia lui Dorin Doroftei. Cu această ocazie, interpreta joacă şi primul rol într-un film.
În anul 1988, Mădălina Manole participă la Festivalul de Muzică Uşoară Mamaia cu piesa „Un om sentimental” compusă de Şerban Georgescu. Este începutul unei colaborări de succes între cei doi.
În anul 1991, obţine discul de aur pentru albumul „Fată dragă”. Tot în acelaşi an ia fiinţă Fan-clubul naţional Mădălina Manole condus de studenţii Ciprian Antochi şi Claudia Panaite. Fan-clubul are 25 de filiale în ţară.
Din anul 1991 începe seria turneelor în Statele UniteCanadaAustriaBelgiaGermaniaFranţa. După albumul „Fată dragă”, Mădălina Manole primeşte alte două discuri de aur pentru vânzări de două milioane de unităţi (LP si MC). Revista „Billboard” a semnalat în acel moment performanţa artistei.
În anul 1993 este desemnată cea mai bună artistă pop în clasamentele realizate de Radio Contact, fapt care-i aduce o invitaţie la Bruxelles unde filmează în studiourile societăţii belgiene Radio Contact videoclipul pentru piesa „Să nu mă minţi”. Revista „7 Extra” o apreciază drept „Patricia Kaas a României”
În anul 1995, cântă la Bucureşti în deschiderea concertului Whigfield iar, un an mai târziu, în deschiderea concertului susţinut de formaţia Los del Rio.
În anul 1997, lansează albumul „Lină, lină Mădălină”, moment în care înregistrează două premiere notabile. Mădălina Manole devine primul nume al muzicii pop româneşti care intră în catalogul unui mare producător muzical internaţional – Polygram Group (prin Zone Records România). Cea de-a doua premieră marcată prin acest album este faptul că Mădălina Manole este prima artistă de muzică pop care are curajul să interpreteze folclor autentic, în manieră originală, cu o orchestră de muzică populară condusă de regretatul Dorel Manea. Pe album se regăsesc piese de la Maria TănaseMaria LătăreţuIleana SărăroiuLucreţia CiobanuMioara Velicu.
În anul 1997, prezintă alături de Octavian Ursulescu ediţia aniversară a Festivalului Internaţional „Cerbul de Aur” de la Teatrul Dramatic Braşov. Mădălina Manole este aleasă de concernul internaţional Procter&Gamble pentru ca imaginea ei să fie folosită la lansarea în România a unui produs cosmetic ocazie cu care se alege cu porecla „fata cu părul de foc”, aluzie la culoarea părului în lumina reflectoarelor.
În 1997, ia fiinţă Asociaţia Culturală Mădălina Manole cu caracter cultural şi umanitar. Mădălina Manole este invitată în cele mai importante emisiuni de televiziune şi radio, iar numele ei ţine capul de afiş alături de artişti consacraţi ai divertismentului românesc. Susţine sute de spectacole organizate în România de impresari importanţi ai momentului. "Îmi aduc aminte că eram plecată cel puţin 20 de zile din 30, cât are o lună! Tot timpul făceam şi desfăceam valizele, îmi era tare dor de patul de acasă, dar sălile arhipline şi zecile de buchete de flori pe care le primeam, bucuria de pe chipurile oamenilor atunci când mă vedeau în carne şi oase pe străzile din oraşul lor, păpuşile pe care mi le aduceau copii la fiecare spectacol, autografele şi scrisorile primite de la fani, melodiile cântate de ei vers cu vers, toate astea m-au făcut să uit de lucrurile mai puţin plăcute din viaţa mea de artist, dorul de cei dragi de acasă, articolele din presa de scandal, renunţările, sacrificile, dieta normală a unui artist…”, a declarat Mădălina Manole.
În anul 2000, obţine distincţii pentru cea mai bună interpretă pop şi cea mai bună voce feminină a anului la Premiile Radio România şi respectiv, Premiile Industriei Muzicale din România.
În 2000, albumul „Dulce de tot” este apreciat ca cel mai bun album pop de către Radio România Actualităţi.








Ultimii ani de activitate





Cântăreața Mădălina Manole a devenit mamică, pe 9 iunie 2009. Vedeta în vârstă de 42 de ani a adus pe lume un băieţel de 2.600 kg şi 56 de cm, cu două săptămâni mai devreme decât trebuia.




La începutul lunii octombrie 2009, "Fata cu părul de foc" s-a căsătorit cu iubitul ei - Mircea Petru - şi l-a botezat pe fiul ei - Petru Jr.
Mădălina a fost căsătorită şi cu compozitorul Şerban Georgescu, cu 17 ani mai în vârstă decât ea. Dupa divorţ, Mădălina Manole a declarat că "erau momente din zi în care îl adoram şi alte momente în care l-aş fi împuşcat".
Pe data de 19 februarie 2010, Mădălina Manole lansează un nou album. Materialul discografic se intitulează "O 9 Mădălina Manole" şi reprezintă cel de-al 9-lea album al artistei.
În timpul în care lucra la album, Mădălina Manole s-a îmbolnăvit, din cauza oboselii acumulate.

Trecerea în nefiinţă

Mădălina Manole a decedat în 14 iulie 2010, chiar în ziua în care ar fi împlinit 43 de ani. Aceasta a fost găsită decedată în locuinţa ei de pe strada Griviţei din Otopeni. Cauza morţii nu se cunoaşte deocamdată dar se presupune că s-ar fi sinucis ingerând insecticid

Discografie




Piese din repertoriul propriu

Şerban Georgescu: „Vino, dragostea mea”, „O floare pentru mai tîrziu”, „Asta e doar viaţa”, „Te-am văzut mi-ai plăcut”, „Fata dragă”, „Vreau să te uit”, „Nu eşti chiar un înger”, „Să nu mă minţi”.
Ionel Tudor: „Totul e pe dos”
Dragoş Docan: „Nu-mi pasă” „Nu-ţi pierde curajul”
Creaţii proprii: „Cântec pentru voi”, „Omul sufletului meu”, „Cine eşti tu”, „Fata visurilor tale”, „Nu mă cunoşti”

Albume

Compilaţii

1988 - LP – „Puterea dragostei”, Electrecord, -Un om sentimental-
1988 - LP „Mamaia ’88”, Electrecord, -Un om sentimental-
1990 - LP „Mamaia ’90”, Electrecord, -Vino, dragostea mea-
1992 - LP „10 TOP ’91”, Electrecord, -Vreau inima ta-
1994 - MC „Doar pentru voi”, Roton Music -Cand dansez cu tine -, -Vino, dragostea mea-
1996 - MC „Romanian stars”, East&Art -Jungla viselor -
1998 – MC „Pop Top Romania”,(vol.2), Roton Music - Nici nu mai cred ca te-am iubit
1998 - MC „Vai ce buna-i fata asta”- Dragoş Docan, Electrecord - Nu-ţi pierde curajul
1998 – MC „Colindul colindelor”, Electrecord, - Colind -



Madalina Manole in imagini